ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
Decizie nr. 34/2008 din 22/09/2008 Dosar nr. 15/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 152 din 11/03/2009
Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 132 din Codul penal în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, iar asistența juridică este obligatorie conform art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 81 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate și asistența juridică este obligatorie, instanța poate lua act de voința de împăcare a părților și să dispună încetarea procesului penal numai în prezența unui apărător ales sau desemnat din oficiu.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 132 din Codul penal în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar asistența juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală.
Astfel, unele instanțe au considerat că în cauzele în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și asistența juridică este obligatorie conform dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, se poate lua act de voința de împăcare a părților chiar și în situația în care acestea nu sunt asistate de apărător ales sau desemnat din oficiu.
Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se poate lua act de voința de împăcare a părților numai în prezența apărătorului ales sau desemnat din oficiu.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Prin art. 9 din Codul de procedură penală, reglementându-se obiectul și exercitarea acțiunii penale, s-a prevăzut cu valoare de principiu, la alin. 3, că "acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal".
În legătură cu exercitarea acțiunii penale, este de observat că, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, "în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală".
Tot astfel, prin art. 132 alin. 1 din Codul penal se mai prevede că "împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă".
În această privință, față de caracterul definitiv al manifestării de voință comună a părților de a se împăca, în cuprinsul alin. 2 al aceluiași articol s-a instituit principiul potrivit căruia împăcarea operează in personam, stabilindu-se totodată că aceasta produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Este semnificativă grija legiuitorului pentru asigurarea unei manifestări de voință reale și în deplină concordanță cu interesele legitime ale celor implicați, în care scop s-a prevăzut, în cadrul alin. 3 din articolul menționat, că "pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali", iar "cei cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege".
De aceea, în raport cu această preocupare a legiuitorului de a se înlătura orice posibilitate de neînțelegere de către părți a semnificației și consecințelor actului comun al împăcării, se impune să fie respectate cu strictețe și dispozițiile cu caracter procedural menite să garanteze asigurarea apărării și a unei contradictorialități reale în timpul desfășurării procesului.
În acest context, ținându-se seama de dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, prin care sunt reglementate cazurile în care asistența juridică este obligatorie, precum și de prevederile alin. 4, 41, 5 și 6 ale aceluiași articol, referitoare la modul cum trebuie să se procedeze atunci când asistența juridică este obligatorie, apare neîndoielnică îndeplinirea cerinței privind prezența apărătorului ales sau desemnat din oficiu, ori de câte ori survine împăcarea părților în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată și asistența juridică este obligatorie.
Ca urmare, în astfel de situații, instanța sesizată cu judecarea infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, iar asistența juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală nu poate dispune încetarea procesului penal ca efect al împăcării părților decât dacă împăcarea a intervenit în prezența apărătorului ales sau a apărătorului desemnat din oficiu.
A considera altfel ar însemna să fie încălcate dispozițiile cu caracter obligatoriu relative la asistarea inculpatului de către apărător, ceea ce ar atrage, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală, nulitatea necondiționată a hotărârii.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii, în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea dispozițiilor art. 132 din Codul penal stabilesc:
În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată și asistența juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, instanța dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților numai în prezența apărătorului ales sau a apărătorului din oficiu.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2008.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei