Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 550 din 16 aprilie 2010, a admis contestai formulată de B.T., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București și, pe cale de consecință: a constatat că B.T. este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 200 m.p. situat în București, str. G.J., sector 3, potrivit Legii nr. 10/2001, urmând să se emită o dispoziție în acest sens și să se înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilul situat în București str. G.J. sector 3, a aparținut contestatorului din prezenta cauză dobândit prin act de donație încheiat în formă autentică de la bunica sa B.S. care la rândul său îl deținea prin contract de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică de la P.Ș. și P.I.
Ulterior imobilul a trecut în proprietatea Statului în urma decretului 129/1989 în prezent fiind demolat.
La momentul exproprierii contestatorul a primit despăgubiri doar pentru construcție deoarece terenul fusese predat în folosință.
După apariția Legii 10/2001 contestatorul a formulat notificarea nr. 3298/2001 în termenul prevăzut de art. 21 din același act normativ, dar întrucât nu a primit nici un răspuns s-a adresat instanței judecătorești în vederea soluționării pe fond a cererii sale.
În prezenta cauză s-a făcut dovada de către contestator că imobilul teren a fost preluat în mod abuziv în sensul dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea 10/2001.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 634 din 26 octombrie 2010, a admis apelul formulat de apelantul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 550 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B.T., și pe cale de consecință: a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Verificând actele depuse la dosarul de fond, instanța de apel a constatat că reclamantul nu a făcut dovada depunerii în termen a notificării, concluzia primei instanțe, în sensul că după apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificarea nr. 3298/2001 în termenul prevăzut de art. 21 din același act normativ, neavând suport în probele administrate în cauză.
La dosar nu a fost depusă o notificare purtând acest număr de înregistrare, iar prin acțiunea introductivă reclamantul a susținut că ar fi formulat o notificare sub nr. 2398/2001.
Din verificările efectuate pe pagina de internet a Primăriei Municipiului București rezultă că în dosarul nr. 13780/2001 s-a înregistrat notificarea nr. 3298/2001, de către un terț (P.Ș. V.E.), care pare a fi moștenitorul vânzătorilor P.Ș. și P.I., de la care a cumpărat autoarea reclamantului, iar la fila 8 în dosarul de fond s-a depus în copie o cerere adresată de reclamant primăriei prin care acesta chiar confirmă împrejurarea că notificarea nr. 3298/2001 a fost depusă de către terța persoană menționată anterior.
Astfel, este evident că prima instanță s-a bazat pe o situație de fapt eronat stabilită atunci când a concluzionat că reclamantul a formulat notificarea nr. 3298/2001.
De asemenea, din verificarea aceleiași pagini de internet a reieșit că la notificarea cu nr. 2398/2001 figurează alte persoane și se referă la alt imobil, neavând legătură cu prezenta cauză.
Reclamantul a făcut dovada depunerii notificării nr. 653 din 23 noiembrie 2005 (fila 6 dosar de fond), însă aceasta este tardivă, aspect comunicat reclamantului de către unitatea notificată prin adresa nr. 33353 din 29 octombrie 2008 (fila 7 dosar de fond).
În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod greșit prima instanță a concluzionat că reclamantul a formulat o notificare în termenul prevăzut de lege și că, în aceste condiții, ar avea dreptul la măsuri reparatorii, hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia nerespectarea termenului de depunere a notificării atrage pierderea dreptului la măsuri reparatorii.
Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs B.T., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că, în cauză, nu s-a formulat notificare în termen și, prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii.
- Legea nr. 10/2001 nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor în natură, această lacună a legii a fost complinită prin apariția Legii nr. 247/2005.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu dispune altfel.
În procesul civil părțile nu sunt obligate să se înfățișeze la judecată.
Ceea ce este obligatoriu, este să li se asigure posibilitatea de a se înfățișa la judecată, iar aceasta se realizează prin citarea lor legală. Altfel spus, obligatorie este citarea părților iar nu înfățișarea lor la judecată.
În speță, avem de-a face cu o neregularitate a citării reclamantului-recurent, în sensul că procedura de citare a fost realizată în faza de apel - sub un alt nume, respectiv „B.T.”, fila 7 dosar apel, în loc de B.T.
Așadar, față de cele reținute, se va admite recursul declarat de reclamantul B.T., se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva deciziei nr. 634/ A din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.