Cerere de recunoaștere și încuviințare a executării hotărârii pronunțate în etapa prealabilă arbitrajului. Condiții de admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul
Index alfabetic: cerere de recunoaștere și încuviințare a executării
- hotărâre arbitrală
- acord de adjudecare
- dezacord
În cazul în care părțile au încheiat un acord de adjudecare a disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii, etapă nefinalizată ca urmare a notificării de către una dintre părți a dezacordului său cu privire la soluția dată, hotărârea pronunțată în această etapă prealabilă arbitrajului nu reprezintă o hotărâre arbitrală în înțelesul Convenției de la New York din 10 iunie 1958 pentru a putea fi admisibilă cererea pentru recunoașterea și încuviințarea executarii.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4613 din 21 noiembrie 2012
Notă: Hotărârile pronunțate în acțiunile având ca obiect recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârilor arbitrale străine sunt supuse ambelor căi de atac, apel și recurs.
Prin sentința nr. 872/LC din 23 mai 2011, Tribunalul Satu Mare, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată cererea reclamantei S.Y.I.V.T. AS în contradictoriu cu pârâta SC A. Satu Mare SA, pentru recunoaștere și încuviințare executare hotărâre arbitrală. În baza art. 274 alin. (3) C.proc.civ. a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părțile în litigiu s-au stabilit relații întemeiate pe contractul de reabilitare a stației de epurare a apelor uzate din Satu Mare încheiat sub nr. ISPA 2002 RO 16 P PE 019-05. Potrivit convenției părților, contractorul S.Y.I.V.T. AS urma să realizeze în folosul angajatorului SC A. Satu Mare SA lucrările de renovare a instalației de tratare a apei reziduale din Satu Mare. Condițiile generale ale contractului au fost stabilite în acord cu standardul Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți (FIDIC) completate cu condițiile speciale.
În conformitate cu clauzele asumate de părțile contractului, pentru ipoteza unor diferende asupra conduitei în legătură cu obligațiile stabilite pe seama fiecăreia, este necesar apelul la instanța arbitrală. Completarea prevederilor contractului dintre părți, cu condițiile generale ale standardului FIDIC impun însă și parcurgerea unei etape prealabile arbitrajului, și anume, supunerea diferendelor unei Comisii de Soluționare a Disputelor (CSD).
În realizarea acestei etape, reclamanta și pârâta au încheiat un acord de adjudecare a disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii alcătuite dintr-un singur membru. Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2010, CAD a rezolvat un număr de probleme cu care a fost investită prin notificarea fiecărei părți.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC A. Satu Mare SA a transmis în termenul de 28 de zile prevăzut de clauza 20.4 din Condițiile generale ale contractului notificarea de dezacord.
În temeiul acestei stări de fapt, instanța a reținut că cererea este inadmisibilă din punct de vedere formal, întrucât reclamanta nu deține o hotărâre arbitrală în înțelesul Convenției ONU din 10.06.1958.
Astfel, s-a reținut că etapa adjudecării disputei potrivit Condițiilor generale ale contractului se poate finaliza printr-o hotărâre care să devină obligatorie pentru părți doar în ipoteza în care nu se notifică dezacordul. În caz contrar această etapă se continuă cu cea a derulării arbitrajului propriu-zis, în înțelesul stabilit prin inserarea clauzei compromisorii.
Câtă vreme această condiție care vizează un element esențial pentru recunoașterea hotărârii arbitrale lipsește, instanța a respins cererea.
În raport cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a apreciat ca justificate cheltuielile reprezentând onorariu parțial în sumă de 2.000 lei, corespunzător actelor de procedură întocmite în cauză.
Apelul declarat de reclamanta S.Y.I.V.T. AS împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 5/C–A din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Apelanta a fost obligată la plata sumei de 218,50 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. Satu Mare SA.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că problema de drept dedusă judecății este de a stabili dacă hotărârea din data de 22.11.2010 pronunțată de Comisia de adjudecare a disputei desemnată prin Acordul de adjudecare a disputei încheiat între părțile în litigiu este definitivă și obligatorie și dacă reprezintă o hotărâre arbitrală, împrejurări în raport cu care se poate stabili dacă instanța a fost legal învestită cu cererea de recunoaștere și încuviințare a unei atare hotărâri.
În fapt, între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de reabilitare a stației de epurare a apelor uzate din Satu Mare nr. ISPA 2002 RO 16 P PE 019-05, sens în care apelantul-reclamant urma să realizeze în folosul intimatului SC A. SA Satu Mare lucrările convenite. Condițiile generale ale contractului (CGC) au fost stabilite în acord cu standardul Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți (FIDIC) completate cu condițiile speciale.
În conformitate cu clauzele asumate de părți și necontestate, în cazul apariției unor diferende ce izvorăsc din contract, competența în soluționarea lor revine instanței arbitrale, conform art. 20.6 din Condițiile generale ale contractului.
Însă, potrivit art. 20.4 din Condițiile generale ale contractului, anterior sesizării instanței de arbitraj se impune parcurgerea unei proceduri prealabile arbitrajului, care constă în supunerea diferendelor unei Comisii de Soluționare a Disputelor (CSD).
În considerarea acestei clauze, părțile au încheiat un acord de adjudecare a disputei și au supus problemele devenite litigioase unei comisii alcătuite dintr-un singur membru, care a pronunțat Hotărârea din 22 noiembrie 2010, a cărei recunoaștere și punere în executare se solicită.
Potrivit art. 20.4 alin. final din CGC, decizia CAD, respectiv hotărârea din speță, devine definitivă și obligatorie numai dacă, după comunicarea ei către părți, niciuna dintre acestea nu transmite o înștiințare de nemulțumire în termen de 28 zile de la primire.
Nefiind de acord cu hotărârea dată în procedura prealabilă, intimata-pârâtă SC A. SA Satu Mare a notificat dezacordul său în termenul de 28 de zile prevăzut de art. 20.4 din Condițiile generale ale contractului.
Față de această împrejurare, apelanta a sesizat Secretariatul Curții de arbitraj internațional de la Paris cu o cerere de arbitrare întemeiată pe art. 20.7 din Contract.
În aceste condiții, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut că Hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită nu este o hotărâre definitivă și obligatorie în accepțiunea textelor anterior menționate și nu este o hotărâre arbitrală.
În susținerea afirmației din urmă, s-a constatat că, în mod contrar celor afirmate, apelanta a înțeles să sesizeze instanța arbitrală conform clauzelor contractuale, solicitarea sa fiind înregistrată la Curtea Internațională de Arbitraj sub nr. xx320/GZ/ noiembrie 2011, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 29 din dosarul de apel.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc.civ., instanța de apel a respins apelul reclamantei și a menținut în întregime hotărârea apelată.
Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 218,50 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând cheltuieli de deplasare.
Împotriva acestei decizii, reclamanta S.Y.I.V.T. AS a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că reținerile instanței de apel sunt doar parțial corecte, întrucât art. 5 alin. (1) lit. e) din Convenția ONU impune cerința ca hotărârea să fie obligatorie, nu „definitivă și obligatorie”, cum în mod eronat a reținut instanța de apel.
Recurenta consideră că instanța a încălcat legea, considerând că pentru a fi admisă prezenta cerere trebuie să poarte asupra unei hotărâri definitive și irevocabile, deși prevederile care constituie temeiul cererii în fond sunt foarte clare, în sensul că hotărârea trebuie să fie doar obligatorie.
De altfel, hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită este obligatorie, conform art. 20.4 din Condițiile Generale ale Contractului.
Cât privește cea de a doua problemă de drept dedusă judecății prin care instanța de apel a apreciat că fapta recurentei de a demara procedura arbitrală în fața Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț constituie un motiv suficient pentru a reieși concluzia că hotărârea din 22.11.2010 nu este o hotărâre arbitrală, recurenta consideră că instanța de apel a aplicat greșit legea.
Sub acest aspect se arată că procedura desfășurată în fața Comisiei de Adjudecare a Disputei este un arbitraj ad-hoc, iar hotărârea pronunțată în data de 22.11.2010 de Comisia de Adjudecare a Disputei este o hotărâre arbitrală, în sensul Convenției ONU pe care se întemeiază prezenta cerere și în sensul Cărții IV – „Despre arbitraj" din Codul de procedură civilă al României.
În acest sens, recurenta invocă prevederile art. 1 alin. (2) din Convenție și cele ale art. 3411 C. proc. civilă, iar Acordul de Adjudecare a Disputei semnat în datele de 20.08.2010, 25.08.2010 și 28.08.2010 este o convenție arbitrală, prin care părțile au convenit ca disputa dintre ele să fie soluționată de o Comisie de adjudecare a disputelor având membru unic în persoana domnului James C.Perry. Totodată, în baza acestui acord, a fost pronunțată hotărârea din 22.11.2010.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte a respins recursul reclamantei pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Criticile recurentei subsumate acestui motiv de nelegalitate nu pot fi reținute, întrucât în mod corect s-a reținut că Hotărârea din 22 noiembrie 2010 a cărei recunoaștere și executare se solicită nu îndeplinește condițiile necesare unei astfel de solicitări în înțelesul Convenției ONU din 10 iunie 1958, față de împrejurarea că această hotărâre a fost pronunțată în etapa prealabilă arbitrajului, potrivit căreia părțile au încheiat un acord de adjudecare a disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii, etapă nefinalizată ca urmare a notificării de către intimată a dezacordului său în termenul de 28 de zile cu privire la hotărârea anterior menționată, conform art.20.4 din Condițiile generale ale contractului. De altfel, această hotărâre devenea obligatorie pentru părți doar în ipoteza în care nu ar fi existat notificarea dezacordului, situație în care etapa adjudecării disputei nu ar mai fi fost continuată cu sesizarea instanței arbitrale.
Totodată, faptul că recurenta a demarat procedura arbitrală în fața Curții Internaționale de Arbitraj pe lângă Curtea Internațională de Comerț, aspect avut în vedere de instanța de apel, nu este de natură a conduce la concluzia că a fost încălcată legea, întrucât la pronunțarea hotărârii recurate au fost avute în vedere clauzele la care părțile s-au obligat prin condițiile generale ale contractului, respectându-se dispozițiile legale aplicabile speței.
Față de considerentele expuse, în condițiile în care nu s-a demonstrat că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit legea, criticile recurentei întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost respinse.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul reclamantei S.Y.I.V.T. AS.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., recurenta-reclamantă S.Y.I.V.T. AS a fost obligată la plata sumei de 689 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A. Satu Mare SA, conform facturii nr. AGSUJ 013898/12 și chitanței nr. 10276 din 14 noiembrie 2012.