Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 259 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții R.E.A.A. și F.A.E. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, și a obligat pe pârâtă să achite reclamanților suma de 22.807,41 RON conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expert A.F., reprezentând justa despăgubire pentru terenul expropriat în suprafață de 362,31 mp, proprietatea reclamanților, situat în extravilanul localității Rîfov, T. aaa, P.bbb/21 arabil, jud. Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, despăgubirea ce se cuvine reclamanților cărora li s-a expropriat suprafața de teren respectivă, se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri avându-se în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.
S-a reținut că, în cauză, doi dintre experții desemnați de instanță au stabilit, pe baza prețului cu care imobilele se vând în zona respectivă în prezent, un preț mediu de 18 euro/mp, pe baza căruia Tribunalul a stabilit că justa despăgubire ce se cuvine pentru terenul expropriat este de 22.807,41 RON.
Instanța a înlăturat constatările celui de-al treilea expert privind prețul de 3 euro/mp ca fiind valoarea reală a imobilului, deoarece chiar din fișa tehnică și de evaluare anexă raportului de expertiză reiese că prețul ofertă pentru o suprafață de 2750 mp, în care se încadrează și cea expropriată, este de 20 euro/mp.
Împotriva sentinței menționate, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
- în mod greșit, prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de către expertul A.F., care nu a luat în considerare prețurile reale de tranzacționare ale terenurilor din comuna Rîfov, ci doar ofertele de vânzare publicate pe internet, nu a ținut cont, la stabilirea valorii reale, și de lipsa daunelor aduse proprietarului, de amplasarea terenului în extravilanul localității, de suprafața mică expropriată și nici de categoria de folosință a terenului expropriat; de asemenea, comisia desemnată potrivit art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 trebuia să întocmească un raport de expertiză unic, semnat de toți cei trei experți, ceea ce nu s-a întâmplat;
- prin omologarea raportului de expertiză, reclamantul se îmbogățește fără justă cauză pe seama statului, în condițiile în care statul le-a oferit reclamanților, la momentul exproprierii, un preț de peste 6 ori mai mare decât cel plătit de aceștia la data cumpărării, în anul 2003, pentru întreaga suprafață de circa 7500 mp;
- în mod nelegal, prin considerentele sentinței, s-a reținut că din raportul de expertiză al expertului parte al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. nu ar rezulta criteriile pe baza cărora expertul ar fi luat în considerare prețurile referitoare la terenuri păduri, din moment ce aceste criterii sunt explicate în acel raport de expertiză;
- în condițiile în care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a consemnat suma de 13.045,30 RON pe seama și la dispoziția reclamantului R.E.A.A. cu titlu de despăgubire cuvenită pentru expropriere, se impunea obligarea pârâtului doar la plata diferenței între suma consemnată și valoarea reală stabilită de către instanță.
Prin Decizia nr. 205 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și, în consecință, a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" din art. 26 din Legea nr. 33/1994 are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu de oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori prețul de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială.
În speță, potrivit evidențelor unității administrativ-teritoriale - Primăria comuna Rîfov, dar și a evidențelor cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare întocmite de B.N.P. "I.C." Ploiești, prețurile terenurilor situate în extravilanul comuna Rîfov, înstrăinate în lunile noiembrie - decembrie 2007, așadar în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii de stabilire a despăgubirilor - octombrie 2007, precum și în lunile iunie - iulie 2008, au fost cuprinse între 0,16 RON/mp și 2,07 RON/mp, respectiv 0,11 RON/mp - 1,19 RON/mp.
S-a apreciat că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere a prețului, prețul solicitat fiind mai mare.
Avându-se în vedere expertiza de specialitate întocmită în faza apelului, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat că prețul de vânzare obișnuit al imobilelor de același fel este mai mic decât prețul oferit de expropriator, de 3,6 RON/mp și, întrucât despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, se impune respingerea acțiunii, fără a se mai analiza celelalte motive de recurs.
Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:
- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv adresa din 07 mai 2009 emisă de B.N.P. M.G. și M.C., care comunică un preț de tranzacționare plătit și stipulat în acte între 18 euro/m.p. și 27 euro/m.p., pentru terenuri de același fel, în extravilanul comunei Rîfov, de asemenea, contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, cu un preț de tranzacționare plătit și stipulat de 18 euro/m.p. (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).
Acest din urmă contract a fost avut în vedere într-un alt dosar - 5552/105/2007 - ca reflectând prețul cu care se vând imobilele în comuna Rîfov, respectiv 18 euro/m.p., după cum rezultă din Decizia nr. 97 din 7 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
- Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, refuzând să primească cele două opinii ale experților E. și C. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Cei doi experți, așa cum rezultă din conținutul răspunsurilor la obiecțiunile depuse la raportul de expertiză și din anexe, au avut în vedere, alături de contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, și adresa din 07 martie 2009 emisă de BNP M.M.G. și M.C., care comunică un preț de tranzacționare plătit și stipulat în acte între 18 și 27 euro/mp pentru terenuri de același fel, în extravilanul comunei Rîfov, adresă solicitată chiar de expertul C.
- Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se la prețurile din 2007, iar nu la prețul de tranzacționare de la momentul expertizei (2009).
Recurenții-reclamanți au atașat Decizia nr. 97 din 7 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești și Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că primul motiv de recurs este inadmisibil, deoarece este fundamentat pe o normă abrogată. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează temeinicia, iar nu legalitatea deciziei.
Chiar dacă s-ar lua în considerare susținerile din acest motiv de recurs, intimata a susținut că se impune respingerea lor, întrucât cei doi experți la care s-a făcut referire prin motivele de recurs nu au luat în calcul prețurile de tranzacționare evidențiate în adresa din 7 mai 2009 și în contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, ci ofertele de prețuri postate pe internet sau publicate în presă. De altfel, în cauză nici nu s-a formulat un răspuns la obiecțiuni de către experți, astfel cum pretind recurenții, deoarece instanța a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, recurenții fiind în eroare pe acest aspect.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, și acesta vizează aspecte de temeinicie și, oricum, este nefondat, întrucât recurenții nu au suferit nicio vătămare, prețurile de tranzacționare ale terenurilor din aceeași zonă fiind mult inferioare despăgubirilor oferite reclamanților la momentul hotărârii de stabilire a despăgubirilor (octombrie 2007), cât și la momentul întocmirii raportului de expertiză (mai 2009). Cele două înscrisuri depuse la dosar de către recurenți atestă situații singulare, iar tranzacția consemnată în contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009 nu este reală, deoarece vânzătorul achiziționase terenul tocmai de la recurentul R.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
După cum arată, în mod corect, intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu pot reprezenta un temei juridic viabil al motivelor de recurs, în condițiile în care această normă era abrogată la data declarării căii de atac - 22 decembrie 2009, încetarea activității normei operând prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Cu toate acestea, indicarea drept temei juridic a unei norme abrogate nu conduce de plano la înlăturarea, ca inadmisibilă, a criticii astfel formulate, după cum pretinde intimata.
Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs este sancționată cu nulitatea recursului, însă numai dacă dezvoltarea acestora nu face posibilă încadrarea sa într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Așadar, sancțiunea nulității este aplicabilă doar în situația în care niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în ipotezele de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în caz contrar, impunându-se, după caz, menținerea sau înlăturarea motivelor de recurs potențial încadrabile sau nu din punct de vedere juridic.
Această din urmă situație descrisă corespunde celei din speță, unde s-a indicat eronat temeiul juridic al unuia dintre motivele de recurs, a cărui înlăturare se realizează numai dacă nu este posibilă recalificarea sa în raport de cazurile din art. 304 C. proc. civ.
Se constată că susținerile recurenților-reclamanți pot fi cercetate prin prisma cazului din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce urmează:
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză ...".
În cauză, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 66 din 4 octombrie 2007 emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin care s-a dispus exproprierea terenului proprietatea reclamanților din prezenta cauză, situat în extravilanul comunei Rîfov, județ Prahova, număr cadastral bbb/1, în suprafață de 362,31 mp - s-a efectuat, în luna decembrie 2007, o expertiză topografică, în urma căreia prima instanță a admis contestația și a stabilit cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptățiți reclamanții în urma exproprierii la suma de 22.897 RON.
În cursul judecării apelului, s-a efectuat o nouă expertiză specialitatea topografie, datată mai 2009.
În aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sus-citat, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților ca urmare a exproprierii ar fi trebuit stabilit în raport de data întocmirii raportului de expertiză, respectiv al celui efectuat în apel, dispus la solicitarea apelantei-pârâte, care criticase, în motivarea căii de atac, modul de efectuare a aceleiași probe în fața tribunalului.
Cu toate acestea, se observă că instanța de apel a valorificat înscrisuri (adresele emise de B.N.P. I.C. și de Primăria comunei Rîfov) din care rezultau prețurile de vânzare în aceeași zonă consemnate în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în lunile noiembrie - decembrie 2007 și iunie - iulie 2008, înlăturând înscrisurile administrate de către reclamanți, respectiv adresa din 7 mai 2009 emisă de B.N.P. M.M.G. și contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009 - la care se face referite prin motivele de recurs - ce atestau prețuri de vânzare din acte autentice la nivelul anului 2009, respectiv cu două luni anterior datei întocmirii raportului de expertiză.
În aceste condiții, se constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dând eficiență unor mijloace de probă nerelevante pe aspectul momentului calculării despăgubirilor și ignorând dovezi pertinente și concludente pe acel aspect.
Constatarea că mijloacele de probă favorabile pretențiilor nu răspundeau, astfel cum se deduce din considerentele deciziei de apel, cerinței - regăsite în același art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - de a reflecta prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare nu este viabilă în ceea ce privește cele două înscrisuri anterior menționate, înfățișate de către reclamanți, din moment ce acestea atestă, după cum s-a arătat, tocmai asemenea preț de cumpărare.
Pe de altă parte, interpretarea dată de către instanța de apel dispoziției legale "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", în sensul că ar viza prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare, este corectă, însă nu epuizează conținutul conceptual al sintagmei, fiind necesar a se recurge la regula de interpretare teleologică, pentru identificarea voinței legiuitorului în edictarea normei.
Prețul de vânzare practicat "în mod obișnuit" reprezintă prețul de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară locală în urma fluctuației cererii și a ofertei și la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referință, la o anumită dată, respectiv cea indicată de către legiuitor.
În acest context, actele autentice de vânzare-cumpărare constituie un indiciu important pentru aprecierea acestui preț, fără a se ignora, însă, alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale, pe care instanța de apel le-a exclus de plano din probatoriul considerat relevant în cauză.
Determinarea forței probante a unei dovezi administrate implică stabilirea, în prealabil, a împrejurărilor și situațiilor de fapt ce trebuie probate, iar acestea din urmă se conturează din interpretarea corespunzătoare a legii aplicabile raportului juridic dedus judecății.
În cauză, instanța de apel a restrâns înțelesul noțiunii de "preț de vânzare obișnuit" la prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare (dar și acelea reținute selectiv, înlăturând nemotivat date rezultate din alte contracte încheiate în formă autentică), fapt ce a condus la înlăturarea unor mijloace de probă concludente pe aspectul prețului de piață.
Interpretarea sintagmei legale în discuție în sensul necesității determinării prețului de piață este confirmată de intenția legiuitorului, exprimată în același art. 26 alin. (2), de a se recurge la administrarea probei cu expertiză.
Dacă s-ar fi urmărit cercetarea doar a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică la data indicată de legiuitor, instanța de judecată ar fi fost în măsură să procedeze la administrarea probei cu înscrisuri fără a solicita opinia unui specialist, ceea ce ar încălca prevederea legală anterior menționată.
Pe de altă parte, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să înlăture pe cele contrare, inclusiv un raport de expertiză, căruia nu i se poate recunoaște o poziție superioară în ierarhia mijloacelor de probă.
În cazul în care, însă, raportul de expertiză se corelează cu alte probe administrate, nu există nicio justificare pentru înlăturarea sa din ansamblul dovezilor relevante pentru stabilirea unei anumite situații de fapt.
În cauză, în raportul de expertiză întocmit în apel, doi dintre cei trei experți desemnați de către instanța de apel, respectiv P.M. (nu E., astfel cum se arată în motivele de recurs) și C.C. au opinat în sensul că despăgubirile trebuie calculate la prețul de 18 euro/mp, ceea ce este de natură să confirme mențiunile din cele două înscrisuri înfățișate de către reclamanți în faza apelului, totodată, aprecierea primei instanțe în calculul despăgubirilor; astfel, nu există nicio justificare pentru înlăturarea concluziilor acestui raport adoptat în majoritate de către echipa de experți desemnată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 (cu privire la modul de desemnare a experților în cauză nu s-a formulat nicio critică în cauză).
Este de precizat, în același timp, că expertiza din apel a fost dispusă în contextul motivului de apel ce viza nelegalitatea întocmirii raportului de expertiză în primă instanță, din perspectiva faptului că cei trei experți desemnați în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, au întocmit trei rapoarte diferite, semnate individual, din cauza divergenței de opinii între unul dintre experți și opinia majoritară.
Or, în apel, opinia majoritară a confirmat-o pe cea adoptată, de asemenea, în majoritate la prima instanță, în sensul determinării prețului zonei ca fiind 18 euro/m.p.
Se reține, totodată, că, în cadrul probei cu înscrisuri administrate de către reclamanți, s-au depus la dosar mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Prahova, ce au vizat stabilirea despăgubirilor pentru exproprierea unor terenuri din aceeași zonă aparținând aceluiași reclamant R. (în prezentul recurs făcându-se dovada rămânerii irevocabile a uneia dintre hotărârile astfel atașate prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).
Din conținutul acestora, rezultă, de asemenea, că prețul de vânzare obișnuit pentru terenuri din aceeași zonă cu cel din cauză este de 18 euro/m.p.
Se impune, de asemenea, precizat că prețul stabilit de către expropriatori prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, contestată în prezenta cauză, a fost de 36 RON/m.p. (total 13.045,30 RON pentru o suprafață de 362,31 mp, la un curs de 3,53 RON/1 euro), ceea ce înseamnă că probatoriul relevant pe aspectul prețului zonei administrat în cursul procedurii judiciare ar fi trebuit să reflecte, dacă nu același preț, cel puțin un preț apropiat de cel oferit de către pârâta din cauză.
Or, probatoriul valorificat prin decizia de apel, relevă o diferență foarte mare între prețul oferit de expropriator și cel reținut de către instanța de apel, ceea ce era de natură a induce un dubiu în privința aptitudinii mijloacelor de probă respective de a avea putere doveditoare în prezenta cauză, motiv pentru care trebuiau înlăturate, pe lângă argumentele deja expuse.
În aceste condiții, se constată că decizia de apel este nelegală, întrunit fiind cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe acest temei, Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot decizia de apel, în aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și, procedând la rejudecarea apelului, constată că acesta este nefondat și îl va respinge ca atare, în temeiul art. 296 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții R.E.A.A., împotriva Deciziei civile nr. 205 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești , secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică în tot decizia recurată.
Respinge apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Sentinței civile nr. 259 din 25 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.
Procesat de GGC - NN