ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 36 din 14 decembrie 2009 Dosar nr. 26/2009
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 22/06/2010
Sub președinția doamnei judecător Lidia Bărbulescu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind admisibilitatea cererilor de revizuire, respectiv de contestație la executare, în cazul incidenței autorității de lucru judecat.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 67 de judecători din 103 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că obiectul recursului în interesul legii a fost limitat numai la cererile de revizuire și contestație la executare, excluzând cererile de contopire care nu pot intra sub incidența autorității de lucru judecat, deși sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București le-a avut în vedere și pe acestea din urmă. A solicitat, în concluzie, admiterea recursului în interesul legii, în sensul de a se stabili că, în cazul în care instanța învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire ori a unei contestații la executare constată existența autorității de lucru judecat, urmează să respingă respectiva cerere ca inadmisibilă.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii și sesizării Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu soluționarea cererilor de revizuire și a contestațiilor la executare formulate succesiv, în condițiile existenței identității de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în susținerea acestora.
Astfel, unele instanțe au considerat că asemenea cereri trebuie soluționate pe fond chiar dacă există identitate de persoane și s-au invocat, cu ocazia soluționării acestora, aceleași temeiuri legale, motive și apărări.
Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că, în cazul când se constată că există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în cuprinsul cererilor de revizuire și al contestațiilor la executare formulate succesiv, acestea trebuie respinse ca inadmisibile.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.
În adevăr, în cuprinsul art. 403 din Codul de procedură penală, prin care s-a reglementat procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, este instituită la alin. 1 obligația instanței de a verifica, între altele, dacă această cerere este făcută în condițiile prevăzute de lege.
O astfel de verificare presupune, mai întâi, să se aprecieze asupra susceptibilității unei atare cereri de a fi examinată prin prisma reglementărilor legale care ar putea constitui impedimente în exercitarea căii de atac a revizuirii.
În aceste condiții, limitarea exercitării și promovării în continuare a unei cereri de revizuire, în cadrul procedurii prealabile a admiterii în principiu, trebuie luată în considerare atât timp cât anumite piedici legale, cum este și autoritatea de lucru judecat, nu îngăduie compatibilitatea căii respective de atac de a determina rejudecarea fondului cauzei.
Sub acest aspect, este unanim admis că situația juridică stabilită prin soluționarea definitivă a unei cauze penale deduse judecății reflectă adevărul impus de recunoașterea principiului de drept "res judicata pro veritate habetur". De aceea, în măsura în care rezolvarea dată asupra unei cereri de revizuire privește persoane, temeiuri juridice, motive și apărări ce fac obiectul unei cereri de revizuire ulterioare, cu conținut identic, această nouă cerere de revizuire nu constituie decât o repetare a celei deja soluționate, intrând în coliziune cu dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
De observat în această privință că față de dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, aplicabile și în procesul penal potrivit art. 721 din același cod, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos să se mai procedeze la cercetarea în fond a pricinii.
Ca urmare, în raport cu reglementarea de la art. 166 din Codul de procedură civilă, aplicabil și în procesul penal, în care se prevede că "excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanței de recurs", adică oricând, este de la sine înțeles că instanța de revizuire nu poate trece peste o asemenea excepție, ea trebuind să o invoce, chiar din oficiu, înainte de a aborda examinarea în fond a cererii de revizuire.
Evident, în lipsa unei reglementări adecvate în legislația penală a conținutului autorității de lucru judecat, constatarea existenței acesteia nu poate fi făcută decât în conformitate cu reglementarea de principiu de la art. 1201 din Codul civil, potrivit căreia "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele sau în contra lor în aceeași calitate".
Reiese deci că, față de specificul cererii de revizuire din procesul penal, condițiile instituite în reglementarea de principiu, dată autorității de lucru judecat prin art. 1201 din Codul civil, implică neîndoielnic existența identității de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate cu ocazia soluționării noii cereri în raport cu cererea anterioară de revizuire definitiv judecată.
Pentru aceeași rațiune, față de specificul procedurii ce trebuie parcursă în vederea soluționării contestației la executare, astfel cum această procedură este reglementată în art. 462 cu referire la art. 460 din Codul de procedură penală, o atare cale de atac devine, de asemenea, inadmisibilă, operând efectele autorității de lucru judecat, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în raport cu cererea de contestație la executare rezolvată anterior, cu caracter definitiv.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire și, respectiv, de contestație la executare, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Se stabilește că cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
judecător LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White