ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -
D E C I Z I A nr. LXXIII (73) Dosar nr. 44/2007
Şedinţa de la 5 noiembrie 2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la menţinerea liberării condiţionate în baza art. 61 din Codul penal în condiţiile contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârşite anterior liberării.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 75 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că revocarea liberării condiţionate nu este posibilă decât atunci când se săvârşeşete o nouă infracţiune în perioada liberării condiţionate iar nu şi în cazul în care se descoperă existenţa unei infracţiuni săvârşite anterior de către condamnat.
SECŢIILE UNITE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se învederează că instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mod diferit cu privire la menţinerea liberării condiţionate în baza art. 61 din Codul penal, în cazul contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârşite anterior liberării.
Astfel, se susţine că unele instanţe au dispus revocarea liberării condiţionate în cazul descoperirii unei infracţiuni concurente cu aceea pentru care s-a aplicat pedeapsa din a cărei executare condamnatul a fost liberat condiţionat, iar alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că revocarea liberării condiţionate este posibilă numai în cazul când se săvârşeşte o nouă infracţiune în perioada liberării condiţionate, nu şi atunci când se descoperă existenţa unei infracţiuni săvârşite anterior de către condamnat.
S-a apreciat că al doilea punct de vedere este cel care corespunde interpretării corecte a dispoziţiilor legale aplicabile, subliniindu-se că, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa nu poate fi considerată executată decât dacă, în intervalul de timp de la eliberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune.
Examinându-se ipotezele la care se face referire prin recursul în interesul legii, în raport cu prevederile legale aplicabile, se constată următoarele:
Prin art. 61 alin. 1 din Codul penal, reglementându-se efectele liberării condiţionate, s-a subliniat că "pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la eliberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune" iar "dacă în acelaşi interval cel eliberat a comis din nou o infracţiune, instanţa ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea", cu precizarea că, în acest din urmă caz "pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor de până la 5 ani".
Mai este de observat că, în această materie, prin decizia de îndrumare nr. 6/1970, aflată încă în vigoare, Plenul fostului Tribunal Suprem a relevat, la pct. 5 că "........trebuie să se ţină seama că hotărârea prin care s-a admis eliberarea condiţionată, rezolvând un proces penal adiacent, este susceptibil a fi modificată odată cu hotărârea prin care s-a rezolvat fondul procesului şi s-a pronunţat sancţiunea în executarea căreia s-a aflat condamnatul".
Tot astfel, în raport cu raţiunea de ansamblu avută în vedere în continuarea îndrumării date la acelaşi punct din decizia menţionată s-a mai subliniat: "Ca atare, prin noua hotărâre de condamnare se va desfiinţa şi hotărârea prin care s-a dispus eliberarea condiţionată a condamnatului, urmând ca acesta să facă o nouă cerere (chiar fiind în stare de libertate), prin care să se examineze existenţa condiţiilor prevăzute de art. 59, 60 din Codul penal, în raport de noua situaţie", precizându-se în final, că "în măsura în care, faţă de noua condamnare, partea din pedeapsa executată de condamnat nu corespunde cerinţelor legale, acesta va fi reîncarcerat pentru a continua executarea pedepsei până la momentul când dobândeşte vocaţia de a fi liberat condiţionat".
Evident, pe lângă rezolvările date prin textele de lege aplicabile în materie, îndrumările din decizia nr. 6/1970 a Plenului fostului Tribunal Suprem, conţin dezlegări de detaliu, care permit soluţionarea chestiunilor de drept la care se face referire prin recursul în interesul legii, pe calea adaptării lor la situaţiile concrete pe care le oferă particularitatea fiecărui caz ivit în practica de aplicare a reglementărilor referitoare la efectele liberării condiţionate.
Chiar dacă, în prezent, regimul de aplicare a liberării condiţionate este diferit în raport cu natura infracţiunii – cu intenţie sau din culpă – pentru care s-a apreciat pedeapsa ce se execută, o atare situaţie nu impune nici ca să fie date dezlegări de principiu, prin decizie în interesul legii, câtă vreme nici nu s-au semnalat cazuri de practică neunitară în această privinţă.
Aşa fiind şi cum toate celelalte susţineri din cuprinsul recursului în interesul legii privesc situaţii variabile, determinate de împrejurări de fapt diferite, încât rezolvarea lor nu poate fi dată decât în raport cu particularitatea fiecărui caz, se impune să se reţină că referitor la chestiunile de drept la care se referă sesizarea nu se poate considera că instanţele judecătoreşti ar fi adoptat puncte de vedere neunitare.
În consecinţă, faţă de prevederile art. 4142 alin. 1 din Codul de procedură penală procedură penală, potrivit cărora se poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe, pe calea deciziei în interesul legii, numai dacă în chestiunile de drept invocate s-au ivit cazuri de soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti, urmează să fie respins recursul în interesul legii de faţă, vizând aplicarea dispoziţiilor art. 61 din Codul penal, în condiţiile unor pedepse stabilite pentru fapte concurente descoperite ulterior, dar săvârşite anterior liberării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind menţinerea sau revocarea liberării condiţionate, în baza art. 61 din Codul penal, în condiţiile contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârşite anterior liberării.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
Prof. univ. dr. Nicolae Popa
PRIM MAGISTRAT ASISTENT,
Victoria Maftei