Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2009 la Tribunalul Vâlcea, reclamanta P.S.E. a chemat în judecată pe pârâtul R.C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale și, totodată, să înceteze actele de defăimare publică la adresa reclamantei; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa hotărârea judecătorească în trei cotidiene de largă circulație, timp de trei numere consecutive, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul R.C. a imputat P.S.E., în presa centrală și locală, că aceasta ar fi responsabilă pentru diminuarea capitalului social al SC O. SA; că s-a opus, în mod fraudulos, la conversia în acțiuni a creanțelor Statului Român, și că încearcă să saboteze activitatea SC O. SA, având interese contrare.
A mai arătat, că pârâtul R.C. a acuzat P.S.E. că este responsabilă pentru situația precară a SC O. SA și că dezinformează opinia publică în legătură cu situația reală a societății, iar pentru o înțelegere corectă a celor susținute reclamanta a redat în detaliu articolele din presă.
S-a susținut, că afirmațiile pârâtului sunt făcute cu rea-credință, ele fiind false, denigratoare, având unicul scop de a afecta în mod negativ prestigiul profesional, reputația și imaginea P.S.E., iar la baza acestei campanii stau interesele personale ale pârâtului R.C., de a participa la privatizarea societății prin intermediul unei societăți înființate în acest scop și la care deține o participație majoritară de 86%.
Prin declarațiile făcute prin mijloacele de comunicare în masă, presa scrisă, televiziune și internet, prin care s-au adus acuze false și defăimătoare la adresa P.S.E., pârâtul a adus grave prejudicii morale societății, prin afectarea în mod negativ a prestigiului profesional, reputației și imaginii acesteia în mediul de afaceri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C. civ., art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 30 alin. (6) din Constituție și art. 10 alin. (2) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
La data de 10 septembrie 2009, pârâtul R.C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de procedură privind necompetența materială a secției civile a tribunalului și lipsa capacității de folosință a reclamantei P.S.E. ca persoană juridică de drept german, fundamentată pe principiul specialității capacității de folosință, ce constituie o instituție de ordine publică în dreptul român și opozabilă reclamantei.
Aceste excepții au fost puse în discuția părților și examinate prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2009 (filele 165 -167 dosar).
De asemenea, prin aceeași întâmpinare, pârâtul a ridicat excepția de procedură privind lipsa calității de reprezentant legal al numitei U.W.
Această excepție a fost respinsă prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2009 (filele 165 -167 dosar), apărătorul reclamantei depunând la dosar înscrisuri în traducere autorizată și apostilate, ce evidențiază reprezentativitatea specială dată de Consiliul de administrație al societății germane numitei U.W., în calitate de director, de a încheia orice act juridic cu terțe persoane.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamanta nu poate face dovada existenței elementelor ce atrag răspunderea civilă delictuală a acestuia, potrivit criteriilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., ce constituie temeiul de drept al pretențiilor sale.
La aceeași dată, pârâtul R.C. a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei P.S.E. la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de daune morale, ulterior suma fiind redusă la „1 leu”, reprezentând vătămarea dreptului la onoare și reputație produsă prin afirmații defăimătoare și neîntemeiate publicate în mass-media economică; obligarea reclamantei să asigure, pe cheltuiala sa, publicarea hotărârii judecătorești în două numere consecutive într-un ziar de acoperire națională și plata cheltuielilor de judecată.
Pentru o înțelegere corectă a raporturilor în care se află cu reclamanta, pârâtul le-a redat în detaliu, începând cu momentul în care aceasta a devenit acționar la SC O. SA și modul lor de derulare în perioada 2007-2009.
Astfel, SC O. SA este o societate română care desfășoară activități de producție și comercializare produse chimice, având piață de desfacere atât internă, cât și externă, fiind deținută de Statul Român în proporție de 54%, prin intermediul M.E.
Acțiunile SC O. SA sunt tranzacționate la Bursa de Valori București categoria 1 de tranzacționare (sistem bursier OLT), beneficiind de un grad de lichidități destul de mare.
Reclamanta P.S.E. activează, de asemenea, în industria chimică și este acționar majoritar al companiei poloneze P.R., competitor direct al SC O. SA din zona Europei Centrale și de Est.
Reclamanta a intrat în acționariatul SC O. S.A. prin achiziții de acțiuni pe piața de capital efectuate în perioada mai-noiembrie 2007, ajungând să dețină în luna noiembrie 2007 un procent de 1,1 % din capitalul social al societății. Ca efect al dispozițiilor O.U.G. nr. 45/2006, participarea reclamantei la capitalul social al SC O. SA s-a majorat la aproximativ 12% (cât este și în prezent), prin diminuarea capitalului social al societății.
Prin urmare, participarea curentă a P.S.E. la capitalul social al SC O. SA a fost obținută „artificial” prin efectul unui act normativ și nu ca urmare a unor investiții mari.
A mai susținut pârâtul că, beneficiind de noua participare în cadrul SC O. SA, P.S.E. și-a impus în Consiliul de Administrație, începând cu luna ianuarie 2008, propriul reprezentant (într-o primă fază dl. W.P., acționar unic al P.S.E., ulterior W.Z., directorul de dezvoltare al P.S.E. și reprezentantul acesteia pentru România). Această nouă situație a oferit reclamantei P.S.E. accesul la o serie de informații de natură confidențială privitoare la activitatea SC O. SA, cum ar fi structura furnizorilor și clienților, prețurile practicate.
După momentul majorării participației la capitalul social al SC O. SA și dobândirea unui loc în cadrul Consiliului de Administrație, atitudinea reprezentanților P.S.E. față de SC O. SA s-a înscris într-o direcție contrară așteptărilor, caracterizată printr-un demers de redirecționare a unor informații confidențiale de natură comercială și financiară cu privire la SC O. SA înspre grupul de firme P.C.C.
În Consiliul de Administrație, reprezentanții P.C.C. nu au manifestat un rol activ în procesul decizional, limitându-se la a adresa diverse întrebări celorlalți membri și a solicita accesul la o serie de informații privind activitatea SC O. SA.
Cu alte cuvinte, pârâtul a conchis că P.S.E. trecea aparent drept un investitor semnificativ al SC O. SA, dar, în realitate, practica o activitate concurențială și neloială, cu intenția de a-i diminua forța economică și financiară până la dizolvare.
În concluzie, pârâtul a arătat că, în aceste condiții, nu a încălcat un drept concret al reclamantei care să atragă răspunderea civilă delictuală în sensul prevăzut de dispozițiile art. 998-999 C. civ., faptele săvârșite de acesta încadrându-se în activități impuse și permise de lege, ci, dimpotrivă, P.S.E. a derulat o campanie media agresivă împotriva intereselor SC O. SA și a managementului acesteia, fundamentată prin prezentarea unor informații de natură comercială și financiară diseminate și vădit trunchiate pentru a propaga ideea existenței unui dezastru economic, prin care i-au produs pârâtului o gravă vătămare a dreptului la onoare și reputație, pentru că toate declarațiile de presă au fost orientate în direcția compromiterii imaginii și a relațiilor comerciale bazate pe încrederea stabilită cu diverși parteneri de afaceri.
La cererea reconvențională a pârâtului, P.S.E. a depus întâmpinare (filele 103-209 dosar) prin care a invocat excepția inadmisibilității în raport de pretențiile formulate de pârât, iar prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2009, instanța a respins această excepție, reținând că faptele părților în litigiu și redate în cele două cereri s-au produs într-o perioadă relativ scurtă, care le conferă contemporaneitate și sunt intrinsec legate printr-un raport juridic convingător, iar analizarea acestora se poate realiza în condiția de conexitate, reglementată de dispozițiile art. 164 C. proc. civ.
Prin aceeași încheiere, au fost respinse și excepțiile privind lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei P.S.E. și excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului Vâlcea, invocate de pârâtul-reclamant R.C.
La data de 19 ianuarie 2010, reclamanta-pârâtă P.S.E. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant R.C., motivat de faptul că acesta nu a suferit un prejudiciu direct și personal, declarațiile de presă au privit doar relațiile de afaceri al SC O. SA cu partenerii contractuali, pe rolul instanței existând un alt dosar ce vizează aceleași fapte, dar în care figurează în calitate de reclamantă SC O. SA Râmnicu Vâlcea, iar această excepție a fost unită cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 59 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant R.C., invocată de reclamanta-pârâtă P.S.E. și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul R.C.; a respins cererea principală (fila nr. 1 dosar) formulată de reclamanta - pârâtă P.S.E.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant R.C.; a obligat reclamanta-pârâtă P.S.E. să-i plătească acestuia suma de 1 leu cu titlu de despăgubiri morale și să asigure, pe cheltuiala sa, publicarea acestei hotărâri judecătorești într-un ziar cu acoperire națională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că SC O. SA Râmnicu Vâlcea este o societate română care desfășoară activități de producție și comercializare produse chimice, având ca piață de desfacere atât piața internă, cât și piața externă, și este deținută în proporție de 54% de Statul Român, prin M.E.; că reclamanta-pârâtă P.S.E. activează, de asemenea, în industria chimică, fiind acționar majoritar al companiei poloneze P.R. și acționar minoritar al SC O. SA, astfel că este un competitor direct al societății române pe zona Europei Centrale și de Est; că pârâtul-reclamant R.C. execută mandatul de președinte al Consiliului de Administrație și Director general al SC O. SA, societate română cu sediul în Rm. Vâlcea; că, după dobândirea poziției de membru în Consiliul de Administrație al SC O. SA, reprezentanții P.S.E. au desfășurat un război mediatic împotriva intereselor societății și a managementului acesteia, extinzându-se implicit și asupra directorului R.C., o persoană publică și de notorietate în mediul de afaceri; că P.S.E. și-a justificat acțiunile defăimătoare în mass–media prin prisma unei atitudini prudente, diligente și protectoare în favoarea SC O. SA, deși în realitate toate demersurile întreprinse au fost dictate de spiritul de competitivitate neloială și lipsă de fair-play; că afirmațiile reprezentanților P.S.E. au creat o imagine negativă a SC O. SA și a directorului acesteia în ochii opiniei publice, și au indus o stare de neliniște în rândul partenerilor de afaceri.
Pe fondul acestei situații de fapt s-au înscris reportajele pârâtului-reclamant, exprimate prin aceleași mijloace mass-media, menite a calma, liniștii și stabili încrederea partenerilor de afaceri, cu care se află în raporturi comerciale.
În vederea redresării economice, SC O. SA a primit sprijinul Guvernului României și al Comisiei Europene pentru contractarea unui credit de la Banca de Import-Export a României - E. SA, destinat achiziționării diviziei de petrochimie din cadrul SC A. SA Pitești, aparținând O.P., însă P.S.E. a încercat și încearcă obstrucționarea obținerii acestui credit, fie prin diverse acțiuni introduse la instanțele judecătorești române, fie prin diverse declarații publice în mass-media prin care încearcă să propage ideea că acest credit ar reprezenta, de fapt, ajutor de stat (interzis în C.E. în condițiile economiei de piață) și nu un credit rambursabil.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că P.S.E. a desfășurat o activitate neloială față de SC O. SA, elocventă în acest sens fiind atitudinea netransparentă a P.S.E. de a achiziționa SC A. SA Pitești direct de la O. cu sediul în Viena, pentru interes propriu, în timp ce pârâtul-reclamant R.C. se afla în negocieri cu O.P. pentru achiziția aceluiași obiectiv.
S-a concluzionat că „lupta economică” s-a transpus și în plan mediatic, generând astfel neîncredere în mediul de afaceri, inclusiv cel bancar, într-o perioadă de timp când economia mondială trece printr-o reală criză, și că, în contextul argumentelor expuse, rezultă că pârâtul-reclamant nu a avut o conduită ilicită, faptele săvârșite de el reprezintă doar activitatea impusă de funcția deținută în societatea SC O. SA, rezultând, fără echivoc, lipsa activității culpabile a pârâtului-reclamant R.C., pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 - 999 C. civ. și că reclamanta își legitimează calitatea procesuală activă în raport cu dispozițiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice și juridice, iar, în consecință, tribunalul a respins cererea principală de chemare în judecată.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant R.C., prima instanță a reținut că este întemeiată, având în vedere că din probele administrate rezultă că P.S.E. a derulat o campanie media agresivă împotriva intereselor SC O. SA și a managementului acesteia, cu țintă principală împotriva directorului general R.C.
În cadrul acestei acțiuni de media, reprezentanții P.S.E. au procedat la diseminarea unor date și informații tendențioase menite a discredita managementul societății și a compromite imaginea și relațiile comerciale ale SC O. SA și, implicit, vătămarea gravă a dreptului la onoare și reputație a directorului general.
Faptele comise de reclamantă întrunesc condițiile legale ce antrenează răspunderea civilă delictuală, întrucât prin declarațiile tendențioase ale reprezentanților P.S.E. au fost încălcate normele privind dreptul pârâtului la onoare, la reputație și la viață privată, precum și normele privind libertatea de exprimare, cuprinse în Constituția României, legile naționale și în tratatele internaționale la care România este parte.
Afirmațiile pârâtului-reclamant au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii și aprecieri personale ale indivizilor, ce sunt protejate de art. 10 din Convenție, cu condiția ca ele să se bazeze pe fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică.
S-a conchis, că dreptul la demnitate este expres consacrat și protejat de dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., art. 30 alin. (1), (3) și (6) din Constituția României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, astfel că s-a admis cererea reconvențională, și a fost obligată reclamanta-pârâtă P.S.E. la plata sumei de 1 leu cu titlu de daune morale și publicarea hotărârii pronunțate în două numere consecutive într-un ziar cu acoperire națională.
Prin Decizia civilă nr. 90/ A din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC P.S.E., reținând, în esență, următoarele:
Primul și al doilea motiv de apel prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la soluția dată în cererea principală, în sensul că în mod greșit aceasta a fost respinsă, prin neanalizarea susținerilor reclamantei sau analizarea într-un mod diferențiat a celor două cereri, deși se impunea admiterea ei și sancțioanrea pârâtului, au fost apreciate ca neîntemeiate și respinse, cu motivarea că, în raport de actele dosarului, soluția este în concordanță cu acestea și nu se impune schimbarea ei; că acțiunea apelantei-reclamante este o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., situație în care instanța de fond a analizat dacă în speță sunt îndeplinite cerințele unei astfel de răspunderi în sarcina pârâtului, și că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt raportat la statutul și pretențiile fiecăreia dintre părți, analizând acțiunea principală în raport cu întregul istoric al relației reclamantei P.S.E. - O. și având în vedere calitatea pârâtului R.C. de membru al Consiliului de administrație și director general al SC O. SA.
În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că în speță erau îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât din analiza întregului material probatoriu nu se poate reține fapta ilicită generatoare de prejudicii în sarcina intimatului-pârât, că nu este întrunită cerința ilicității faptei pretins păgubitoare și nici condiția existenței unui prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile în speță dispozițiile art. 998-999 C. civ.
Al treilea motiv de apel, prin care s-a susținut că a fost soluționată greșit excepția lipsei calității procesual active a pârâtului-intimat de către prima instanță, precum și reiterarea aceleiași excepții la instanța de apel, a fost apreciat ca neîntemeiat și respins, reținându-se că instanța de fond a rezolvat corect excepția invocată de apelantă prin respingerea acesteia; că nu se impune schimbarea soluției având în vedere faptul că intimatul-pârât R.C. execută mandatul de președinte al Consiliului de Administrație și director general al SC O. SA, că, în raport de probele administrate în cauză, nu s-a putut proba o calitate diferită a intimatului-pârât în cererea introductivă față de cererea reconvențională, acestea fiind și considerentele față de care instanța de fond a decis judecarea împreună a celor două cereri, iar calitatea procesuală activă a intimatului-pârât în cererea reconvențională se întemeiază pe aceleași argumente de fapt ca și calitatea procesual pasivă a acestuia din cererea principală formulată de apelanta-reclamantă.
Critica formulată de apelantă privind admiterea greșită a cererii reconvenționale, în lipsa existenței condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată și respinsă, cu motivarea că din probele dosarului rezultă că afirmațiile acesteia la adresa pârâtului au un caracter ilicit, depășind limitele normale ale dreptului la exprimare, sunt cauzatoare de prejudicii de natură morală și există o legătură de cauzalitate între acestea și prejudiciul moral cauzat.
Ultima critică formulată de apelantă, prin care s-a susținut că prin soluția pronunțată în cauză i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, în raport de probatoriul administrat în cauză, întrucât dreptul la exprimare, potrivit dispozițiilor legale amintite, nu este un drept absolut, ci trebuie făcut în anumite limite, dictate de nevoia de a respecta interesele generale ale persoanei fizice.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Cum, în speță, s-a dovedit, cu probele administrate, că intimatul-pârât R.C. este o persoană publică și de notorietate în mediul de afaceri, și că, prin acțiunile defăimătoare în mass-media ale apelantei-reclamante, imaginea acestuia a fost știrbită, s-a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea întru-totul a dispozițiilor art. 30 din Constituție.
Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 10 din C.E.D.O., s-a constatat a fi nejustificată, deoarece dreptul la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 10 alin. (1), are și limite în ceea ce privește exercitarea acestuia, așa cum prevede alin. (2) al aceluiași articol.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.S.E., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanța de apel, fără a prezenta care sunt motivele de fapt si de drept care au stat la baza convingerii sale, a respins apelul promovat de aceasta, considerând, în mod total eronat, că soluția instanței de fond ar fi temeinică și legală.
Procedând astfel, instanța a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fiecărui motiv de apel în parte, nu a analizat și nu a apreciat întregul material probator dispus si administrat în cauză și care ar fi condus la concluzia temeiniciei acțiunii reclamantei și a netemeiniciei cererii reconvenționale promovată de partea adversa.
Atât pe parcursul judecării fondului, cât și în faza apelului, s-au administrat suficiente probe pentru ca instanța să-și poată forma opinia cu privire la temeinicia solicitării reclamantei, însă, în hotărârea atacată, instanța s-a limitat la a respinge apelul bazându-și practic în totalitate motivarea pe susținerile primei instanțe.
Or, așa cum statuează și practica de specialitate, "motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate si asupra tuturor argumentelor de fapt si de drept invocate, ceea ce înseamnă că motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ci, dimpotrivă, acestea trebuie să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, iar o motivare sumară și confuză echivalează practic cu nemotivarea hotărârii”.
S-a mai arătat, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că, deși a dovedit cu înscrisuri că intimatul-pârât a săvârșit acte de defăimare publică la adresa acesteia, instanța nu le-a analizat corespunzător, nu a apreciat valoarea acestora și nici a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat de către partea adversă ca urmare a acțiunilor defăimătoare la adresa sa.
De asemenea, reclamanta a arătat că instanța de apel, însușindu-și practic întreaga motivare a instanței de fond, nu a cenzurat și nu a analizat în „mod judicios” motivul de apel prin care a arătat faptul că instanța, deși nu a fost investită cu analizarea demersurilor juridice efectuate de către P.S.E., s-a pronunțat în mod nepermis asupra acestora, și a concluzionat, în lipsa unui capăt de cerere în acest sens.
Cu alte cuvinte, instanța de judecata a „analizat” relația dintre O. și E. și a conchis, în mod total eronat, că O. dorea obținerea unui credit de la E., deși înscrisurile depuse arătau că P.S.E. a contestat o decizie prin care se stabilea acordarea de garanții de stat pentru O., și s-a pronunțat asupra exercitării unui drept de către P.S.E., respectiv dreptul acționarului de a ataca în justiție actele pe care le considera nelegale, considerând că acest drept a fost exercitat cu rea credință și în detrimentul Oltchim.
S-a mai arătat, că o altă situație pe care instanța de judecată a analizat-o cu depășirea cadrului procesual cu care a fost investită o reprezintă achiziționarea A. și deși nu a fost investită cu o astfel de cerere și nu s-au administrat niciun fel de probe în acest sens, instanța a concluzionat că P.S.E. a avut o atitudine neloială față de O. SA prin încercarea de achiziționare a A. direct de la O.
Or, această afirmație este neadevărată, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu acesta era obiectul cererii principale sau al celei reconvenționale.
S-a arătat și că instanța de apel a respins apelul fără a face o analiză reală în fapt și în drept a acestuia, deși afirmațiile făcute de intimatul-pârât-reclamant în mijloacele mass media, potrivit cărora P. ar fi responsabil pentru diminuarea capitalului social al O. SA și că s-ar fi opus în mod fraudulos la conversia în acțiuni a creanței statului, reprezintă o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ce trebuie sancționată de către instanța de judecată, întrucât acestea depășesc cu mult limita unor judecați de valoare sau critici normale într-o economie de piață, fiind total lipsite de o bază reală.
Cu privire la afirmarea de către intimat, atât în presa centrală, cât și în presa locală, că P. ar fi responsabil pentru diminuarea capitalului social al O., s-a arătat că, la momentul respectiv, P. nici nu era acționar la O. SA, iar, cu privire la afirmarea de către intimat, în presa locală și națională, a faptului că P. s-ar fi opus în mod fraudulos la conversia în acțiuni a creanței statului român, s-a arătat că, pe lângă cele menționate în cererea de chemare în judecată, legiuitorul cunoștea foarte bine la momentul emiterii O.U.G. nr. 45/2006 existența riscului privind conversia creanței A.V.A.S. în acțiuni, în sensul că din punct de vedere legal exista riscul ca aceasta să fie considerată de către instituția competentă (Comisia Europeana) un ajutor de stat.
Mai mult, conversia în acțiuni a creanței pe care A.V.A.S. o are față de O., ca măsură de stingere a acesteia, a fost stabilită la nivel legislativ prin Legea nr. 30/2007, lege care modifica O.U.G. nr. 45/2006, cât și prin modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea nr. 96/2008.
Ordonanța nr. 45/2006, așa după cum a fost modificată, este însă abrogată prin intermediul O.U.G. nr. 163/2008, aprobată prin Legea nr. 386/2009, adică se abrogă și prevederile legale referitoare la conversia creanței în acțiuni, și că, față de prevederile legale menționate, afirmațiile intimatului în sensul că P. s-ar fi opus la conversia creanței în acțiuni apare total ruptă de realitate.
Față de cele expuse, s-a conchis că și afirmațiile intimatului sunt total false și lipsite de o bază reală, încât ar fi trebuit sancționate de către instanțele de judecată, întrucât intimatul, în calitatea lui de director general al O., cunoștea foarte bine reglementările legale privitoare la societatea pe care o conduce și cu toate acestea, cu rea-credință, a acuzat P. că s-a opus în mod fraudulos la una dintre măsurile de restructurare preconizate la un moment dat de O. și anume conversia creanței A.V.A.S.
S-a mai arătat, că acuzarea P., în presa locală și centrală, că încearcă să saboteze activitatea O. în baza unor interese contrare, este nefondată, întrucât s-a depus în fața instanței de fond scrisoarea transmisă de către P. la data de 06 iulie 2009, în care acesta își arată interesul pentru privatizarea O. SA; că, la data de 16 martie 2010, într-o altă scrisoare adresată acelorași instituții, P. reiterează, printre altele, interesul de a participa la un proces de privatizare legal și transparent a O., și că afirmațiile din aceasta categorie făcute de către pârât sunt lipsite de suportul faptic real, după care se face trimitere la probele administrate în cauză pe acest aspect.
S-a conchis, că, fără a analiza punctual acuzațiile reclamantei cu privire la afirmațiile făcute de către pârât, s-a realizat o încadrare sumară a faptelor incriminate în art. 1441 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și s-a concluzionat că activitatea intimatului nu este una culpabilă și „nu realizează un prejudiciu moral”, deși, față de această situație, se impunea ca instanța de apel să fi analizat ambele cereri pe baza probelor administrate cu aceeași măsura.
De asemenea, s-a mai arătat că instanța de apel a menținut soluția primei instanțe in ceea privește cererea reconvențională, în lipsa existenței condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât afirmațiile respective sunt adevărate, așa cum rezultă din informațiile publice aflate pe site-ul B.V.B., O. fiind o societate listată ce trebuie sa se conformeze obligațiilor de transparență prevăzute de Legea nr. 297/2004, și că, însuși legiuitorul, la momentul adoptării O.U.G. nr. 163/2008, recunoaște situația extrem de dificila a societății; că afirmațiile P. nu reprezintă niște acuzații ce depășesc cadrul normal al unui discurs critic și că orice acționar al unei societăți comerciale are dreptul de a avea propria opinie cu privire la managementul societății, iar atât timp cât situațiile criticate sunt situații reale nu exista un motiv real pentru a fi antrenata răspunderea delictuală a acestuia.
De asemenea, s-a arătat, că este greșită soluția instanței în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intimatului, cu motivarea că instanța de apel a apreciat în mod greșit că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a intimatului, prin respingerea acesteia.
Or, prin cererea reconvențională, intimatul a solicitat obligarea reclamantei la repararea prejudiciului moral care i-ar fi fost provocat prin afirmațiile făcute în media, ca și când persoana sa ar reprezenta și în drept atât „societatea O.”, cât și „conducerea O.”, astfel că, în mod evident, în situația dată există o lipsă de identitate între persoanele cu privire la care a făcut anumite afirmații și persoana care dorește tragerea la răspundere civilă a P. pentru aceste afirmații, ceea ce, în plan juridic, duce la lipsa capacității procesual active a intimatului pe cererea reconvențională.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Indicând art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere, „dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, reclamantul a arătat că instanța de judecată a „analizat relația dintre O. și E.” și a conchis, în mod total eronat, că O. dorea obținerea unui credit de la E., deși înscrisurile depuse arătau că P.S.E. a contestat o decizie prin care se stabilea acordarea de garanții de stat către O.; că s-a pronunțat asupra exercitării dreptului de către P.S.E. de a achiziționa A., considerând că acest drept a fost exercitat cu rea-credință și în detrimentul Oltchim, și că a analizat „achiziționarea A.”, cu depășirea cadrului procesual, în lipsa unui capăt de cerere în acest sens.
Cu privire la această critică, se constată că, prin decizia recurată, s-a respins calea de atac a apelului declarat de reclamanta SC P.S.E. împotriva sentinței primei instanțe.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi invocat, din punct de vedere formal, procedural, în speță, deoarece, așa cum s-a arătat, apelul a fost respins ca nefondat, motivul de casare indicat de reclamantă fiind funcțional numai dacă instanța de apel, prin schimbarea sentinței apelate, s-ar fi pronunțat ea însăși asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Față de cele expuse, se constată că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este aplicabil în speță, respectiv decizia pronunțată în apel nu este susceptibilă de a fi criticată prin prisma acestui motiv de recurs, sancțiunea fiind aceea că nu vor fi analizate criticile formulate în temeiul acestui text de lege.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii”, se constată că este nefondat, pentru cele ce succed:
Prin criticile formulate, ce se circumscriu acestui motiv de recurs, reclamanta a arătat că instanța de apel a respins apelul său, fără a prezenta motivele de fapt și de drept care au stat la baza convingerii sale, ceea ce reprezintă o necercetare a fondului cauzei.
De asemenea, s-a mai arătat că motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți, și că instanța, însușindu-și motivarea primei instanțe, nu a cenzurat și nu a analizat „în mod judicios” motivul de apel prin care s-a arătat că, deși instanța nu a fost investită cu analizarea demersurilor P.S.E., s-a pronunțat în mod nepermis asupra acestora.
Aceste critici sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care sau înlăturat cererile părților, respectiv să cuprindă argumentele pro și contra, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile făcute de părți, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile spetei.
Or, în cauză, instanța de apel a motivat decizia atacată, arătând în concret pentru ce nu a primit susținerile reclamantei formulate pe calea apelului, precum și de ce sunt sau nu aplicabile normele legale invocate de aceasta, conformându-se astfel exigențelor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.
Critica potrivit căreia instanța de apel nu a analizat în „mod judicios” prin raportare la probele administrate, motiv de apel prin care a arătat că, deși instanța nu a fost investită cu analizarea demersurilor P.S.E., s-a pronunțat în mod nepermis asupra acestora, se constată că nu vizează nemotivarea deciziei recurate, ci stabilirea situației de fapt, ceea ce nu poate fi primit și analizat în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Prin criticile formulate de reclamantă, s-a arătat că soluția instanței de apel este greșită, în sensul că prima instanță a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a intimatului R.C., întrucât nu există identitate între persoanele cu privire la care aceasta a făcut anumite afirmații și persoana care dorește că tragă la „răspundere civilă reclamanta P.”.
Această critică vizează soluționarea greșită de către instanțele de fond și apel a excepției lipsei calității procesuale active a intimatului - reclamant R.C., ca titular al cererii reconvenționale, și este nefondată, întrucât calitatea procesuală activă presupune identitate între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, iar, în speță, față de situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs, față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., s-a constatat că prin faptele sale reclamanta a vătămat onoarea și reputația directorului general al SC O. SA, respectiv a pârâtului reclamant, ceea ce atrage răspunderea civilă delictuală a acesteia, în condițiile art. 998-999 C. civ.
Celelalte critici formulate de reclamantă, în dezvoltarea tuturor motivelor, așa cum au fost expuse mai sus, nu vor fi analizate, întrucât acestea vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv aprecierea probatoriului administrat în cauză și stabilirea situației de fapt, ceea nu se poate încadra în niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.
Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.S.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.S.E. împotriva Deciziei nr. 90/ A din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.