ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIILE UNITE
D E C I Z I A nr. XLIV (44) Dosar nr. 17/2007
Şedinţa de la 21 mai 2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, privind obligarea proprietarului – societate comercială cu capital privat, la încheierea unor contracte de vânzare – cumpărare cu chiriaşii unui imobil preluat abuziv de stat.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 92 judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
SECŢIILE UNITE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii de faţă, declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj se susţine că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. 1şi 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (devenit art. 42, după republicare, ca efect al modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005 ).
S-a relevat în acest sens că unele instanţe au considerat că dispoziţiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, a căror incidenţă este determinată de declanşarea procedurii administrative prealabile, reglementată în capitolul III din acelaşi act normativ, nu pot fi interpretate teleologic ca fiind în favoarea fostelor unităţi de stat privatizate, pentru a înlătura obligaţia propter rem privind înstrăinarea imobilelor către titularii contractelor de închiriere.
S-a motivat că din moment ce persoana îndreptăţită nu a formulat notificare, astfel că nu a declanşat procedura administrativă de restituire, Legea nr. 10/2001 nu–şi găseşte aplicabilitate, fiind incidente deci prevederile art. 7 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/1992, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79/1997.
În sprijinul acestui punct de vedere s-a invocat şi faptul că dispoziţiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu instituie, în mod nedistinct un drept al actualilor deţinători de a înstrăina spaţiile cu destinaţia de locuinţă, preluate în mod abuziv de stat şi nerestituite foştilor proprietari, care să însemne că vânzarea unor asemenea imobile ar depinde exclusiv de libera lor voinţă.
S-a susţinut că, dimpotrivă, celelalte dispoziţii legale care guvernează vânzarea locuinţelor către chiriaşi, Legea nr. 85/1992, rămân aplicabile, fiind în contra legii ce consideră că această prevedere are în vedere numai determinarea condiţiilor de preţ, în cazul în care deţinătorul actual a optat pentru vânzare, câtă vreme legea însăşi nu distinge în acest sens.
S-a relevat în acest sens că între Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 85/1992 există un raport de complementaritate şi nu unul de coliziune.
S-a învederat că alte instanţe au considerat că, dimpotrivă, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se aplică cu prioritate, având caracterul unei legi speciale, pentru ipoteza imobilelor preluate în mod abuziv de stat, în concurs cu Legea nr. 85/1992 care este legea cadru în materia vânzării imobilelor cu destinaţia de locuinţe,astfel că în aceste circumstanţe, unităţii deţinătoare - societate comercială cu capital privat – nu-i poate fi impusă vânzarea locuinţelor deţinute cu titlu de chirie, care nu au fost restituite, în natură, foştilor proprietari.
S-a susţinut că în raport cu conţinutul art. 52 din Legea nr. 10/2001, conform căruia „la data intrării în vigoare a legii, se abrogă orice alte dispoziţii contrare ”, dispoziţiile acestui act normativ devin aplicabile cu prioritate în concurs cu reglementările cuprinse în Legea nr. 85/1992 ori Legea nr. 112/1995.
În legătură cu această chestiune, în privinţa căreia s-a considerat că instanţele au dat o interpretare diferită dispoziţiilor legale aplicabile, se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin.1 şi 2 din capitolul III al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, bunurile „imobile – terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare”.
„ Este semnificativ că prevederile alin. 1 sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică, centrală sau locală ori organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului” a cărui restituire în natură este cerută.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată „imobilele care în urma procedurilor prevăzute la capitolul III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administraţia deţinătorilor actuali”, iar în situaţia în care aceste imobile au destinaţia de locuinţe „pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune” (art. 42 alin. 3).
Aşadar, din textele de lege enunţate rezultă că legiuitorul a avut în vedere numai imobilele cu destinaţia de locuinţă, nerestituite foştilor proprietari, care sunt în administrarea unei persoane juridice de drept public, proprietar fiind statul şi nu imobilele cu această destinaţie care se regăsesc în patrimoniul unei societăţi comerciale şi privatizate, instituind, totodată, ca element de noutate vocaţia categoriilor de persoane juridice de drept public nominalizate în art. 21 alin. 1 şi 2 de a înstrăina bunul cu respectarea dreptului de preemţiune al chiriaşului, înţeleasă ca disponibilitate a deţinătorului de a vinde şi nicidecum ca o obligaţie stabilită în sarcina acestuia.
Prin urmare, dispoziţiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată devin incidente numai în situaţia în care unitatea deţinătoare care are în administrare imobilele cu destinaţia de locuinţă, ce nu s-au restituit în natură, îşi manifestă disponibilitatea de a înstrăina, notificând detentorului precar intenţia de înstrăinare, înţeleasă ca disponibilitate şi nicidecum ca o obligaţie.
Raportat la succesiunea în timp a actelor normative ce reglementează vânzarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe către chiriaşi şi conflictul creat între dispoziţiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1995 ( astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 79/1997 ) şi art. 43 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile dispoziţiile ultimului act normativ, deoarece prima Lege cuprinde dispoziţii contrare Legii nr. 10/2001 care prin art. 52 a abrogat orice alte dispoziţii contrare.
Prin urmare, dispoziţiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată nu vizează imobilele cu destinaţie de locuinţă deţinute de societăţile comerciale cu capital privat.
În consecinţă, constatându-se că practica neunitară supusă analizării există numai la nivelul Curţii de Apel Cluj, şi cum, în raport de dispoziţiile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă numai în cazul soluţionării diferite a unor chestiuni de drept, de către instanţele judecătoreşti, se poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra acelor chestiuni, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, urmează ca recursul în interesul legii să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge sesizarea formulată prin recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (devenit art. 42, după republicare, ca efect al modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005), constatând că în practica instanţelor nu s-au ivit soluţionări diferite în această materie.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 mai 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
Prof. univ. dr. Nicolae Popa
PRIM MAGISTRAT ASISTENT,
Victoria Maftei