Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

    Sub președinția doamnei judecător Lidia Bărbulescu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind admisibilitatea căii ordinare de atac exercitate de procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva hotărârii pronunțate de instanța de judecată într-o cauză de competența direcției, în condițiile în care, la judecarea cauzei a cărei hotărâre este atacată (apelată ori recurată), a participat un procuror de la parchetul ordinar.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 72 de judecători din 108 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că este admisibilă calea ordinară de atac exercitată de procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism într-o cauză de competența direcției, în condițiile în care la judecată a participat un procuror de la parchetul ordinar.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit o diversitate de soluții în problema admisibilității căii de atac ordinare a apelului sau a recursului, exercitată de procurorul din structura Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împotriva hotărârii pronunțate într-o cauză de competența acelei direcții, în condițiile în care judecata a avut loc cu participarea procurorului de la parchetul corespunzător instanței învestite să soluționeze procesul.

    Astfel, unele instanțe au considerat că, în asemenea situații, calea de atac exercitată de procurorul din această structură specializată este inadmisibilă cât timp activitatea procurorului la instanța de judecată nu poate avea decât caracter unitar, neputând fi divizată într-o primă etapă de participare propriu-zisă la judecată și o altă etapă, ulterioară, de examinare a hotărârii sub aspectul legalității și temeiniciei, în vederea exercitării căii de atac.

    S-a argumentat că acest punct de vedere ar fi impus și de necesitatea ca procurorul care participă la ședința de judecată să aibă deplină competență în realizarea atribuțiilor sale, invocându-se, ca temei juridic, reglementarea de la art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, potrivit căreia îi revine și îndatorirea de a exercita, în condițiile prevăzute de lege, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că apelul sau recursul declarat de procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este admisibil și în condițiile în care la judecată a participat un procuror de la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Prin dispozițiile cuprinse în titlul III din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Public a fost structurat într-un sistem piramidal, având la bază parchetele de pe lângă judecătorii, iar la nivelul cel mai înalt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    În cadrul acestui sistem, specific Ministerului Public, raporturile dintre procurori sunt guvernate de principiul subordonării ierarhice, instituit în temeiul art. 131 din Constituție, în care se prevede că procurorii își desfășoară activitatea în condițiile "controlului ierarhic".

    Ministerul Public își exercită prin procurori - constituiți în parchete pe lângă fiecare instanță judecătorească - atribuțiile prevăzute exemplificativ în dispozițiile art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv: a) efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative; b) conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală; c) sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii; d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; e) participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată; f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege; g) apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii; h) acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului; i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu; j) verifică respectarea legii la locurile de deținere preventivă; k) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege.

    Ca atare, prin parchete, în conformitate cu dispozițiile constituționale [art. 131 alin. (2)] și legea de organizare judiciară (titlul III din Legea nr. 304/2004), se înțeleg verigile care constituie sistemul unitar al parchetelor, așa cum sunt ele dispuse în piramidă de la vârf și până la unitățile de bază. Ori de câte ori Codul de procedură penală folosește noțiunea de "parchet" are în vedere organul judiciar concret, constituit într-o compunere strict determinată, dar variabilă după diverse ipoteze precis delimitate și care este îndreptățit să exercite prin procurorii care îl compun atribuțiile prevăzute în art. 63 din Legea nr. 304/2004.

    Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înființată în cadrul Ministerului Public - prin Legea nr. 508/2004 - ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Secției de combatere a criminalității organizate și antidrog și a structurilor sale teritoriale, exercitându-și "atribuțiile pe întregul teritoriu al României" [conform art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004].

    Pe de altă parte, în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost înființate servicii și birouri teritoriale, conduse de procurori-șefi, în circumscripțiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă curțile de apel, respectiv în circumscripțiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă tribunale, fiind independente față de acestea [art. 1 alin. (1) și (2) și art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004, art. 11 pct. 3 lit. i) din Regulamentul de ordine interioară și art. 81 alin. (2) din Legea nr. 304/2004].

    Deși serviciile și birourile teritoriale ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constituie organe judiciare diferențiate după o competență materială proprie și exclusivă, egale în grad cu parchetele de pe lângă curțile de apel, respectiv parchetele de pe lângă tribunale [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 508/2004], alături de care funcționează independent pe lângă aceleași instanțe de judecată, legiuitorul nu a folosit pentru aceste structuri organizatorice terminologia de "parchete" numai pentru a evita confuzia cu celelalte, a căror denumire a devenit deja "clasică".

    Denumirea de "Direcție..." subliniază însă terminologic încadrarea sa în competența parchetului de pe lângă instanța supremă și conferă dreptul doar procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a-i coordona activitatea [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 508/2004].

    Deși, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, "Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism exercită drepturile și îndeplinește obligațiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența sa", procurorii acestei structuri specializate sunt obligați să exercite și alte atribuții prevăzute de Codul de procedură penală și de legile speciale [conform art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 21 din Legea nr. 508/2004].

    Înființarea unei structuri specializate - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - nu poate conduce la concluzia funcționării acesteia în afara Ministerului Public.

    Legea de înființare a acestei structuri specializate trebuie interpretată în sens firesc, rațional, respectiv că ea conferă procurorilor din cadrul acestei structuri un plus de atribuții generate de natura infracțiunilor pe care le cercetează, și nu în sensul că i-ar deroba pe acești procurori de la atribuțiile generale ale procurorilor prevăzute în art. 63 din Legea nr. 304/2004.

    În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2006, procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de atac, în cauzele în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a sesizat instanțele de judecată, punând concluzii și exercitând căile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că vor participa în mod direct.

    Legiuitorul nu a înțeles să atribuie dreptul de exercitare a căii de atac exclusiv procurorului care a participat la judecarea cauzei, ci parchetului ca instituție ce apără drepturile fundamentale ale cetățenilor.

    Norma procesual penală în discuție trebuie interpretată în sensul că stabilește, ca regulă, că și în cauzele în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - ca structură specializată - a sesizat instanța de judecată procurorii din parchetele de pe lângă instanțele competente au competența materială de a participa la judecarea cauzelor în fond și în căile de atac, de a pune concluzii și de a exercita căile de atac, deci de a efectua oricare dintre atribuțiile prevăzute în art. 63 din Legea nr. 304/2004.

    Cu titlu de excepție, procurorul de drept comun nu are această competență, dacă procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cauzele pe care le-a instrumentat, a încunoștințat parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că va participa în mod direct.

    Rezultă că intenția legiuitorului nu a fost de a restrânge competențele procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ci, dimpotrivă, de a-i întări poziția, prin excepția introdusă, în sensul că, atunci când interesele structurii specializate o cer, el este cel îndrituit să exercite exclusiv declanșarea căii de atac.

    Interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2006, în sensul că în acest text legiuitorul explică noțiunea de "participare a procurorului" și că prin aceasta s-ar înțelege îndeplinirea condiției cumulative a participării la judecată - prin punerea de concluzii - și exercitarea căii legale de atac, respectiv că această noțiune consacră unitatea de competență a procurorului în punerea de concluzii și exercitarea căilor de atac, este greșită și contravine textului general al art. 63 din Legea nr. 304/2004, în care cele două activități nu sunt prevăzute cumulativ, ci distinct, printre celelalte atribuții conferite de lege procurorului în general.

    O astfel de interpretare este nu numai excesivă, dar și lipsită de sens, de rațiune, eludând practic voința legiuitorului.

    Excepția instituită prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 este de strictă interpretare și aplicare și de aceea nu poate fi extinsă și pentru situația inversă, când procurorul de drept comun a participat la judecată și nu a considerat necesar să exercite calea de atac, pentru că instrumentarea cauzei a fost făcută de procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care, în mod evident, cunoaște mai bine probatoriul administrat în cauză și poate sesiza mai ușor eventualele deficiențe ale hotărârii, fiind un procuror specializat în materie de criminalitate organizată.

    Așadar, textul alin. 3 al art. (2) din Legea nr. 508/2004 trebuie interpretat în sensul că, atunci când procurorul specializat a încunoștințat parchetul de pe lângă instanța competentă sau instanța, operează o restrângere a atribuțiilor procurorului de drept comun, în sensul că acesta din urmă nu mai poate intra în cauză. Pe cale de consecință, lipsa acestei încunoștințări menține drepturi egale pentru procurorii din ambele structuri, de drept comun și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    În consecință, instanța poate doar să aprecieze ca necompetent procurorul de drept comun care, încunoștințat fiind de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, continuă să facă prestații în dosar și nicidecum că lipsa încunoștințării ar exclude procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de la urmărirea finalității soluționării unei cauze instrumentate de el, dar în care nu a participat, în mod direct, la judecată, prin punerea de concluzii.

    În raport cu cele menționate, este admisibilă calea ordinară de atac exercitată de procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de judecată într-o cauză de competența direcției, în condițiile în care la judecată a participat un procuror de la parchetul de drept comun.

    Se stabilește că procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism poate exercita calea ordinară de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de judecată într-o cauză de competența direcției, în condițiile în care, la judecată, a participat un procuror de la parchetul de pe lângă instanța competentă.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2009.