Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2161/105/2009, reclamanta I.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 51.750 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat de 2.587,92 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Rîfov, jud. Prahova.
Prin sentința civilă nr. 1641 din 30 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 104 din 6 noiembrie 2007, a fost expropriat terenul reclamantei în suprafață de 2.500,073 m.p., situat în comuna Râfov, județul Prahova, cu nr. cadastral 347, stabilindu-se o despăgubire de 30.005,88 lei.
Judecătorul fondului a apreciat că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului și corespunzător criteriilor reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel și daunele aduse proprietarului) cuantumul just al despăgubirii cuvenite reclamantei este cel stabilit de expropriator. S-a mai învederat că valoarea despăgubirilor rezultând din raportul de expertiză efectuat în cauză nu poate fi luată în considerație, întrucât nu au fost avute în vedere la determinarea ei prețurile de tranzacționare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta I.A.
Prin decizia civilă nr. 88 din 28 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, referitor la obiecțiunile privind raportul de expertiză efectuat în cauză, este de menționat, pe de o parte, că au fost formulate de pârât la primul termen de judecată după depunerea lucrării în forma legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind expropriere pentru cauză de utilitate publică, iar pe de altă parte, chiar din oficiu, instanța poate dispune refacerea raportului când experții nu s-au conformat obiectivelor stabilite, ceea ce se regăsește în cazul în speță.
În legătură cu fondul cauzei, s-a precizat că art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.
Conform practicii judiciare și literaturii de specialitate, sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare - cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Drept urmare, singurele valori certe, tranzacționate, ale terenurilor din zona comunei Râfov sunt cele evidențiate de primărie, precum și cele cuprinse în contractele autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii nr. 104 din 6 noiembrie 2007 de stabilire a despăgubirilor.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, dar despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Prima instanță, reținând că prețul obișnuit al imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă este mai mic decât cel oferit de expropriator, în varianta prețurilor de tranzacționare întocmită de expert D.L. (singura în concordanță cu dispozițiile legale anterior menționate), în mod legal, prin raportare la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a menținut valoarea din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 104 din 6 noiembrie 2007.
În acest context, nu se mai impunea efectuarea unei noi expertize.
Întrucât acțiunea a fost respinsă, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, mențiunea din considerentele sentinței sub acest aspect fiind, evident, o eroare materială.
Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta - reclamantă I.A. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind nemotivarea încheierii din 02 martie 2010 de către instanța fond, încheiere prin care s-a respins excepția decăderii pârâtei din dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză. Instanța de apel a evitat să analizeze critica formulată și a apreciat în mod nelegal că refacerea raportului de expertiză s-a dispus din oficiu de către instanța de fond.
Obiecțiunile la raportul de expertiză nu au fost depuse în termen procedural, motiv pentru care instanța trebuie să decadă pârâta din faptul de a formula obiecțiuni și, în consecință, să anuleze încheierea de ședință din data 02 martie 2010 și actele ulterioare.
A doua critică adusă hotărârii vizează dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de apel a respins proba cu expertiza în specialitatea evaluare imobiliară, cu motivarea că nu este utilă, apreciind că lucrarea efectuată în fața instanței de fond a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.
Motivarea din apel este contradictorie, deoarece instanța de apel a omologat raportul de expertiză pe care prima instanță l-a înlăturat, considerându-l contrar prevederilor art. 26 ale Legii nr. 33/1994 și, cu toate acestea, a menținut hotărârea primei instanțe.
Mai mult, instanța a reținut la fila 6 ultimul alineat din hotărâre, faptul că singurele valori certe sunt cele cuprinse în actele de la Primăria Râfov și actele autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 104 din 06 noiembrie 2007, aspect ce contravine dispozițiilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede că experții vor ține seama de prețurile care se vând imobilele la momentul întocmirii raportului de expertiză.
Aceste aspecte contradictorii din considerentele hotărârii instanței de apel reprezintă o nemotivare a hotărârii.
Efectuarea unei noi expertize în fața instanței de apel constituia o probă concludentă și utilă soluționării cauzei și care ar fi dus la înlăturarea arbitrariului cu privire la omologarea sau neomologarea raportului de expertiză.
A treia critica adusă hotărârii vizează dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel a apreciat greșit când a reținut că singurele valori certe de tranzacționare sunt cele evidențiate de primărie și cele din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii de despăgubire nr. 104 din 06 noiembrie 2007 (fila 5 ultimul alin. din hotărâre), deoarece art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că experții vor stabili cuantumul despăgubirilor la data efectuării raportului de expertiză.
Instanța de apel a statuat că prețul oferit de expropriator este mai mare decât prețul de tranzacționare stabilit de către expertul D.L., desemnat de recurentă, apreciind că varianta propusă de aceasta este singura întocmită conform cerințelor legale.
O astfel de concluzie dovedește că instanța nu a arătat care sunt motivele pentru care părerile celorlalți doi experți nu fost înlăturate, iar, pe de altă parte, punctul de vedere al expertului D.L. a fost interpretat greșit.
Este greu de înțeles care este motivul pentru care varianta 1 din punctul de vedere al expertei D.L. este apreciată ca fiind întocmită conform cerințelor legale și de ce au fost înlăturate punctele de vedere al experților C.C. și M.V., atâta timp cât valoarea de despăgubire stabilită de către cei trei experți a fost calculată în baza înscrisurilor depuse de către pârâta C.N.A.D.N.R.
Recurenta consideră că valoarea de despăgubire pentru terenul ce face obiectul exproprierii este de 50,65 lei/ m.p. și nicidecum cea rezultată din înscrisurile depuse de către pârâtă din care rezultă un preț mediu de 4,22 lei/ m.p. și nici valoarea rezultată din alte contracte de vânzare - cumpărare autentice, din care rezultă o valoare de 99,70 lei/ m.p.
Actele depuse de către intimata-pârâtă nu duc la concluzia existenței unei identități între terenurile menționate în actele depuse și terenul proprietatea subsemnatei.
Recurenta apreciază că adresele eliberate intimatei de către Birourile Notarilor Publici și Primăria Râfov, inclusiv contractele de vânzare - cumpărare și promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare nu sunt acte în funcție de care să se stabilească paguba pe care a suferit-o prin expropriere a terenului.
Analizând și contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 12 decembrie 2008 și din 20 februarie 2009 și antecontractul autentificat din 20 octombrie 2009 se poate constata că nu există identitate între terenuri, iar prețurile au fost achitate anterior încheierii actelor în formă autentică cu o perioadă cuprinsă între 11 luni și 18 luni, ceea ce dovedește vânzarea-cumpărarea între persoane apropiate, cu interese comune.
Actele depuse de către C.N.A.D.N.R. sunt contradictorii față de alte înscrisuri cum sunt contractele de vânzare - cumpărare autentificate din 23 martie 2009 și din 07 mai 2009, inclusiv adresa din 23 septembrie 2008 emisă de Primăria Râfov, motiv întru care singurii în măsură să evalueze terenurile expropriate sunt experții, care au stabilit o valoare de despăgubire în cuantum de 150.742,25 lei.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a analizat critica privind obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză, apreciind că acestea au fost formulate de pârât la primul termen de judecată după depunerea lucrării în forma legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind expropriere pentru cauză de utilitate publică. De asemenea, instanța de apel a considerat că instanța poate, chiar din oficiu, să dispună refacerea raportului când experții nu s-au conformat obiectivelor stabilite, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Prin urmare, nu sunt fondate criticile recurentei privind neanalizarea motivului de apel care se referea la nemotivarea încheierii din 2 martie 2010 prin care prima instanță a respins excepția decăderii statului român din dreptul de a formula obiecțiuni.
În ceea ce privește criticile privind decăderea pârâtei din acest drept, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, având în vedere că obiecțiunile au fost formulate în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen după depunerea lucrării.
Primul termen după depunerea lucrării are în vedere lucrarea depusă în conformitate cu condițiile pe care legea le prevede pentru ca expertiza să poată fi considerată valabilă. În speță, instanța de apel a constatat că aceasta nu este semnată de către cei trei experți, cum cere art. 26 al Legii nr. 33/1994.
Astfel, la următorul termen după depunerea lucrării, respectiv la 19 noiembrie 2009, s-a constatat că raportul de expertiză nu a fost semnat de către expertul M.V., motiv pentru care cauza a fost amânată la termenul din 2 decembrie 2009. Ulterior, la termenul din 28 ianuarie 2010, pricina s-a amânat pentru ca dosarul să fie repartizat aleatoriu ca urmare a pensionării judecătorului cauzei, astfel că de abia la termenul din 2 martie 2010 s-a putut constata că expertiza a fost semnată de toți cei trei experți desemnați pentru efectuarea expertizei, astfel că, fiind îndeplinite condițiile de formă ale efectuării expertizei, numai la termenul din 2 martie 2010 se puteau formula obiecțiuni asupra fondului respectivei expertize.
Înalta Curte apreciază în acest context că obiecțiunile au fost depuse în termenul legal, motiv pentru care sancțiunea decăderii din dreptul de a formula obiecțiuni nu putea fi aplicată.
În aceste condiții, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Analizând criticile care susțin motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, lămurindu-i și înlocuindu-i motivarea ca urmare a omologării raportului de expertiză al expertei D.L., în varianta I a acestuia.
O astfel de soluție nu poate avea la bază o motivare contradictorie, deoarece instanța de apel, ca instanță de fond, reapreciind probele deja administrate, poate ajunge la aceeași soluție, însă în raport de alte argumente, astfel încât este în măsură să păstreze soluția primei instanțe, înlocuindu-i motivarea, ceea ce este permis de lege, ca efect al devoluării fondului în apel.
Pentru stabilirea situației de fapt, instanța de apel nu are obligația să administreze noi probe, dacă apreciază, în temeiul art. 167 C. proc. civ., că acestea nu pot să aducă la dezlegarea pricinii deoarece cele deja administrate la prima instanță de fond sunt concludente și pertinente și, pe baza lor, se poate identifica situația de fapt.
Alegerea variantei I la raportul de expertiză efectuat de către experta D.L. și omologarea sa de către instanța de apel, a fost motivată de faptul că numai experta D.L. a avut în vedere criteriul impus de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, anume acela al prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.
Acest argument este suficient pentru a motiva, în mod implicit, înlăturarea celorlalte expertize efectuate în cauză, care nu au aplicat acest criteriu legal.
Expertiza realizată de D.L. la data de 29 octombrie 2009 a avut la bază metoda comparației, „ținând cont de prețurile practicate pe piață cu terenuri asemănătoare din zonă”, prin raportare la comparabile din anii 2008 - 2009, metodă confirmată de către aceeași expertă prin răspunsul pe care l-a dat obiecțiunilor încuviințate de instanță, la data de 8 iunie 2010, unde a analizat „prețurile de tranzacționare ale altor imobile de același fel”.
Prin urmare, comparabilele au fost foarte apropiate de data efectuării expertizei și concomitente acesteia, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20 februarie 2009 prin care două terenuri din aceeași comună, în suprafață de 4.951 și 1.458 m.p., au fost vândute cu suma totală de 3.000 lei, ceea ce exprimă un preț de 0,46 lei pe mp, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12 decembrie 2008 prin care un teren din aceeași comună a fost vândut cu 0,78 lei / m.p., adresa din 7 iunie 2010 a BNP - I.C. din care rezultă că în perioada 1 ianuarie 2009 - 23 iulie 2009 au fost vândute prin acest notariat terenuri arabile extravilane în comuna Rîfov cu prețuri declarate cuprinse între 0,4 și 3 lei/ m.p., adresa din 2010 a BNP - L. și D. din care rezultă că, în luna octombrie 2009, deci la momentul efectuării expertizei, un teren extravilan din aceeași comună a fost vândut cu 0,64 lei/ m.p., cât și adresa din 2010 a Primăriei comunei Rîfov din care rezultă că în luna decembrie 2009 terenurile de pe raza comunei se vindeau cu 0,83 lei/ m.p.
Înscrisurile menționate se referă la terenuri cu aceeași categorie de folosință, extravilan, care sunt situate în aceeași unitate administrativ teritorială, comuna Rîfov, județul Prahova, astfel încât nu este fondată susținerea recurentei că nu există identitate de terenuri între terenul în litigiu și comparabile.
În aceste condiții nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 care prevăd că expertiza trebuie să aibă în vedere prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data efectuării expertizei, sens în care instanța de apel a admis obiecțiunile la raportul de expertiză și a dispus ca experții să răspundă acestora.
Înalta Curte constată că, față de diligența depusă de instanță pentru a se obține comparabile cât mai apropiate de momentul efectuării raportului de expertiză, recurenta nu a făcut dovada că ar fi existat comparabile, constatând în contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică realizate la nivelul lunii octombrie 2009 și iunie 2010 - când s-a realizat răspunsul la obiecțiuni de către experta D.L., pe care instanța să nu le fi avut în vedere și care să fie contrare celor administrate în cauză, în sensul de a dovedi o valoare mai mare a prețului terenului pe metru pătrat decât cea oferită de expropriator. Dacă acestea existau, recurenta le putea depune la dosar, ceea ce nu a făcut, chiar criticile sale din recurs raportându-se numai la contracte de vânzare - cumpărare din septembrie 2008 și martie 2009.
Este de observat că respectarea art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părțile să fie în măsură să depună la dosar comparabile la nivelul perioadei în care se realizează expertiza, pentru imobile din aceeași unitate administrativ teritorială, iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să se aibă în vedere comparabile cât mai apropiate de momentul realizării expertizei, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.
De asemenea, Înalta Curte observă că este în favoarea recurentei o evaluare în raport de contracte de vânzare - cumpărare la nivelul anului 2008 - 2009, având în vedere că, ulterior acestei perioade, prețul pe metru pătrat al terenurilor a scăzut considerabil datorită crizei economice, astfel încât recurenta nu poate invoca în mod plauzibil o afectare a dreptului său de a primi despăgubiri la reala valoare a imobilului de care a fost expropriată.
Din toate cele expuse anterior, Înalta Curte observă că nu s-a făcut dovada că recurenta este îndreptățită la o despăgubire mai mare decât cea care i-a fost acordată prin hotărârea contestată, ceea ce demonstrează că instanța de apel, lămurind motivarea primei instanțe, a făcut o corectă aplicare a art. 27 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, potrivit cu care despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că nici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 88 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2012.