Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 5125/2012

Ședința publică din 29 iunie 2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 mai 2012, petenta SC S. SA Balș a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 3084 din 4 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 9585/1/2011, în sensul obligării contestatorului C.I. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON.

În motivarea cererii, petenta arată că, la data de 4 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 3084, în Dosarul nr. 9585/1/2011, dar a omis să se pronunțe cu privire la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate atât prin întâmpinarea depusă la dosar la 27 aprilie 2012, cât și de apărătorul ales la termenul când au avut loc dezbaterile asupra contestației în anulare.

În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat Decizia nr. 3084 din 4 mai 2012, a cărei completare se solicită.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va admite în parte cererea petentei, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 3084 pronunțată la data de 4 mai 2012 în Dosarul nr. 9585/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de C.I. împotriva Deciziei nr. 3407 din 12 aprilie 2011 pronunțată de aceeași instanță.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC S. SA Balș a solicitat respingerea contestației în anulare ca tardiv formulată și obligarea contestatorului C.I. la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, din practicaua Deciziei nr. 3084 din 4 mai 2012 rezultă că avocatul P.S., pentru intimata SC S. SA Balș, a cerut cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 3.000 RON, conform chitanței din 4 mai 2012.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. La baza obligației de restituire stă culpa procesuală a părții care cade în pretenții.

Este de reținut că prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. recunosc instanței dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, în situația în care va constata că acestea sunt disproporționat de mari față de activitatea prestată de avocat.

Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestației avocatului acestuia.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C. proc. civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte reține culpa procesuală a contestatorului C.I. întrucât contestația în anulare a fost respinsă ca tardiv formulată, iar acest fapt a determinat pe intimata SC S. SA Balș să efectueze cheltuieli de judecată nedatorate constând în onorariul avocatului angajat să o reprezinte.

Ținând seama de criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, natura, noutatea și dificultatea cazului, precum și valoarea pricinii, instanța reține că avocatul intimatei nu a desfășurat un volum mare de muncă pentru executarea mandatului primit de natură să justifice onorariul perceput în cuantum de 3.000 RON, apreciindu-l ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfășurată.

În acest sens, Înalta Curte consideră că suma de 500 RON este suficientă pentru a compensa valoarea prestației avocatului P.S., apreciind că numai în aceste limite cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat pot fi puse în sarcina contestatorului C.I.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că partea contestatoare trebuie să suporte numai o parte, respectiv 500 RON, din suma ce reprezintă onorariul avocatului plătit de intimata SC S. SA Balș, urmând ca intimata să suporte diferența dintre onorariul convenit cu apărătorul său și suma pe care trebuie să o plătească partea care a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea.

Completează dispozitivul Deciziei nr. 3084 din 4 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta SC S. SA Balș, în sensul că obligă pe contestatorul C.I. la 500 RON, cheltuieli de judecată reduse către intimata SC S. SA Balș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2012.

Procesat de GGC - AZ