Contract încheiat între un sportiv profesionist și un club sportiv. Natura contractului. Conflict de muncă. Instanța competentă să soluționeze litigiul ivit ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin contract de către clubul sportiv.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor. Competență materială.
Index alfabetic : competență materială
- conflict negativ
- contract de muncă
- sportiv profesionist
Codul muncii, art. 17
Legea nr. 69/2000, art. 14
Cod procedură civilă, art. 2
Litigiul ivit ca urmare a nerespectării de către una dintre părți a obligațiilor stabilite printr-un contract încheiat între un club sportiv și un sportiv profesionist, are natura unui conflict de muncă, întrucât prin contract sunt reglementate drepturile și obligaţiile specifice raporturilor de muncă și anume, obligaţia de prestare a activităţii sportive (a muncii), de către angajat și obligaţia de plată a angajatorului.
Fiind întrunite elementele esenţiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat și subordonarea salariatului faţă de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă, precum și obligaţiile asumate de părţi ce au caracterul obligaţiilor specifice raporturilor de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei, din punct de vedere material, aparţine tribunalului, în baza art.2 alin.(2) lit.c C.proc.civ.
ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8661 din 8 decembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul P.M.C. a chemat în judecată Clubul Sportiv U.C., solicitând ca pârâtul să fie obligat să îi plătească suma de 10.606,96 euro reprezentând salariu restant sau neachitat integral pentru perioada iulie 2008, contravaloare masă și chirie pentru lunile noiembrie 2009 – februarie 2010.
Reclamantul a arătat că prin contractul încheiat la data de 01.07.2008, a devenit jucător al clubului sportiv pârât. Prin contractul menţionat pârâtul s-a obligat să achite reclamantului pentru primul an o indemnizaţie lunară netă de 700 de euro, echivalent în lei, iar în cel de-al doilea an o indemnizaţie lunară netă echivalentă cu 1.000 de euro. Pârâtul și-a asumat, de asemenea obligaţia de a-i asigura o indemnizaţie de efort lunară sub formă de hrană caldă, pentru fiecare zi de pregătire, precum și cazare gratuită în garsoniere și apartamente. Pârâtul nu și-a respectat însă obligaţiile prevăzute în contract.
Prin sentinţa civilă nr.1522 din 31.01.2011, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a acestei acţiuni, reținând următoarele :
Prin contractul încheiat între părţi, reclamantul s-a obligat să practice jocul de handbal pentru clubul sportiv pârât. Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă. Părţile au stabilit că reclamantul își va presta activitatea în schimbul unui salariu, fiind deci îndeplinită una dintre caracteristicile speciale ale unui contract individual de muncă.
De asemenea, analizând obligaţiile stabilite în sarcina reclamantului prin contract, prevăzute la art. 3.1 din acest contract instanţa constată că acestea se încadrează în noţiunea de muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică.
Prin sentinţa civilă nr.3342 din 07.11.2011, Tribunalul Cluj a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj-
Napoca competenţa de soluţionare a acţiunii și constatând ivirea conflictului de competenţă a sesizat Curtea
de Apel Cluj.
Tribunalul Cluj a reţinut că reclamantul a investit instanţa cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume de bani al căror izvor este contractul nenumit, încheiat între părţi la data de 01.07.2008, înregistrat la Federaţia Română de Handbal la data de 18.08.2009.
Sub aspectul excepţiei invocate de către pârâtă, instanţa a apreciat că în speţa dedusă judecăţii nu există elemente specifice dreptului muncii. Caracteristicile raportului juridic de muncă sunt stabilite de Codul Muncii în cuprinsul art.10, acestea fiind prestarea muncii de către salariat în beneficiul angajatorului, raportul de subordonare între angajat și angajator, precum și remunerarea muncii prestate prin plata salariului.
Contractul încheiat definește părţile ca fiind club sportiv și jucător, nicidecum ca angajat și angajator. Din analiza obligaţiilor jucătorului cuprinse în contract nu rezultă sub nicio formă un raport de subordonare, jucătorul având obligaţii cu caracter preponderent sportiv, subordonarea existând în plan sportiv, în raport cu antrenorul echipei.
Remunerarea corespunzătoare activităţii sale este numită în cuprinsul contractului ca fiind indemnizaţie (primă). Mai mult, contractul nu cuprinde alte caracteristici ale raportului juridic de muncă,
respectiv răspunderea disciplinară și răspunderea patrimonială.
Faptul că între părţi nu există un raport juridic de muncă rezultă și din înregistrarea contractului încheiat, pentru opozabilitate, la Federaţia Română de Handbal și nu la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De altfel, Ordinul Ministerului Muncii și protecţiei Sociale privind aprobarea clasificării ocupaţiilor din România nr. 138/1995 actualizat, nu cuprinde ocupaţia de jucător de handbal.
Examinând conflictul de competenţă dintre cele două instanţe, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului încheiat între părţi, pe care reclamantul își întemeiază pretenţiile.
Curtea a constatat că potrivit art.14 alin.(2) lit. b din Legea nr.69/2000 a educaţiei fizice și sportului în formă de la momentul începerii prestării activităţii sportive de către reclamant, respectiv 01.09.2008, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.
Prin urmare, în speţă este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislaţia
muncii sau reprezintă o convenţie civilă.
Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că aceste elemente sunt întrunite în raport de obligaţia reclamantului de a se pregăti și a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii); în raport de obligaţia pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 500 Euro în primul an și de 800 de Euro în al doilea an, precum și de a-i acorda alte drepturi specifice activităţii sportive (indemnizaţia de efort, prime de joc, transport, cazare (salariu) și, în fine, în raport de obligaţia reclamantului de a respecta programul de pregătire, statutele, regulamentele, hotărârile și deciziile organelor de conducere ale activităţii handbalistice, regulamentele de ordine interioară (subordonare faţă de angajator).
De asemenea, contractul încheiat între părţi cuprinde clauzele esenţiale prevăzute de art.17 alin.(2) Codul muncii, stabilind printre altele durata contractului (25 de zile – art.3.2 lit. i), durata normală a muncii exprimată în ore/zi (8 ore /zi, 6 zile/săptămână – art.3.1.lit.j), salariul de bază, precum și clauza încetării contractului prin concediere fără preaviz a reclamantului datorită unei abateri grave (art.5.3 lit. d).
Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o convenţie
civilă, având doar consecinţa antrenării răspunderii contravenţionale pentru această omisiune.
Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în ocupaţia de sportiv având codul 3475 din Ordinul nr.138/1995 (Codul ocupaţiilor din România) care nu distinge în funcţie de disciplina sportivă practicată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Clubul Sportiv U.C., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
S-a arătat că între părţi nu a fost încheiat un contract individual de muncă în sensul Codului Muncii sau al Legii nr. 168/1999, având în vedere faptul că intimatul nu are calitatea de sportiv de performanţă profesionist în sensul art. 14 din Legea nr. 69/2000. Contractul încheiat este un contract nereglementat de
legislaţia în vigoare dar absolut necesar pentru ca un sportiv să fie legitimat la un anumit club sportiv.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (2) lit. b din Legea nr. 69/2000 (astfel cum aceasta era în vigoare la data încheierii contractului) contractul de muncă sau convenţia civilă pot fi încheiate exclusiv de către sportivii de performanţă profesioniști. Intimatul nu are calitatea de sportiv de performanţă profesionist întrucât nu este titularul unei licenţe în acest sens [condiţie expres prevăzută de art. 14 alin.(2) lit. a din Legea nr. 69/2000]. Calitatea de sportiv profesionist/handbalist profesionist se dobândește și se dovedește în condiţiile Legii nr. 69/2000 și ale HG nr. 666/2003.
Analizând decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succes:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 C.proc.civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente și anume dispoziţiile Legii nr. 69/2000, considerând că acel contract încheiat între părţi cuprinde clauzele specifice unui contract
de muncă în sensul dispoziţiilor legislaţiei muncii (art.17 din Codul muncii).
Astfel, sunt stipulate în cuprinsul contractului respectiv: durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, condiţiile încetării contractului prin concedierii în cazul săvârșirii unei abateri grave, iar în ceea ce privește modificarea contractului, se prevede expres că aceasta se realizează în condiţiile legislaţiei muncii.
Prin contract sunt reglementate drepturile și obligaţiile specifice raporturilor de muncă și anume, obligaţia de prestare a activităţii sportive (a muncii), de către angajat și obligaţia de plată a angajatorului.
Fiind întrunite elementele esenţiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat și subordonarea salariatului faţă de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă, precum și obligaţiile asumate de părţi ce au caracterul obligaţiilor specifice raporturilor de muncă, în mod just instanţa a stabilit că, din punct de vedere material, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, în baza art.2 alin.(2) lit.c C.proc.civ.
Criticile recurentului pârât Clubul Sportiv U.C. privind lipsa calităţii de „sportiv de performanţă, profesionist” a reclamantului nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii sentinţei recurate.
Așa cum a reţinut și Curtea de Apel Cluj, acţiunea dedusă judecăţii are natura unui conflict de muncă ce atrage competenţa de soluţionare a tribunalului, dat fiind și faptul că în dispoziţiile art.3.2 pct.2 (final) din contract încheiat între părţi s-a stipulat calitatea de „handbalist profesionist” pentru reclamant conform art.14 din Legea nr.69/2000 a educaţiei fizice și sportului.
Nefiind incidente alte motive de nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea sentinţei recurate și constatând că instanţa a pronunţat o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor incidente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins recursul ca nefondat în baza art.312 C.proc.civ., cu menţinerea sentinţei recurate.