Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la emiterea mandatului european de arestare.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 81 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punînd concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că emiterea mandatului european de arestare, neconstituind o procedură jurisdicțională, nu necesită să fie dispusă prin încheiere, ci se face direct de instanță.

    În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, s-a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar referitor la emiterea mandatului european de arestare.

    Astfel, unele instanțe au considerat că asupra propunerii procurorului de a se emite mandatul european de arestare instanța se pronunță printr-o încheiere prealabilă, prin care se constată îndeplinirea condițiilor de fond prevăzute de lege, și dispune emiterea acestuia.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că, după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, mandatul european de arestare poate fi emis direct de instanță.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Prin art. 81 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, se prevede că "Instanța care a emis mandatul de arestare preventivă în cursul urmăririi penale ori al judecății sau instanța de executare emite, din oficiu sau la cererea procurorului, un mandat european de arestare, în următoarele condiții:

    a) în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății, dacă fapta este pedepsită de legea penală română cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an;

    b) în vederea executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni."

    Pe de altă parte, prin alin. (1) al art. 77 din aceeași lege se prevede: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate."

    Așadar, scopul acestui act procedural este tocmai acela de a asigura aducerea cât mai curând în țară a persoanei suspectate de a fi comis o infracțiune sau care a fost condamnată definitiv în România.

    Ca urmare, mandatul emis în acest context constituie actul procedural prin care este continuată executarea hotărârilor (încheierilor și hotărârilor definitive) pronunțate de instanțele judecătorești și în afara teritoriului național de către alți subiecți oficiali.

    Rezultă deci că legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului european de arestare, recunoaște judecătorului prin art. 81 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, dreptul de dispoziție, după verificarea condițiilor și competențelor legale cu privire la emiterea sau nu a acestui act de cooperare juridică internațională în materie penală.

    Așa fiind, apare inutilă și inoportună parcurgerea unei alte proceduri jurisdicționale în acest sens, câtă vreme însăși dispoziția de arestare a parcurs etapele în care au fost asigurate garanțiile privind dreptul la apărare și căile de atac.

    De aceea, în raport cu caracterul special al procedurii privind mandatul european de arestare, nu se poate considera că emiterea acestui act procedural ar trebui dispusă în cadrul unei judecăți prealabile, finalizată printr-o încheiere, pentru că ar însemna să se adauge la lege, ceea ce nu este admisibil.

    Prin urmare, în ipoteza îndeplinirii condițiilor de fond impuse de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, instanța va emite direct mandatul european de arestare, fără a mai pronunța o încheiere prealabilă, prin care judecătorul să își dispună lui însuși exercitarea acestui drept propriu și exclusiv.

    În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414² alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, se interpretează în sensul că emiterea mandatului european de arestare nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicțională.

    Dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006 se interpretează în sensul că:

    Emiterea mandatului european de arestare nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicțională.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2008.