ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 37 din 22 septembrie 2008 Dosar nr. 20/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 23/03/2009
Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind raportul dintre infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal și infracțiunile de lovire sau alte violențe, de vătămare corporală și de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute în art. 180, 181 și 189 din același cod, sub aspectul încadrării lor juridice în unul sau mai multe dintre textele de lege menționate.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 81 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că faptele părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, de exercitare a unor acte de violență sau de lipsire de libertate împotriva acestuia, săvârșite cu scopul de a-i produce suferințe ori vătămări fizice sau morale, întrunesc, după caz, elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, de vătămare corporală sau lipsire de libertate în mod ilegal, în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar privind raportul dintre infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal și infracțiunile de lovire sau alte violențe, de vătămare corporală și de lipsire de libertate, sub aspectul încadrării lor juridice în unul sau mai multe dintre textele de lege menționate.
Astfel, unele instanțe au considerat că faptele de lovire sau alte violențe, de vătămare corporală ori de lipsire de libertate în mod ilegal săvârșite împotriva minorului constituie numai infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal.
S-a apreciat că această încadrare juridică se impune întrucât infracțiunile de lovire sau alte violențe ori de vătămare corporală sau de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 180, 181 și 189 din Codul penal, sunt absorbite în infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal, atât în cazul în care fapta de lovire a fost singulară și a produs leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare ori agresiunea fizică și/sau lipsirea de libertate au avut repetabilitate și au produs leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare, cât și în cazul în care faptele de lovire au avut caracter continuat, iar urmările acestora au fost sau nu consemnate și evaluate prin acte medico-legale.
Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că în astfel de cazuri faptele menționate constituie infracțiuni distincte, în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal.
În motivarea acestui punct de vedere s-a apreciat că infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului nu constituie o complexitate naturală sau juridică, al cărei element obiectiv să absoarbă, ca circumstanță sau component material, faptele de lovire, vătămare sau lipsire de libertate prevăzute de art. 180, 181 și 189 din Codul penal.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect prevederile legii.
Prin art. 306 din Codul penal se prevede că "punerea în primejdie gravă prin măsuri sau tratamente de orice fel a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi".
Fiind inclusă în cap. I din titlul IX al Părții speciale din Codul penal, intitulat "Infracțiuni contra familiei", obiectul juridic special principal al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la familie și protecția în cadrul ei a minorului a cărui formare, educare și creștere fizică și morală sunt strâns legate și condiționate de grija față de el, de responsabilitatea și afecțiunea persoanelor obligate în acest sens.
În aceste condiții, obiectul juridic special secundar al infracțiunii prevăzute în art. 306 din Codul penal constă în relațiile sociale referitoare la integritatea corporală sau sănătatea fizică ori morală a minorului.
La rândul său, elementul material specific laturii obiective cuprins în norma de incriminare este desemnat prin sintagma "măsuri sau tratamente de orice fel".
De aceea, denumirea infracțiunii prin expresia "rele tratamente aplicate minorului" nu poate conduce la concluzia că elementul ei obiectiv ar impune cu necesitate repetabilitatea/multitudinea faptelor, întrucât chiar și o singură faptă poate să genereze aceeași urmare juridică și să îmbrace astfel forma de infracțiune instantanee.
Pe de altă parte, latura subiectivă a acestei infracțiuni se caracterizează totdeauna prin intenție (directă sau indirectă), deoarece chiar din definiție reiese că subiectul activ (calificat) trebuie să aibă reprezentarea tuturor consecințelor imediate sau pe termen lung ale acțiunii sale.
Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este și o infracțiune de pericol, ce se consumă în momentul în care s-a realizat al doilea element al laturii sale obiective care coincide cu acțiunea ce pune în primejdie gravă sănătatea fizică sau psihică a minorului.
În această privință este de observat că elementul material al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului poate consta, de regulă, în acțiuni care constituie și elementul material al altor infracțiuni, printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală și lipsirea de libertate în mod ilegal.
Prin urmare, se impune să fie analizat conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 180, 181 și 189 din Codul penal comparativ cu cel al infracțiunii prevăzute în art. 306 din același cod.
În acest sens, obiectul juridic special reprezintă un prim element de diferențiere, care în cazul infracțiunilor contra persoanei sau libertății constă în relațiile sociale ce ocrotesc persoanele împotriva faptelor care cauzează suferințe fizice sau vătămări corporale ori îi afectează sănătatea sau libertatea, iar în cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului acest obiect îl reprezintă relațiile sociale ce apără familia și implică grija față de dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală și morală a minorului.
Diferența este semnificativă și sub aspectul elementului material și al urmării juridice imediate.
Astfel, elementul material al infracțiunilor contra persoanei sau libertății este cuprins, de regulă, în cel al infracțiunii prevăzute de art. 306 din Codul penal, însă fără a-l epuiza, în cazul acestei din urmă infracțiuni câmpul său de acțiune putând fi mai larg.
Totodată, în timp ce infracțiunile contra persoanei sau libertății sunt infracțiuni de rezultat, care au ca urmare imediată cauzarea de suferințe fizice ori vătămări corporale sau ale sănătății, infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracțiune de pericol, constând în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului.
Un alt element de diferențiere este cel care privește sfera subiecților infracțiunii. Sub acest aspect, cu excepția situațiilor reglementate în art. 180 alin. 11 și art. 181 alin. 11 din Codul penal, infracțiunile de lovire sau alte violențe și de vătămare corporală pot fi săvârșite de către orice persoană care are capacitatea juridică de a răspunde penal, în timp ce în cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului poate fi subiect activ numai persoana care are calitatea de părinte firesc ori adoptiv sau persoana căreia i-a fost încredințat minorul spre creștere și educare, iar subiect pasiv nu poate fi decât o persoană care are statut legal de minor.
În fine, nu există echivalență nici între factorii elementului subiectiv, deoarece infracțiunile contra persoanei sau libertății sunt săvârșite cu intenția (directă sau indirectă) de a produce suferințe fizice ori vătămări corporale sau ale sănătății, respectiv lipsirea de libertate, în timp ce în cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului făptuitorul prevede și urmărește sau acceptă însăși punerea în primejdie gravă a întregului organism al minorului sub componenta sa fizică ori mintală.
Mai este de observat că, spre deosebire de infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, la infracțiunile de lovire sau alte violențe și vătămare corporală acțiunea penală se pune în mișcare, în principiu, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părților înlăturând răspunderea penală în toate cazurile (art. 180 alin. 3 și 4 și art. 181 alin. 2 și 3 din Codul penal), iar infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se urmărește din oficiu și este sancționată chiar dacă a rămas în faza de tentativă.
Prin urmare, din compararea conținutului lor specific rezultă că infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului și cele prevăzute de art. 180, 181 și 189 din Codul penal cuprind elemente esențiale care le particularizează și autonomizează, astfel încât este exclusă absorbția acestora în infracțiunea prevăzută de art. 306 din același cod.
În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 4142 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că faptele părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, prin care, abuzând de autoritatea pe care o au, exercită asupra sa acte de violență sau de lipsire de libertate cu intenția de a-i produce suferințe ori vătămări fizice sau morale, care îi pun în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală, întrunesc, după caz, elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, de vătămare corporală sau lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 180, 181 și, respectiv, 189 din Codul penal, în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea dispozițiilor art. 306 din Codul penal stabilesc că:
Infracțiunile de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 din Codul penal, vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 din Codul penal, după caz, se vor reține în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, în cazul faptei părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, care abuzează de autoritatea sa și, contrar intereselor minorului, exercită acte de violență sau lipsire de libertate împotriva acestuia, cu intenția de a-i produce suferințe, vătămări fizice sau morale, și care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2008.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei