Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

 ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

    Sub președinția domnului pr. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 10 noiembrie 2008 pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 728 raportate la dispozițiile art. 774, 775, 777 și 896 din Codul civil și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, sub aspectul regimului juridic al cererilor privind lichidarea pretențiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare, ce reprezintă sarcinile pasivului succesoral, și caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al acestora.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 117 aflați în funcție.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror Antoaneta Florea, a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul că cererile privind lichidarea pretențiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripție, atât în situațiile în care sunt formulate în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, cât și atunci când sunt formulate pe cale separată.

    Fiind nevoie de timp mai îndelungat în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 ianuarie 2009, când

    În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 728 raportate la dispozițiile art. 774, 775, 777 și 896 din Codul civil și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, sub aspectul regimului juridic al cererilor privind lichidarea pretențiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare, ce reprezintă sarcinile pasivului succesoral, și caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al acestora.

    Astfel, unele instanțe au apreciat că pretențiile referitoare la cheltuielile de înmormântare și respectarea tradițiilor religioase reprezintă sarcini ale pasivului succesoral, astfel că urmează regimul juridic al acțiunii de ieșire din indiviziune și, prin urmare, au un caracter imprescriptibil din punct de vedere extinctiv.

    S-a motivat că dreptul de creanță pretins cu acest titlu izvorăște din starea de indiviziune, iar potrivit dispozițiilor art. 774 și 777 din Codul civil, coerezii contribuie și plătesc datoriile și sarcinile succesiunii proporțional cu partea ereditară a fiecăruia.

    Pe cale succesorală se transmit atât activul, cât și pasivul moștenirii.

    Ca urmare, starea de indiviziune se reflectă atât asupra activului, cât și asupra pasivului ce compun masa succesorală, iar acțiunea de ieșire din indiviziune este imprescriptibilă, motiv pentru care și creanțele având ca obiect cheltuielile de înmormântare și pentru pomeniri au același caracter.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că cererile ce au ca obiect astfel de cheltuieli valorifică un drept de creanță prescriptibil extinctiv în termenul general de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.

    În motivarea acestei soluții s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 774 din Codul civil, pasivul succesoral se compune din datoriile și sarcinile moștenirii, acestea din urmă reprezentând obligațiile care, fără a fi existat în patrimoniul defunctului, se nasc în persoana moștenitorilor la deschiderea succesiunii sau ulterior și includ, între altele, cheltuielile de înmormântare, precum și cele efectuate cu parastasele la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor religioase.

    Acțiunea având ca obiect suportarea de către moștenitori a cheltuielilor de înmormântare și a celor legate de obiceiurile religioase practicate în memoria defunctului are un caracter personal, deoarece urmărește valorificarea unei creanțe și este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, indiferent dacă se judecă în cadrul procesului de ieșire din indiviziune sau pe cale separată.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

    În conformitate cu dispozițiile art. 728 alin. 1 din Codul civil, "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii".

    Prin urmare, ieșirea din indiviziune se poate cere oricând, indiferent cât timp a trecut de la nașterea indiviziunii (data deschiderii moștenirii), acțiunea având astfel caracterul unei acțiuni imprescriptibile, spre deosebire de dreptul de a accepta moștenirea care este prescriptibil în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 700 din Codul civil.

    Soluționând acțiunea de împărțire a unei succesiuni, instanța trebuie să aibă în vedere și cererile formulate de moștenitori privind drepturile și obligațiile succesorilor, printre care și cererile de aducere la masa de împărțit și a altor bunuri, a fructelor acestora, a datoriilor și sarcinilor succesiunii.

    Patrimoniul care se transmite prin succesiune moștenitorilor legali sau testamentari, fiind o universalitate, va cuprinde nu numai drepturile, ci și obligațiile defunctului, transmisiunea vizând, așadar, atât activul, cât și pasivul succesoral.

    Astfel, în alcătuirea activului succesoral intră drepturile reale principale sau accesorii (proprietate, uzufruct, uz, abitație, superficie, servitute, dreptul real de folosință, ipoteca și gajul), drepturi de creanță sau drepturi patrimoniale rezultând din creație intelectuală, în timp ce pasivul succesoral cuprinde datoriile și sarcinile moștenirii.

    Datoriile succesiunii reprezintă acele obligații patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor (contractual, legal, delictual etc.), există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii, altfel spus "obligații care îl țineau pe defunct la data decesului" și în care, desigur, nu intră acele obligații care, nefiind transmisibile, se sting prin moartea celui căruia îi incumbau (cum ar fi cele contractate intuitu personae).

    Spre deosebire de acestea, sarcinile moștenirii sunt acele obligații care, fără a fi existat în patrimoniul celui ce lasă moștenirea, se nasc după deschiderea succesiunii, dar care decurg tot din faptul decesului lui de cujus.

    Sarcinile moștenirii includ și cheltuielile legate de înmormântarea defunctului, atât cele de înmormântare propriu-zisă, cât și cele ce țin de respectarea tradițiilor religioase (slujbe religioase, parastase pentru pomenirea memoriei autorului) și contravaloarea unor monumente funerare, toate acestea decurgând din faptul decesului.

    Așa cum s-a arătat, datoriile și sarcinile moștenirii constituie pasivul succesoral, iar obligația suportării acestuia revine moștenitorilor legali și legatarilor universali și cu titlu universal, adică acelor moștenitori care dobândesc întreg patrimoniul defunctului sau o fracțiune din acest patrimoniu.

    Astfel, potrivit dispozițiilor art. 774 din Codul civil "Coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia".

   Art. 775 din același cod prevede că "Legatarul cu titlu universal contribuie deopotrivă cu erezii în proporție cu emolumentul său. Cel particular nu contribuie", iar art. 777 prevede că și "coerezii plătesc datoriile și sarcinile succesiunii, fiecare în proporție cu partea sa ereditară".

    De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 896 din Codul civil "Legatarul unei fracțiuni de ereditate este obligat la sarcinile și datoriile succesiunii testatorului, personal, în proporție cu partea sa și ipotecar pentru tot".

    Situația legatarilor cu titlu particular este diferită, în sensul că aceștia, dobândind numai un anumit bun sau un anumit drept, nu au obligația de a suporta datoriile și sarcinile moștenirii, așa cum se prevede în art. 775 teza a doua și art. 909 din Codul civil, decât în anumite situații, și anume: când legatul are ca obiect o parte dintr-o moștenire care cuprinde atât drepturi, cât și obligații, când obiectul legatului se află în situația prevăzută la art. 905 din Codul civil, respectiv este un bun ipotecat sau supus dreptului de uzufruct, ori în cazul în care cel care lasă moștenirea i-a impus legatarului o asemenea obligație.

    Așadar, moștenitorii universali sau cu titlu universal sunt cei care răspund pentru datoriile succesiunii, iar acestea se împart de drept, chiar din ziua deschiderii succesiunii, proporțional cu partea de moștenire primită, fără a se deosebi după cum se bucură sau nu de sezină. Această regulă se aplică atât în cazul acceptării pure și simple a moștenirii, cât și în cazul acceptării sub beneficiu de inventar, desigur, în acesta din urmă, întrucât nu are loc confuziunea de patrimonii, răspunderea limitându-se la cota-parte ce îi revine din moștenire.

    Sarcinile moștenirii, născute după decesul celui care lasă moștenirea, sunt asimilate datoriilor moștenirii (art. 893 și 896 din Codul civil) și, în consecință, ele se suportă de către moștenitori în condițiile de mai sus.

    Cum prin moștenire se transmit nu numai drepturile celui care lasă moștenirea, ci și obligațiile și sarcinile succesiunii, în cadrul acțiunii complexe de ieșire din indiviziune se soluționează, fiind conexe, toate pretențiile reciproce dintre moștenitori, inclusiv cele legate de lichidarea pasivului.

    Împrejurarea că lichidarea pasivului succesoral are loc concomitent cu soluționarea acțiunii de ieșire din indiviziune, care este imprescriptibilă extinctiv, nu poate conduce la concluzia că, pe cale de consecință, cererea de împărțire între moștenitori a cheltuielilor de înmormântare urmează să aibă același caracter, căci natura celor două tipuri de acțiuni este distinctă, ca urmare a caracterului diferit al drepturilor ce se urmărește a fi valorificate prin fiecare dintre ele.

    În materie patrimonială, regula este prescriptibilitatea acțiunilor în justiție, iar excepția de la aceasta nu se poate face decât printr-o dispoziție expresă derogatorie a legii.

    Or, nici în Codul civil, nici în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și nici în vreun alt act normativ nu există vreo prevedere în acest sens, astfel că, având în vedere natura patrimonială a dreptului, se impune concluzia că acțiunile referitoare la cheltuielile de înmormântare, ca sarcini ale moștenirii, au un caracter personal și sunt prescriptibile.

    De altfel, același caracter îl au numeroase acțiuni și cereri care decurg din faptul juridic al decesului unei persoane și au strânsă legătură cu transmiterea patrimoniului său.

    Astfel, spre exemplu, sunt prescriptibile dreptul de a accepta moștenirea, dreptul de a cere plata legatului cu titlu particular, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor pentru vicierea consimțământului ori necitarea tuturor moștenitorilor, acțiunea vizând raportul donațiilor, acțiunea pentru reducțiunea liberalităților excesive.

    Întrucât, așa cum s-a arătat, acțiunea în legătură cu cheltuielile de înmormântare și cele ocazionate de parastase și obiceiuri practicate ulterior în memoria defunctului are un caracter personal, deoarece urmărește valorificarea unui drept de creanță, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, fiind deci supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

    O atare acțiune este prescriptibilă în termenul arătat, indiferent dacă pretenția se valorifică în cadrul partajului sau pe cale separată, deoarece instituția prescripției are în vedere natura dreptului și nu cadrul procesual în care acesta se valorifică.

    Cum posesia exercitată de către moștenitorul solvens asupra bunurilor succesorale are caracter întrerupător de prescripție, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă, potrivit art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, republicat, de la data formulării cererii de ieșire din indiviziune, ce ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului de bunurile succesorale.

    Există însă situații când cheltuielile de înmormântare, pomeniri și parastase au fost suportate de către un terț străin de succesiune. Într-o astfel de ipoteză, terțul solvens le poate pretinde de la succesorii lui de cujus, în termenul general de prescripție care curge de la data efectuării acelor cheltuieli.

    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 728 raportate la art. 774, 775, 777 și 896 din Codul civil și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, se interpretează în sensul că acțiunile privind lichidarea pretențiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare și respectarea tradițiilor religioase, ce compun pasivul succesoral, sunt prescriptibile în termenul general de prescripție, atât în situațiile în care sunt formulate în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, cât și atunci când sunt formulate pe cale separată.

    Dispozițiile art. 728 raportate la art. 774, art. 775, art. 777 și art. 896 din Codul civil și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, se interpretează în sensul că:

    Cererile privind lichidarea pretențiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare și respectarea tradițiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripție atât în situațiile în care sunt formulate în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, cât și atunci când sunt formulate pe cale separată.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2009.