Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 4203/2011

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.

            Asupra cauzei de față, constată următoarele:

            Prin sentința civilă nr. 78 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 699/117/2008, s-au respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxa Stolna împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și, în consecință, s-a dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 58/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna Săvădisla, sat Stolna, număr cadastral 3025, teren în suprafață de 10.974 mp, la suma de 369.823,80 lei și a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă. De asemenea, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, să achite reclamantei suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 58 din 12 noiembrie 2007 a C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 190.915,99 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 55.967,40 euro, pentru imobilul expropriat situat în comuna Săvădisla, sat Stolna, pășune, tarlaua Podurile de Jos, în suprafață de 10.974 mp, identificat prin numărul cadastral 3025, în favoarea reclamantei Parohia Ortodoxă Română Stolna, persoana aparent îndreptățită să primească despăgubiri.

La dosar s-a depus extrasul C.F. 232 Stolna în care reclamanta figurează în calitate de proprietar tabular asupra cotei părți de 650/1748 din terenurile cu nr.topo. 259/1, 259/3, în suprafață de 61.059 mp, ceea ce reprezintă suprafața de 22.705 mp.

În consecință, instanța a considerat că reclamanta și-a justificat calitatea procesuală și interesul în cauză, aceasta fiind proprietara tabulară a terenului în litigiu, motiv pentru care a respins excepțiile invocate de pârât.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat și completat în cauză, s-a stabilit că despăgubirile la care este îndreptățită reclamanta sunt în cuantum 33,70 lei/mp sau 8 euro/mp, rezultând pentru terenul în suprafață de 10.974 mp valoarea de 369.823,80 lei sau 88.000 euro.

S-a mai reținut, că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Totodată, art. 27 alin. (2) din aceeași lege prevede că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoana interesata.

S-a conchis, că experții au stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptățită reclamanta ca urmare a exproprierii, acestea fiind stabilite raportat la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin decizia civilă nr. 177/A din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., reținând, în esență, următoarele:

Critica vizând greșita modificare parțială a hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007, ceea ce echivalează în opinia pârâtei cu pronunțarea instanței asupra a ceea ce nu s-a cerut și analizarea legalității măsurii exproprierii, aspect ce nu poate face obiectul controlului judiciar, este nefondată, întrucât, deși prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat doar majorarea cuantumului despăgubirilor, este evident că în urma administrării probatoriului, în condițiile în care instanța a constatat că, într-adevăr, cuantumul despăgubirilor nu corespunde celui care ar fi trebuit să fie acordat, potrivit prevederilor legale, modificarea cuantumului a vizat practic modificarea hotărârii prin care s-au acordat despăgubirile.

Obiectul hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007 îl constituie aprobarea acordării despăgubirii pentru imobilul expropriat în cuantum de 190.915,99 lei.

Majorarea cuantumului despăgubirii propusă a fi acordată de către instanță atrage implicit o modificare a hotărârii sub aspectul său esențial - acela de stabilire și aprobare a acordării despăgubirii, astfel că, modificarea parțială a hotărârii nr. 58/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, nu constituie nicio acordare a ceea ce nu s-a cerut, întrucât prin modificarea cuantumului despăgubirii hotărârea este evident modificată, chiar dacă termenul „modificare" nu ar fi explicit menționat, și, mai mult, prin modificarea făcută nu s-a analizat legalitatea măsurii exproprierii care evident că nu formează obiectul litigiului.

Reiterarea în cadrul motivelor de apel a excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantei, la rândul său, a fost apreciată ca nefondată, întrucât reclamanta este proprietar tabular asupra cotei de 650/1748 parte din terenul ce a fost expropriat parțial și însăși pârâta-apelantă a emis Hotărârea nr. 58 din 28 noiembrie 2007, în cuprinsul căreia s-a menționat expres că reclamanta este persoana aparent îndreptățită să primească despăgubiri.

Faptul că în cuprinsul hotărârii contestate se stabilește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, statuare ce a avut la bază o întreagă documentație, atrage netemeinicia pretenției actuale a pârâtei, potrivit căreia ar fi posibil ca terenul expropriat să nu fie cel deținut de reclamantă.

În baza prevederilor Legii nr. 198/2004 și a Normelor metodologice din 10 iunie 2004 de aplicare a acestei legi, expropriatorul, anterior luării măsurii exproprierii, are obligația de a identifica terenul ce urmează a fi expropriat din punct de vedere cadastral și evident persoana care deține acest teren, iar neîndeplinirea acestor obligații nu poate fi invocată ulterior exproprierii pentru a contesta identitatea persoanei expropriate.

Și criticile vizând legalitatea raportului de expertiză, ce a stat la baza stabilirii de către instanță a despăgubirilor cuvenite reclamantei, au fost apreciat ca nefondate, deoarece toate aceste critici au format obiectul obiecțiunilor depuse în fața primei instanțe (f. 98 -102), fiind încuviințate în totalitate de către instanță la termenul de judecată din 27 februarie 2009.

Experții desemnați au răspuns acestor obiecțiuni punctual (f. 122 dosar fond), dar întrucât pârâta a formulat noi obiecțiuni (f. 126-127), acestea au fost din nou încuviințate, la termenul de judecată din 1 octombrie 2009 (f. 143 dosar fond), fiind comunicate experților.

Din cel de al doilea răspuns comunicat de comisia formată din trei experți, reiese că la efectuarea expertizei s-au respectat normele de evaluare A.N.E.V.A.R., care impun prezentarea mai multor metode de evaluare, iar cu ocazia soluționării acestor obiecțiuni, în cursul lunii noiembrie 2009, experții au concluzionat că, față de evaluarea făcută în luna ianuarie 2009, valoarea terenului a scăzut de la aproximativ 45,5 lei/mp la aproximativ 33,70 lei/mp, iar această din urmă valoare a fost luată în considerare de către instanță la momentul soluționării litigiului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestor motive de recurs a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, deși intimata-reclamantă a solicitat exclusiv stabilirea cuantumului real al despăgubirilor, instanța de fond a dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007, iar instanța de control judiciar a menținut în mod greșit această soluție.

Or, instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 198/2004, respectiv prevederile art. 9 din lege, întrucât, contrar voinței legiuitorului, aceasta a interpretat într-un mod propriu dispozițiile legale menționate, omițând să surprindă însăși esența legii speciale în materia exproprierii, potrivit căreia instanța are posibilitatea doar să stabilească, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justețea cuantumului despăgubirii aprobate prin H.G. nr. 1123/2007.

Cu alte cuvinte, instanța învestită cu stabilirea cuantumului despăgubirii poate interveni doar în sensul obligării Statului Român la plata despăgubirii stabilite în temeiul probelor administrate, însă nu poate dispune modificarea sau anularea actului juridic unilateral.

Or, faptul că, ulterior administrării și analizării probatoriului, instanța a concluzionat în sensul că intimatei-reclamante i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 58 din 12 noiembrie 2007, nu implică modificarea hotărârii de stabilire a cuantum ului despăgubirii.

În plus, prin modificarea parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, instanța de judecată s-a pronunțat implicit și asupra temeiului de drept în baza căruia a fost consemnat acest cuantum.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.

Întrucât transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnării despăgubirii, în temeiul hotărârii mai sus-menționate, în lipsa acestui act, părțile sunt practic puse în situația anterioară, consecința directă fiind aceea că exproprierea nu a operat, întrucât a fost anulat chiar temeiul legal al consemnării acestui cuantum.

In consecință, prin dispoziția modificării parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, instanța de apel a menținut o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității și cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale, respectiv art. 9 din Legea nr. 198/2004 și s-a pronunțat inclusiv asupra măsurii exproprierii, aspect cu care nu a fost și nici nu ar fi putut să fie legal învestită, întrucât exproprierea este un act al puterii de stat.

S-a mai arătat, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ. și art. 201 și urm. C. proc. civ.

Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează cele două ipoteze în care persoana expropriată se poate adresa instanței de judecată. Dintre acestea, în speță, regăsim cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator, sens în care legiuitorul a prevăzut faptul că sunt aplicabile prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, exclusiv în ceea ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii.

Articolul 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară, potrivit căruia „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

În speță, experții judiciari au întocmit raportul exclusiv prin prisma unor oferte de vânzare identificate pe internet și mica publicitate, iar instanța de apel, prin refuzul de a încuviința o contraexpertiză, a încălcat la rândul său prevederea legală sus-menționată și, mai mult decât atât, prin respingerea tuturor cererilor referitoare la probatoriu, instanța de control judiciar a afectat în mod decisiv dreptul recurentului la apărare.

Articolul 129 C. proc. civ. reglementează câteva dintre ipotezele rolului activ al judecătorului, iar în condițiile în care rolul activ al instanței este o garanție a exercitării drepturilor părților, rezultă implicit faptul că neîndeplinirea acestuia este sancționată cu desființarea hotărârii pentru nelegalitate, iar în cazul dedus judecății, încălcarea rolului activ constă în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere „dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

În speță, recurentul invocă plus petita în sensul că prin modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța de apel s-a pronunțat inclusiv asupra măsurii exproprierii, aspect cu care nu a fost investită și care nu ar fi putut fi supus controlului jurisdicțional.

Această critică este nefondată, deoarece cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea imobilului teren, în măsura în care este întemeiată, nu se poate realiza decât prin modificarea hotărârii comisiei sub acest aspect.

Controlul legalității hotărârii contestate s-a făcut în privința „cuantumului despăgubirii” și nu în privința însăși a măsurii exproprierii, așa cum corect au procedat instanțele de fond și apel.

Prin urmare, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia recurată, nu s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul-pârât, în sensul că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, se constată următoarele:

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a despăgubirilor.”

Prin urmare, acțiunea formulată în condițiile acestui text de lege se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz. altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia……”.

Or, în speță, instanțele de fond și apel, prin hotărârile pronunțate, au omologat raportul de expertiză întocmit în primă instanță, în privința cuantumului stabilirii despăgubirii și, respectiv, au respins apelul pârâtului prin care se formulau critici de nelegalitate împotriva hotărârii primei instanțe privind pronunțarea acesteia cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nelegal, deoarece la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prin raportul de expertiză întocmit în primă instanță, s-a avut în vedere metoda comparațiilor de piață, iar estimarea valorii de piață s-a făcut prin analizarea pieței pentru a găsi proprietăți similare și prin compararea acestora cu proprietatea care trebuia evaluată.

Mai mult, prin răspunsul la obiecțiuni, experții au arătat că „valorile exprimate au rezultat în urma utilizării regulilor de evaluare elaborate de A.N.E.V.A.R. și se bazează pe metode și informații utilizate curent în procesul de evaluare, fără a avea vreo legătură cu pârâtul sau reclamantul”, însă nu au ținut seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel cu cel expropriat în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care să țină seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel cu cel expropriat în unitatea administrativ-teritorială, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.

De aceea, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța va administra probatoriul în sensul celor mai sus expuse și va ține seama de mijloacele de apărare invocate de părți.

Celelalte critici formulate de recurentul-pârât în sensul că instanța de apel a soluționat litigiul cu încălcarea rolului activ, întrucât hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, vizează critici de netemeinicie a deciziei recurate și nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

           

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 177/A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.