- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 14 din 18 februarie 2008 Dosar nr. 69/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 18/12/2008
Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea interpretării unitare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici, categorii de personal care nu își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, precum și personalului contractual din cadrul instanțelor și parchetelor.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci doar o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
În aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici, categorii de personal care nu își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, precum și personalului contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, adoptând soluții diferite cu privire la acordarea acestor drepturi.
I. Astfel, unele instanțe au admis asemenea cereri și au dispus să fie acordate tichetele de masă ori să se achite contravaloarea acestora atât pentru o perioadă de 3 ani, anterior introducerii acțiunii, cât și în continuare.
S-a relevat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, reclamanții având calitatea de salariați în cadrul instanțelor și parchetelor, care sunt instituții bugetare, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau și au dreptul să primească o alocație individuală de hrană lunară, sub forma tichetelor de masă.
S-a mai argumentat în motivarea acestui punct de vedere că, chiar dacă Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă că reclamanții nu au dreptul la astfel de tichete, deoarece la acordarea acestora trebuie să se țină seama în primul rând de caracterul și natura lor, ca măsuri de protecție a salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă.
De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanță faptul că în bugetele aprobate instituțiilor pârâte nu au fost prevăzute sume cu această destinație, iar acordarea lor este lăsată la aprecierea angajatorului, deoarece pârâții angajatori aveau obligația să solicite alocarea și virarea fondurilor bugetare necesare în acest scop.
S-a mai învederat că, în același timp, există salariați din alte domenii ale sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă, iar acest aspect reprezintă o discriminare între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. (2), art. 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 din Codul muncii, precum și ale art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
II. Unele instanțe de judecată au respins acțiunile privind acordarea acestor drepturi în ceea ce-i privește pe reclamanții judecători și procurori și au admis acțiunile reclamanților care fac parte din categoria personalului auxiliar, personalului contractual și a funcționarilor publici, cu motivarea că magistrații nu sunt îndreptățiți să primească tichetele de masă, întrucât au un statut special, neavând contracte individuale de muncă.
III. Alte instanțe de judecată, dimpotrivă, au respins acțiunile tuturor reclamanților, reținând din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 că acordarea beneficiilor reprezentând tichetele de masă apare ca o facultate în sarcina autorităților publice, și nu ca o obligație a acestora, care se realizează în raport de dispozițiile legilor privind bugetele de stat. Or, în legile succesive privind bugetele de stat nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
În sprijinul acestui punct de vedere s-a mai arătat că tichetele de masă se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă, în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 include în categoria "Alte venituri" tichetele de masă, tichetele-cadou, tichetele de creșă și alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă: "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."
Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o obligație legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de Legea nr. 142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Aceste clauze din contractele colective de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție pentru stabilirea salariaților care primesc astfel de tichete (art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999).
Cu privire la autoritățile și instituțiile publice se stabilesc, de regulă anual, prin legea bugetului de stat, condițiile care permit sau nu acordarea tichetelor de masă. Prevederile din legea bugetului de stat în această materie se grefează pe art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, în care se prevede că "Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator salariaților săi, în limitele valorii nominale legale care se indexează semestrial cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, sunt deductibile din impozitul pe profit. La rândul său, salariatul, pentru valoarea constând în tichetul de masă, este scutit de plata impozitului pe venitul sub formă de salariu.
Aceste sume nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În raport cu conținutul explicit al dispozițiilor legale menționate, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);
- angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă;
- există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
Ținând seama de problematica ridicată de recursul în interesul legii, în categoria muncii prestate în cadrul unor raporturi juridice de muncă se pot distinge raporturile de muncă ale magistraților, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți, raporturile de muncă (de serviciu) ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din cadrul instanțelor și parchetelor.
Statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie.
Magistrații constituie o categorie specială de personală, care face parte din autoritatea judecătorească și care are menirea de a exercita puterea judecătorească, aflându-se în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte.
Ei se bucură de un statut special, împrejurare care rezultă din coroborarea art. 124 alin. (3), art. 125, art. 132 și art. 134 din Constituția României cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Numirea magistraților se face de către Consiliul Superior al Magistraturii (pentru judecătorii și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la Institutul Național al Magistraturii) ori de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, pentru judecătorii inamovibili și procurorii care se bucură de stabilitate (art. 20 și art. 31 din Legea nr. 303/2004).
Cu alte cuvinte, magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă ele.
Persoanele juridice arătate mai sus exercită atributele angajatorului numai cu privire la organizarea concretă a muncii (program de lucru, stabilirea și programarea completelor de judecată ș.a.), plata indemnizațiilor, planificarea concediilor de odihnă, cu excluderea oricărei ingerințe în activitatea de conținut specifică fiecărui magistrat.
Anumite atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către alte entități/organe/autorități decât persoanele juridice părți în raporturile de muncă ale magistraților.
Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii are atribuții în legătură cu promovarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor și detașarea judecătorilor și a procurorilor, transferul magistraților, încetarea raporturilor de muncă ale acestora, suspendarea din funcție, exercitarea acțiunii disciplinare, organizarea admiterii în magistratură etc.
Tot astfel, Președintele României are atribuții în legătură cu numirea în funcții de conducere a unor procurori.
În aceste condiții, cum activitatea magistraților nu se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, aceștia nu pot beneficia de alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Salarizarea magistraților este prevăzută de lege, în prezent drepturile salariale și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției fiind stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.
Potrivit acestui act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor și al parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă.
De asemenea, magistrații beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară calculată în procente în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de spor de vechime în muncă, de un spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent, de spor pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase etc.
Totodată, în cap. III și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 sunt prevăzute măsuri specifice de protecție socială, precum și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În niciun articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 45/2007, nu este prevăzut dreptul judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de personal din sistemul justiției la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor pe de lângă acestea are un statul reglementat de Legea nr. 567/2004, modificată și completată prin Legea nr. 17/2006, și este salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.
Acest personal este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri informaticieni, agenți procedurali, aprozi și șoferi (art. 3 din Legea nr. 567/2004).
Încadrarea unei persoane ca personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se realizează numai cu consimțământul său printr-un act individual, o decizie de numire într-un anumit post de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (art. 37, art. 39 și art. 92 din Legea nr. 567/2004).
Numirea în funcție a unor grefieri este condiționată de absolvirea Școlii Naționale de Grefieri, urmată de repartizarea, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea pentru care au susținut concursul de admitere (art. 23 și 33 din același act normativ).
Raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se nasc în urma încheierii unui contract de drept public, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este în mare parte suplinită de către legiuitor, și nu a unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii.
Atribuțiile și responsabilitățile posturilor personalului auxiliar de specialitate nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau regulamente aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ca și în situația magistraților, salariile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt fixate de lege și se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade și trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, la care se adaugă indemnizațiile, majorările, sporurile și premiile prevăzute de art. 5, 6, 13-20, 22 și 23 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007.
Totodată, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de aceleași măsuri de protecție ca și judecătorii și procurorii, legiuitorul neprevăzând în lege în mod expres posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Ca atare, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu poate primi o alocație individuală de hrană în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Ca atare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcției publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcționarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcției sale.
Actul de numire în funcție a autorității publice împreună cu cererea sau/și acceptarea postului de către viitorul funcționar public formează acordul de voință, contractul administrativ.
Între raportul de muncă al funcționarului public și raportul de muncă al salariatului diferența specifică rezidă atât în modul în care se naște raportul juridic în baza căruia se prestează munca, cât și în faptul că funcționarul public este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu.
Funcționarul public este o instituție a dreptului public, pe când salariatul este o instituție a dreptului muncii.
Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea, ei beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea acestei categorii de personal este stabilită prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Personalul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care efectuează activități de gospodărire, întreținere-reparații și de deservire are calitatea de personal contractual, de salariat cu contract individual de muncă, aplicându-i-se în mod direct legislația muncii.
Această categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei