Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, referitor la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 85 de judecători din totalul de 113 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că nu sunt întemeiate acțiunile formulate de funcționarii publici pentru acordarea și cuantificarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

    În practica instanțelor de judecată s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitor la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

    Astfel, unele instanțe au admis cererile reclamanților și au obligat autoritățile pârâte la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, doar pentru trecut, începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în unele cazuri și pentru viitor, fără a le cuantifica, reținând, în esență, că cele două drepturi au fost expres prevăzute în favoarea funcționarilor publici prin art. 31 (fost art. 29) alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale cărui prevederi au fost suspendate până în data de 31 decembrie 2006, potrivit dispozițiilor art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, și art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

    Alte instanțe, admițând acțiunile reclamanților, au stabilit un cuantum al celor două suplimente salariale, respectiv un procent de câte 25% din salariul de bază pentru fiecare, și au obligat autoritățile pârâte la plata acestor drepturi fie de la data de 1 ianuarie 2004 până la data pronunțării, fie și pentru viitor.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au respins acțiunile reclamanților, reținând că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului de bază cuvenit funcționarilor publici și își găsesc corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale și treptele de salarizare.

    În fine, alte instanțe au respins acțiunile reclamanților - funcționari publici prin care se solicita obligarea angajatorilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004, reținând, în esență, că procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, iar instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Problema de drept care se cere a fi soluționată prin recursul în interesul legii vizează posibilitatea acordării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 2004-2006 și în continuare, în temeiul art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

    a) salariul de bază;

    b) sporul pentru vechime în muncă;

    c) suplimentul postului;

    d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

   Art. 31 alin. (3) din același act normativ statuează în mod expres că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

    Cum nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, drepturile salariale ale acestei categorii profesionale au fost reglementate anual, prin ordonanțe ale Guvernului.

    Astfel, au fost adoptate Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

    Totodată, prin dispozițiile art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 și, respectiv, art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 s-a suspendat pentru perioada noiembrie 2004-31 decembrie 2006 aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior art. 31) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    Pentru perioada 2007-2009 drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate tot pe calea unor ordonanțe ale Guvernului adoptate pentru fiecare an în parte, însă nu s-a mai preluat soluția legislativă de suspendare a aplicării dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.

    Cuantumul celor două suplimente salariale nu a fost însă stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât nu există baza legală pentru calcularea și acordarea acestora.

    Pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în aplicarea acestor prevederi legale.

    În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate.

    În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi "virtuale".

    În consecință, cele două drepturi nu pot fi obținute prin promovarea unor acțiuni în instanță, căci acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

    De asemenea, admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare, de natură a reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți (Imobiliara Saffi împotriva Italiei - 1999, paragraful 63; Dorneanu împotriva României - 2007, paragraful 32).

    Totodată, prin pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunilor reclamanților, fără indicarea unor criterii pe baza cărora creanța conținută de titlul executoriu să devină certă, se lasă posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare) de a refuza ori de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.

    Nu poate fi promovată nici soluția de cuantificare a celor două suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, în lipsa unui act normativ care să stabilească modalitatea de calcul al acestor drepturi, instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.

    În situația neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui "bun", noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială.

    Nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime" a reclamanților, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice "creanță" nu poate fi considerat "valoare patrimonială" și implicit "speranță legitimă" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48-52; Pressos Compania Naviera - S.A. și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63-70).

    Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora.

    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

    În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2009.