Imagini preluate de pe un site de internet. Utilizarea imaginilor în scop comercial, fără acordul autorului și fără indicarea sursei de unde au fost preluate. Încălcarea dreptului de autor. Despăgubiri.
Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Drept de autor.
Index alfabetic : operă fotografică
- drept de autor
Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 33, art. 139
Art. 33 al. (1) din Legea nr. 8/1996 permite - fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică - cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare, însă aplicarea acestui articol se poate face numai sub condiţia prevăzută expres de alin.(4), și anume obligația menționării sursei şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil, iar în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură, trebuie să se menţioneze şi locul unde se găseşte originalul.
Ca atare, preluarea de pe internet și utilizarea unor fotografii, prin expunerea lor pe panouri, în scop comercial, fără consimțământul autorului și fără a fi indicat numele acestuia sau a site-ului de pe care au fost preluate imaginile, constituie o încălcare a drepturilor de autor prevăzute de art. 10 lit. a) – c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 şi 13 din aceeaşi lege şi a cărui nerespectare dă loc la reparaţii patrimoniale şi morale în condiţiile art. 139 din aceeași lege.
Secția I civilă, decizia nr. 651din 12 februarie 2013
Reclamantul C.D.D. a chemat în judecată, printr-o acţiune formulată la 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Braşov, pe pârâta R. – Hypermarket România pentru ca în contradictoriu cu aceasta să i se recunoască dreptul de autor asupra unor fotografii cu imagini din oraşul Braşov, să se constate că acestea au fost reproduse de către pârâtă fără acordul său pe panourile de reclamă din incinta hypermarketului R. din Braşov şi să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri de 300 şi 4.700 lei daune morale prin echivalent în lei. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa o notă în care recunoaşte dreptul său de autor şi hotărârea ce se va pronunţa într-un cotidian central.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 şi ale Convenţiei de la Berna din 9 septembrie 1886 la care România a aderat prin Legea nr. 77/1998.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii în raport de împrejurarea că panourile (pe care au fost reproduse fotografiile cu imaginile din Braşov) nu au avut scop comercial, ci de prezentare a obiectivelor turistice din zonă, fiind incidente dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996. S-a invocat totodată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii concilierii prevăzute de art. 7201 C.pr.civ.
Excepţia a fost impusă prin încheierea din 6 septembrie 2011 faţă de împrejurarea că procedura concilierii este proprie litigiilor de natură comerciale or, în cauză, litigiul este de natură civilă conform art. 2 pct. 1 lit. e) C.pr.civ.
Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 382/S din 4 noiembrie 2011 a admis în parte acţiunea, a fost recunoscut dreptul de autor al reclamantului asupra fotografiilor anexate la cererea de chemare în judecată.
S-a constatat că publicarea de către pârâtă a acestor fotografii a fost făcută fără acordul autorului şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 300 € cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Din menţiunile existente pe cărţile poştale depuse la dosar, a rezultat că reclamantul este autorul fotografiilor în discuţie, iar pârâta a expus aceste fotografii pe panourile de la punctul de lucru al acesteia aflat în Şoseaua C. Braşov, panouri pe care se află sigla pârâtei, fără evidenţierea numelui reclamantului. Reclamantul a notificat pârâta despre încălcarea drepturilor lui de autor dar pârâta a invocat dispoziţiile art. 33 lit. f) din Legea nr. 8/1996.
S-a reţinut că potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr.8/1996 fotografiile au fost aduse la cunoştinţa publicului pentru prima dată prin editarea acestora sub formă de cărţi poştale sub numele reclamantului, ca urmare s-a
recunoscut dreptul de autor al reclamantului asupra acestora.
Nu s-a primit apărarea pârâtei că nu s-a făcut o publicare în scop publicitar, acest scop fiind demonstrat de împrejurarea că pe panouri nu este menţionat numele autorului dar figurează sigla pârâtei.
S-a constatat astfel că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 33 lit. f) invocate deoarece expunerea nu este permanentă în spaţiul public, ci a durat o perioadă limitată de timp în spaţiul de acces al magazinului pârâtei.
S-a constatat că în temeiul art. 1387 şi art. 139 din Legea nr. 8/1996 reclamantul este îndreptăţit să pretindă şi să i se acorde despăgubiri pentru dreptul încălcat şi, corespunzător, pentru repararea prejudiciului produs.
Instanţa a reţinut că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor sunt avute în vedere mai multe criterii: a) fie consecinţele negative, câştigul nerealizat, beneficiul realizat ilicit de utilizator, daunele morale, dacă este cazul; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile de la punctul a.
S-a constatat că nu se pot aplica în cauză criteriile indicate la lit. a) faţă de faptul că publicarea fotografiilor nu s-a făcut în scop comercial, publicitar şi nu s-a dovedit că pârâta a obţinut vreun beneficiu din activităţi comerciale în dauna reclamantul şi nici că acestuia i s-ar fi produs un prejudiciu moral.
S-au avut în vedere criteriile de la art. 139 lit. b) din lege şi s-a luat în calcul suma indicată de reclamant 100 € pentru o astfel de utilizare.
A fost respinsă cererea reclamantului de a fi obligată pârâta să publice o notă prin care să recunoască dreptul de autor al reclamantului asupra fotografiilor reproduse fără drept precum şi a hotărârii judecătoreşti de constatare a acestei încălcări într-un cotidian central deoarece această măsură nu este prevăzută de lege ca modalitate de reparare a prejudiciilor asude prin încălcarea dreptului de autor.
Cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 4.700 € cu titlu de daune morale în lei la cursul din ziua plăţii a fost respinsă ca nedovedită.
Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 14/Ap din 15 februarie 2012 a admis în parte apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 382/2011 a Tribunalului Braşov pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost obligată pârâta şi la plata daunelor morale, în sumă de 600 € sau echivalentul în lei la data plăţii. Au fost respinse restul pretenţiilor şi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. A fost respins apelul pârâtei împotriva aceleiaşi sentinţe.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Reclamantul şi-a motivat apelul pe dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 criticând hotărârea instanţei sub aspectul împrejurării că art. 139 nu face vorbire de calculul despăgubirilor reţinute de prima instanţă precum şi sub aspectul încălcării art. 139 lit. d) din lege, prin respingerea cererii de publicare a hotărârii în mijloacele de comunicare în masă.
Pârâta a criticat sentinţa pentru greşita interpretare a dispoziţiilor art. 33 lit. f) din Legea nr. 8/1996 care permit reproducerea fotografiilor fără acordul autorului, iar aceasta a preluat imagini de pe internet, accesul la acestea nefiind restricţionat.
Curtea de Apel a constatat că este nefondată critica reclamantului referitoare la inexistenţa în cuprinsul art. 139 a menţiunii privind acordarea despăgubirilor constând în triplul sumei care ar fi fost legal datorată.
O asemenea modalitate de despăgubire este prevăzută expres în art. 139 alin. (2) pct. b).
S-a observat că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că în prevederile art. 139 alin. 14 lit. d) din Legea nr. 8/1996 nu există măsura reparatorie de răspândire a informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, sub forma publicării totale sau parţiale a hotărârii, în mijloacele de comunicare în masă, textul făcând expres vorbire despre aceasta.
S-a apreciat însă că soluţia de respingere a aplicării acestei măsuri este legală şi a fost ca urmare, menţinută. Aceasta deoarece circumstanţele în care au avut loc faptele de reproducere şi publicarea fotografiilor prin afişarea lor alături de multe alte fotografii, nu au determinat o lezare a imaginii autorului de natură să determine publicarea hotărârii judecătoreşti în mijloacele media. S-a mai apreciat că retragerea fotografiilor de pe panou imediat după notificare, constituind o reparaţie satisfăcătoare, de aceeaşi natură cu măsura solicitată de reclamant, măsură care de altfel este facultativă.
Au fost primite criticile reclamantului referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Instanţa de apel a reţinut că art. 139 al. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 permite acordarea de daune morale în cazul încălcării dreptului de autor.
În absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport de consecinţele negative suferite de reclamant, de importanţa valorilor lezate, de măsura în care acestea au fost lezate, de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, de măsura în care prin această vătămare a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială a titularului dreptului.
Toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciul real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă prin despăgubire la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde despăgubirea.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat că suma solicitată prin acţiune de reclamant cu titlu daune morale este excesivă. S-a observat că reclamantul nu a motivat modul în care a cuantificat pretenţiile formulate şi nu a indicat în ce măsură i-a fost afectată situaţia profesională şi socială.
Instanţa a apreciat că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă nu să asigure un câştig.
Ca urmare, reparaţia pentru disconfortul creat de preluarea fără acordul autorului a imaginilor fotografice a fost apreciată ca satisfăcătoare pentru cuantumul de 600 €, sumă prin care se aduce reclamantului o satisfacţie morală rezonabilă ţinând cont atât de numărul redus de fotografii utilizate cât şi de criteriul prevăzut de art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 care acceptă acordarea de despăgubiri echivalând întreitul sumei legal datorate. Instanţa a apreciat că suma este îndestulătoare şi în raport de despăgubirea materială care a fost stabilită la 300 €.
Apelul pârâtei a fost respins constatându-se că este neîntemeiată critica referitoare la greşita interpretare şi înlăturare a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
S-a constatat că în mod corect s-a reţinut că reclamantul este autorul fotografiilor şi că prin faptele sale pârâta i-a încălcat drepturile de autor. Expunerea fotografiilor de către pârâtă s-a făcut în scop publicitar, neputându-se reţine în sarcina pârâtei buna credinţă câtă vreme s-a nesocotit dreptul de autor al reclamantului.
Cât priveşte apărarea pârâtei în sensul lipsei menţiunilor restrictive referitoare la dreptul de autor al reclamantei, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.
S-a observat că o operă este protejată de drepturile de autor atâta timp cât proprietatea intelectuală a operei corespunde autorului.
Instanţa a constatat că prin instituirea dreptului de autor s-a creat instrumentul de protecţie a creatorilor şi operelor lor. Simbolul folosit pentru atenţionarea asupra faptului că o lucrare este sub protecţia drepturilor de autor, o siglă sub formă convenţională, nu a existat.
S-a observat că o asemenea siglă apare pe site-ul reclamantului, la secţiunea fotografii din Braşov, ceea ce a făcut dovada dreptului de autor în persoana reclamantului, asupra pozelor expuse de pârâtă.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 – 3121 C.pr.civ. – recurenta a făcut o expunere în fapt şi drept a cauzei.
S-a susţinut că expunerea panourilor nu a fost făcută în scop publicitar deoarece amplasarea s-a făcut în zona de acces spre parcarea subterană a magazinului expunerea fiind menită să arate sau să reamintească clienţilor bogăţia culturală şi naturală a zonei, deci o informare prea turistică şi nu comercială legată de vreun produs vândut în magazin (având în vedere că un magazin îşi leagă publicitatea comercială de activitatea acestuia).
S-a criticat soluţia curţii de apel pentru că nu s-a ţinut cont de apărările pârâtei în sensul că imaginile afişate erau publice, fiind preluate de pe internet, prin folosirea unui motor de căutare de notorietate, iar accesul la acestea nu era restricţionat şi nu cuprindea nici menţiuni referitoare la autorul lor.
Recurentul a negat faptul că ar fi afirmat că imaginile ar fi fost preluate de pe site-ul reclamantului şi a arătat că reclamantul nu a făcut dovada că acest site era înfiinţat la momentul la care pârâta a preluat acele imagini.
Recurenta a mai susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, deoarece la momentul preluării imaginilor de pe internet nu a cunoscut numele autorului fotografiilor, imaginile se aflau pe internet fără referire la autor şi fără restricţionare de acces sau folosire iar folosirea siglei Real a avut menirea să indice proprietarul panoului, asocierea între proprietarul panoului şi imaginile în discuţie fiind aproape exclusivă în condiţiile în care pârâta desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul prin intermediul unui hypermarket.
În concluzie recurenta a susţinut că reţinerea instanţei că aceasta ar fi încălcat drepturile de autor ale reclamantului este nefondată şi neîntemeiată, ca şi obligaţia sa la plata despăgubirilor morale şi materiale.
Intimatul pârât a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aducând următoarele argumente împotriva apărărilor pârâtei recurente.
Deşi se pretinde că scopul expunerii era unul exclusiv turistic, fotografiile afişate nu sunt însoţite nici de menţiuni referitoare la denumirea obiectivelor turistice şi nici referitoare la sursa imaginilor (sursa fiind obligatorie conform prevederilor Legii nr. 8/1996), singura menţiune fiind sigla „R.”.
Recurenta nu are în activitate niciun program de promovare a obiectivelor turistice.
Deşi s-a susţinut că imaginile folosite au fost luate de pe internet prin motorul de căutare, s-a făcut dovada că acestea nu se găseau pe orice site – ci pe site-ul indicat, găzduit pe un server din Ungaria. Dacă accesul la vizionare nu era restricţionat, restricţie exista doar pentru folosirea imaginilor fără acordul autorului, mai ales că pe acest site există date (inclusiv de contact) referitoare la autorul fotografiilor.
Examinând decizia atacată se constată, pentru considerentele ce urmează, că aceasta este legală şi temeinică.
În primul rând este de observat că recurenta care şi-a întemeiat recursul, generic, pe art. 304 C.pr.civ. nu a indicat concret niciunul din motivele de recurs prevăzute de acest articol de la pct. 1 la 9.
Criticile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, permit încadrarea în motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C.pr.civ.
Din perspectiva acestui motiv în raport de actele dosarului, criticile nu sunt fondate.
Instanţa de apel a constatat că în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.
Situaţia de fapt constatată din probele administrate în cauză a condus la concluzia, justă, că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. f).
Art. 33 al. (1) permite - fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică - cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare. Printre aceste utilizări indicate limitativ de la lit. a) la i), se încadrează lit. f): „reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale.
În cauză s-a stabilit în mod corect că prin modalitatea în care panourile – cuprinzând şi fotografiile în discuţie – au fost expuse, nu s-a urmărit un alt scop decât cel comercial. Chiar dacă a existat intenţia de a fi realizat şi un alt scop – cel turistic – acesta este fără relevanţă din perspectiva specificului pârâtei, societate comercială, care cât priveşte hypermarketul în discuţie, nu oferă consumatorilor decât desfacere de produse nu şi alte servicii.
Împrejurarea invocată de pârâtă că nu cunoştea autorul la momentul preluării imaginilor prin motorul de căutare „google” – pe lângă faptul că a fost infirmată de probele administrate în cauză (existenţa fotografiei numai pe anumite site-uri – şi nu pe cele relevate prin motorul de căutare invocat) – este de asemenea fără relevanţă în cauză din perspectiva dispoziţiilor art. 33 al. (1) lit. f) din lege.
Aplicarea acestui articol se poate face numai sub condiţia prevăzută expres de art. 33 alin.(4) şi anume: „în toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) şi la alin.(2) trebuie să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil; în cazul operelor de artă plastică,
fotografică sau de arhitectură, trebuie să se menţioneze şi locul unde se găseşte originalul”.
Ca urmare, pârâta avea obligaţia să indice numele autorului fotografiilor expuse – în cauză făcându-se dovada că aceste informaţii sunt furnizate atât de site-urile relevate prin motorul de căutare „google” cât și de site-ul autorului.
Chiar şi în situaţia – nedovedită – pretinsă de pârâtă – că la momentul preluării fotografiilor nu era
indicat numele autorului, pârâta avea, potrivit alin. (4) al art. 33 obligaţia să indice - cu precădere în cazul operelor fotografice – locul unde se găseşte originalul, adică site-ul de pe care au fost preluate imaginile.
Procedând la expunerea imaginilor în discuţie cu ignorarea dispoziţiilor exprese ale legii, pârâta nu se mai află sub protecţia oferită cu titlu de excepţie a art. 33 lit. f) invocat, ci în situaţia de încălcare a drepturilor de autor prevăzute de art. 10 lit. a) – c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 şi 13 din aceeaşi lege şi a cărui nerespectare dă loc la reparaţii patrimoniale şi morale în condiţiile art. 139 din Lege.
Constatând, pentru considerentele arătate, că în cauză nu s-a dovedit că decizia curţii de apel s-a pronunţat cu încălcarea legii sau cu greşita interpretare a acesteia, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ. a fost respins recursul ca nefondat.