Conflict între marcă și nume de domeniu de
Internet. Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu.
Răspundere civilă delictuală.
Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale.
Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu. Răspundere
civilă delictuală
Index : Dreptul
proprietății intelectuale ;
-
Marcă ;
-
Rea-credință la achiziționarea
numelui de domeniu.
-
Răspundere civilă
delictuală
Legea nr. 84/1998 art 3,
Cod
Civil art. 998 și 1000 alin. 3
Acțiunea
privind conflictul dintre o marcă și un nume de domeniu Internet,
este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozițiile art 998-999
Cod civil.
Prin înregistrarea cu rea credință a unui nume
de domeniu identic sau similar cu marca se săvârșește un fapt
juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului la marcă.
ICCJ, Secția Civilă și de Proprietate
Intelectuală, Decizia nr. 2279 din 13 martie 2007
Prin
sentința nr. 490 din 17 mai 2005, Tribunalul București – Secția
a
IV-a Civilă a admis acțiunea formulată de
reclamanta L. S.R.L. în sensul că
a obligat pe pârâta S.C. W. S.R.L. să
desființeze site-ul aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro”
și la anularea înregistrării numelui de domeniu susmenționat,
hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu și cu pârâtul
Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare în Informatică (I.N.C.D)
- registrul ROTLD.
În motivarea soluției adoptate se arată cele ce
urmează:
Acordarea de către ROTLD a dreptului de
folosință al numelui de domeniu de internet „laropharm.ro”
societății comerciale pârâte, a cauzat reclamantei un prejudiciu,
conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 84/1998 și art 998 și
art. 1000 alin. 3 Cod civil. Reclamanta, titulară a dreptului de
marcă având aceeași denumire, nu poate să-și
achiziționeze un nume de domeniu de la sursă, respectiv 1.C.1. în
zona „ro”, fiind lipsit de relevanță faptul că aceasta poate
folosi subdomeniile com.ro.
Curtea de Apel București – Secția a IX-a
Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin
decizia nr. 92/A din 25 mai 2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de
pârâta S.C. W. S.R.L.
A reținut instanța de apel că
acțiunea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr.
84/1998 privește exclusiv conflictul dintre marcă și un semn
distinctiv folosit ca marcă de către un comerciant.
În ceea ce privește conflictul dintre o marcă
și un nume de domeniu Internet, acțiunea este una de drept comun,
temeiul de drept fiind dispozițiile art. 998-999 Cod civil,
răspunderea civilă delictuală, indiferent de scopul și
modul de folosire a site-ului, respectiv fără a distinge după
cum site-ul este unul comercial, destinat efectuării de acte de
comerț, sau nu.
Prin
înregistrarea cu rea credință a unui nume de domeniu identic sau
similar cu marca se săvârșește un fapt juridic civil ilicit, ce
aduce atingere dreptului real absolut la marcă.
Pârâta nu a justificat nici un moment alegerea, drept
radical al numelui de domeniu al cărui titular este, a elementului verbal
arătat, identic cu marca anterioară, înregistrată de către
reclamantă.
Prejudiciul
produs titularului mărcii constă în imposibilitatea de a-și
înregistra propria marcă drept nume de domeniu de Internet, cu indicarea
zonei geografice unde se află server-ul („ro”).
Instanța
a avut în vedere și prejudiciul viitor, dar cert deoarece potențialii
consumatori ai produselor reclamantei, în momentul în care vor dori să
afle informații pe Internet pornind de la marca verbală, vor
găsi site-ul apelantei și nu pe cel al reclamantei.
Se arată
că numele de domeniu nu este înregistrat în cadrul unei proceduri
administrative obligatorii, supusă controlului judecătoresc, ci în
baza contractului civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune,
încheiat la inițiativa solicitantului.
Contractul fiind unul de adeziune, clauzele acestuia sunt
prestabilite unilateral de R.N.C.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care
a adus următoarele critici :
Instanța de apel a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor art. 1899 Cod civil care instituie prezumția
legală a bunei credințe.
De
altfel reclamanta a procedat la achiziționarea unui domeniu de internet
care să conțină numele mărcii sale, laropharm.com.ro.
Legea nu impune existența unui interes legitim la achiziționarea unui
domeniu de internet.
De asemenea a
reținut greșit că procedura de înregistrare a domeniului de
internet a avut la bază un contract civil, denumit „de adeziune”.
Reclamanta nu a dovedit existența unui contract civil între recurentă
și I.N.C., deoarece achiziționarea domeniului s-a făcut de la S.C.
M.M. S.R.L. și nu de la I.C.I.
De altfel, un contract publicat pe un site internet,
susceptibil de a fi modificat de către cel ce-l afișează în
fiecare zi, intră sub incidența prevederilor art. 953-961 Cod civil
fiind nul absolut.
Pentru ca un contract de adeziune să existe este necesară
condiția avizării prealabile, conform art. 5 pct. 2 din Legea nr.
193/2000, de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, aviz ce
nu există.
Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte a reținut
că recursul este nefondat.
Revoluția informatică din a doua
jumătate a secolului trecut a condus la noi posibilități de
comunicare, obținere, stocare de informații, abilități ce
au impus o nouă modalitate de a face comerț și anume
comerțul electronic.
Adaptându-și legislația cerințelor moderne
ale comerțului, România a adoptat o serie de legi acoperitoare în mare
parte noilor exigențe: Legea nr. 455/2001 privind semnătura
electronică, Legea nr. 451/2004 privind marca temporală, Legea nr.
365/2002 privind comerțul electronic, Legea nr. 51/2003 privind regimul
juridic al contractelor la distanță.
Drept urmare, conceptul tradițional de încheiere a
contractului, când părțile negociază față în
față s-a modificat.
Multe
dintre ofertele de contractare au la bază un contract tip la care
aderă ori nu consumatorul.
În cauza de față contractul de
achiziționare a numelor de domeniu a fost afișat pe Internet.
Respondentul, prin achitarea prețului contractului, a aderat la clauzele
prestabilite unilateral de ofertant.
Drept urmare calificarea juridică dată de
Curtea de Apel contractului încheiat - contract de adeziune este corectă,
dat fiind caracterul său sinalagmatic, cu titlu oneros, nenumit.
Apărarea recurentului în combaterea calificării
contractului drept unul de adeziune, în sensul că era necesară
avizarea prealabilă a contractului de către Oficiul pentru
Protecția Consumatorilor față de prevederile art. 5 alin. 2 din
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între
comercianți și consumatori este nefondată.
Legea nr. 193/2000 a fost modificată prin Legea nr.
65/2002, printre modificări numărându-se și abrogarea alin. 2 al
art. 5 prin art. I pct. 3.
Drept urmare, neconformitatea contractului de adeziune ce
atrage nulitatea lui, este nereală întrucât la data la care respondentul a
achitat prețul serviciului – rezervarea de nume de domeniu – 11 martie
2002, condiția avizării prealabile era abrogată.
De altfel, natura juridică a contractului încheiat
de recurent, este irelevantă în soluționarea obiectului pricinii:
desființarea site-ului aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro”
și la anularea înregistrării numelui la domeniu susmenționat
aparținând recurentului, cât timp se discută reaua ori buna
credință a pârâtului la achiziționarea numelui de domeniu din
perspectiva răspunderii civile delictuale.
În comerțul electronic, un rol cheie este
jucat de sistemul numelor de domeniu, deoarece fiecare domeniu are un nume care
servește drept referință mnemonică.
Numele de domeniu facilitează găsirea locațiilor pe Internet
și permit comercianților să promoveze nume care să le
identifice, să le distingă de alte firme și să atragă
sau să rețină clienți pentru produsele oferite pe
piață.
În cauza de față se constată că
numele de domeniu „LAROPHARM” este identic cu marca anterioară
înregistrată de reclamantă.
Recurenta nu a justificat
nici un moment alegerea denumirii ce sugerează
produse/activități/servicii farmaceutice deoarece nu o folosește
ca marcă de comerț sau într-o altă manieră decât ca nume de
domeniu.
Mai mult, numele de domeniu ales nu descrie vreun atribut
al serviciilor oferite de pârâtă.
De altfel, conform facturii arătate, pârâta a
achiziționat și alte nume
de domeniu fără legătură cu obiectul
său de activitate : vincon-românia,
praktiker, etc.
Prejudiciul produs reclamantei constă, așa cum
de altfel s-a reținut, în imposibilitatea de a-și utiliza marca drept
nume de domeniu de Internet, în facilitarea comerțului electronic, cu
indicarea zonei geografice „ro”.
Consumatorii/comercianții ce navighează pe
Internet pentru a afla informații legate de produsele marcate, având ca
punct de plecare marca verbală pentru a descoperi numele de domeniu, ajung
la recurentă și nu la reclamantă, obturând astfel
existența unor potențiali achizitori de bunuri oferite spre vânzare
de intimată.
Reaua-credință la înregistrarea numelui de
domeniu, ce afectează drepturile de proprietate intelectuală ale
reclamantei, rezidă din faptul achiziționării de nume de domeniu
fără vreo legătură cu propriile activități
comerciale, identice cu marca protejată.
Modul în care este concepută marca verbală
„laropharm”, semnificațiile denumirii alese –
produse/activități/servicii farmaceutice, exclud alegerea denumirii
din întâmplare, având în fapt semnificația căutării unor nume
cunoscute, astfel cum rezultă și din factura ce dovedește
încheierea contractului contestat a exista.
Pentru considerentele arătate, reținând
că nu sunt întrunite cerințele motivului de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca
nefondat.