ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 34 din 14 decembrie 2009 Dosar nr. 21/2009
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 742 din 05/11/2010
Sub președinția doamnei judecător Lidia Bărbulescu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (nr. 924/III-5/2009 și nr. 566/III-5/2009) cu privire la stabilirea instanței competente să soluționeze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, precum și în legătură cu stabilirea instanței competente să soluționeze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instanțele naționale cu pedepse aplicate de către instanțe străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 67 de judecători din 103 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procuror Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.
Prin Încheierea de ședință de la 16 noiembrie 2009 s-a dispus amânarea recursului în interesul legii privind stabilirea instanței competente să soluționeze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, problemă formând obiectul sesizării Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 566/III-5/2009, pentru ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să își exprime punctul de vedere și cu privire la instanța competentă să soluționeze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instanțele naționale cu pedepse aplicate de către instanțe străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, chestiune de drept pusă în discuție prin sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 924/III-5/2009.
Cum procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat un recurs în interesul legii având ca obiect problema de drept asupra căreia se solicitase un punct de vedere, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât conexarea celor două recursuri în interesul legii, având în vedere că chestiunile de drept în legătură cu care s-a solicitat pronunțarea unei decizii prin care să se stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt subsecvente.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursurile în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestora, în sensul de a se stabili că instanța competentă să soluționeze procedura de schimbare a condamnării, care are loc după transferarea persoanei condamnate, este Curtea de Apel București. În ceea ce privește cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele naționale cu pedepse aplicate de instanțe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, a solicitat a se stabili că este competentă să soluționeze o atare cerere instanța corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
În aplicarea dispozițiilor art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar referitor la instanța căreia îi revine competența de examinare a procedurii de schimbare a condamnării, după transferarea în țară a persoanei condamnate în străinătate, precum și în legătură cu instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele din România cu pedepse aplicate de instanțe din alte state, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) și art. 150 din aceeași lege.
1. Astfel, în timp ce unele instanțe au considerat că, după transferarea în România a persoanei condamnate în străinătate, Curtea de Apel București rămâne competentă să judece în cadrul procedurii de schimbare a condamnării în condițiile reglementate de art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că această competență revine curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere a persoanei condamnate în străinătate.
2. Pe de altă parte, unele instanțe, invocând dispozițiile art. 144 și 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, au apreciat că soluționarea cererilor ce privesc conversiunea pedepsei, formulate ulterior pronunțării hotărârii Curții de Apel București, prin care s-au recunoscut hotărârea instanței dintr-un stat străin și transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei în România, ar reveni tot acestei curți, iar alte instanțe au decis că instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele din România cu pedepsele aplicate de instanțele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, este cea corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere a persoanei condamnate.
În fine, ivindu-se și situații când ultima hotărâre definitivă aparține unei instanțe străine, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că, în astfel de situații, competența de a judeca o cerere de modificare a pedepsei, ca efect al contopirii, ar reveni Curții de Apel București, ca autoritate judiciară cu atribuția de a realiza procedurile la care se referă art. 149 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce alte instanțe au hotărât că este competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor instanța abilitată de lege să judece în primă instanță în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere a persoanei condamnate.
Examinarea acestor puncte de vedere contradictorii din practica instanțelor de judecată, în legătură cu aplicarea reglementărilor specifice din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, impune următoarele aprecieri și concluzii de interpretare:
În combaterea fenomenului de creștere a criminalității, determinat și de neîntrerupta sporire a numărului de persoane care se stabilesc pentru anumite perioade de timp în alte țări ori le tranzitează, s-a conturat și grija firească de a fi luate măsuri adecvate pentru evitarea dublei condamnări, de către state diferite, a aceleiași conduite antisociale a unei persoane.
În acest cadru de preocupare, adoptarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a oferit prilejul reglementării instituției "transferarea persoanelor condamnate", având ca finalitate asigurarea unei mai eficiente și rapide reeducări și reintegrări sociale a persoanei condamnate în țara de origine, precum și accesul acesteia la toate regimurile de executare a pedepselor privative de libertate specifice acelei țări.
În aducerea la îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat prin ratificarea Convenției europene asupra persoanelor condamnate și a Protocolului adițional adoptat la 18 decembrie 1997, prin dispozițiile cuprinse în titlul VI din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat procedura privind transferarea persoanelor condamnate, în vederea executării pedepselor, în ipoteza în care statul român este stat de executare.
Din analiza prevederilor art. 127-152, cuprinse în titlul menționat din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, reiese că resortisantul român condamnat într-un alt stat se poate adresa autorităților române cu cerere de transfer, în vederea exercitării pedepsei închisorii în România, fie direct, fie prin intermediul autorităților competente ale statului în care a fost condamnat.
Ministerul Justiției, desemnat ca singura autoritate a statului român pentru primirea cererilor și transmiterea răspunsurilor, după obținerea informațiilor, înscrisurilor necesare și a consimțământului autorității competente a statului străin în care a fost pronunțată condamnarea, examinează regularitatea acestor acte și le transmite, însoțite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care sesizează, la rândul său, curtea de apel, pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină și să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că prin art. 281 pct. 5 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 281/2003, este prevăzută o normă generală de competență, potrivit căreia curtea de apel "soluționează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate", precum și că, potrivit art. 138 alin. (3) și art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de transfer formulată de un resortisant străin condamnat de o instanță din România se soluționează de curtea de apel în a cărei circumscripție se află locul de deținere a condamnatului ori domiciliul acestuia, în cazul în care nu a început executarea.
Dar este de observat că, prin derogare de la aceste dispoziții, în art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că "autoritățile judiciare competente în procedurile la care se referă art. 149 sunt Curtea de Apel București și parchetul de pe lângă aceasta".
Ca urmare, numai Curtea de Apel București este abilitată prin legea specială menționată ca, pronunțându-se asupra cererii de transfer a condamnatului prin hotărâre a unei instanțe dintr-un stat străin, să recunoască acea hotărâre și să dispună fie continuarea executării pedepsei aplicate, fie schimbarea condamnării prin adaptarea ei la o pedeapsă prevăzută de legea română pentru fapta reținută, în conformitate cu art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, instanța română trebuie să specifice în ce măsură natura juridică și durata pedepsei stabilite în hotărârea judecătorească străină sunt compatibile cu legislația română, în raport cu minimul general, precum și cu maximul special prevăzut pentru infracțiunea ce a făcut obiectul condamnării în străinătate.
Numai în aceste condiții Curtea de Apel București, odată cu admiterea transferului și recunoașterea hotărârii de condamnare în străinătate, poate decide fie continuarea executării pedepsei aplicate prin acea hotărâre, fie conversiunea ei în limitele specifice legislației naționale, fără să aibă însă posibilitatea legală de a examina sau modifica ori reforma vreo altă dispoziție a hotărârii penale străine.
Doar conformându-se acestei proceduri Curtea de Apel București, prin sentință penală definitivă, dă autoritate de lucru judecat hotărârii pronunțate în străinătate, căreia îi conferă putere să producă efectele juridice recunoscute de legea noastră națională.
Potrivit reglementării de ansamblu a art. 122 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea penală străină își păstrează și după recunoașterea sa de către autoritatea judiciară competentă caracterul de extraneitate, neputând fi convertită în hotărâre a unei instanțe judecătorești din România.
Acest caracter de extraneitate rezultă nu numai din dispozițiile înscrise în alin. 3 din articolul menționat, potrivit cărora "statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat", ci și din prevederea de la alin. (4) al aceluiași articol, prin care este afirmată menținerea prerogativei statului străin de a acorda amnistia și grațierea, ca și statul român, care preia acest atribut după recunoașterea hotărârii instanței străine.
Mai mult, prin art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat că începerea executării pedepsei în România are ca efect doar renunțarea statului străin la executarea ei pe teritoriul său, precum și că în cazul sustragerii condamnatului de la executarea pedepsei statul străin redobândește dreptul la executarea hotărârii.
De altfel, potrivit art. 144 alin. (2) din aceeași lege, încă înainte de transferarea persoanei condamnate, autoritățile statului român sunt obligate să indice statului de condamnare, la cererea acestuia, dacă acea persoană va continua executarea pedepsei imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești ori urmează să i se schimbe condamnarea, prin hotărâre judecătorească, în sensul înlocuirii pedepsei aplicate de instanța străină cu o pedeapsă corespunzătoare prevăzută în legislația română pentru aceeași infracțiune.
Or, pentru ultima ipoteză a fost reglementată, prin art. 146 din aceeași lege, procedura conversiunii condamnării, stabilindu-se, în alin. (3), că, atunci "când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menține acea persoană în detenție sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezența ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri".
Curtea de Apel București, singura instanță competentă, potrivit art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, în derularea procedurilor la care se referă art. 149 din aceeași lege, emite, în temeiul alin. (6) al acestui articol, mandat de executare a pedepsei, care este transmis autorității centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
Prin derogare de la principiul instituit în art. 418 din Codul de procedură penală rezultă deci că singura instanță învestită cu competență teritorială și materială de soluționare a procedurii de schimbare a condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzută în art. 149 cu referire la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, este Curtea de Apel București.
Dar această competență, reglementată în dispozițiile menționate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Așadar, pentru toate situațiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanțele din România cu pedepse pronunțate de instanțe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanța competentă să soluționeze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.
Ca urmare, și în ipoteza în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină se impune, pentru identitate de rațiune, să revină competența de judecată a cererii de modificare a pedepsei tot instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanță, evident, cu respectarea condiției ca locul de deținere a persoanei condamnate să se afle în circumscripția teritorială a acelei instanțe.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, după transferarea persoanei condamnate, în condițiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de Apel București este instanța competentă exclusiv, teritorial și material, să efectueze procedura de schimbare a condamnării, precum și că instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele naționale cu pedepsele pronunțate de instanțele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate, este instanța corespunzătoare celei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.
În fine, în legătură cu acest al doilea aspect, se impune a se stabili că, în cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanță și este îndeplinită și condiția ca locul de deținere a persoanei condamnate să se afle în circumscripția sa.
Se stabilește că:
1. Curtea de Apel București este instanța competentă exclusiv, teritorial și material, să soluționeze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în condițiile art. 146 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.
2. Instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele naționale cu pedepsele aplicate de instanțele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.
În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanță și în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
Lidia Bărbulescu
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White