Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Legitimă apărare. Provocare. Pătrunderea fără drept într-o locuinţă. Prezumţia de apărare legitimă. Actualitatea atacului

 

Lovirea repetată, cu urmări mortale, a unei persoane care a pătruns în locuinţa făptuitorului noaptea,  prin escaladare și efracţie, și a lovit cu băţul în cap pe cel aflat în încăpere, constituie un act de legitimă apărare, potrivit art. 44 alin. (21) C. pen.

Faptul că victima a fost lovită și pe când încerca să se retragă și după ce scăpase băţul din mână este irelevant, de vreme ce pericolul nu a încetat, ea putându-se înarma din nou cu unul din parii aflaţi la îndemână.

 

Completul de 9 judecători, decizia nr. 429 din 3 noiembrie 2003

 

Prin sentinţa penală nr. 242 din 5 iunie 2001, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul S.A. pentru săvârșirea infracţiunii de omor prevăzută în art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Instanţa a reţinut că, în jurul orei 5 dimineaţa a zilei de 25 septembrie, când încă era întuneric, inculpatul, care locuia singur în casă, a fot trezit din somn de o izbitură în ușa camerei în care dormea.

În momentul deschiderii ușii, inculpatul a văzut în faţa acesteia pe consăteanul său H.I., cunoscut ca o persoană cu purtări violente, având un băţ masiv în mână. La întrebarea inculpatului, cum a  intrat în curte, H.I. nu a răspuns, ci l-a lovit de mai multe ori cu băţul  în cap. Pentru a se apăra, inculpatul a luat o securice aflată la îndemână cu latul căreia, în momentul când a fost lovit din nou peste cap, inculpatul a lovit pe agresor la întâmplare.

În urma schimbului de lovituri H.I. a scăpat băţul din mână și s-a retras câtre poarta de intrare în curte. Temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflaţi lângă gard, inculpatul l-a urmărit și ajungându-l lângă poartă, l-a lovit repetat cu latul securicii, după care l-a abandonat și a mers să anunţe la poliţie cele întâmplate.

Internată în spital, victima a decedat în aceeași zi, datorită unui politraumatism cu fracturi costale și ale antebraţului.

La examenul medical s-a constatat că inculpatul a suferit leziuni la cap vindecabile în 2 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 494 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, apelul inculpatului a fost respins.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul inculpatului prin decizia nr. 2718 din 29 mai 2002 și a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și la art. 44 alin. (21) C. pen.

Împotriva deciziei s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că achitarea inculpatului este greșită, deoarece inculpatul a continuat să lovească victima și după ce acţiunea acesteia de a pătrunde fără drept în locuinţă încetase și se îndrepta spre poartă pentru a părăsi curtea.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit art. 44 alin. (21) C. pen., introdus prin Legea nr. 169/2001, se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.

Este necontestat că victima a intrat fără drept în curtea casei inculpatului, prin escaladarea gardului, după care a forţat ușa casei încercând să pătrundă în camera în care acesta dormea.

Trezindu-se, pe întuneric, de zgomotul produs prin forţarea ușii în faţa căreia inculpatul, persoană în vârstă, a văzut un bărbat în plină putere, despre care știa că este violent, el era pus în faţa unui atac material, direct, imediat și injust, de natură a-i pune persoana într-un grav pericol, care nu a încetat în tot cursul altercaţiei.

Astfel fiind, se constată că achitarea inculpatului este legală și temeinică, motiv pentru care recursul în anulare a fost respins.