Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

  ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

    - SECȚIILE UNITE -

 

    DECIZIA Nr. 42
din 13 octombrie 2008

 

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 204 din 31/03/2009

 

    Dosar nr. 25/2008

    Dosar nr. 26/2008

 

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la determinarea modului de aplicare a pedepsei ce urmează a fi executată în ipoteza în care instanța este învestită, prin același act de sesizare, cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior, iar cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 81 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Iuliana Nedelcu, procuror-șef al Secției judiciare.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că există o strânsă legătură între acest recurs în interesul legii și recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău ce face obiectul Dosarului nr. 26/2008, ce se referă la cazul când obiectul judecății îl constituie două infracțiuni, dintre care una este concurentă cu o altă infracțiune pentru care s-a dispus prin hotărâre condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, iar a doua a fost comisă în termenul de încercare al suspendării. Ca urmare, a cerut să fie întrunite cele două dosare în vederea soluționării lor deodată.

    Secțiile Unite, ținând seama că între cele două recursuri în interesul legii există o strânsă legătură, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, dispun întrunirea acestora în vederea judecării lor deodată.

    În continuare s-a dat cuvântul procurorului, care a susținut recursul în interesul legii declarat de procurorul general și pe cel formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, punând concluzii pentru admiterea acestora în sensul de a se stabili că în cazul învestirii instanței, prin același act de sesizare, cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, trebuie să se procedeze succesiv la:

   - stabilirea mai întâi a pedepselor pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății;

   - anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior;

   - contopirea pedepsei pentru care s-a suspendat condiționat executarea cu aceea care a atras anularea acesteia potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni, cu posibilitatea adăugării unui spor de pedeapsă;

   - contopirea pedepsei rezultante astfel determinate, potrivit regulilor comune privind recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară de infracțiuni, după caz, cu pedeapsa stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un nou spor de pedeapsă.

     SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

    În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar privind aplicarea pedepsei ce urmează a fi executată în cazul în care instanța este învestită, prin același act de sesizare, cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior, iar cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

    Astfel, unele instanțe au considerat că într-un asemenea caz, în care sunt îndeplinite simultan atât condițiile revocării, cât și cele ale anulării suspendării condiționate a executării pedepsei, sunt incidente dispozițiile ce reglementează ambele instituții juridice.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că în astfel de situații sunt aplicabile numai dispozițiile referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, care sunt mai severe datorită incidenței cumulului aritmetic al pedepselor.

    În fine, alte instanțe s-au pronunțat în sensul că într-un asemenea caz particular de concurs de infracțiuni sunt aplicabile numai dispozițiile privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Individualizarea pedepselor este reglementată în cap. V din titlul III al Părții generale a Codului penal (art. 72-89), care cuprind dispoziții cu caracter general în această materie.

    Astfel, în raport cu natura sa juridică, suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută în art. 81 din Codul penal este un mijloc de individualizare a pedepsei principale aplicate, ce constă în dispoziția instanței de judecată de a suspenda, prin însăși hotărârea de condamnare, executarea acelei pedepse, atunci când sunt îndeplinite cerințele legale, pe un termen de încercare în care condamnatul are obligația de a nu săvârși o nouă infracțiune.

    Ca urmare, cu excepția cazului când infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, reglementat la art. 83 alin. 3 din Codul penal, instanța de judecată, revocând suspendarea condiționată, va dispune ca persoana condamnată să execute atât pedeapsa anterior suspendată condiționat, cât și pe cea pronunțată pentru noua infracțiune, pedepsele fiind apoi cumulate aritmetic.

    În timp ce anularea suspendării condiționate a executării pedepsei atrage, după caz, incidența dispozițiilor privind sancționarea concursului de infracțiuni sau a stării de recidivă, pedepsele fiind cumulate juridic, în cazul revocării suspendării condiționate se execută numai prin privare de libertate cel puțin pedeapsa pentru care acest regim de executare a fost stabilit prin hotărâre definitivă ce a intrat în puterea lucrului judecat și pentru care s-a revocat suspendarea condiționată.

    Aceste două instituții juridice, anularea și revocarea, reglementate prin dispoziții cu caracter imperativ, au însă efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale.

    De aceea, în cazul concomitenței lor, instanța de judecată, în respectarea principiului legalității pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluția de anulare a suspendării condiționate a executării.

    Anularea, intervenind datorită unei cauze anterioare, preexistente suspendării condiționate a executării pedepsei și săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, sancționează tocmai neîndeplinirea condițiilor în care aceasta putea fi dispusă.

    Ca urmare, anularea suspendării condiționate a executării pedepsei constituie un remediu procesual având ca scop desființarea dispoziției de suspendare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esențial, fiind impusă de necesitatea ca soluția să fie conformă cu realitatea obiectivă și să se înlăture o situație contrară adevărului, ce nu își găsește justificare cât timp există o perseverență a inculpatului de a săvârși fapte penale de natură a duce la revocarea suspendării condiționate.

    Trebuie observat deci că măsura anulării duce la înlăturarea suspendării executării pedepsei, ca și cum această măsură nici nu ar fi fost pronunțată, făcând astfel să nu se poată revoca ceea ce nu mai exista la data săvârșirii infracțiunii ulterioare.

    Anularea intervine astfel datorită unei cauze anterioare, preexistentă acordării suspendării condiționate și săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, și sancționează tocmai neîndeplinirea condițiilor în care aceasta putea fi dispusă.

    Așadar, înlăturarea prin anularea suspendării condiționate a executării pedepsei face să dispară temeiul regimului sancționator special (cumul aritmetic) bazat pe dispozițiile art. 83 alin. 1 teza finală din Codul penal.

    În măsura în care s-ar aplica dispozițiile ce reglementează instituția revocării suspendării condiționate, s-ar ajunge, de exemplu, la situația inacceptabilă ca, prin stabilirea unei pedepse mai mari pentru infracțiunea concurentă săvârșită anterior, să fie absorbită, în cadrul cumulului juridic, pedeapsa mai mică pentru care se dispusese suspendarea condiționată a executării, la care să se adauge un eventual spor, iar în final să se revoce suspendarea condiționată pentru această pedeapsă rezultantă, a cărei executare nu a fost în totalitate suspendată condiționat.

    Infracțiunile săvârșite în stare de recidivă nu pot fi considerate în concurs cu cele comise mai înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă.

    În ipoteza analizată potrivit dispozițiilor art. 33

 lit. a) din Codul penal, sfera concursului de infracțiuni, cu pluralitate infracțională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile concurente și, ca atare, tot ce precedă alcătuiește concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă.