Legitimă
apărare. Atac imediat. Circumstanţe atenuante legale. Provocare
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.
Infracţiunea. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei
Indice
alfabetic: Drept penal
- legitimă apărare
- provocare
C. pen.,
art. 44, art. 73 lit. b)
1. Legitima apărare
presupune ca atacul material, direct și injust pentru înlăturarea căruia
persoana săvârșește o faptă prevăzută de legea penală să fie imediat - iminent
sau actual. Nu se află în stare de legitimă apărare, în sensul art.
2. Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73
lit. b) C. pen., presupune săvârșirea infracţiunii
sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare
din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violenţă,
printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă. Prin
urmare, circumstanţa atenuantă legală a provocării nu poate fi reţinută, dacă
făptuitorul nu a avut certitudinea că violenţa a fost exercitată de persoana
vătămată.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 945 din 17 martie 2009
Prin sentinţa nr. 674 din 5 iunie 2008, Tribunalul București, Secţia a II-a
penală, în baza art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,
cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art.
În baza
art. 33 - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au
contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 8 ani
închisoare.
În baza art. 71, art. 64
alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în funcţii elective publice și dreptul de a ocupa o
funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedepse accesorii.
Examinând
actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că între martorul Ț.D. și
inculpatul G.V. a izbucnit un conflict privitor
În jurul
orelor 2300, Ț.D. împreună cu alţi nouă prieteni au venit în parc,
loc în care s-au întâlnit cu rudele și prietenii inculpatului, între cele două
grupuri având loc o încăierare în urma căreia numitul G.A. (unchiul
inculpatului) a fost înjunghiat în fesa dreaptă. Datorită faptului că grupul
inculpatului era format din persoane mai în vârstă și mai puternice, Ț.D.
împreună cu grupul său, după înjunghierea numitului G.A., au fugit spre un
magazin, fiind urmăriţi de cei din grupul advers. Ț.D. împreună cu alte patru persoane
din grupul său au fugit spre piaţă, iar celelalte cinci persoane din grupul său
printre care și cele două victime (P.M. și T.A.) au fugit spre Șoseaua Colentina. În dreptul colţului unui magazin, în timp ce
fugeau, cei cinci au fost ajunși de inculpat și o parte din grupul lui, loc în
care inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuţit în spate.
Profitând de faptul că în același timp T.A., care se îndrepta spre o staţie de
tramvai, s-a împiedicat, inculpatul și cei care-l însoţeau s-au îndreptat spre
cel căzut. În apropierea gardului staţiei de tramvai, pe carosabil, T.A. a fost
ajuns de inculpat, care i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a
toracelui și alte lovituri cu pumnul și mânerul cuţitului în cap. P.M. a mai
alergat până la staţia de tramvai, loc din care a fost ridicat de salvare,
decedând la scurt timp. T.A., după ce a plecat inculpatul, a sunat pe alţi
membrii ai grupului său, care au venit cu un autoturism și l-au transportat la
spital.
Potrivit raportului de
expertiză medico-legală, moartea numitului P.M. a fost violentă, s-a datorat
șocului hemoragic, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu
intersectarea pleurei, pulmonului și pericardului, cu hemotorax masiv și hemopericard consecutiv. Leziunile traumatice tanatogeneratoare au putut fi produse prin lovire cu corp
tăietor-înţepător (tip cuţit) care a acţionat pe o lungime de cca.
Referitor la leziunile suferite de T.A., raportul de expertiză
medico-legală a conchis că numitul T.A. a prezentat leziuni traumatice care
s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil
cuţit/briceag sau similar) și prin lovire cu și de corp/plan dur, leziunile
traumatice pot data din 15 aprilie 2007 și au necesitat 16 - 18 zile de
îngrijiri medicale; plaga penetrantă toracică a pus în primejdie viaţa victimei
și leziunile expertizate nu constituie infirmitate.
Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 222/A din 9 octombrie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, reiterând motivele susţinute în faţa instanţei de apel referitoare la legitima apărare, depășirea limitelor legitimei apărări, scuza provocării și reţinerea circumstanţelor atenuante.
În drept,
inculpatul și-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 3859
alin. (1) pct.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice.
Astfel, există
o eroare gravă de fapt, în sensul art. 3859 alin. (1) pct.
Rezultă că pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, adică greșita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părţi din proces, inclusiv cu privire la soluţionarea laturii civile.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, pe baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de către prima instanţă) a fost reţinută situaţia de fapt expusă anterior, însușită și de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, situaţie de fapt care a fost încadrată corespunzător și în drept.
Fapta inculpatului G.V. care la data de 15 aprilie 2007, în public, l-a înjunghiat mortal pe numitul P.M. întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Fapta inculpatului care, la aceeași dată, în public, l-a înjunghiat pe numitul T.A., provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
1. Referitor la motivul de recurs privind legitima apărare:
Potrivit art.
De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.
Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.
De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporţională cu gravitatea atacului.
Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare.
Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a început să exercite acţiuni violente cu cuţitul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent din partea vreunei persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din grupul care îl însoţea, iar între vătămarea martorului G.A. și violenţele exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.
În momentele în care inculpatul a aplicat loviturile cu cuţitul asupra celor două victime, atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa.
Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă și din desfășurarea acţiunilor, astfel cum a fost relatată constant și de către inculpat în declaraţiile date.
Astfel, infracţiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele încerca să părăsească în fugă zona, fiind urmărit de grupul inculpatului.
În aceste momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A. se împiedicase și căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a toracelui, urmată și de alte violenţe cu pumnul și mânerul cuţitului în cap.
În aceste condiţii, susţinerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violenţelor, după cum s-a menţionat, nu exista, întrucât victimele infracţiunilor s-au retras în faţa ripostei agresive a grupului inculpatului, nu este fondată.
Acţiunile vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp și în afara intervalului în care atacul putea fi iminent și a momentului în care acesta putea fi consumat, astfel că cerinţa necesităţii nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent și nici nu mai era actual.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condiţiile atacului, iar apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie a apărării referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului.
Astfel, faptele săvârșite de inculpat nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu cuţitul în timp ce aceasta fugea și se afla cu spatele la el, iar în al doilea caz, victima era căzută la pământ, având posibilităţi minime de ripostă.
Rezultă, din considerentele expuse, că inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare atunci când a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la violenţe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea parte și inculpatul.
În aprecierea inexistenţei legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul era înarmat cu un cuţit, iar victimele nu.
2. Referitor la motivul de recurs privind excesul scuzabil:
Art. 73 lit. a) C. pen. reglementează circumstanţa atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări, iar pentru existenţa acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul acţiunii sale, în legitimă apărare, să fi depășit limitele acestei apărări, însă această depășire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.
Ori, în cauză, se constată că inculpatul nu avea cum să depășească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menţionat, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile acesteia privind atacul și apărarea.
3. Referitor la motivul privind reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării:
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.
De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.
În cauză se poate reţine că inculpatul a săvârșit infracţiunile într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimelor.
În declaraţiile sale, inculpatul a arătat că, după înfruntarea celor două grupuri, s-a înarmat cu un cuţit pe care l-a găsit pe jos, după care a început să lovească cu acesta haotic, pentru a se apăra.
Apărarea inculpatului este infirmată de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, inculpatul, însoţit de alte persoane, pornise în urmărirea mai multor persoane, între care se aflau și victimele, după ce a avut loc confruntarea între cele două grupuri, moment în care a lovit victimele în modalitatea arătată.
Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de cele două victime, mai ales că iniţiativa confruntării între cele două grupuri a aparţinut inculpatului și martorului Ț.D., în vederea soluţionării unui conflict determinat de disputa cu privire la o fată.
După încăierarea care a avut loc între cele două grupuri, riposta inculpatului a fost îndreptată împotriva celor două victime, fără ca acesta să fi avut certitudinea că victimele erau autoarele violenţelor exercitate asupra sa sau asupra unchiului său, împrejurare care determină ca inculpatul să nu beneficieze de circumstanţa atenuantă a provocării.
4. Referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante:
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în raport cu natura infracţiunilor săvârșite, cu gradul de pericol social sporit al acestora, determinat și de urmările socialmente periculoase ale faptelor (în cazul victimei P.M. urmarea fiind ireversibilă), cu împrejurările în care acestea au fost săvârșite și modul extrem de violent în care a acţionat inculpatul, care nu a ezitat să folosească cuţitul cu care se înarmase, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
La individualizarea pedepselor aplicate, pe lângă circumstanţele reale arătate, au fost avute în vedere și circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, respectiv era minor la data săvârșirii faptelor, a regretat și recunoscut comiterea faptelor, cu nuanţările menţionate, s-a predat organelor de poliţie, iar anterior săvârșirii infracţiunilor a avut un comportament corespunzător în familie și societate.
Circumstanţele
personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepselor într-un cuantum
orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care corespund, atât
prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și
coercitiv, astfel cum este prevăzut în art.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu există motive pentru reducerea pedepselor aplicate recurentului G.V.
În consecinţa, având în
vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art.
38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.