Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 19376/3/2008 reclamanta P.N.A., prin mandatar autorizat R. SA, a chemat în judecată pe pârâții SC P.N. SRL, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău (ORCTB) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, solicitând instanței să se constate:
- încălcarea dreptului de folosire exclusivă ce aparține reclamantei, titulară a mărcilor P.N. nr. aaa și bbb;
- că folosirea de către pârâta SC P.N. SRL a numelui comercial și a numelui de domeniu www.qqq.ro încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor reclamantei și a numelui comercial al acesteia;
- să se dispună anularea numelui comercial al pârâtei societate comercială și obligarea acesteia să-și schimbe numele comercial într-o denumire care să nu mai includă mărcile reclamantei și nici numele comercial al acesteia, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și obligarea pârâților ONRC și ORCTB la radierea numelui comercial din Oficiul Registrului Comerțului;
- să se dispună interzicerea folosirii numelui de domeniu înregistrat și folosit în prezent de pârâta societate comercială și obligarea Institutului de Cercetări în Informatică de a efectua transferul acestui nume de domeniu către reclamantă;
- să se dispună publicarea într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii ce se va pronunța.
1. Prin Sentința civilă nr. 1667 din 19 noiembrie 2008 Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Național al Registrului Comerțului.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.N.A.
A constatat că folosirea de către pârâta S.C. P.N. SRL a numelui comercial "P.N." înregistrat la ORCTB sub nr. YYY din 9 iulie 2007 și a celui de domeniu "www.qqq.ro" încalcă drepturile exclusive ale reclamantei P.N.A. asupra mărcilor sale înregistrate cu nr. aaa și bbb, precum și asupra numelui comercial aparținând reclamantei.
A dispus obligarea pârâtei SC P.N. SRL să-și schimbe numele comercial în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A interzis pârâtei SC P.N. SRL folosirea numelui de domeniu "www.qqq.ro".
A respins cererea privind anularea numelui comercial "P.N." înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. YYY din 9 iulie 2007, precum și cererea de obligare a pârâților Oficiul Național al Registrului Comerțului și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău la radierea acestui nume comercial din Oficiul Registrului Comerțului, ca neîntemeiate.
A respins cererea de obligare a pârâtului Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică București de a efectua transferul numelui de domeniu "www.qqq.ro" către reclamantă, ca neîntemeiată.
S-a dispus publicarea într-un ziar cu tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este titularul exclusiv al mărcii comunitare "P.N.", înregistrată la data de 07 aprilie 1999, pentru clasele de produse 3 și 5 și al mărcii internaționale "P.N." din 27 mai 1999, având și România ca țară desemnată.
Prin probele administrate reclamanta a dovedit că este titularul numelui comercial identic cu mărcile menționate și a dovedit că își desfășoară activitatea în domeniul produselor farmaceutice, pentru care și-a protejat mărcile arătate mai sus.
În calitate de titular exclusiv al mărcilor pe care le-a înregistrat pe cale internațională, și comunitar, reclamanta beneficiază de protecție în temeiul art. 2 din Legea nr. 84/1998 și pe teritoriul României, în condițiile convențiilor internaționale privind mărcile și indicațiile geografice la care România este parte, respectiv Convenția de la Paris (1891), Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid (1989), Tratatul privind dreptul mărcilor (Geneva, 1994) și Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț (TRIPS), ratificate prin Decretul nr. 1176/1968, respectiv Legea nr. 5/1998 și Legea nr. 4/1994.
Protecția acordată prin lege titularului mărcii presupune un drept exclusiv asupra mărcii, reglementat la art. 35 din Legea nr. 84/1998, care prevede, printre altele, că titularul mărcilor poate cere instanței să interzică terților să folosească în activitatea lor comercială un semn identic cu marca sa pentru produse sau servicii identice cu acela pentru care marca a fost înregistrată.
Pârâta SC P.N. SRL folosește în activitatea sa comercială numele comercial P.N. pe care l-a înregistrat la ORCTB sub nr. YYY din 09 iulie 2007.
De asemenea, pârâta este și titulara numărului de domeniu www.qqq.ro înregistrat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, conform regulilor pentru înregistrarea numelor de domenii și subdomenii din zona.ro.
În ceea ce privește dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, tribunalul a reținut că, deși nu se precizează expres, din exprimarea utilizată de legiuitor reiese că actele incriminate sunt de folosire a semnului ca marcă, a cărei funcție specifică este aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui întreprinzător de cele ale altuia, în timp ce numele comercial identifică întreaga activitate a unei societăți comerciale, fără a se face în mod necesar referire la bunurile sau serviciile care intră în obiectul său de activitate.
Cu toate acestea, utilizarea de către un întreprinzător a unui nume comercial identic sau similar cu o marcă aparținând alteia, poate să creeze confuzie cu privire la originea bunurilor sau serviciilor celor doi întreprinzători și, implicit, un conflict caracterizat ca fiind între două drepturi de proprietate industrială pentru rezolvarea căruia este necesar să se facă apel la justiție.
Deși s-a pretins de către reclamantă că pârâta și-ar fi înregistrat numele comercial și numele de domeniu cu rea-credință, tribunalul a reținut că în cauză nu s-au administrat probe pertinente și concludente din care să rezulte că societatea pârâtă ar fi avut cunoștință în luna iulie 2007 de existența societății reclamante, de mărcile aparținând reclamantei.
Tribunalul a constatat că reclamanta a invocat un risc de confuzie care include și riscul de asociere, ce rezultă din folosirea numelui comercial și a numelui de domeniu identice cu mărcile și numele comercial al reclamantei, pentru produse și servicii similare, astfel că rezultă fără echivoc legitimitatea acțiunii din prisma prevederilor art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Tribunalul a reținut că poate exista un conflict între marcă și nume comercial, că în cauză numele comercial a fost înregistrat ulterior drepturilor deja protejate prin mărcile aparținând reclamantei și că în cazul în care acesta aduce atingere mărcilor, se poate dispune schimbarea numelui comercial în temeiul art. 38 din Legea nr. 84/1998.
Societatea pârâtă are ca obiect de activitate importul și distribuția produselor farmaceutice și parafarmaceutice, asigură furnizarea de produse la nivel național, către clienții săi, farmacii și spitale, și nu doar la nivel local așa cum a susținut prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reclamanta este titulară a mărcilor P.N. pentru clasele 3 și 5, cu referire la produse farmaceutice, produse sanitare de uz medical, astfel că tribunalul a apreciat că există o similaritate între produsele protejate de mărcile reclamantei și serviciile ce constituie obiectul de activitate al pârâtei; consumatorul mediu avizat, confruntat cu achiziționarea produselor comercializate sub mărcile reclamantei, prin intermediul rețelei comerciale aparținând pârâtei, prestate sub numele comercial și numele de domeniu în litigiu, le va putea atribui aceeași proveniență și va putea crede că produsele reclamantei și serviciile pârâtei aparțin aceluiași producător sau unor producători diferiți dar între care există legături economice, financiare sau juridice, situație ce atrage în mod evident un risc indirect de confuzie.
Mai mult decât atât și numele comercial al pârâtei și numele de domeniu sunt identice cu mărcile înregistrate ale reclamantei, diferențele de grafică nefiind în măsură să înlăture această constatare a instanței, astfel că în cauză operează pe deplin prezumția existenței riscului de confuzie instituită prin prevederile art. 16 (1) din TRIPS, conform cărora existența riscului de confuzie este prezumată în cazul folosirii de către terți a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale titularului, întrucât această prezumție nu a fost răsturnată prin susținerile pârâtei din cauză potrivit cărora un astfel de risc este exclus deoarece pârâta are ca obiect doar distribuirea nu și producerea produselor farmaceutice, iar în activitatea desfășurată este obligată să folosească numele comercial în formă completă, respectiv P.N. SRL și nu doar cuvintele care alcătuiesc mărcile P.N.
Pârâta nu a administrat probe din care să rezulte că a avut consimțământul reclamantei pentru folosirea semnelor în conflict, astfel că tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei să nu mai folosească numele comercial și numele de domeniu în activitatea desfășurată.
Față de considerentele expuse și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, tribunalul a constatat întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamantă, reținând că folosirea de către pârâtă a numelui comercial și a numelui de domeniu încalcă drepturile exclusive ale reclamantei atât asupra mărcilor sale cât și asupra numelui comercial.
Prin ratificarea de către România a Convenției de la Paris în baza Decretului nr. 1177/1968, numele comercial intră sub incidența dreptului de proprietate industrială, în raport de prevederile art. 8, astfel că tribunalul reține că în cauza pârâta a adus atingere atât mărcilor reclamantei cât și numelui comercial al acesteia, chiar dacă numele comercial al reclamantei nu a fost depus și înregistrat și în România.
Tribunalul a respins ca neîntemeiate cererea privind anularea numelui comercial "P.N." înregistrat la ORCTB reținând că în cauză nu a fost dovedită vreo cauză de anulare a înregistrării numelui comercial, această procedură desfășurându-se în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 26/1990, precum și cererea de obligare a pârâților ONRC și ORCTB la radierea acestui nume comercial din Oficiul Registrului Comerțului, întrucât o astfel de măsură urmează doar desfășurării unor proceduri de dizolvare, lichidare a societății comerciale și produce efecte doar asupra acestei societăți, simpla dispoziție de obligare a pârâtei la schimbarea numelui comercial asigurând respectarea drepturilor reclamantei.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtului ICI București de a efectua transferul numelui de domeniu www.qqq.ro către reclamantă, întrucât și această procedură se desfășoară conform regulilor menționate mai sus, urmând ca reclamanta să formuleze o astfel de cerere către OTLD și să plătească taxele aferente pentru transferarea numelui de domeniu.
Tribunalul a dispus, cu scopul de a asigura repararea prejudiciilor suferite de reclamantă în urma acțiunilor pârâtei, publicarea dispozitivului prezentei hotărâri, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.
2. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 143 A din 29 septembrie 2009 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă SC P.N. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1667 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect legislația în materie, precum și probele administrate, în sensul dovedirii încălcării unui drept exclusiv asupra unor mărci și asupra numelui comercial aparținând reclamantei prin folosirea numelui comercial și a numelui de domeniu de către pârâtă.
Reclamanta este titulara unui drept exclusiv asupra mărcilor P.N. nr. aaa și P.N. bbb, înregistrate în anul 1999, precum și a numelui comercial P.N., drept protejat și pe teritoriul României, iar, pe de altă parte, pârâta este titulara numelui comercial P.N., înregistrat la ORCTB sub nr. YYY din 9 iulie 2007, nume folosit în activitatea sa comercială.
Problema care se impune a fi tranșată este dacă există un conflict între mărcile reclamantei și numele comercial al acesteia, protejate pe teritoriul României și numele comercial folosit de către pârâtă, respectiv dacă prin folosirea acestuia se aduce atingere dreptului exclusiv conferit reclamantei prin înregistrarea celor două mărci, drept consfințit în cuprinsul dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Mărcile deținute de către reclamantă au fost înregistrate anterior numelui comercial deținut de către pârâtă, conferindu-i acesteia un drept exclusiv asupra mărcilor protejate, incluzând și dreptul de a interzice folosirea aceluiași semn de către terți.
Pe de altă parte și numele comercial înregistrat de către pârâtă îi conferă acesteia un drept de proprietate industrială, recunoscut în temeiul art. 1 alin. (2) și alin. (8) din Convenția de la Paris, ratificată de România prin Decretul nr. 1117/1968.
Conform prevederilor art. 35 alin. (2) din lege pentru a se putea însă dispune interzicerea folosirii semnului de către terți este necesar ca aceștia să folosească în activitatea lor comercială: fie un semn identic cu marca, pentru produse identice sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată; fie un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând riscul de asociere a mărcii cu semnul.
Din conținutul textului legal sus-menționat rezultă că actele incriminate se referă la folosirea semnului ca marcă, a cărei funcție este de distingere a produselor sau serviciilor unui comerciant de cele ale altuia, numele comercial identificând întreaga activitate a acestuia.
Acest text de lege poate fi însă extins și la situația când se aduce atingere mărcii protejate prin folosirea unui nume comercial identic sau similar cu marca, existând posibilitatea de a se crea confuzie cu privire la originea bunurilor sau serviciilor celor doi comercianți.
Analiza conflictului apărut între mărcile protejate aparținând reclamantei, numele comercial al acesteia - pe de o parte și numele comercial aparținând pârâtei - pe de altă parte presupune analiza riscului de confuzie, care include și riscul de asociere rezultat în urma folosirii de către pârâtă a numelui comercial și a numelui de domeniu identice cu mărcile și numele comercial aparținând reclamantei.
Cât privește limitarea teritorială prin prisma căreia trebuie apreciat riscul de confuzie în ipoteza numelui comercial - la care face referire apelanta, Curtea a apreciat că aceasta trebuie apreciată raportat la probatoriul administrat în cauză, avându-se în vedere și faptul că titularul unui drept de proprietate industrială asupra numelui comercial are dreptul de a-și face cunoscut numele sub care își prestează serviciile, fără a se ține cont de limita teritorială a întinderii cunoașterii acestuia.
Curtea a apreciat că susținerile apelantei, în sensul că activitatea sa comercială ar fi limitată la zona Moldovei și Nordul Bucovinei sunt nedovedite, din probatoriul administrat în cauză rezultând că apelanta deține specialiști în management, marketing și vânzări din Canada și SUA, care fac achiziții de produse pentru apelantă.
Numele comercial și numele de domeniu deținute de pârâtă sunt identice cu mărcile și numele comercial deținute de reclamantă, iar terminația "SRL" la care face referire apelanta reprezintă o mențiune obligatorie care descrie forma de activitate a societății comerciale, fără a fi de natură a elimina confuzia dintre marcă și semn, confuzie ce presupune și asocierea spontană dintre societatea respectivă și mărcile reclamantei.
S-a făcut dovada și a similarității dintre produsele ce fac obiectul mărcilor aparținând reclamantei și serviciile pârâtei.
Pentru a se putea stabili similaritatea, au fost luate în calcul toate împrejurările care puteau crea publicului impresia că între produsele sau serviciile respective există o legătura, clasificarea bunurilor nefiind decisivă în problema asemănării.
Produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată marca se pot considera similare atunci când datorită naturii și destinației lor pot fi atribuite de cumpărători aceleiași origini. S-a apreciat în acest sens că bunurile sunt asemănătoare dacă atunci când sunt oferite spre vânzare sub marcă identică, este posibil ca publicul consumator să creadă că ele provin din aceeași sursă.
Pentru a se analiza riscul de confuzie, incluzând și riscul de asociere, se are în vedere consumatorul mediu.
Curtea a apreciat că în cauză s-a făcut dovada similarității între produsele ce fac obiectul protecției mărcilor aparținând reclamantei și serviciile ce constituie obiectul de activitate al pârâtei, astfel încât, consumatorul mediu avizat, confruntat cu achiziționarea produselor farmaceutice, comercializate sub marca reclamantei, va putea sa creadă ca aceste produse și serviciile de distribuție, care poartă același semn, aparțin aceluiași producător, atribuindu-le aceiași proveniență.
Chiar și în ipoteza când consumatorul mediu ar considera că produsele și serviciile aparțin unor entități diferite, acesta poate însă să aprecieze în mod întemeiat că între acestea există anumite legături economice, financiare, juridice, fapt care atrage riscul de asociere la care fac trimitere dispozițiile art. 35 alin. (2).
Lipsa consimțământului reclamantei pentru folosirea semnelor în conflict a fost recunoscută de către pârâtă în cadrul motivelor de apel formulate, astfel că au fost îndeplinite toate cerințele legale pentru constatarea dreptului încălcat exclusiv al reclamantei cu privire la cele două mărci P.N., cât și cel având ca obiect numele comercial P.N.
Folosirea de către pârâtă a numelui comercial încălcă totodată dreptul reclamantei asupra numelui comercial, acesta beneficiind de protecție, în baza prevederilor art. 1 alin. (2) din Convenția de la Paris.
Cât privește cele două domenii de internet, Curtea a apreciat ca fiind nefondate apărările pârâtei în sensul că riscul de confuzie ar fi înlăturat datorită unei diferențe grafice între cele două domenii, precum și între domeniu și marcă, având în vedere că terminațiile "ro" și "com" indică doar nivelul de înregistrare al numelui de domeniu, fără a fi de natură a elimina confuzia dintre marcă și semn.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive:
- În cauză s-a considerat în mod ilegal că în speță operează pe deplin prezumția existenței riscului de confuzie.
Nu se aplică în cauză dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, neexistând niciun risc de confuzie între cele două companii.
Marca este reglementată prin Legea nr. 84/1998, iar potrivit art. 3 lit. a) este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând unei alte persoane. În cazul cuvintelor, acestea devin apropiabile ca marcă și le este garantată protecția numai dacă îmbracă o formă caracteristică, specifică și nu forma generică și necesară a cuvântului; interpretarea contrată ar permite unei persoane să monopolizeze clasa/clasele de produse/servicii, soluție ce ar intra în contradicție cu spiritul legii.
Firma, reglementată prin Legea nr. 26/1990, reprezintă numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează.
Analizând cele două definiții legale se observă că asemănarea dintre firmă și marcă este dată de posibilitatea utilizării cuvintelor pentru construcția acestora. Se poate observa că în timp ce numele sub care se exercită comerțul individualizează comerciantul, numele din care este formată marca individualizează produsul sau serviciu.
Numele comercial este un element obligatoriu, caracteristic exclusiv comercianților, în timp ce marca este facultativă, putând fi apropiată atât de persoane fizice cât și juridice.
Între cele două concepte nu se poate pune semnul egalității, existând destule deosebiri.
- Nu poate exista risc de confuzie deoarece produsele și serviciile nu pot fi considerate similare.
Bunurile pot fi considerate asemănătoare dacă atunci când sunt oferite spre vânzare sub o marcă identică, este posibil ca publicul consumator să creadă că ele provin de la aceeași sursă.
Această confuzie este imposibilă chiar și pentru consumatorul mediu, pentru că recurenta nu are decât calitatea de intermediar între producător și farmacii.
Numele său comercial nu apare pe cutiile de medicamente sau pe alte produse din domeniul farmaceutic, iar după cum a rezultat din actele de la dosar reprezentând cutii de medicamente reclamanta este producătorul și vânzătorul acestora în vreme ce recurenta desfășoară numai o activitate de distribuție pe medicamente produse de terțe firme.
- Sunt în România sute de societăți comerciale care au în componența numelui lor comercial cuvintele "p." și "n." sau chiar "p./f.n." - pe care ar trebui să le cheme în judecată reclamanta în condițiile în care apreciază posibil un risc de confuzie.
- În mod eronat s-au apreciat de instanța de apel ca nedovedite susținerile privind faptul că activitatea sa comercială este limitată la zona Moldovei și Nordului Bucovinei.
- S-a înființat și înregistrat conform dispozițiilor legale, fără niciun fel de obiecții din partea vreunei autorități competente.
- În ceea ce privește numele de domeniu, acesta este folosit de recurentă în concordanță cu numele societății, la data respectivă neexistând nicio cerere din partea reclamantei privind înregistrarea domeniului său. Se poate observa totodată diferența de grafică între cele două domenii sau între domenii și marcă.
Pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive justificată pe obligațiile care îi revin în înregistrarea firmelor, neavând nicio competență în materia proprietății industriale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului este neîntemeiată, după cum în mod corect s-a reținut în cauză, față de capetele de cerere formulate de reclamantă, printre care se află și cel referitor la anularea unui nume comercial, în înregistrarea căruia intervine competența pârâtului.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
- În cauză nu s-a reținut o prezumție a existenței riscului de confuzie, procedându-se la analiza cerințelor impuse de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
Fără a contesta diferențele dintre marcă și numele comercial, pornind de la procedura de acordare a protecției până la funcția juridică a fiecăruia, trebuie subliniat că aspectele relevate în cadrul celei de a doua critici nu prezintă relevanță în cauză. În egală măsură, nu se poate proceda la analiza condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un cuvânt pentru a fi protejat ca marcă, în lipsa unui cadru procesual adecvat.
Esențială pentru soluționarea litigiului este lămurirea problemei existenței unui conflict între marcă și numele comercial, după cum în mod corect a procedat instanța de apel și nu analiza celor două concepte, așa cum susține recurenta.
- În analiza riscului de confuzie, recurenta susține că produsele și serviciile aparținând părților în litigiu nu pot fi considerate similare, întrucât o asemenea ipoteză este posibilă atunci când acestea sunt oferite spre vânzare sub o marcă identică.
Raționamentul recurentei este greșit întrucât, după cum în mod corect a reținut și instanța de apel, un conflict în sensul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 poate interveni și între o marcă și un nume comercial-acesta din urmă conferind un drept de proprietate industrială, în temeiul art. 1 alin. (2) și alin. (8) din Convenția de la Paris, ratificată de România prin Decretul nr. 1117/1968.
Date fiind identitatea dintre numele comercial al recurentei cu mărcile deținute de reclamantă și similaritatea dintre produsele protejate prin marcă pe numele reclamantei (farmaceutice) și serviciul de distribuție al acestor produse care îi aparține recurentei - reținute prin decizia de apel și critica aferentă din recurs, în mod corect s-a reținut în cauză că sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
În aceste condiții, calitatea de intermediar pe care recurenta o susține nu înlătură riscul de confuzie, incluzând și riscul de asociere, care este accentuat de faptul că numele său comercial apare pe ambalajele medicamentelor alături de cel al reclamantei (identic cu mărcile protejate pe numele acesteia), scris cu aceleași caractere și aceeași mărime, vizibile față de sublinierea calității sale de distribuitor care este făcută cu caractere mai mici.
Pentru un consumator mediu, obișnuit, date fiind identitatea de semne, respectiv marcă/nume comercial și similaritatea produselor și serviciilor, riscul de confuzie este evident când se află în fața produselor reclamantei, distribuite de către pârâta-recurentă, cu menționarea numelui său comercial, vizibil pe ambalaj, atribuind produsul și serviciul aceleiași surse.
Chiar și în ipoteza în care consumatorul mediu este interesat și de detaliile aflate pe ambalaj, din care ar rezulta calitatea de distribuitor al recurentei, confuzia nu este înlăturată, aceasta intervenind în forma sa indirectă; consumatorul poate aprecia că între titularul mărcilor și recurentă există legături economice, financiare.
- Faptul că în România mai sunt firme înregistrate care au denumiri identice sau similare cu marca/numele comercial al reclamantei nu prezintă relevanță, atât timp cât, pentru moment aceasta a înțeles să-și protejeze drepturile numai față de recurentă. Nicio normă legală nu o obligă pe reclamantă să acționeze simultan împotriva tuturor celor care i-ar prejudicia drepturile, aceasta fiind singura în măsură să aprecieze modalitatea de protejare a acestora.
- Constatarea ca nedovedite a susținerilor recurentei privind raza de desfășurare a activități sale de către instanța de apel nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
- Critica referitoare la înființarea și înregistrarea cu respectarea dispozițiilor legale nu prezintă relevanță în cauză, prima instanță respingând cererea de anulare a numelui comercial. Totodată, în aprecierea conflictului dintre marcă și numele comercial, din perspectiva art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, nu se analizează legalitatea invocată de către recurentă, după cum s-a detaliat mai sus.
- După cum rezultă din considerentele deciziei de apel, numele de domeniu de internet ce aparține recurentei este privit în paralel și cu mărcile înregistrate pe numele reclamantei - aspect necriticat pe calea recursului, iar diferența de grafică dintre domeniile de internet a fost analizată de instanța de apel, fără ca recurenta să formuleze critici cu privire la modul de soluționare a apelului sub acest aspect - decizia de apel/considerentele care o susțin fiind supuse căii de atac a recursului, în condițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC P.N. SRL împotriva Deciziei nr. 143/A din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.
Procesat de GGC - NN