Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 3172/105 din 27 mai 2008, contestatoarea SC I. SA Ploiești a chemat în judecată pe intimații Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, C.N.A.D.N.R. SA (C.N.A.D.N.R.), Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Prahova și Consiliul Local Blejoi, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se modifice Hotărârea nr. 21 din 14 aprilie 2008 și Procesul-verbal nr. 19 din 11 martie 2008, în sensul acordării unei despăgubiri pentru terenul expropriat proprietatea sa, în suprafață de 89 mp intravilan, situat în com. Blejoi, jud. Prahova, de 17.800 euro, plătibili în RON la cursul oficial la BNR din ziua plății, și anume 200 euro/mp.
În motivarea contestației, s-a arătat că, în mod eronat, prin actele sus-menționate, i s-a acordat o despăgubire pentru terenul expropriat de 801 euro, adică în RON 2.894 RON, fără să se țină seama de valoarea reală a terenului supus exproprierii.
Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2008, instanța a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Consiliului Local Blejoi și a Comisiei pentru aplicare Legii nr. 198/2004 Prahova și a constatat că are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză numai C.N.A.D.N.R.
Prin Sentința civilă nr. 835 din 15 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația; a modificat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 21 din 14 aprilie 2008 și Procesul-verbal nr. 19 din 11 martie 2008 emise de către intimată, în sensul că a stabilit în favoarea contestatoarei dreptul de a încasa contravaloarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în comuna Blejoi, județul Prahova, în intravilan, teren în suprafață de 89 mp, de 4.692 euro sau echivalent în RON 19.838 RON, în loc de 801 euro (echivalent RON 2.894), și a obligat intimata să-i plătească contestatoarei suma de 4.692 euro sau echivalent în RON 19.838 RON, plus 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit Procesului-verbal nr. 19 din 11 martie 2008 și Hotărârii nr. 21 din 14 aprilie 2008, s-a dispus exproprierea de la contestatoare a terenului în suprafață de 89 mp, situat în comuna Blejoi, în intravilan, arabil, și acordarea în favoarea acesteia a unor despăgubiri pentru terenul sus-menționat, în valoare de 2.894 RON, adică 801 euro.
În cuprinsul raportului de expertiză tehnică construcții evaluări imobiliare ing. N.D., se menționează că terenul supus exproprierii în suprafață de 89 mp este situat în com. Blejoi, categoria de folosință - arabil intravilan, are valoarea de 4.692 euro, adică, în echivalent RON 19.838 RON, în prezent valoarea fiind stabilită în raport de prețurile practicate în zonă, determinate de cererea-oferta de tranzacționare, prin metoda comparației.
Art. 5 și urm. din Legea nr. 198/2004 stipulează că în cazul exproprierii terenurilor, cuantumul despăgubirilor acordate proprietarului terenului expropriat se stabilește în funcție de valoarea de circulație a terenului determinată de amplasament, de prețul pieței, de fertilitatea terenului și de pagubele produse în urma exproprierii.
Din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că reclamanta a dobândit în proprietate un teren de 89 mp intravilan, situat în comuna Blejoi, care prin Hotărârea nr. 21/2008, Procesul-verbal nr. 19/2008, a fost expropriat de la contestatoare, în schimbul căruia s-a stabilit în favoarea acesteia o despăgubire pentru acest teren de 2.894 RON, adică 801 euro, însă, din raportul de expertiză tehnică construcții evaluări imobiliare ing. N.D., reiese că valoarea totală a terenului sus-menționat, la data efectuării expertizei - aprilie 2010, este de 4.692 euro, calculată în raport de amplasamentul terenului, de prețul de tranzacționare pe piața imobiliară, de categoria terenului, valoarea economică a acestuia, fiind amplasat în imediata apropiere a magazinelor B., BA., C., precum și de prejudiciul efectiv suferit de către contestatoare în urma exproprierii.
S-a conchis, că atât timp cât raportul de expertiză tehnică construcții ing. N.D. atestă că valoarea reală a terenului în litigiu, de 89 mp, proprietatea contestatoarei, supus exproprierii este de 4.692 euro, ținându-se seama de o serie de criterii (amplasament, valoare economică, prețul de tranzacționare, prejudiciul suferit în urma exproprierii, etc.), iar prin Hotărârea nr. 21/2008, Procesul-verbal nr. 19/2008, s-a stabilit o valoare totală a acestui teren cu titlu de despăgubiri de 801 euro, înseamnă ca această din urmă valoare nu reprezintă valoarea reală de circulație a terenului calculată în raport de criteriile prevăzute de lege, inclusiv de actele normative în domeniu; că nu exista nicio dovadă la dosar cu privire la modul de calculare de către intimată a contravalorii despăgubirilor acordate; că raportul de expertiză tehnică construcții ing. N.D. a fost semnat de către expertul consilier al contestatoarei fără nicio obiecție; că din conținutul Hotărârii nr. 21/2008, Procesului-verbal nr. 19/2008, nu reiese care au fost criteriile ce au stat la baza evaluării terenului și acordării despăgubirilor, modul de calcul al acestora, invocându-se simple articole, fără niciun corespondent din punct de vedere al evaluării terenului în litigiu, astfel încât singura probă care atestă valoarea reală a terenului în litigiu și a despăgubirilor de care ar trebui să beneficieze contestatoarea o constituie raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de către un specialist în domeniu, și că pretenția contestatoarei că despăgubirile pentru terenul în litigiu trebuie stabilite în raport de 200 euro/mp a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece din raportul de expertiză tehnică construcții evaluări imobiliare ing. N.D. nu reiese o valoare de 200 euro/mp, ci de 52,72 euro/mp, preț ce reprezintă valoarea de tranzacționare pe piața imobiliară a acestuia.
Prin Încheierea din Camera de consiliu din data de 16 iulie 2010, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de contestatoare, în sensul că sediul social al intimatei este în București, sector 1 și nicidecum în București, sector 6, adresă la care se află o subunitate a intimatei.
Prin Decizia civilă nr. 195 din 04 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarea SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 și de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. împotriva Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de aceeași instanță, reținând, în esență, următoarele:
Cu privire la apelul formulat de contestatoarea SC I. SA Ploiești, a fost apreciat ca nefondat, întrucât critica potrivit căreia, în mod greșit, a fost respinsă cererea contestatoarei, cu motivarea că din întâmpinarea formulată reiese că intimata are sediul în București, sector 6, și că și-a ales sediul la Cabinetul de Avocatură A.Ț. din București, sector 5, a fost apreciată ca nefondată, întrucât chiar și din cuprinsul cererii de apel pe care a promovat-o intimata și din întâmpinarea formulată la instanța de fond, reiese că sediul său este în București, sector 6, și nu în sector 1.
Susținerea apelantei că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 198/2004, a fost respinsă, întrucât în art. 2 din norma invocată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 228/2009, se arată cine este expropriatorul, respectiv Statul Român, și cine este reprezentantul statului în aplicarea prezentei legi.
În același articol s-a explicat ce se înțelege prin lucrare de construcție de drumuri și care drumuri sunt supuse exproprierii, astfel că trimiterea pe care apelanta a făcut-o la textul de lege sus-menționat nu are nicio legătură cu sediul intimatei.
Cu privire la apelul formulat de către intimatul Statul Român - C.N.D.N.A.R. S.A. București - D.R.D.P., curtea a reținut că, în ceea ce privește calea de atac exercitată de către intimată, aceasta este apel și nu recurs, întrucât, potrivit art. 21 din Legea nr. 33/1994, raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, nemodificată, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Atâta timp cât textul de lege sus-menționat nu face vreo distincție cu privire la valoarea imobilului, competentă să soluționeze cauza în primă instanță este tribunalul, iar căile de atac împotriva sentinței sunt apelul și recursul, astfel că în cauza de față, calea de atac este apelul, astfel cum se prevede în art. 21 din Legea nr. 33/1994, cu aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, nemodificată.
S-a respins critica ce vizează faptul că instanța de fond a admis, în mod netemeinic, în parte, contestația formulată de reclamantă și a obligat Statul Român la plata sumei de 4.692 euro sau echivalentul în RON, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 89 mp, expropriat conform H.G. nr. 99/2008, întrucât din expertiza efectuată la instanța de fond de expert N.D. reiese că valoarea terenului expropriat este de 4.692 euro. În expertiza efectuată s-a precizat că terenul expropriat este amplasat într-o zonă în dezvoltare, care va deveni nod de intersecție a autostrăzii București - Brașov, este în intravilanul comunei Blejoi, astfel că valoarea acestuia ajunge la suma de 4.692 euro, mai ales că expertiza a fost întocmită de o comisie de trei experți, doi dintre aceștia, respectiv N.D. și C.C., ajungând la concluzia că valoarea terenului este cea precizată în expertiză.
S-a respins și critica potrivit căreia experții nu au ținut seama de dispozițiile Legii nr. 33/1994, respectiv de prevederile art. 26 alin. (1), întrucât aceștia au arătat că estimarea valorii de despăgubire a proprietății expropriate s-a făcut pe baza comparației pornind de la prețuirile de ofertare-tranzacționare pentru proprietăți similare cu cea în cauză, precum și de cuantumul prejudiciului cauzat proprietarului expropriat.
De asemenea, experții au arătat că prețurile cerute pentru terenurile din zonă sunt cuprinse între 35 și 53 euro/mp, în funcție și de distanța de la amplasamentul terenului până la drumul național, deschiderea la drumul național și drumul Filipeștilor, și distanța până la utilități.
Prin urmare, critica potrivit căreia nu s-a ținut seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile în zona respectivă a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. și SC I. SA Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și respectiv art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. a arătat următoarele:
Instanța de apel în mod greșit a respins apelul declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, întrucât, prin menținerea hotărârii instanței de fond, instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 33/1994, respectiv prevederile art. 26 care, la alin. (1), arată că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar în alin. (2) este stabilit modul în care se face calculul cuantumului despăgubirilor.
În privința cuantumului despăgubirilor, textul dispune: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Din expertiza însușită de instanța de fond și menținută de instanța de apel nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, lipsind înscrisurile care să ateste prețul de vânzare al terenurilor, aceștia făcând trimitere la anunțurile din mica publicitate sau ofertele postate pe internet.
Or, anunțurile din mică publicitate nu pot constitui prețuri de circulație reale, prețurile putând fi date doar de înscrisuri certe prin care s-a concretizat o tranzacție, iar valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă nu poate fi dată de prețul care se solicită, ci de prețul care se obține.
De asemenea, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a înlăturat apărările pârâtului și a menținut soluția instanței de fond, o soluție netemeinică și nelegală, fără a sancționa lipsa înscrisurilor de la dosar prin care experții sau reclamanta puteau face dovada prețurilor de tranzacționare și nu a celor de ofertare găsite la mica publicitate.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanta SC I. SA a arătat că apreciază că este legală și temeinică acea parte a Deciziei nr. 195/2010, prin care s-a dispus respingerea apelului formulat de expropriatorul Statul Român, numai că, în materia exproprierilor reglementate de Legea nr. 198/2004 și H.G. nr. 941/2004, Statul Român este reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, D.R.D.P. neavând calitate procesuală în astfel de litigii; că prin aceiași decizie, instanța de apel a respins apelul declarat de contestatoarea SC I. SA Ploiești împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 în Dosarul nr. 3172/105/2008, iar, în pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin ignorarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile de construcție de autostrăzi și drumuri naționale.
Astfel, instanța de apel a considerat nefondat apelul contestatoarei împotriva încheierii de îndreptare eroare materiala pe considerentul că art. 2 din Legea nr. 198/2004 arată cine este expropriatorul, respectiv Statul Român, și cine este reprezentantul statului în aplicarea acestei legi.
Este adevărat că, în exproprierile reglementate prin Legea nr. 198/2004 și H.G. nr. 941/2004, expropriator este Statut Roman prin C.N.A.D.N.R. SA.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 stipulează faptul că, în cazul cererilor adresate de expropriați instanței judecătorești pentru stabilirea despăgubirilor, aceste cereri se judecă în contradictoriu cu expropriatorul Statul Român.
Întrucât, Statul Român, în calitate de expropriator, este reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, după cum prevăd dispozițiile art. 2 din Legea nr. 198/2004, cum în mod corect a reținut și instanța de apel, urmează ca, pe cale de consecință, în litigii cu obiect despăgubiri exproprieri la Legea nr. 198/2004, expropriații să se judece cu expropriatorul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA. Prin urmare, punctul de lucru al C.N.A.D.N.R. SA București, respectiv D.R.D.P. - nu are calitate procesuală pasivă, astfel că apelul contestatoarei îndreptat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată în 16 iulie 2010 de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 3172/105/2008, este fondat, respingerea acestuia fiind generată de superficialitatea instanței de apel în analizarea actelor de la dosar.
S-a mai arătat că superficialitatea instanței de apel manifestată în analizarea actelor dosarului reiese și din faptul că aceasta nu a soluționat apelul declarat de contestatoarea SC I. SA Ploiești împotriva unei părți a Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 31727105/2008, apel cu nr. 6663 din 14 iulie 2010, depus la judecătorul de serviciu al Tribunalului Prahova pe data de 14 iulie 2010, după cum reiese din înregistrarea menționată pe prima pagină a apelului, cu semnătura judecătorului în cauză.
S-a conchis că, față de considerentele mai sus expuse, se impune admiterea recursului, modificarea în parte a Deciziei nr. 195 din 04 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul admiterii atât a apelului formulat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 16 iulie 2010 de Tribunalul Prahova și menționării corecte în hotărârile judecătorești, și în încheierile de ședință a numelui și adresei corecte a pârâtului, respectiv Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, cu sediul în București, sector 1, cât și admiterea apelului formulat de contestatoare împotriva unei părți din Sentința civilă nr. 835/2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul modificării în parte a Hotărârii nr. 21 din 14 aprilie 2008 și a Procesului-verbal nr. 19 din 11 martie 2008 și stabilirii cuantumului despăgubirii pentru terenul intravilan expropriat în suprafață de 89 mp la suma de 200 euro/mp, în cuantum total de 17.800 euro plătibili în RON la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plății.
La data de 2 noiembrie 2010, SC I. SA Ploiești a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună completarea Deciziei civile nr. 195/2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3172/105/2008, în sensul că a omis să se pronunțe asupra unei părți a Sentinței civile nr. 835/2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin apelul depus la Tribunalul Prahova, apelanta-contestatoare SC I. SA Ploiești a criticat o parte din Sentința civilă nr. 835/2010. Prin Decizia nr. 195/2010, Curtea de Apel Ploiești a soluționat numai apelul formulat de SC I. SA Ploiești împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 și apelul declarat de Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 835/2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, însă a omis să se pronunțe și asupra apelului promovat de contestatoarea SC I. SA împotriva unei părți a Sentinței civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
Prin Decizia civilă nr. 253 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta SC I. SA, reținând, în esență, că cererea petentei de a se pronunța o hotărâre de completare a Deciziei nr. 195/2010 a Curții de Apel Ploiești, cu motivarea că prin decizia menționată a fost soluționat numai apelul formulat de SC I. SA Ploiești împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 și apelul declarat de Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., împotriva Sentinței civile nr. 835/2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, însă s-a omis să se pronunțe și asupra apelului promovat de contestatoarea SC I. SA împotriva unei părți a Sentinței civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova, este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Din dispozitivul Deciziei nr. 195/2010 a Curții de Apel Ploiești reiese că au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de contestatoarea SC I. SA Ploiești împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 și de către pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P., împotriva Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Ca atare, instanța de apel s-a pronunțat pe apelul declarat de contestatoare împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, dar și împotriva Sentinței nr. 835/2010, astfel că nu poate fi vorba că instanța de apel nu s-a pronunțat pe o parte a Sentinței civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
Instanța de apel, în considerentele Deciziei nr. 195/2010, a analizat critica petentei în ceea ce privește sediul intimatei, reținând că din cuprinsul cererii de „recurs” pe care a promovat-o pârâtul și din întâmpinarea formulată la instanța de fond, a reieșit că sediul său este în București, sector 6, și nu în București, sector 1.
Cererile reclamantei de admitere a apelului, modificare în parte a Sentinței civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova, în sensul modificării Hotărârii nr. 21/2008 și a Procesului-verbal nr. 19/2008, cu stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul intravilan expropriat în suprafață de 89 mp, la suma de 200 euro/mp, respectiv în cuantum total de 17.800 euro, plătibili în RON la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plății, obligarea intimatei la plata acestei sume către contestatoare și menționarea corectă a adresei sediului social al intimatei, din cererea de completare au fost apreciate ca neîntemeiate, cu motivarea că procedura prevăzută de art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. nu permite rejudecarea în fond a pricinii, cererea de completare a unei hotărâri fiind admisibilă doar atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor ori capetelor de cerere.
Împotriva Deciziei civile nr. 253 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I. SA, iar, în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că, prin Decizia nr. 253/2010, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta SC I. SA privind completarea Deciziei nr. 195 din 04 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
În motivarea deciziei recurate, instanța de apel a menționat că, în cadrul Deciziei nr. 195/2010, deja s-a pronunțat atât asupra apelului declarat de către SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, cât și asupra apelului declarat de SC I. SA, împotriva Sentinței nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova, greșit, întrucât, prin Decizia nr. 195/2010, s-a soluționat numai apelul declarat de SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 și apelul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Prin urmare, apelul declarat de SC I. SA împotriva unei părți a Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 3172/105/2008, nu a fost soluționat de Curtea de Apel Ploiești.
Acest aspect este probat cu considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 195/2010 a Curții de Apel Ploiești, care a greșit, întrucât apelul distinct declarat de SC I. SA împotriva unei părți din Sentința civila nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova l-a asimilat apelului declarat de SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 16 iulie 2010 de aceeași instanță.
Examinând recursul declarat de reclamanta SC I. SA împotriva Deciziei civile nr. 253 din 6 decembrie 2010, instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecință, pentru următoarele considerente :
Deși nu arată expres, recurenta-reclamantă invocă pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cerere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
În speță, reclamanta a invocat împrejurarea că prin Decizia nr. 195/2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a omis să se pronunțe asupra apelului declarat de aceasta împotriva unei părți a Sentinței civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
Însă, instanța de apel, prin decizia recurată, a reținut că din dispozitivul Deciziei nr. 195/2010 a Curții de Apel Ploiești reiese că s-a respins apelul declarat de „contestatoarea SC I. SA Ploiești împotriva cererii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010, și de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. împotriva Sentinței civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova”.
Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat atât asupra apelului declarat de contestatoare împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, dar și împotriva Sentinței nr. 835/2010, astfel că nu poate fi vorba că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe o parte a Sentinței civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
De aceea, corect a apreciat instanța de apel că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., deoarece procedura prevăzută de acest text de lege nu prevede judecarea în fond a pricinii, urmare a solicitărilor formulate prin cererea de completare.
În ceea ce privește recursurile declarate de reclamanta SC I. SA Ploiești și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P., împotriva Deciziei nr. 195 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanța le constată întemeiate, pentru următoarele considerente :
Recurentul-pârât invocă neegalitatea deciziei recurate, în sensul că aceasta este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât din expertiza însușită de instanțele de fond și apel nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, lipsind înscrisurile care să ateste prețul de vânzare al terenurilor, aceștia făcând trimitere la anunțurile din mica publicitate sau ofertele postate pe internet, iar reclamanta, prin recursul său, a solicitat stabilirea cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la suma de 17.800 euro.
Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Or, în speță, cuantumul despăgubirilor ce s-au acordat reclamantei pentru terenul expropriat, în suprafață de 83 mp, a fost stabilit fără a se avea în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere prețurile de ofertare privind vânzarea terenurilor din mica publicitate, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert N.D.
Prin urmare, se constată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei impune, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus indicate, efectuarea unui nou raport de expertiză, care să aibă în vedere prețurile cu care se vând terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data efectuării acestuia, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.
În ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă privind soluționarea greșită a apelului declarat de către aceasta împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 16 iulie 2010, prin care s-a respins cererea reclamantei privind indicarea sediului social al intimatei ca fiind în București, sector 1 și nu în București, sector 6, se constată că este neîntemeiată, întrucât instanțele de fond și apel au reținut că atât prin întâmpinarea depusă la fond, cât și prin cererea de apel, intimata și-a indicat sediul ca fiind în București, sector 6 și nu în București, sector 1, cum susține recurenta, iar aceasta este o chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă și de recurentul-pârât, pentru soluționarea unitară a cauzei, va casa Decizia nr. 195 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Se va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei nr. 253/2010 pronunțată de aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul în sensul celor mai sus expuse și vor fi avute în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC I. SA și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. împotriva Deciziei nr. 195 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA împotriva Deciziei nr. 253 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.