Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2007, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la 1.069.792.500 lei (echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/ m.p.) pentru terenul în suprafață de 2116,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcănești, sat Bărcănești.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 nu s-a stabilit o justă despăgubire, deoarece terenul expropriat are un preț real mult mai mare decât cel determinat arbitrar prin expertiza de evaluare, ținându-se cont de amplasamentul acestuia (se află în prelungirea terenului categoria curți-construcții) și de pagubele produse, care constau în aceea că pe teren a plantat livadă, a cultivat legume și cereale.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirea acordată a ținut cont de toate criteriile impuse de lege.
Prin sentința civilă nr. 1546 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât și a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 167.345 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 2116,37 m.p., situat în comuna Bărcănești, sat Bărcănești, județul Buzău.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007, a fost expropriat terenul reclamantului în suprafață de 2116,37 m.p., situat în intravilanul comunei Bărcănești, sat Bărcănești, județul Prahova, tarlaua 37, parcela 604/89, stabilindu-se o despăgubire de 26.670 lei.
S-a apreciat că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului (stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză) și corespunzător criteriilor reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel și daunele aduse proprietarului), cuantumul just al despăgubirii cuvenite reclamantului este de 167.345 lei.
Prin decizia nr. 56 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de părți împotriva susmenționatei hotărâri.
Curtea de apel a reținut următoarele:
Raportul de expertiză efectuat la instanța de fond (filele 190-198), întocmit de o comisie de experți, constituită conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului prin metoda comparației directe, care a presupus parcurgerea mai multor etape, ce au constat în: cercetarea pieței pentru obținerea de informații asupra unor tranzacții (oferte de proprietăți similare cu cea evaluată, din punct de vedere al tipului de proprietate, data vânzării/ofertării); compararea proprietăților similare cu cea evaluată, utilizând elemente de comparație și ajustare adecvată a prețului de vânzare a fiecărei proprietăți comparabile; analiza rezultatelor și selectarea unei valori sau a unei marje de valori.
Deși în lucrarea comună (filele 190-198), fiecare din cei trei experți a stabilit un cuantum al despăgubirilor care, în opinia lor, se cuvenea reclamantului, în mod legal prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de expertul instanței, ce a evaluat terenul ținând cont de caracteristicile lui la data emiterii hotărârii de expropriere, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.
Tot sub aspectul criticilor vizând legalitatea raportului de expertiză întocmit în cauză, s-a arătat că și expertul B.N. are specialitatea de evaluator proprietăți imobiliare, astfel cum reiese din înscrisul depus în fața instanței de apel, respectiv legitimația de expert (fila 16 dosar apel).
Câtă vreme la dosar nu există o dovadă în sensul că reclamantul ar fi încasat suma consemnată la C.E.C. pe numele său, cu titlu de despăgubire, aceasta nu poate fi scăzută din valoarea stabilită cu același titlu, în cadrul expertizei judiciare. De altfel, cu privire la acest aspect s-a reținut că urmează a fi rezolvat în faza de executare silită, în funcție de împrejurarea dacă până la acel moment reclamantul va încasa sau nu acea sumă.
Împotriva susmenționatei hotărâri, au declarat recurs reclamantul C.I. și pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Reclamantul a susținut, în dezvoltarea recursului său încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994.
A învederat că la stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța ar fi trebuit să țină seama de amplasamentul terenului în litigiu (aflat în vecinătatea casei sale, în prelungirea terenului pe care se află curtea casei), pagubele produse (pe teren fiind plantată o livadă, cultivate legume și cereale), dar și împrejurarea că prin exproprierea unei părți din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas în proprietatea sa, ca și a posibilității de a-l mai valorifica ulterior.
Despăgubirile acordate au fost stabilite diferențiat și în lipsa unor criterii, ajungându-se la situația de a fi acordate unor vecini aflați la mare distanță de proprietatea sa, despăgubire de 4 ori mai mare decât cea cu privire la care s-a reținut că i se cuvine prin hotărârea expropriatorului.
Deși instanța a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a stabilit un cuantum al despăgubirii de 22,4 euro/ m.p., în dispozitivul hotărârii s-a consemnat acordarea unei despăgubiri în cuantum de 19,4 euro/ m.p.
Instanța ar fi reținut, eronat, că reclamantul ar fi încasat suma consemnată la CEC la dispoziția sa, care a fost dedusă din totalul sumei reținute cu titlul de despăgubiri, probele relevând că suma nu a putut fi încasată dat fiind refuzul expropriatorului de a elibera recipisa de consemnare.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei curții de apel, iar pe fond, admiterea contestației și modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16 noiembrie 2007 în sensul că despăgubirea urmează să fie stabilită în cuantumul precizat de expert Băniță Nicolae, iar în subsidiar, omologarea raportului de expertiză C.M., care a stabilit un cuantum al despăgubirii de 22,4 euro/ m.p., sumă în care urmează să fie inclusă și despăgubirea consemnată și neîncasată de expropriat.
2. Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel, cât și instanța de fond, a încălcat dispozițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ținea seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială”, respectiv în localitatea Bărcănești.
În conformitate cu aceste dispoziții legale era obligatoriu ca în cauză să se efectueze o expertiză specialitatea evaluare proprietăți imobiliare întocmită de o comisie compusă din trei experți de specialitate, atestați ANEVAR.
Expertul B.N. nu a avut și nu are o astfel de specializare și nu este nici atestat în această materie, ci doar în specializările topografie, cadastru și geodezie.
În mod greșit s-a apreciat că cei doi experți - C.M. și B.N. - au respectat criteriile legale de determinare a despăgubirilor, deși au avut în vedere „prețul de ofertare” apărute pe internet și în presa prahoveană, cu ignorarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit acestei norme legale „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” se referă la „prețul de tranzacționare” al imobilelor supuse (exproprierii), criteriu la care s-a raportat expert M.I., care a stabilit un cuantum al despăgubirii de 12 lei/ m.p., evaluare ignorată de instanță.
A solicitat admiterea recursului și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii cu consecința menținerii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 316 din 17 decembrie 2007 supusă prezentei proceduri.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.
Iar alin. (2) al aceluiași text dispune că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Legea stabilește astfel un criteriu legal de determinare a despăgubirii, constând în „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială”, căruia i se poate adăuga (în măsura în care se solicită), pentru „calcularea cuantumului despăgubirilor” și „daunele aduse proprietarului, […], luând în considerare dovezile prezentate de acesta”.
Modalitatea de determinare a despăgubirii astfel cum este individualizată de alin. (2) al normei legale citate, constituie transpunerea/indicarea elementelor de stabilire a despăgubirii acordate în această materie care, potrivit alin. (1) al aceluiași text „se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.
Or, în cauză, în această operațiune, legală, de determinare a despăgubirii, instanțele fondului s-au raportat la alte elemente decât cele legale în determinarea cuantumului despăgubirii, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți în susținerea căii de atac deduse judecății.
Pe de o parte, instanța de fond, ale cărei dispoziții au fost confirmate întocmai de instanța de apel, a reținut valoarea despăgubirii din expertiza B.N., care s-a raportat însă la alte criterii decât cele stipulate de norma evocată (obținerea de informații asupra unor prețuri de tranzacționare, compararea proprietăților similare cu cea evaluată, etc.), iar pe de altă parte, nu a administrat probațiunea necesară în scopul determinării echivalentului prejudiciului/daunelor produse proprietarului, consecință a exproprierii.
Cu referire la acest aspect, încă în fața primei instanțe, reclamantul a pretins plata unor daune constând în pagubele produse urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, aflat în continuarea gospodăriei sale, care presupune verificarea și a altor elemente, constând în amplasamentul acestui teren, aflat în prelungirea gospodăriei sale, contravaloarea culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest teren, ca și a veniturilor de care a fost lipsit prin exproprierea bunului, precum și celelalte pierderi indicate de parte, consecință directă a exproprierii bunului.
Aceasta presupune ca, alăturat constatărilor unor experți, care să determine concret consecințele exproprierii bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probațiunea să implice și administrarea altor probe, utile și pertinente, în scopul determinării prejudiciului produs proprietarului, cu indicarea sa concretă în stabilirea cuantumului total al despăgubirii.
Totodată, la determinarea despăgubirilor trebuie să se țină seama de criteriul legal enunțat – „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel”, ceea ce presupune stabilirea despăgubirii prin raportare la prețurile de tranzacționare (indicat în actele de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet ori presa locală).
Simpla preluare a conținutului normei ce reglementează „despăgubirea” în materia exproprierii și a modalității sale de determinare, astfel cum este prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu este de natură să suplinească și, mai mult, să fundamenteze soluțiile adoptate/pronunțate de cele două instanțe.
Ca urmare, față de cele ce preced, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi admise cu consecința casării deciziei curții de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în scopul refacerii și suplimentării probațiunii potrivit celor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul C.I. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 56 din 07 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.