Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Societatea pe acțiuni. Compensarea crențelor certe,lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia

 

Cuprins pe materii:  Drept comercial. Societăți comerciale. Societatea pe acțiuni. Majorarea capitalului social

Index alfabetic:

-acțiuni

-capital social

-creanță certă,lichidă și exigibilă

-compensarea creanțelor

-dreptul de preferință

-majorarea capitalui social

-prima de emisiune

 

 

                                                Legea nr.31/1990, art.210 alin.(2)

 

 

Potrivit art 210 alin.(2) din Legea nr.31/1990, acțiunile noi sunt  liberate prin încorporarea rezervelor,cu excepția rezervelor legale,precum și a beneficiilor sau a pimelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății, cu acțiuni ale acesteia.

(Secția comercială, decizia nr.509 din 2 februarie 2007)

 

 

 

 

 

 

 

         

 

 

Prin sentința nr.1132/CA/2005 din 29 noiembrie 2005, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată acțiunea reclamantei S.I.F. B.C. SA împotriva pârâtei SC ICSH SA Hunedoara, privind anularea hotărârii AGEA  din 2 august 2005 și radierea acesteia din Registrul Comerțului și a oricăror mențiuni înregistrate în baza acesteia.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Hunedoara a reținut că în documentele întocmite de pârâtă cu ocazia adoptării hotărârii, convocator, proces verbal încheiat cu ocazia desfășurării ședinței și prin hotărâre, pârâta a precizat că negocierea capitalului social se va face conform art.210 alin.(2) din Legea nr.31/1990 republicată.

Dispoziția legală menționată permite majorarea capitalului social prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia, astfel încât, sumele de bani cuvenite creditorilor în baza creanțelor lichide și exigibile pe care  aceștia le au față de societate pot servi la achitarea acțiunilor noi ale societății.  În schimbul creanțelor pe care le au față de societate, creditorii primesc acțiuni.

Prin decizia nr.70/A din 28 aprilie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SIF B.C. SA Arad împotriva sentinței civile nr.1132/CA a Tribunalului Hunedoara.

Instanța de apel a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile referitoare la compensarea creanței certe, lichide și exigibile cu acțiuni ale pârâtei, însă deținătorul creanței este o societate, care are și calitatea de acționară, iar pârâta nu dobândește un nou acționar, astfel că nu s-a încălcat dreptul de preferință al celorlalți acționari.

Prin recursul declarat, în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ, reclamanta SIF B.C. SA Arad a precizat că instanțele au apreciat în mod greșit că majorarea capitalului social s-a efectuat în baza art.210 alin.(2) din Legea nr.31/1990 republicată, prin compensarea unor creanțe certe, lichide și exigibile ale SC SIRD SA Timișoara cu acțiuni ale SC ICSH SA Hunedoara, astfel că, era imposibil acordarea dreptului de preferință altor persoane decât creditorului întrucât doar deținătorul creanței compensate poate fi și noul proprietar al acțiunilor.

Din interpretarea dispozițiilor art.210 alin.(1) și (2) din Legea nr.31/1990 republicată, rezultă că metoda conversiei unor creanțe asupra societății cu acțiuni nu reprezintă decât o modalitate de liberare a acțiunilor emise de societate și nu poate fi calificată ca o variantă specială de majorare a capitalului social care ar fi o excepție a obligativității acordării dreptului de preferință tuturor acționarilor societății.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând hotărârea în raport cu motivul invocat, a constatat că situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Motivul de recurs invocat reprezintă o reiterare a motivelor de apel.

Din prevederile art.210 alin.(2) din Legea nr.31/1990 republicată rezultă că „acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia”.

În speță, sunt incidente dispozițiile art.210 alin.(2) din Legea nr.31/1990, respectiv situația în care se compensează creanțe certe, lichide și exigibile asupra SC ICSH SA Hunedoara cu acțiuni ale acesteia, doar că deținătorul creanței este o societate care este și acționară a acesteia, astfel că noile acțiuni sunt dobândite de societatea ce avea deja calitatea de acționar al societății; dreptul de preferință acordându-se doar în situația în care majorarea capitalului social se realizează prin aportul în numerar.

Pentru acest considerent, în temeiul dispozițiilor art.312 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta SIF B.C. SA Arad împotriva deciziei nr.70 din 28 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca nefondat.