Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul V.F. a chemat în judecată Statul Roman, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro (echivalentul in lei la data plătii), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 492 din 8 noiembrie 1983, pronunțată de Tribunalul Militar București, din care a executat efectiv 3 ani, 9 luni si 13 zile închisoare și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Prin sentința civilă nr. 947 din 31 mai 2010 Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.F. și a obligat Statul Român să plătească acestuia suma de 100.000 euro, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea cu caracter politic de 7 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 492 din 8 noiembrie 1983 pronunțată de Tribunalul Militar București.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983 pronunțată de Tribunalul Militar București în Dosarul nr. 411/1983, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzute de art. 166 alin. (2) C. pen. din 1968; că prin aceeași sentință s-a dispus computarea arestului preventiv de la 23 august 1983; că reclamantul a executat pedeapsa parțial, fiind grațiat prin Decretul prezidențial nr. 92 din 02 iunie 1987 și pus în libertate la data de 22 aprilie 1988.
Întrucât respectiva condamnare pronunțată pentru o infracțiune dintre cele enumerate la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituie o condamnare cu caracter politic reclamantul este îndreptățit, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009, la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic pronunțată de Tribunalul Militar București prin sentința penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma de 100.000 euro, este îndestulătoare ținând seama, pe de o parte, de faptul că reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului - lege nr. 118/1990 și pe de altă parte, de elementele de fapt astfel cum sunt conturate ele de depozițiile martorilor și înscrisurile de la dosar, respectiv de prejudiciul produs prin condamnare, de durata privării de libertate, de intensitatea suferințelor fizice și psihice pe care le-a suportat reclamantul pe perioada detenției, de consecințele condamnării asupra reputației și demnității reclamantului dar și pe plan social și profesional.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul V.F., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Prin decizia civilă nr. 47 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul V.F., a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Motivul de apel vizând cuantumul daunelor morale acordate de 100.000 euro ca fiind insuficient, în raport de suferințele îndurate și de hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe cu privire la aceeași situație juridică, este nefondat, întrucât Curtea Constituțională a stabilit prin considerentele deciziei nr. 1358 din data de 21 octombrie 2010 că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea 212/2009, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale, întrucât contravin art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală.
Prin urmare, la data soluționării prezentelor apeluri, în condițiile în care, în intervalul de 45 de zile de la publicarea deciziei nr. 1358/2010 în M. Of., Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, dispozițiile art. 5 alin. (1) a teza întâi din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice.
Norma constituțională produce efecte asupra tuturor raporturilor juridice născute în legătură cu norma de drept a cărui constituționalitate este supusă verificării, raporturi ce sunt încă nedefinitivate până la data finalizării controlului de constituționalitate a normei aplicabile în speță.
Astfel, instanța de apel nu poate să mențină ca valide drepturi acordate de prima instanță în baza unor texte de lege declarate neconstituționale la data soluționării apelului, întrucât într-o astfel de ipoteză, ar pronunța o hotărâre ilegală, constituind drepturi în baza unei dispoziții constatată neconstituțională.
Curtea de Apel a reținut că apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița sunt fondate pentru următoarele motive:
Acțiunea a fost promovată de reclamant sub imperiul Legii nr. 221/2009. Ulterior pronunțării sentinței prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv la data de 06 octombrie 2010, s-au publicat în M. Of. al României cu nr. 761 trei decizii ale Curții Constituționale cu nr. 1354/20 octombrie 2010, 1358/21 octombrie 2010 și respectiv 1360/21 octombrie 2010, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Lega nr. 221/2009 și ale art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010 de modificare și completare a Legii 221/2009.
În condițiile acestea, la data soluționării apelului și prin efectul normelor care reglementează această cale de atac, verificarea legalității hotărârii fondului trebuie efectuată prin prisma normei existentă la data soluționării apelului și nu în funcție de cea existentă la data soluționării fondului, întrucât în apel se consolidează dreptul câștigat la fond, prin aceea că hotărârea devine definitivă și în același timp executorie.
Curtea de Apel, constatând că la data soluționării apelului, dispozițiile textului de lege pe care reclamantul și-a fundamentat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite și-au încetat efectele juridice, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de Statul Român și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul V.F.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece acțiunea reclamantului a fost promovată anterior pronunțării deciziilor Curții Constituționale. Aceste decizii sunt aplicabile numai pentru viitor și nu pot retroactiva, neputând fi aplicate în cazul unei acțiunii formulate anterior pronunțării lor.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Înalta Curte a reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.
În consecință, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.
Față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivității legii.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.F. împotriva deciziei civile nr. 47 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.