Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 3062/2012

Ședința publică din 28 septembrie 2012

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 31 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a Il-a penală s-a dispus, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului T.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția provizorie de la 05 noiembrie 2009 la 23 martie 2010.

2. În baza art. 26 C. pen. cu rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata B.I.A. zisă „I." la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. și b) C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata B.I.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărarea de influență.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate, astfel încât inculpata a executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, care s-a executat după executarea pedepsei principale potrivit art. 66 C. pen.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a obligat inculpatul T.S. la restituirea sumei de 3.150 lei către stat, cu

La scurt timp după această discuție, martora denunțătoare i-a cerut inculpatei B. să o ajute pentru a fi pusă, la rândul său, în libertate, inculpata B. luând legătura cu inculpatul T.S. căruia i-a prezentat situația martorei, cerându-i să o ajute.

Până la plecarea din penitenciar, inculpata B.I.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul T.S. solicitându-i să o ajute pe martora denunțătoare pentru a fi cercetată în stare de libertate, aspect care rezultă și din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 27 mai 2009.

Ulterior, inculpatul T.S. i-a cerut inculpatei B.I.A. să verifice dacă martora C.G. are banii pretinși, respectiv suma de 30.000 euro iar în data de 18 octombrie 2009, inculpata i-a trimis un mesaj inculpatului T.S. în care îi comunica faptul că a luat legătura cu martora C., că aceasta are 30.000 euro, rugându-l să o ajute.

În aceleași condiții s-au purtat discuțiile ulterioare între cei doi inculpați, pe de o parte, și martora denunțătoare pe de altă parte, inculpata B.I.A. având certitudinea că denunțătoarea are suma promisă și că inculpatul T.S. o poate ajuta.

Pe de altă parte, inculpatul T.S. i-a confirmat inculpatei B.I.A. că atunci când a fost contactat de martora denunțătoare, aceasta a afirmat că a vorbit cu I. (inculpata B.I.A.) care cunoștea situația sa.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cumpărarea influenței, sub aspectul elementului material, constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase care nu i se cuvin, unei persoane care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Promisiunea, ca formă alternativă a elementului material, presupune un angajament, o făgăduială, o obligație pe care și-o asumă o persoană față de un funcționar de a remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase, dacă va acționa sau nu va acționa în scopul urmărit și dorit de acea persoană. Promisiunea presupune un act material al celui care cumpără influența, fără a condiționa actul corelativ al acceptării sau nerespingerii de către funcționar.

Mijloacele sunt multiple, pot fi verbale, scrise, orice alt mod, cu condiția să ajungă la cunoștința funcționarului.

Și a constatat că martora denunțătoare are suma la care a făcut referire, întărind convingerea inculpatului că martora dispune de suma pretinsă de acesta pentru exercitarea traficului de influență asupra magistraților Curții de Apel Galați.

Complicitatea - ca formă a participației penale - presupune îndeplinirea următoarelor condiții; existența a cel puțin două persoane, unul autor, iar celălalt complice; între aceștia a existat o înțelegere prealabilă ori concomitentă pentru săvârșirea unei infracțiuni; autorul, respectiv complicele acționează cu forma de vinovăție a intenției; să se săvârșească o infracțiune sau o tentativă la o infracțiune; să existe legătura de cauzalitate între înlesnirea comiterii și infracțiunea propriu-zisă.

Complicitatea poate fi anterioară și concomitentă săvârșirii infracțiunii, în prima formă intrând orice ajutor dat autorului pentru săvârșirea infracțiunii.

Pot exista două cazuri de complicitate anterioară și anume complicitatea morală a celui care întărește o rezoluție delictuoasă luată de o persoană, respectiv darea de instrucțiuni, sfaturi, indicații, înainte de a se începe executarea de către autorul faptei.

Complicitatea concomitentă presupune ajutorul dat autorului faptei.

A ajuta înseamnă a interveni în activitatea ilicită a unei alte persoane, în orice moment, până la consumarea infracțiunii, cu un act care, fără să fi fost indispensabil desfășurării acelei activități, totuși, i-a folosit din punct de vedere material.

Ajutorul este, deci, un sprijin material în timp ce asistarea înseamnă a interveni, în același mod, ca și în caz de ajutor, cu singura deosebire că actul cu care se intervine nu folosește din punct de vedere material, ci moral, întărind autorului faptei elementul subiectiv necesar desfășurării activității ilicite.

Prin urmare, a asista înseamnă a sprijini moral pe autorul infracțiunii, fără a fi obligatorie prezența complicelui la desfășurarea acțiunii ilicite, el putând lipsi în tot intervalul cât s-a desfășurat acțiunea ilicită propriu-zisă.

În speța de față, activitatea infracțională a inculpatei B.I. se circumscrie unor acte de complicitate anterioară și concomitentă ceea ce atrage răspunderea sa penală pentru infracțiunile reținute în actul de sesizare.

Astfel, inculpata B.I.A., fiind în aceeași cameră, în penitenciar, cu denunțătoarea C.G. i-a spus acesteia că urmează a fi pusă în libertate de către avocatul T.S. și că pentru o sumă mai mare va fi posibilă punerea în libertate a altui inculpat din același dosar, respectiv inculpatul B.A.

Opiniile profesionale pe care le comunică clientului său și nici pentru actele juridice pe care le propune clientului său urmate de săvârșirea de către client a unei fapte prevăzute de legea penală".

Aceste dispoziții erau în vigoare la data comiterii faptei, ele fiind abrogate prin O.U.G. nr. 10 din 14 februarie 2011, dar nu sunt incidente în cauză.

Textul enunțat are în vedere recomandările și opiniile profesionale date în limitele unui contract de asistență juridică onest, ori în cauză, așa cum s-a arătat la fond și în analiza motivelor de recurs, inculpatul și-a depășit limitele mandatului său, pretinzând sume de bani în schimbul unei pretinse influențe asupra magistraților Curții de Apel Galați, în scopul punerii în libertate a martorei C.G.

Ca atare, activitatea infracțională a inculpatului a fost depășită, intrând în sfera ilicitului penal.

Coroborând, astfel, toate probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, înalta Curte apreciază criticile inculpatului ca fiind neîntemeiate, vinovăția sa fiind probată dincolo de orice dubiu. Rezoluția infracțională a fost luată independent de atitudinea martorului denunțător, respectiv a investigatorului sub acoperire, neputându-se reține o provocare din partea acestora.

Nefondată este și critica aceluiași inculpat privind pedeapsa aplicată.

Nu se justifică nici reducerea acesteia, nici schimbarea modalității de executare și nici limitarea pedepsei accesorii, prin înlăturarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen., în condițiile în care, inculpatul avea obligația de a-i acorda martorei asistență juridică cu bună-credință și cu respectarea dreptului la apărare.

II. Recurenta inculpată B.A. a criticat sentința primei instanțe pentru motiv de nelegalitate în sensul că actele sale nu pot fi circumscrise unui ajutor, nu constituie o înlesnire în sensul cerut de dispozițiile art. 26 C. pen. și în consecință, se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că în sarcina inculpatei B.A. au fost reținute infracțiunile de complicitate la trafic de influență, respectiv complicitate la cumpărare de influență, constând în aceea că, urmare discuțiilor purtate cu martora C.G. i-a comunicat inculpatului T.S. că aceasta are disponibilă suma de 30.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează dosarul nr. 1012/121/2008 în care denunțătoarea avea calitatea de inculpată în scopul punerii sale în libertate, iar ulterior, i-a comunicat aceluiași inculpat că a verificat (fii.56-58, 111-112 d.u.p. și cele din cursul judecății ( fii.51-52 dosar fond) arătând că, în perioada în care se afla la Penitenciarul Galați, până la punerea sa în libertate, a stat în aceeași cameră cu martora C.G., manifestându-și disponibilitatea de a lua legătura cu inculpatul, căruia, telefonic, i-a relatat situația martorei și la solicitarea acestuia a confirmat că martora are suma de 30.000 euro și este dispusă să o folosească pentru a fi pusă în libertate.

În același sens sunt și declarațiile investigatorului sub acoperire P.N. (fii. 197 dos. fond) care, conform autorizației dată în condițiile legii, s-a întâlnit cu martora C.G. fiind rugat să-l contacteze pe inculpatul T.S. pentru a-i da diferite sume de bani pentru ca aceasta să fie pusă în libertate. în discuțiile purtate cu martora C.G., aceasta i-a confirmat faptul că a luat legătura cu inculpatul care i-a promis că îi va obține eliberarea din penitenciar.

La solicitarea martorei C., investigatorul sub acoperire, s-a întâlnit în mod repetat cu inculpatul T. căruia i-a dat diverse sume de bani, iar în data de 5 noiembrie 2009 s-a întâlnit, potrivit înțelegerii, la biroul său, dată la care a fost organizat și flagrantul.

Ulterior, urma ca suma de 10.000 euro să-i fie dați inculpatului în momentul în care se realiza punerea efectivă în libertate a martorei C.G.

În același sens, martorul B.P. (fii.258, dos. fond) arată că a purtat discuții cu inculpatul T.S. în privința situației juridice a martorei C.G., inculpatul afirmând că nu a putut să ia legătura cu procurorul la care se afla dosarul rudei sale. De asemenea, de la martorul S.M. a aflat că i-a dat 12.000 euro inculpatului T.S., fără a percepe în mod direct evenimentele.

În ceea ce privește autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice în faza actelor premergătoare, este unanim acceptat, atât în jurisprudența națională cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că acestea sunt permise de lege putând fi folosite ca probe în procesul penal, cu condiția întocmirii procesului verbal de constatare a actelor premergătoare conform art. 2241 C. proc. pen., dispoziții care, în cauză, au fost respectate.

Nefondată este și critica recurentului inculpat în ceea ce privește încetarea procesului penal făcându-se referire la dispozițiile art. 39 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 280 din 22 decembrie 2010.

Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (61) din Legea nr. 270 din 22 decembrie 2010 „avocatul nu răspunde pentru recomandările și G. și nici o depășire a limitei activităților întreprinse de investigatorul sub acoperire P.N., rezoluția infracțională aparținând, în totalitate inculpatului T.S.

Împrejurarea că martora denunțătoare C.G. era arestată preventiv - aflând că alți inculpați cercetați în dosare pentru săvârșirea unor fapte mai grave au fost puși în libertate, în percepția denunțătoarei acest lucru fiind posibil doar prin săvârșirea unor fapte de corupție - nu alterează conținutul denunțului său înregistrat la D.N.A. în data de 18 mai 2009.

Denunțul a fost generat, astfel cum rezultă din declarațiile constante ale martorului denunțător, de discuțiile pe care le-a avut în penitenciar cu inculpata B.I.A., aceasta afirmând că și-a angajat un apărător ales din București, respectiv pe inculpatul T.S. care i-a promis că va interveni pe lângă judecători pentru a fi pusă în libertate, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.

În acest context, denunțătoarea C.G. i-a cerut inculpatei B.I.A. să o ajute, să intermedieze legătura cu inculpatul T.S. pentru a interveni și în cazul său, la magistrații Curții de Apel Galați, în același scop și anume punerea sa în libertate.

Din declarațiile martorei C.G., respectiv declarațiile inculpatei B.I.A. rezultă că, aceasta din urmă i-a spus că o poate ajuta în schimbul sumei de 30.000 euro, comunicându-i modalitatea în care urma să ia legătura cu un apărător din Baroul București.

Audiată în cursul cercetării judecătorești, denunțătoarea C.G. a arătat că știa de la inculpata B.I.A. că suma pretinsă de inculpat, pentru a fi pusă în libertate, este de 30.000 euro. De asemenea, în urma vizitelor la penitenciar, inculpatul i-a solicitat să nu mai folosească cuvântul „șpagă", acesta folosind deseori, cuvântul „relații".

Pretinderea - ca formă alternativă a infracțiunii de trafic de influență, reținută în cauza dedusă judecății alături de primirea unor sume de bani - rezultă fără echivoc din declarațiile martorei C.G., care se coroborează cu declarațiile inculpatei B.I.A. și ale martorilor dar și cu declarațiile investigatorului sub acoperire P.N., respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martora denunțătoare dar și între inculpat și investigatorul P.N.

Relevante, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul T.S., sunt relatările inculpatei B. în declarațiile date în faza de urmărire penală. Provocarea, din partea agenților statului, poate avea loc prin desfășurarea activităților investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depășirea limitelor cadrului legal, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, fiind reglementată o procedură de simulare a comportamentului infracțional, procedură supusă autorizării procurorului.

Utilizarea acestor tehnici speciale de investigare nu sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, cu condiția ca - astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - limitele acestora să fie clare, iar când un inculpat susține că a fost provocat se impune ca instanțele să verifice atent materialul probator.

Organizarea flagrantului, respectiv procedura de simulare a comportamentului infracțional, reprezintă tehnici specifice de investigație care nu pot fi folosite pentru a provoca la săvârșirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluție infracțională a autorului faptei.

Putem vorbi de provocare numai dacă organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta, în mod pasiv activitatea infracțională, exercitând o influență asupra autorului faptei, astfel încât să-l determine pe acesta la săvârșirea infracțiunii care, fără această provocare, nu ar fi fost săvârșită.

Legislația națională nu definește „provocarea", dar pornind de la conținutul dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Eurofmacom c. Franței; (provocarea nu poate fi reținută dacă autoritățile aveau deja informații din care rezulta posibilitatea comiterii infracțiunii); Cauza Sequeira contra Portugaliei (denunțătorul a început să colaboreze cu autoritățile după ce autorul faptei îl contactase deja), se poate aprecia că aceasta poate exista doar atunci când fapta nu ar fi fost comisă fără îndemnul autorităților sau a vreunui martor denunțător.

Esențial este ca autoritățile să verifice, pe baza materialului probator, dacă, pe de o parte, acțiunile investigatorului sub acoperire au depășit limitele stabilite de lege, iar pe de altă parte, dacă autorul faptei de corupție ar fi săvârșit infracțiunea independent de atitudinea pe care a avut-o martorul denunțător. Cu alte cuvinte, inițiativa infracțională să-i aparțină întru-totul inculpatului și să nu fi survenit urmare atitudinii provocatoare a denunțătorului sau a investigatorului sub acoperire.

Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății, nu se poate reține o provocare din partea martorului denunțător C. disponibilă suma de 30.000 euro pentru a interveni la judecătorii Curții de Apel Galați în vederea punerii în libertate a denunțătoarei, comunicându-i inculpatului că a verificat și a constatat că martora are, cu certitudine, suma la care a făcut referire, întărindu-i convingerea acestuia că va putea intra în posesia banilor dacă obține punerea în libertate a martorei denunțătoare C.G.

I. Prealabil oricărei analize, înalta Curte apreciază că se impune stabilirea limitelor de aplicare a dispozițiilor art. 68 C. proc. pen., și implicit situația în care se poate reține existența unui act de provocare din partea autorităților sau a martorului denunțător, dat fiind faptul că inculpatul a invocat nulitatea urmăririi penale, susținând că a fost provocat de C.G., respectiv de investigatorul sub acoperire P.N.

Aceasta, deoarece particularitățile infracțiunilor de corupție, care implică doi autori distincți - cauzele de impunitate sau de atenuare a răspunderii penale, situațiile de restituire a bunurilor, (în anumite condiții), reglementate tocmai pentru prevenirea și represiunea săvârșirii faptelor de corupție - determină o analiză atentă a declarațiilor martorului denunțător, stabilirea bunei sale conduite, a interesului în cauză, a împrejurărilor formulării denunțului, dacă a fost sau nu determinat de organele de urmărire penală să formuleze denunțul, mai ales în situația martorului cercetat - situația din cauza dedusă judecății - și în special, arestat, dacă a provocat săvârșirea infracțiunii, în scopul obținerii de probe.

Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obține probe.

În alin. (2) al aceluiași text se arată că este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe.

Sintagma „a determina" presupune o instigare la comiterea infracțiunii - îndemn, încurajare, în sensul instigării, ca formă de participație penală - precum și provocarea sub forma vicleniei, înșelăciunii, în urma căreia unei persoane i se sugerează, într-un mod neechivoc, săvârșirea unei infracțiuni.

Provocarea este reglementată în dreptul intern ca o formă de constrângere, aspect ce rezultă din denumirea marginală a textului, „Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care în cuprinsul alin. (1) se referă la obținerea de probe prin constrângere, respectiv determinarea săvârșirii sau continuarea săvârșirii unei infracțiuni, în scopul obținerii de probe, care le comunică clientului său și nici pentru actele juridice pe care le propune clientului său, urmate de săvârșirea de către client a unei fapte prevăzute de legea penală.

Dat fiind faptul că această cauză de nepedepsire a fost menținută prin art. 39 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, iar la data de 14 februarie 2011 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 10/2011, - cauza fiind judecată de instanța de fond la aceeași dată, - se impune încetarea procesului penal.

În fine, a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei - art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

În concluziile scrise sunt menținute aceleași critici, făcându-se trimitere și la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 și 171 C. proc. pen.

Recurenta inculpată B.A. a solicitat casarea sentinței și în rejudecare achitarea sa, deoarece activitățile efectuate de aceasta nu constituie nici acte de înlesnire și nici de ajutorare, nefiind prevăzute de legea penală.

A susținut că infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență nu poate fi reținută în condițiile în care suma de 30.000 euro nu a fost menționată ca o promisiune certă.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) și art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Materialul probatoriu administrat în cauză confirmă acuzațiile reținute în actul de sesizare al instanței și anume că inculpatul T.S., în calitate de avocat în cadrul Baroului București, în perioada mai - noiembrie 2009, a pretins sume de bani de la martora denunțătoare C.G., pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează dosarul penal nr. 1012/121/2008 al Curții de Apel Galați, în care martora denunțătoare avea calitatea de inculpată și în scopul punerii sale în libertate, a acceptat promisiunea oferirii sumei de 30.000 euro transmisă de martora denunțătoare prin intermediul inculpatei B.I.A., primind în acest scop sumele de 1.000 RON și 500 Euro de la investigatorul sub acoperire P.N., iar la data de 5 noiembrie 2009 a fost prins în flagrant în timp ce primea 5000 Euro.

Inculpata B.I.A., având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre inculpatul T.S. și denunțătoare - i-a comunicat inculpatului că martora are sub acoperire P.N. dar și a martorului B.P., respectiv inculpata B.I.A.

Se contestă procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, mențiunile fiind - în opinia inculpatului - nereale, precum și încheierile date de judecător, privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice.

Ca atare, întrucât urmărirea penală a început la data de 6 noiembrie 2009, actele de cercetare penală efectuate până la data de 5 noiembrie 2009, ora 1700 - data organizării flagrantului - sunt acte de cercetare prealabilă și nu pot constitui probe în procesul penal.

S-a susținut incidența dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., fiind provocat de martora denunțătoare C.G.

De asemenea, inculpatul critică modalitatea în care au fost emise ordonanțele de introducere în cauză a investigatorului sub acoperire, fiind încălcate - în opinia apărării - dispozițiile art. 224 și art. 2241 C. proc. pen.

Acele întocmite de investigatorul sub acoperire sunt valabile - susține inculpatul - numai după începerea urmăririi penale, orice altă interpretare contravine legii, astfel că sunt incidente prevederile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

Totodată, în ceea ce privește interceptările telefonice din 6 octombrie 2010, purtate cu denunțătoarea C.G. la penitenciar, inculpatul arată că aceasta nu a avut autorizație de deținere asupra sa a dispozitivelor telefonice de înregistrare, lipsind autorizarea Comandantului Penitenciarului Galați.

Ca atare, discuțiile purtate cu martorul denunțător exced cadrului legal și nu pot fi folosite ca probe în procesul penal astfel că se impune achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen., rezultă, în opinia apărării din aceea că, în raport cu dispozițiile art. 39 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, infracțiunea de trafic de influență face parte din categoria infracțiunilor pentru care avocatul nu răspunde penal.

Prin urmare, existând o cauză de nepedepsire se impune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Se invocă, în susținerea acestei critici și dispozițiile art. 37 alin. (61) din Legea nr. 270/2010 potrivit cu care „avocatul nu răspunde penal pentru recomandările și opiniile profesionale pe contractul de asistență juridică încheiat cu C.G., urmând să mai primească încă 10.000 euro ca onorariu de succes.

În drept, fapta inculpatului T.S. a fost încadrată în dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpata B.A.I.

În sarcina aceleiași inculpate s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Instanța de fond a apreciat că probele administrate dovedesc vinovăția inculpaților și în raport de gradul de pericol social al faptelor au fost aplicate pedepse cu executare în regim de detenție.

Împotriva sentinței au declarat recurs inculpații T.S. și B.I.A.

Recurentul inculpat T.S. a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 12, 172, 171 18, 14 și 20 C. proc. pen., solicitând achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În motivele scrise (fii. 47-58 dosar recurs) și în susținerile orale, inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență ceea ce atrage incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Sub acest aspect se reține că lipsește latura subiectivă a infracțiunii - întrucât inculpatul nu a creat, niciun moment convingerea și nici nu a lăsat să se creadă că ar avea influență asupra magistraților investiți cu soluționarea cauzei în care denunțătoarea C.G. avea calitatea de inculpată - dar și situația premisă, dat fiind faptul că denunțătoarea nu a crezut că inculpatul are influență asupra unui magistrat, de natură să influențeze soluția în cauza sa.

Recurentul inculpat susține că activitatea sa a fost limitată la mandatul pe care-l avea, acela de a-i acorda asistență juridică martorei denunțătoare C.G., iar sumele de bani au fost primite cu titlu de onorariu și exclusiv pentru activitățile ce trebuiau întreprinse în calitatea sa de apărător ales.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., s-a arătat că probele administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, deoarece au fost administrate, în opinia inculpatului, cu nerespectarea dispozițiilor legii. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere atitudinea oscilantă și contradictorie a investigatorului acoperire P.N. căruia i-a solicitat urgent, suma de 2.000 euro, reprezentând o parte din suma de 5000 euro convenită cu martora denunțătoare numai pentru serviciile sale. În dialogul avut cu investigatorul sub acoperire, acesta din urmă îi spune inculpatului că trebuia să-i aducă cei 5.000 euro dar nu a mai avut nici un drum la București dar va face tot posibilul dacă este o urgență. Cu această ocazie, inculpatul îi transmite investigatorului că cei 10.000 euro pe care trebuia să-i aibă pregătiți și sunt onorariu de succes pentru punerea în libertatea a lui G., insistând pentru a primi 2000 euro în acea zi „Deci mai precis, vreo 2000 euro astăzi ar trebui", „Dar astăzi ar fi trebuit o anumită sumă de bani, iar asta vă spun și nu mi se pare normal să mă.. să-mi scot eu banii din bancă, să folosesc banii mei pentru treaba asta. Mai ales că i-am spus demult nu de acuma".

În continuare P.N. încearcă să se justifice spunând că a înțeles că era vorba de data de 13 noiembrie însă inculpatul T.S. îi spune că acela este termenul pentru proces care nu are nicio legătură cu această sumă „.. păi atunci e termenul, domnule!.. nu are nicio legătură una cu alta".

Inculpatul i-a solicitat investigatorului să facă demersurile necesare pentru a primi suma de 2000 euro, indiferent de modalitatea în care urma să fie transmisă suma prin poștă, la Oficiul poștal nr. 1, sau direct prin deplasarea lui P. la București.

În aceste condiții, la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a fost pregătită acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului T.S., fiind consemnate seriile celor 100 de bancnote, în cupiură de 50 de euro, care urmau să fie remise inculpatului de către investigatorul sub acoperire P.N., 8 dintre bancnote fiind și inscripționate cu „trafic"; suma de 5000 euro provenea din fondul special al Direcției Naționale Anticorupție.

Astfel, în ziua de 05 noiembrie 2009 la indicațiile date prin telefon de către inculpat, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la sediul Biroului de avocatură al lui T.S., situat în București, unde a pătruns în scara blocului și în biroul acestuia i-a înmânat plicul cu cei 5.000 euro, inculpatul spunându-i că despre hârtii va discuta cu „coana mare" dar să mai aibă pregătiți încă 10.000. După primirea plicului au intervenit organele de cercetare care, în prezența a doi martori asistenți, au verificat conținutului plicului găsit la inculpatul T.S. ce conținea aceeași sumă de 5000 euro pregătită pentru flagrant, despre care acesta a afirmat că este avans la dacă vin la Galați, vin ca să iau dosarul și ca să încasez banii pentru mine ca avocat. Restul, v-am spus, în 2, 3 termene și în niciun caz la Galați nu veți fi pusă în libertate, numai la Curtea Supremă".

La scurt timp după convorbirea cu inculpatul T.S., martora denunțătoare a contactat-o telefonic și pe inculpata B.I.A. căreia i-a povestit despre modul în care s-a desfășurat procesul din acea zi și faptul că s-a înțeles cu avocatul T. care i-a spus prețul de 5.000 euro pentru el și 10.000 puși deoparte, preț care a mulțumit-o pe martoră. în cursul discuției inculpata B. i-a cerut martorei să nu mai vorbească la telefon despre sume să-i spună doar că s-a înțeles cu el. în acest context, martora denunțătoare îi transmite inculpatei B. că este un preț bun față de cel la care se aștepta, martora referindu-se la suma de 30.000 euro spusă de inculpată la început când s-a oferit să o ajute.

În timpul convorbirii, inculpata B. îi cere martorei C. să nu mai vorbească amândouă despre această treabă, acesta să fie ultima conversație, însă îi confirmă martorei că inculpatul S. a ajutat-o și pe ea cu liberarea pentru care i-a plătit onorariul corect, cum s-a cerut, acesta fiind o persoană care se implică și emoțional „Așa este, el și-a luat maxim și cu mine când a fost, ai înțeles?.. Băi S., asta este, zic. Nu eu.. Mă eliberez nu mai pot! M-ai înțeles? Nu a avut omul încotro. Da' eu sper să fie bine. Da' el s-a mai lovit, ți-am zis, cu mine o dată și știe. Cred că e și mai ambițios acuma ".

La datele de 01 noiembrie 2009 și 03 noiembrie 2009 martora denunțătoare a luat legătura cu numitul L.S., fost deținut în Penitenciarul Galați și transferat la Penitenciarul Codlea, pe care inculpatul T.S. îl reprezenta în procesul de revizuire, căruia i-a povestit despre „onorariul" solicitat de inculpat iar L. i-a confirmat faptul că și el i-a dat inculpatului jumătate din „onorariul" de 25.000 euro, prin intermediul soției sale M. chiar în sala de judecată, urmând ca până de Revelion să fie liber. Din interceptarea convorbirilor telefonice purtate de cei doi rezultă că aceștia erau convinși că inculpatul T. avea relații printre judecători și putea obține liberarea lor: C.G.: „El are, am înțeles, judecător, chestii,trestii.", L.S.:,,Are de toate", numitul L. având mari speranțe că va fi liber de sărbători având în vedere că judecătorul i-ar fi cerut câteva hotărâri „..i-am trimis și motivele pe care le am. A scos M. sentințele în original de la tribunal..", „Asta a cerut judecătoarea..ai înțeles?Bine, e, tu știi mai bine, na ce..".

În realizarea scopului propus inculpatul T.S. la data de 05 noiembrie 2009 l-a contactat telefonic pe investigator.

La data de 26 octombrie 2009 inculpatul T. urmare discuțiilor telefonice purtate cu P.N. s-a întâlnit cu acesta în sediul Tribunalului București unde a primit suma de 2150 Ron, echivalentul a 500 euro, în bancnote 100 Ron și una de 50 Ron, banii care proveneau din fondul special al Direcției Naționale Anticorupție. Tot cu această ocazie, inculpatul T. i-a transmis investigatorului că mandatul său este limitat la a-i remite niște sume de bani după ce îi confirmă G. iar modul în care se fac cercetările și se rezolvă problema nu este treaba acestuia.

În aceste împrejurări, având în vedere că verificările efectuate prin persoane apropiate și inculpata B. nu i-au confirmat suspiciunile în legătură cu un posibil denunț al lui C., după ce a primit și suma de 500 euro, inculpatul T.S. s-a prezentat la termenul de la 28 octombrie 2009 la Curtea de Apel Galați, în calitatea de apărător ales, deși, inculpata avea angajați alți doi apărători respectiv, avocat B.M. și R.C.A. (care asigura substituirea av. B. dat fiind că îi reprezentase pe copiii inculpatei la judecata pe fond și cunoștea dosarul dar și pe martora C., cu aceasta păstrând legătura), solicitând amânarea cauzei pentru studierea dosarului și pregătirea apărării pentru data de 29 octombrie 2009 (filele 81-83 Voi. III d.u.p). Chiar în sala de judecată, inculpatul în perioada cât a fost suspendată ședința de judecată i-a solicitat inculpatei suma de 5000 de euro, arătând suma printr-un gest cu degetele de la mână, aspect care a fost sesizat de martora R.C.A., avocat prin substituire în cauză, dar care a apreciat că ar fi vorba de onorariu.

După ședința de judecată, în jurul orelor 1700, inculpatul T. a fost sunat de către C.G. care îi spune inculpatului că nu are nevoie de un avocat în cauză, dar ceea ce urmărește este să iasă afară, aspect perceput corect de către inculpat care îi răspunde acesteia printr-o întrebare retorică „Deci cât de repede puteți ieși afară?", ocazie cu care acesta îi comunică că dosarul este complex, că i-a solicitat copia dosarului avocatei R.C.A., că în 2, 3 termene se poate ieși, iar prețul pentru acest dosar este de 5.000 de euro partea lui și 10.000 de euro urmând ca martora să-i aibă pregătiți „..deci, fără 5000 euro banii mei, eu nu mă bag. Și tre' să mai aveți încă 10.000 puși deoparte".

Faptul că inculpatul T.S. a fost angajat de martora denunțătoare C.G. pentru a o pune în libertate, urmare relațiilor pe care inculpatul a lăsat să se înțeleagă că le are asupra magistraților rezultă clar din dialogul purtat în continuare cu martora denunțătoare „Da. Eu vă spun următoare treabă, eu în realizarea activităților de verificare a martorei C.G., inculpatul T.S. a luat legătura cu unele persoane cunoscute astfel cum rezultă și din interceptarea convorbirilor telefonice din data de 06 octombrie 2010 dintre inculpat și o persoană numită „L." și dintre inculpat și numitul „I.", ambii interlocutori confirmând inculpatului că „G. este cea mai mare escroacă". În cursul dialogului inculpatul T. confirmându-i lui I. că nu se bagă pentru că este posibil ca G. să încerce să obțină o reducere de pedeapsă pe seama sa, întemeiat pe dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 143/2000: „..cred că nu mă bag, că am impresia că femeia aia a făcut o deaia cu.. Vrea să-și facă un „19" pe mine".

Ulterior, în cadrul discuției telefonice purtate cu investigatorul sub acoperire P., la data de 07 octombrie 2009, inculpatul îi spune acestuia despre suspiciunile pe care le avea în legătură cu C. că ar putea face un denunț împotriva sa, stabilind cu acesta să se întâlnească la data de 26 octombrie 2009 pentru a primi cei 500 de euro.

Pentru că inculpatul efectua verificări în ceea ce o privește pe C., la data de 18 octombrie 2009 a primit de la inculpata B.I.A. un mesaj pe telefon în care aceasta îi comunica că a fost contactată de C. care are banii, suma de 30.000 euro și a rugat-o să o ajute.

După primirea mesajului, inculpatul T. a contactat-o pe inculpata B. care i-a confirmat că a efectuat verificări așa cum i-a cerut inculpatul și că G. are banii întrucât a vândut un apartament. Inculpatul T. În cursul dialogului insistă asupra verificărilor privind existența sumei de 30.000 euro și îi cere inculpatei B. să-i solicite lui G. un extras de cont sau un document în acest sens „Măcar spune-i, băi foto, adu-mi un extras de cont, adu-mi ceva ..să văd că ai banii ăștia", pentru că altfel nu se bagă, oferindu-i inculpatei chiar un comision, însă acesta refuză întrucât au rămas prieteni după ce acesta a ajutat-o și nu are niciun alt interes decât să ajute.

Spre seară, inculpatul a fost contactat de martora C. care îi confirmă că a vorbit cu „I." și a înțeles că îl poate contacta, după care îi comunică că știe de ancheta pe care acesta a făcut-o în ceea ce o privește dar este firesc acest lucru iar, în continuarea discuției, inculpatul se angajează să o reprezinte și să o ajute în condițiile impuse de acesta. Astfel, inculpatul T. stabilește cu C. că va veni la termenul din 28 octombrie 2009 va vedea dosarul, își va depune delegația și pe data de 30 octombrie îi va spune ce a hotărât.

Tot cu această ocazie inculpatul T.S. a încheiat cu martora și contract de asistență juridică din 06 octombrie 2009, pentru onorariu de 500 euro (fila 18 Voi. II d.u.p.), stabilind ca banii să-i fie dați de P.N.

După plecarea de la penitenciar, inculpatul T.S., împreună cu martorul A.C., s-au deplasat la Restaurantul „V." de la ieșirea din Galați unde s-au întâlnit cu P.N. care a aflat că urma să plătească suma de 500 euro inculpatului. Motivând că nu a vorbit cu C., denumită de acesta „coana mare", investigatorul sub acoperire P. a stabilit cu inculpatul să vină în București să-i aducă banii.

În cursul dialogului, inculpatul T. i-a spus investigatorului că o va ajuta pe C. dar nu poate cere bani „aiurea" ci doar în momentul în care are pe ce să-i ceară, făcând referire la relațiile sale și nu bazându-se pe probatoriile din dosar, așa cum era firesc în cadrul unei convenții de asistență juridică „D.N., eu trebuie să stau de vorbă cu niște oameni pe tema asta, ca să pot să-i promit ceva".

Faptul că inculpatul i-a promis martorei denunțătoare că o ajuta să se libereze creându-i acesteia convingerea că are relații în rândul magistraților rezultă și din împrejurarea că avea unele suspiciuni cu privire la faptul că martora C. ar putea face un denunț în ceea ce îl privește. Relevante sunt discuțiile purtate în mediu ambiental, când inculpatul îi spune investigatorului sub acoperire că „Vreau să-mi fac și eu niște verificări ca nu cumva C. sau șeful lui C. să-i fi promis că o dă afară dacă mă leagă pe mine. Deci, eu trebuie să-mi fac și eu verificările mele", confirmând totodată lui P.N. că s-a certat cu C. dar și faptul că a avut clienți importanți, precum „C." și „G.".

În continuarea discuției, inculpatul T.S. i-a confirmat lui P.N. că nu va face nimic până nu va efectua verificările sale, iar pe data de 14 octombrie, după termenul din 12 octombrie, îi va spune lui G. (C.G.) ce poate face pentru ea, cât o costă și ce înseamnă implicare sa. Tot inculpatul i-a relatat lui P. discuția din penitenciar cu G., faptul că acesta a semnat contractul de asistență juridică, act ce i-a și fost prezentat de către martorul A.Ș.C., investigatorului, la mașină, faptul că urma să primească suma de 500 euro precum și împrejurarea că dosarul nici nu îl interesează nici nu îl dezinteresează, ceea ce îl interesa fiind obținerea unor câștiguri în realizare scopului propus „.. sincer vă spun, dosarul acesta nici nu mă interesează nici nu mă dezinteresează", „în măsura în care pot să câștig niște bani, mă bag "vadă "..la ce judecător e..Să vedem la ce astea..", precizându-i investigatorului sub acoperire că există soluții. Tot în cadrul discuției i-a cerut investigatorului sub acoperire și suma de 10 milioane pe care acesta s~a angajat să o aducă a doua zi.

Respectând înțelegerea, la data de 01 octombrie 2009 P.N. s-a întâlnit cu inculpatul la Restaurantul „H.", unde i-a înmânat suma de 1000 lei, respectiv, 20 de bancnote de câte 50 lei care proveneau din fondul special al Direcției Naționale Anticorupție. După plecarea din restaurant investigatorul sub acoperire l-a contactat telefonic pe inculpatul T.S. întrucât nu a semnat nicio hârtie pentru bani pe care i-a dat însă acesta l-a liniștit spunându-i că va semna contractul cu martora C.

La data de 06 octombrie 2009 inculpatul T.S. s-a deplasat la Penitenciarul Galați împreună cu asociatul său, martorul A.Ș.C. - avocat - unde au discutat cu martora C. Din discuțiile purtate și înregistrate în mediu ambiental rezultă că inculpatul T.S. i-a cerut martorei C. date privind situația dosarului în care aceasta era cercetată (faptele ce i-au fost reținute, situația dosarului, numărul, completul care judecă dosarul, cine o reprezintă și dacă dosarul a fost mediatizat, următorul termen de judecată) spunându-i că va cere copii de pe întreg dosarul cauzei la termenul din 12 octombrie 2009 iar, la data de 14 octombrie, după ce se documentează, va reveni și îi va spune ce anume poate să facă. Pentru a întări convingerea martorei că poate să o ajute pentru a fi pusă în libertate, inculpatul i-a relevat acesteia împrejurarea că la Galați „l-a pus liber pe „I." iar acum urmează S., cel transferat la Brașov". Pe inculpatul L.S. martora denunțătoare îl cunoștea de la soțul său aflat și el în penitenciar, L. fiind transferat din Penitenciarul Galați la Penitenciarul Codlea.

În continuare discuției C.G. i-a spus inculpatului că dosarul este voluminos cuprinzând 18-20 de volume dar acesta i-a spus că este dreptul său și va obține copii ale actelor urmând să depună în acest sens, o cerere, la termenul din 12 octombrie, chiar la completul de judecată pentru a-i fi aprobată de către președintele de complet.

Pe parcursul dialogului cu martora C., inculpatul T.S. având unele suspiciuni cu privire la faptul că martora ar putea să-l „bage în cerneală" a cerut acesteia „să scoată din vocabular" cuvântul „șpagă" folosit de acesta atunci când îi spunea inculpatului că este dispusă să facă orice pentru a fi liberată, întrucât nu se cunoșteau destul de bine. Serviciul Teritorial Galați, arătând că înainte de a pleca din penitenciar, inculpata B.A.I. i-a promis că o poate ajuta pentru a fi pusă în libertate în schimbul sumei de 30.000 Euro și că trebuie să încheie un contract de împrumut cu un avocat din Baroul București, pe nume „S.", care are relații și pe care inculpata urma să-l contacteze pentru a-i explica situația martorei denunțătoare. A doua zi, după plecarea inculpatei B.A.I., denunțătoarea C.G. l-a contactat pe inculpatul T.S. care i-a confirmat că vorbise cu inculpata B.A.I., urmând să efectueze o vizită la penitenciar în câteva zile.

Martora denunțătoare a fost audiată de către procuror la data de 26 mai 2009, astfel că, existând indicii cu privire la posibilitatea săvârșirii unor fapte de corupție, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A - Serviciul Teritorial Galați, constatându-se că inculpatul T.S. este apărător și în dosarul nr. 1280/2009 al Tribunalului Galați în care era cercetată inculpata B.A.I.

A doua zi, 27 mai 2009, denunțătoarea l-a contactat din nou pe inculpatul T.S., solicitându-i să meargă la penitenciar pentru a purta o discuție cu aceasta în privința situației sale, discuțiile telefonice fiind purtate - în aceleași condiții - și în zilele următoare, respectiv 4 iunie 2009 și 21 august 2009, de fiecare dată inculpatul T.S. fiind contactat de martora denunțătoare.

În cadrul acestor discuții, inculpatul a afirmat că acceptă să o ajute numai dacă sunt bani și dacă există o persoană în libertate, o rudă a denunțătoarei care „să alerge pentru ea".

În raport de aceste împrejurări, prin ordonanța procurorului din 24 septembrie 2009 s-a dispus introducerea în cauză, a investigatorului sub acoperire P.N., numele acestuia fiindu-i invocat în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu martora denunțătoare, aceasta afirmând că este un nepot al său care are o firmă de construcții și „face drumuri" la București, astfel că „poate alerga pentru ea", urmând ca inculpatul T.S. să discute cu acesta orice este necesar, bani pentru relații, comisioane, tot el fiind și persoana care îi va lăsa suma de 10 milioane pentru deplasarea la Galați.

În ziua de 30 septembrie 2009 inculpatul T.S. s-a întâlnit cu P.N. în incinta Tribunalului București unde au discutat despre termenul de judecată din 12 octombrie 2009 și despre posibilitatea unei eventuale reduceri de pedeapsă, punerea în libertate a martorei denunțătoare, toate acestea în contextul în care inculpatul urma să vină la Galați să se documenteze și să titlu de confiscare specială, reprezentând suma primită pentru trafic de influență.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a ridicat sechestrul asigurător luat asupra bunurilor aparținând inculpatei B.A.I., prin ordonanța din 25 noiembrie 2009 din dosarul de urmărire penală și anume apartamentul situat în Galați.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul T.S. a la plata sumei de 13.000 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpata B.A.I. la plata sumei de 12.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului de Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în esență următoarele:

Prin sentința penală nr. 544 din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Galați s-a dispus condamnarea inculpatei C.G. - denunțătoarea din prezenta cauză - la o pedeapsă de 17 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În perioada 15 aprilie 2009 - 11 mai 2009, denunțătoarea C.G. a stat în aceeași cameră, din Penitenciarul Galați, cu inculpata B.A.I., între cele două stabilindu-se o relație mai apropiată. Inculpata B.A.I. i-a spus denunțătoarei C.G. că a angajat un apărător ales din București, respectiv pe inculpatul T.S., care i-a promis că, în schimbul sumei de 30.000 Euro, va interveni la judecătorii care-i soluționează cauza pentru a fi pusă în libertate. La scurt timp după discuția purtată cu denunțătoarea C.G., inculpata B.A.I. a fost pusă în libertate de Curtea de Apel Galați. În acest context, martora C.G. i-a cerut inculpatei B.A.I. să o ajute și pe ea să ia legătura cu inculpatul T.S. pentru a interveni în favoarea sa la magistrații Curții de Apel Galați, pentru a fi pusă în libertate, cauza aflându-se în apel.

Înainte de a fi pusă în libertate și a pleca din penitenciar, inculpata B.A.I. i-a spus denunțătoarei că o poate ajuta să fie pusă în libertate, dar trebuie să-i dea suma de 30.000 Euro, urmând să angajeze un avocat din cadrul Baroului București.

Având suspiciuni asupra independenței și imparțialității magistraților care au soluționat dosarele în care martora denunțătoare avea calitatea de inculpată, aceasta a formulat, la data de 18 mai 2009, un denunț la Direcția Națională Anticorupție.

Din analiza probelor rezultă, cu certitudine, că inculpatul T.S. a luat decizia de a continua discuțiile cu martora C. numai după ce inculpata B.I.A. i-a confirmat că aceasta are suma de bani pretinsă, ce urma a fi folosită pentru ca acesta să-și exercite influența asupra magistraților investiți cu judecarea cauzei, ceea ce atrage răspunderea inculpatei B.I.A. și pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență.

Prin urmare, nici una dintre critici nu sunt fondate, faptele sale intrând în sfera complicității la trafic de influență, respectiv cumpărare de influență.

Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații T.S. și B.I.A. împotriva sentinței penale nr. 51 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.S. și B.I.A. împotriva sentinței penale nr. 51 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 375 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2012.