Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;
Prin Sentința civilă nr. 232 din 1 aprilie 2010 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea reclamantului T.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., obligând pârâtul la plata sumei de 75.660 RON, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate, că despăgubirile în cuantum de 20.208 RON acordate reclamantului în urma exproprierii suprafeței de 291 mp teren arabil nu reprezintă realitatea valorii terenului. A apreciat că valoarea de 61 euro/mp, stabilită de doi dintre experții din comisia de trei experți numită de instanță, reprezintă valoarea de circulație a terenurilor din zonă, în care se include și valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.
Prin Decizia civilă nr. 459/A din 24 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului T.F., reținând că la calculul valorii terenului experții au ținut cont că acesta este un teren arabil situat în intravilan, precum și de caracteristicile acestuia reprezentate de căile de acces și utilități, de situația reală a poziționării lui într-un cartier de locuințe.
În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
Prin recursul său, reclamantul T.F. a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de a se dispune acordarea de despăgubiri în cuantum de 43.650 euro, echivalentul a 181.606 RON, calculat la 150 euro/mp, precum și acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și urm. C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut că instanța de apel și-a raportat decizia doar la concluziile expertizei, făcând abstracție de înscrisurile depuse, respectiv de Hotărârile nr. 12/2010 și nr. 15/2010 ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., prin care s-au acordat despăgubiri pentru terenurile învecinate în cuantum de 126 euro/mp, precum și de faptul că există hotărâri ale Consiliului Local Arad prin care se acordă despăgubiri pentru terenurile învecinate, cu caracteristici identice, în valoare de 150 euro/mp.
O altă critică adusă deciziei recurate se referă la nemotivarea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Mai mult, în cauză nu se punea nici problema compensării cheltuielilor de judecată, deoarece unicele cheltuieli erau făcute de reclamant.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A. a criticat decizia instanței de apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, motivat de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra apelului său, pe care nici nu l-a analizat prin considerente.
Subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu este necesară casarea cu trimitere, a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu se referă la probele administrate în cauză, astfel încât nu se poate cunoaște care sunt motivele de fapt și de drept în baza cărora s-a apreciat care este valoarea reală a terenului expropriat.
De asemenea, a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd în mod expres că valorile de comparație pot fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare, iar nu de ofertele publicate în presă sau postate pe internet.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte le consideră fondate, urmând a le admite, pentru considerentele ce succed:
Criticile comune ale părților, referitoare la nemotivarea hotărârii în raport de motivele de apel invocate și de probele administrate în cauză, se privesc ca fondate.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Această obligație a instanței, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Rolul acestei dispoziții este acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare, cerința fiind impusă de însăși esența înfăptuirii justiției și de faptul că forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele Albina și Gheorghe împotriva României, subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenție și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, sau cel puțin de a le aprecia.
În cauză, motivarea deciziei curții de apel nu răspunde acestor exigențe legale, deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând în termeni generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță.
Astfel, deși atât reclamantul, cât și pârâtul își raportează criticile formulate în apel la o serie de probe, respectiv la înscrisuri a căror administrare a fost admisă de instanță, în considerentele hotărârii nu se face niciun fel de referire la acestea, preluându-se argumentele hotărârii instanței de fond.
De asemenea, critica formulată de reclamant referitoare la netemeinicia sentinței atacate cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată nu este deloc analizată.
În același mod, apelul pârâtului, care conține critici punctuale cu privire la modul în care instanța de fond a determinat valoarea de circulație a terenului supus exproprierii, nu este deloc analizat în considerente, iar asupra acestuia curtea de apel nu se pronunță nici prin dispozitiv.
A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, precum și a nu se pronunța asupra apelului declarat de una din părți, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, care impune casarea deciziei atacate și, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ., trimiterea cauzei aceleiași curți de apel, spre rejudecarea apelurilor.
Față de această împrejurare, celelalte motive de recurs, formulate în subsidiar de pârât, nu vor mai fi analizate, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere totalitatea criticilor invocate de părți prin cererile de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul T.F. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A. prin D.R.D.P. Timișoara împotriva deciziei nr. 459 A din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.