Evaziune fiscală. Art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Prejudiciu
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Evaziunea fiscală
Indice alfabetic: Drept penal
- evaziune fiscală
- prejudiciu
Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c)
În cazul săvârșirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în valoarea prejudiciului - care, dacă depășește 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale, determină reţinerea variantei agravate prevăzute în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - nu se includ obligaţiile fiscale accesorii și nici cheltuielile reale efectuate de inculpat, în ipoteza în care infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este comisă prin evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni fictive care atestă cheltuieli mai mari decât cele efectuate în realitate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4011 din 12 decembrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 360 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului N.S. din infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat inculpatul N.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din perioada martie 2009 - septembrie 2010).
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 alin. (1) C. pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.S.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul N.S. la plata sumei de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, cu dobânzi și penalităţi aferente până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., instanţa a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 2 decembrie 2011 și prin ordonanţa din 5 decembrie 2011 asupra: autoturismului marca V.; imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A.
S-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia acesteia să se comunice la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru a face cuvenitele menţiuni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din 12 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.S. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, în sarcina inculpatului N.S. s-a reţinut că în calitate de asociat unic și administrator al societăţii G., în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma de 1.006.468 lei, impozit pe profit, TVA și majorări.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanţa a reţinut următoarele:
Din luna martie 2009, inculpatul N.S. a devenit asociat unic și administrator al societăţii G., cu obiect principal de activitate „comerţul cu ridicata al cărnii și produselor din carne.”
În perioada martie 2009 - septembrie 2010, inculpatul a desfășurat activitate comercială, a achiziţionat animale în viu de la persoane fizice, fără plata de TVA, dar a înregistrat în contabilitatea societăţii, al cărei administrator era, facturi fiscale în care se menţiona că se cumpăra carcasă de bovină de la societăţi comerciale și cu plata de TVA.
Animalele achiziţionate de inculpat de la persoane fizice (din târguri) erau vândute de inculpat către firme de prelucrare a cărnii.
La vânzarea animalelor, inculpatul colecta TVA, astfel încât prin înregistrarea unor facturi de aprovizionare fictive de la societăţi comerciale, la alte preţuri și cu plata de TVA, inculpatul și-a diminuat baza de impozitare și și-a dedus nelegal TVA, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, conform concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză.
Deși prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi se reţine aceeași situaţie de fapt, se constată că prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este de 1.006.468 lei, astfel cum reiese din procesul-verbal din 16 iunie 2011 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, considerându-se că facturile de aprovizionare sunt false și nu pot fi evidenţiate în contabilitate.
Din actele dosarului instanţa reţine că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii, de la persoane fizice, pe care, la rândul său, Ie-a vândut unor abatoare.
Conform raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, fiind analizate facturile pentru marfa livrată de societatea G. în perioada martie 2009 - septembrie 2010, a rezultat un total de 193.572,06 kg carne livrată, din care 187.300,06 kg carne în carcasă și 6.272,00 kg animale vii. Aplicându-se randamentul comunicat de abatoare, a rezultat că pentru perioada menţionată firma a achiziţionat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii. Ținând cont de preţurile medii de achiziţie ale principalelor produse agricole, pe regiuni de dezvoltare, pe trimestre, publicate de Institutul Naţional de Statistică, societatea G. a trebuit să cheltuiască suma de 1.583.643,25 lei. Ținând cont de veniturile cumulate de 1.837.045,98 lei obţinute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010, rezultă un profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 lei, fiind avute în vedere cotele de impozit forfetar începând cu 1 mai 2009 și până la sfârșitul perioadei.
În ceea ce privește TVA-ul, animalele vii fiind achiziţionate de la producători individuali, societatea G. nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată coincide cu TVA menţionată pe facturile emise pentru marfa livrată, așa încât firma datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 lei.
Având în vedere cele reţinute, instanţa a constatat că societatea G. datorează bugetului de stat suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului N.S. care, în calitate de asociat unic și administrator al societăţii G., în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că prin actul de inculpare s-a reţinut forma agravată prevăzută în alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, instanţa, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul N.S., urmând a se reţine doar infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât prejudiciul nu depășește 100.000 euro.
În ceea ce privește partea responsabilă civilmente și posibilitatea obligării acesteia în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului, instanţa a reţinut că societatea G. se află în procedură de insolvenţă și de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât societatea comercială nu mai poate fi obligată la despăgubiri civile, alături de inculpat, pentru că s-ar obţine un nou titlu executoriu care ulterior ar putea fi valorificat, urmând ca Statul român să se înscrie la masa credală a debitorului.
Instanţa a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun în materie, conţinute în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, întrucât împotriva societăţii G. a fost deschisă această procedură.
Art. 36 din legea amintită stabilește că, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorilor sau bunurilor acestora.
În acest context, instanţa a apreciat că, prin derogare de la regula solidarităţii debitorilor instituită de art. 1003 C. civ., partea responsabilă civilmente nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii, instanţa a constatat că în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A., soacra inculpatului, considerându-se că bunul aparţine în fapt inculpatului, fiind cumpărat în perioada săvârșirii faptei.
În cursul cercetării judecătorești, Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, arătând că imobilul îi aparţine, că pentru achiziţionarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia și nu a primit bani de la inculpat.
Totodată, prin ordonanţa din 5 decembrie 2011, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra autoturismului V., trecut fictiv pe numele martorului V.D.
Având în vedere declaraţiile martorului V.D., care a arătat că a cumpărat în mod fictiv autoturismul de la inculpat și ale martorului l.C., care a arătat că preţul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat, instanţa a menţinut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale.
Prin decizia nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de procuror și de petenta Z.A., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată și, în rejudecare:
S-a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului N.S. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.
S-a completat conţinutul pedepsei accesorii și a celei complementare, în sensul că interzice inculpatului exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii, prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a majorat cuantumul termenului de încercare de la 5 ani la 7 ani.
S-au înlăturat dispoziţiile privind soluţionarea laturii civile, precum și acelea privind menţinerea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea G., prin lichidator judiciar, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a despăgubirilor civile, precum și a dobânzilor și penalităţilor aferente, calculate până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea acesteia.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.S. și de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi împotriva aceleiași sentinţe penale.
Verificând sentinţa penală apelată în raport cu motivele invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat ca fiind fondate apelurile declarate de procuror și de petenta Z.A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Inculpatul N.S. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că în calitate de asociat unic și administrator al societăţii G., în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale (a cumpărat bovine de la persoane fizice - neînregistrate în scop de TVA, dar intrările în contabilitate și Ie-a înregistrat ca provenind de la diverse societăţi comerciale, care nu au confirmat vreo relaţie comercială cu firma inculpatului, iar la momentul vânzării animalelor către firme colecta TVA, taxă pe care nu o plătea, invocând plata acesteia la achiziţie, diminuându-și astfel baza de impozitare și deducând în mod nelegal TVA), prejudiciul cauzat bugetului general consolidat stabilit prin estimare de organele fiscale fiind în sumă de 1.006.468 lei, constituit din: impozit pe profit - 284.201 lei, majorări impozit pe profit - 109.928 lei, penalităţi impozit pe profit - 42.630 lei, TVA - 398.031 lei, majorări TVA -111.973 lei, penalităţi TVA - 59.705 lei.
Inculpatul a solicitat organelor de urmărire penală efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească prejudiciul real cauzat bugetului consolidat, ţinându-se cont și de cheltuielile efectuate cu achiziţia animalelor a căror vânzare către terţi s-a dovedit a fi reală.
Proba i-a fost refuzată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 202 alin. (1) teza finală C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului, cu atât mai mult cu cât cuantumul real al prejudiciului (contravaloarea impozitului pe profit și TVA de la plata cărora s-a sustras prin săvârșirea faptei deduse judecăţii) atrăgea stabilirea unei încadrări juridice corecte și implicit a limitelor de pedeapsă care operau în cauză.
În acest context, curtea de apel constată că în mod corect instanţa de fond a sesizat că accesoriile (majorări de întârziere și penalităţi) au fost înglobate în mod greșit în cuantumul prejudiciului reţinut prin rechizitoriu, accesorii care practic au dublat aproape valoarea obligaţiilor fiscale estimate, astfel cum apare aceasta în cererea de constituire de parte civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.
În mod corect instanţa a dat eficienţă raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, conform căruia, prin aplicarea randamentului mediu comunicat de abatoare, a rezultat că pentru perioada luată în calcul societatea G. a achiziţionat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii.
Ținând cont de preţurile medii de achiziţie, pe regiuni de dezvoltare și pe trimestre, publicate de Institutul Naţional de Statistică, firma a trebuit să cheltuiască suma de 1.583.643,25 lei. Cum veniturile cumulate obţinute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010 sunt în sumă de 1.837.045,98 lei, rezultă un profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 lei, impozitul pe profit aferent, calculat și prin aplicarea cotelor de impozit forfetar impuse în perioada 1 mai 2009 - 30 septembrie 2010, fiind în sumă de 42.222,61 lei.
Din același raport de expertiză rezultă că societatea G. datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 lei, pornindu-se de la premisa reţinută prin actul de acuzare că animalele vii, fiind achiziţionate de la producători individuali, firma nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată coincide cu TVA menţionată pe facturile emise pentru marfa livrată, livrare recunoscută de altfel de către societăţile comerciale care au abatorizat-o.
Așa fiind, reţinând că societatea G. datorează bugetului de stat pentru perioada martie 2009 - 30 septembrie 2010 suma totală de 410.616,17 lei cu titlu de impozit pe profit și TVA, sumă care echivalată în euro la un curs de minim 4,20 lei/euro nu depășește 100.000 euro, legal instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, înlăturând aplicarea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.
2. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de procuror este fondat.
Procedând la aplicarea pedepsei accesorii și a celei complementare, instanţa a omis să cuprindă în conţinutul celor două pedepse și interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracţiunii. Cum între calitatea de administrator/asociat unic al unei societăţi comerciale și activitatea desfășurată de inculpat care i-a permis săvârșirea infracţiunii deduse judecăţii există o strânsă legătură, se impunea și interzicerea exercitării dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
3. Procedând la soluţionarea laturii civile, în mod corect instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., obligând inculpatul la plata către partea civilă a obligaţiilor fiscale datorate, precum și a accesoriilor aferente, calculate până la data plăţii efective, conform prevederilor art. 120 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Instanţa a greșit, însă, refuzând obligarea inculpatului la plata acestor sume în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea G., prin lichidator judiciar, încălcând astfel dispoziţiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., întrucât, chiar dacă societatea comercială a intrat în procedura de insolvenţă, aceasta nu a fost radiată, urmând să răspundă, potrivit legii civile, în solidar cu inculpatul pentru paguba provocată prin fapta acestuia din urmă, pagubă care de altfel a fost acoperită parţial de inculpat.
4. În ce privește apelul petentei Z.A., curtea de apel constată următoarele:
La data de 4 septembrie 2009, între l.C. în calitate de vânzător și Z.A., în calitate de cumpărător a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în intravilanul comunei G., preţul vânzării fiind în sumă de 20.000 lei, din care suma de 10.000 lei a fost plătită de cumpărător anterior întocmirii actului autentic, diferenţa urmând să fie achitată ulterior, respectiv la data de 1 noiembrie 2009 (conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 4 septembrie 2009).
Prin ordonanţa din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra acestui imobil, considerându-se că bunul aparţine în fapt inculpatului și nu soacrei sale Z.A., întrucât a fost cumpărat în perioada săvârșirii faptei.
Petenta Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, arătând că imobilul îi aparţine, că pentru achiziţionarea și renovarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia, neprimind vreun ban de la inculpat.
Instanţa a menţinut măsura asiguratorie instituită în cursul urmăririi penale, raportându-se la declaraţiile martorului l.C., care a arătat, contrar celor declarate în faţa notarului, că preţul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat.
Or, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică este guvernat de dispoziţiile art. 1173 din vechiul C. civ. (neabrogat), art. 1174 și art. 1191 alin. (2) C. civ., potrivit cărora actul autentic are deplina credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile și convenţiile ce constată, neputându-se face o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.
Mai mult, împrejurarea că inculpatul a vizionat imobilul, s-a implicat în negocierea preţului și a însoţit-o pe soacra sa la notar nu este de natură să conducă la concluzia că sprijinul moral acordat acesteia anterior datei de 4 septembrie 2009 echivalează cu statutul de proprietar de fapt, banii proveniţi din activitatea infracţională putând fi investiţi, dacă inculpatul ar fi anticipat o eventuală inculpare, pe numele părinţilor săi și nicidecum al soacrei, care, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, are propriile venituri, nefiind exclus să fi fost ajutată financiar în achiziţionarea și renovarea imobilului de propriul fiu stabilit în Italia.
Așa fiind, constatând că în cauză nu s-a demonstrat că imobilul în discuţie ar aparţine inculpatului și având în vedere prevederile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei, curtea de apel a admis apelul declarat de petenta Z.A.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea acesteia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alţii, procurorul și inculpatul N.S.
Examinând hotărârea atacată prin prisma tuturor criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine următoarele:
În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acesta nu este incident în cauză.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, pe de o parte, că în perioada martie 2009 - septembrie 2010 inculpatul a achiziţionat animale în viu, iar pe de altă parte, că societăţile comerciale indicate în facturile fiscale înregistrate de acesta în contabilitatea societăţii G. nu au desfășurat în realitate relaţii comerciale cu societatea inculpatului, multe din ele neavând în obiectul de activitate creșterea animalelor.
Susţinerile inculpatului, în sensul că a achiziţionat animalele din târguri de pe raza mai multor judeţe, nu au putut fi probate, în condiţiile în care el nu a oferit amănunte referitoare la locurile în care s-au efectuat aceste tranzacţii, iar societăţile de la care provin facturile false își au sediul în diferite zone ale ţării.
Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză demonstrează că, în realitate, inculpatul a achiziţionat animalele de la persoane fizice, iar facturile înregistrate în contabilitate nu au nicio legătură cu operaţiunile comerciale reale efectuate de inculpat.
Este relevantă astfel declaraţia martorului D.S., comerciant de animale, care a confirmat o discuţie cu inculpatul în cadrul căreia acesta a afirmat că va cumpăra animale de la persoane fizice, urmând a-i pune la dispoziţie documente.
Prin urmare, inculpatul a înregistrat în contabilitatea societăţii operaţiuni fictive, cumpărând în realitate animale nu de la societăţi comerciale, ci de la persoane fizice la preţuri inferioare și fără plata TVA. Procedând astfel, cheltuielile realizate efectiv de către inculpat erau mai mici decât cele menţionate în contabilitate, iar pe această cale baza de impozitare (determinată ca diferenţă între venituri și cheltuieli) a fost denaturată, cu consecinţe evidente în ce privește impozitul pe profit datorat bugetului de stat.
În același timp, facturile înregistrate în contabilitate atestau în mod nereal că inculpatul a achitat TVA cu ocazia achiziţiilor de animale de la societăţile indicate, fapt invocat ulterior ca argument pentru deducerea TVA-ului cu ocazia vânzărilor către societăţi.
Rezultă, astfel, că faptele inculpatului, prin care acesta a evidenţiat în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale fictive au avut drept scop, dar și urmare sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ceea ce în drept întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. invocat de către procuror, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că schimbarea încadrării juridice dispusă de instanţa de fond și menţinută de instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii de la producători individuali, iar nu de la societăţi comerciale, făcând așadar niște cheltuieli (evidenţiate prin estimare în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul judecăţii), mai mici însă decât cele rezultate din facturile fiscale false înregistrate în contabilitate.
Luând în considerare această realitate faptică, expertiza contabilă a stabilit o datorie către bugetul de stat de 410.616,17 lei (reprezentând impozit pe profit și TVA), prejudiciu fiind așadar mai mic de 100.000 de euro, cu consecinţa încadrării juridice în art. 9 alin. (1) lit. c), iar nu în forma agravată prevăzută în alin. (2) al aceluiași articol.
În ce privește suma de 654.078,93 lei (superioară limitei de 100.000 de euro) stabilită ca și cuantum al prejudiciului în obiectivul 3 al expertizei contabile, aceasta a avut în vedere varianta în care facturile de aprovizionare înscrise în contabilitate nu sunt luate în considerare, însă nu doar în sensul că ele atestau operaţiuni nereale, ci că inculpatul nu ar fi desfășurat niciun fel de achiziţie de animale și, prin urmare, nu ar fi efectuat nicio cheltuială.
Cu alte cuvinte, problema care se pune în speţă nu este aceea de a stabili dacă inculpatul a efectuat niște cheltuieli cu ocazia achiziţiilor de animale, ci doar al cuantumului acestora, respectiv dacă cele înscrise în contabilitate în baza facturilor provenite de la diverse societăţi comerciale sunt reale, prin raportare la cele realizate efectiv.
Or, din această perspectivă este cert că inculpatul a efectuat anumite cheltuieli (inferioare celor rezultate din acte), iar acestea trebuie luate în considerare la stabilirea prejudiciului, cu consecinţe și în planul încadrării juridice a faptei.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în mod legal s-a procedat la înlăturarea formei agravate a infracţiunii de evaziune fiscală, câtă vreme prejudiciul cauzat bugetului de stat, în funcţie de cheltuielile reale efectuate, este mai mic de 100.000 de euro.
În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de către procuror, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acesta este incident în speţă.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că probatoriul administrat în cauză demonstrează că, deși imobilul figurează ca aparţinând numitei Z.A., în realitate acesta este al inculpatului, contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlu de proprietate fiind încheiat în scopul fraudării legii, respectiv pentru a nu figura cu bunuri proprii, dar și pentru a zădărnici aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii, în cazul în care inculpatul avea să fie cercetat pentru evaziune fiscală.
Dincolo de împrejurarea că proprietarul fictiv al imobilului era soacra inculpatului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că veniturile acesteia, indiferent că erau proprii sau provenind din alte surse (presupusul ajutor acordat de un fiu aflat în străinătate, în fapt sume sporadice primite mai ales după declanșarea cercetărilor) erau insuficiente pentru a-i permite acesteia să achiziţioneze imobilul în cauză.
Pe de altă parte, din declaraţiile vânzătorului (martorul l.C.) a rezultat nu doar că inculpatul a fost cel care s-a implicat în negocierile vizând cumpărarea imobilului, ci și faptul că însuși inculpatul a precizat că ulterior va trece bunul pe numele său.
De altfel, nu este lipsit de relevanţă că inculpatul a procedat în mod similar și cu privire la alt bun asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător în prezenta cauză, respectiv un autoturism trecut fictiv pe numele altei persoane (martorul V.D.).
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în mod greșit instanţa de apel a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și a dispus ridicarea sechestrului asupra imobilului în litigiu, hotărârea pronunţată fiind supusă casării conform art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În concluzie, pentru considerentele și în limitele expuse anterior, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a casat în parte decizia atacată și, rejudecând:
În temeiul art. 168 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta Z.A. împotriva sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 2 decembrie 2011 asupra imobilului situat în intravilanul comunei G.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate și a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva aceleiași decizii.
Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă.