Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 81 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiune de sine stătătoare, prevăzută de art. 10 din această lege, iar nu variante agravate ale infracțiunilor reglementate în art. 2-9 din aceeași lege.

    Instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

    Astfel, unele instanțe au considerat că legiuitorul nu a urmărit să incrimineze organizarea, conducerea sau finanțarea acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 ca infracțiune distinctă, ci ca forme agravate ale fiecăreia dintre aceste infracțiuni.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 este stabilit conținutul constitutiv al unei infracțiuni distincte, iar nu variante agravate ale infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 143/2000, "organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani".

    În această privință, trebuie avut în vedere că orice infracțiune cunoaște o formă tipică de existență, denumită și conținutul simplu sau de bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condițiile minime în care o faptă constituie infracțiune.

    Dar, este de observat că, în anumite situații aceeași faptă, datorită împrejurărilor în care a fost săvârșită, prezintă un grad de pericol social diferit de cel al faptei comise în forma sa de bază.

    De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiași infracțiuni, agravate sau atenuate.

    Sub acest aspect, analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor reglementate în art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă și esențială diferență între acestea și cele prevăzute în art. 10 din aceeași lege.

    În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea și prepararea, la art. 3 introducerea sau scoaterea din țară, la art. 5 punerea la dispoziție a unui local, la art. 6 primirea drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art. 8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici, iar la art. 9 producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizați în art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanțarea acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege nu pot constitui decât infracțiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale acestora.

    Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o desfășurare cât mai adecvată și eficientă a uneia sau mai multor acțiuni, a conduce presupune fie desfășurarea unei acțiuni de îndrumare, de dirijare, fie de luare a unor hotărâri sau dispoziții cu privire la o anumită activitate, iar a finanța are semnificația de a da, a pune la dispoziție bani pentru a susține o activitate.

    Ca atare, chiar dacă astfel de acțiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2-9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanțiale ale conținutului specific constitutiv al acestor infracțiuni.

    Mai mult, caracterul distinct al infracțiunii prevăzute la art. 10 din Legea nr. 143/2000 reiese și din aceea că "organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2-9" constituie activități a căror realizare nu este condiționată de săvârșirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din urmă texte de lege.

    Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2-9 din legea menționată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc și scop, în cadrul căruia existența mijlocului (a acțiunii ce îl caracterizează) nu este condiționată de realizarea scopului.

    Dispoziția de trimitere din art. 10 la sancțiunile prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificație decât aceea specifică unei norme incomplete, care se întregește prin trimitere; așadar ne aflăm în prezența unei norme de trimitere care împrumută sancțiunea din cuprinsul altei norme și o întregește cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta. Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-a împrumutat o dispoziție, nu are nicio consecință asupra normei de trimitere.

    În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414² alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, fapta de organizare, conducere sau finanțare a acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracțiune distinctă și nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege.

    Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri se interpretează în sensul că:

    Fapta de organizare, conducere sau finanțare a acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracțiune distinctă și nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2008.