ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul competent să judece recursul în interesul legii
Decizie nr. 1/2013 din 21/01/2013 Dosar nr. 19/2012
Publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 1/03/2013
Livia Doina Stanciu-preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Lavinia Curelea-preşedintele Secţiei I civile
Ionel Barbă-preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Roxana Popa-preşedintele delegat al Secţiei a II a civile
Corina Michaela Jîjîie-preşedintele Secţiei penale
Aurelia Rusu-judecător la Secţia I civilă
Mihaela Paraschiv-judecător la Secţia I civilă - judecător raportor
Cristina Iulia Tarcea-judecător la Secţia I civilă
Viorica Cosma-judecător la Secţia I civilă
Cristina Luzescu-judecător la Secţia I civilă
Elena Floarea-judecător la Secţia I civilă
Carmen Trănica Teau-judecător la Secţia a II a civilă
Paulina Lucia Brehar-judecător la Secţia a II a civilă
Mirela Poliţeanu-judecător la Secţia a II a civilă - judecător raportor
Marian Budă-judecător la Secţia a II a civilă
Mărioara Isailă-judecător la Secţia a II a civilă
Minodora Condoiu-judecător la Secţia a II a civilă
Gheorghiţa Luţac-judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Emanuel Albu-judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal – judecător raportor
Dana Iarina Vartires-judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Maria Ilie-judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Simona Camelia Marcu-judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Florica Voicu-judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Mirela Sorina Popescu-judecător la Secţia penală
Lavinia-Valeria Lefterache-judecător la Secţia penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 19/2012 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330 6 alin. 7 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile art. 27 1 alin (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Ședinţa este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie este reprezentat de doamna procuror-șef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov, autorul iniţial al sesizării, nu a desemnat un reprezentant pentru susţinerea recursului în interesul legii.
La ședinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent al Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea și funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov privind interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 în referire la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Legea nr. 52/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind determinarea instanţei competente teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni.
Reprezentanta prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia și pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Președintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale și, ca urmare, în ceea ce privește determinarea instanţei competente teritorial să judece aceste cereri.
2. Examenul jurisprudenţial
Verificările efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în cadrul examenului jurisprudenţial au relevat existenţa unei practici neunitare cu privire la problema de drept menţionată, atât la nivelul curţilor de apel, cât și la nivelul secţiilor civile ale instanţei supreme, în soluţionarea conflictelor negative de competenţă, la dosar fiind atașate hotărâri judecătorești exemplificative.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătorești
3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, identificată inclusiv la nivelul secţiilor civile ale instanţei supreme, în soluţionarea conflictelor negative de competenţă, s-a apreciat că, în ipoteza analizată, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererile formulate de acestea pentru apărarea drepturilor și intereselor membrilor organizaţiei este cea de la sediul sindicatului.
În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, sindicatele apără drepturile membrilor lor în faţa instanţelor judecătorești și au dreptul de a întreprinde orice acţiune în justiţie în numele membrilor de sindicat, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Soluţia legislativă a fost menţinută și prin dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 care, în cuprinsul alin. (3), statuează expres că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, așadar, legitimare procesuală activă ope legis.
În consecinţă, în determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze o atare cerere, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se ţine seama de sediul sindicatului, chiar și în acele situaţii în care unii dintre membrii de sindicat domiciliază în circumscripţiile altor tribunale, pe temeiul coparticipării procesuale active și al prorogării de competenţă.
3.2. Într-o altă opinie, inclusiv la nivelul instanţei supreme, s-a apreciat în aceleași ipoteze că, din interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, organizaţia sindicală stă în proces doar în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, în numele și interesul cărora a promovat acţiunea. Calitatea procesuală activă aparţine membrilor de sindicat, deoarece existenţa sau inexistenţa drepturilor reclamate prin acţiunea în justiţie urmează a fi stabilită în privinţa acestora din urmă.
Prin art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 se conferă organizaţiei sindicale un drept de reprezentare legală, întrucât atât norma specială, anterior menţionată, cât și dispoziţiile art. 69 din Codul de procedură civilă, referindu-se la drepturile de dispoziţie ale părţilor, au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislaţia muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent dacă dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convenţional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecăţii este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.
Faptul că organizaţia sindicală acţionează în calitate de reprezentant legal rezultă și din prevederile art. 222 din Codul muncii, anterior modificării acestui act normativ prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (devenit art. 219 din Codul muncii, republicat).
În consecinţă, dispoziţiile legale referitoare la competenţa teritorială de soluţionare a acestor cauze se raportează la membrii sindicatului, titulari ai drepturilor pretinse, iar nu la reprezentantul acestora, respectiv organizaţia sindicală, deoarece textele din Codul de procedură civilă și din legile speciale care instituie norme de competenţă, referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, nu pot avea în vedere pe reprezentanţii legali sau convenţionali ai părţilor.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reședinţa membrilor de sindicat în numele cărora reprezentantul s-a adresat justiţiei.
4. Opinia prim-adjunctului procurorului general
Prim-adjunctul procurorului general a susţinut, în esenţă, că organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant.
S-a menţionat totodată că deși problema de drept analizată vizează situaţiile acţiunilor formulate în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, dezlegarea acesteia pe calea unei decizii cu caracter obligatoriu pentru viitor este necesară din perspectiva conflictelor de competenţă ce vor fi soluţionate de curţile de apel, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și din perspectiva recursurilor aflate pe rolul curţilor de apel ori care vor fi soluţionate de aceste instanţe în care chestiunea încălcării normelor de competenţă teritorială absolută este invocată ca motiv de recurs de părţi sau din oficiu.
5. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Brașov
Prin Adresa nr. 899/29 din 6 februarie 2012, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov a solicitat pronunţarea unei decizii în interesul legii în vederea soluţionării problemei de drept supuse interpretării.
Deși prin sesizare s-a constatat că la instanţele din raza teritorială a Curţii de Apel Brașov s-au pronunţat soluţii divergente asupra problemelor de drept invocate, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov nu a exprimat un punct de vedere.
6. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul întocmit în cauză, conform art. 330 6 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat că, în cazul acţiunilor promovate în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant.
7. Înalta Curte
Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori și dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a fost legal sesizată, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării și existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.
Practica neunitară ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii a fost generată de formularea imprecisă a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 care recunoșteau organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, pentru valorificarea drepturilor acestora izvorâte din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, fără a fi nevoie de un mandat expres din partea celor reprezentaţi în acest fel.
Practica neunitară s-a menţinut și după adoptarea Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, în care se statuează expres asupra calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale atunci când introduc în justiţie o acţiune în numele membrilor lor, fiind identificată, în privinţa acţiunilor în justiţie formulate sub imperiul Legii sindicatelor nr. 54/2003.
Chiar dacă problema de drept analizată vizează situaţiile acţiunilor formulate în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, dezlegarea acesteia pe calea unei decizii cu caracter obligatoriu pentru viitor este necesară din perspectiva conflictelor de competenţă ce vor fi soluţionate de curţile de apel, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și din perspectiva recursurilor aflate pe rolul curţilor de apel ori care vor fi soluţionate de aceste instanţe în care chestiunea încălcării normelor de competenţă teritorială absolută este invocată ca motiv de recurs de părţi sau din oficiu.
Referitor la interpretarea dispoziţiilor legale în discuţie se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătorești, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii ori aleși.
Prin art. 28 alin. (2) din același act normativ se prevede că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune ori renunţă la judecată.
Prin instituirea dreptului organizaţiilor sindicale de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziţie procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depășind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.
Această interpretare a dispoziţiilor art. 28 a fost susţinută de o parte a jurisprudenţei, dar și de doctrina care a abordat direct situaţia calităţii procesuale a organizaţiilor sindicale din perspectiva dispoziţiilor menţionate anterior, așa cum s-a subliniat în raportul întocmit în cauză.
Referitor la categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizaţiilor sindicale de a formula acţiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.
Această concluzie se desprinde atât din formularea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, situaţie în care interesele sunt cu precădere individuale, cât și din dispoziţiile fostului art. 282 din Codul muncii (actual art. 267 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părţi în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariaţi, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale ori al Codului de procedură civilă.
Ținând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.
Faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenţei și doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale acţionează în calitate de reclamante, a reprezentat și voinţa legiuitorului a fost confirmat de evoluţia legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, și anume de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii.
Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Într-o atare interpretare și aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecţie mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizaţiei sindicale.
Această soluţie este aplicabilă și în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în același temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.
În concluzie, raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330 7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
în numele legii
DECIDE:
Admite recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov și, în consecinţă:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Obligatorie, potrivit art. 330 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată, în ședinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2013.
Președintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie,
LIVIA DOINA STANCIU
Prim-magistrat asistent,
Aneta Ionescu