- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 13 din 18 februarie 2008 Dosar nr. 73/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 162 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 114 din Codul penal, în cazul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus față de acesta, în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, măsura de siguranță a internării medicale prevăzută de art. 114 din Codul penal va fi luată în mod provizoriu de către instanță, la sesizarea procurorului, dacă această măsură nu s-a luat în cursul urmăririi penale.
În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 162 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 114 din Codul penal, în cazul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus față de acesta, în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul respingerii sesizării formulate de procuror, în vederea luării în mod provizoriu a măsurii internării medicale a învinuitului sau inculpatului, cu motivarea că instanța poate doar să confirme o atare măsură luată în mod provizoriu, fie în cursul efectuării urmăririi penale, fie prin rezoluția sau ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, cererea procurorului adresată ulterior instanței penale pentru luarea acestei măsuri de siguranță neavând o bază legală.
Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că, în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, măsura de siguranță a internării medicale prevăzută de art. 114 din Codul penal poate fi luată în mod provizoriu de către instanță, la sesizarea procurorului, chiar dacă această măsură nu a fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Potrivit art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală, "dacă procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală constată, în cursul urmăririi penale, că învinuitul sau inculpatul se află în vreuna dintre situațiile arătate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizează instanța care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a măsurii de siguranță corespunzătoare".
Pe de altă parte, în art. 114 alin. 1 din Codul penal se prevede "când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire", iar potrivit alin. 2 din același articol, "această măsură poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății".
Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă explicit că măsura internării medicale se poate lua împotriva persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dacă, datorită stării de alienație mintală sau toxicomaniei, prezintă pericol pentru societate, independent dacă fapta comisă constituie sau nu infracțiune ori dacă făptuitorul este condamnat sau apărat de pedeapsă. Legea leagă, astfel, luarea măsurii de siguranță de starea sănătății făptuitorului, și nu de soluția care s-ar putea dispune în cursul unui proces penal.
Prin urmare, este evident că o atare măsură nu ar putea fi luată în cazul când se constată că fapta care face obiectul învinuirii nu există, nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat ori că nu este prevăzută de legea penală.
Așadar, măsura de siguranță a internării medicale este reclamată de existența unei stări de pericol pentru societate, ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin izolarea persoanei bolnave sau toxicomane de ceilalți oameni prin internarea sa într-un spital.
Or, câtă vreme crearea stării de pericol social rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, măsura internării medicale trebuie luată, fără întârziere, oricare ar fi stadiul în care se găsește procesul penal, chiar și în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului.
Este de observat că și în cuprinsul art. 39 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 se consideră că bolnavii psihici periculoși care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală trebuie supuși reglementărilor corespunzătoare din Codul penal și Codul de procedură penală.
De aceea, în raport și cu aceste dispoziții, pentru evitarea de îndată a pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a bolnavilor mintali, periculoși pentru societate, procurorul poate sesiza instanța în vederea luării măsurii de siguranță, chiar dacă aceasta nu a fost luată, în mod provizoriu, în cursul urmăririi penale.
Ca umare a modificărilor aduse art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, nu mai este prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cursul urmăririi penale, să poată lua măsura de siguranță a internării medicale, numai instanța de judecată fiind îndreptățită să dispună, la sesizarea procurorului, luarea măsurii de siguranță a internării medicale, în mod provizoriu, în cursul urmăririi penale.
Totuși, sintagma "încursul judecății", utilizată în art. 162 fraza ultimă din Codul de procedură penală, este susceptibilă de a fi interpretată atât în sensul că se referă la judecata ce are ca obiect fondul cauzei, ca urmare a sesizării instanței cu rechizitoriu, cât și în sensul unei judecăți al cărei obiect îl constituie însăși luarea provizorie a măsurii de siguranță a internării.
De altfel, instanța supremă a statuat constant în această materie că măsura de siguranță a internării medicale poate fi luată de instanță și față de făptuitorul care, în condițiile art. 48 din Codul penal, nu răspunde de fapta sa.
Așa fiind, chiar în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, obligația și dreptul procurorului de a reacționa împotriva stărilor de pericol pe care legea înțelege și vrea să le combată îi impun să sesizeze instanța în vederea luării în mod provizoriu a măsurii internării medicale a învinuitului sau inculpatului față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe motiv de iresponsabilitate.
Înconsecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 414 2 din Codul de procedură penală, urmează a se admitere cursul în interesul legii și a se stabili că, încazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar față de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, o atare măsură se poate dispune de instanța de judecată, la sesizarea procurorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea dispozițiilor art. 162 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 114 din Codul penal, stabilește că: În cazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar față de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, această măsură se dispune de instanța de judecată, la sesizarea procurorului.
Obligatorie, potrivit art. 414 2 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
VictoriaMaftei