Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 43050/3/2009, reclamanții B.I., B.I.B.C., C.N.L. și C.F., în calitate de coproprietari ai imobilului teren, situat în satul Moara Vlăsiei, comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, tarla 136, parcela A 555, identificat cu număr cadastral x, intabulat în cartea funciară a localității Moara Vlăsiei, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R., au solicitat să se dispună exproprierea totală a imobilului teren proprietatea lor, în suprafață de 6.000 m.p., cu obligarea expropriatorului la plata sumei de 120.000 euro, reprezentând prejudiciu ca urmare a exproprierii totale.
În subsidiar, în cazul în care se va considera că nu se impune exproprierea totală, au solicitat instanței să oblige expropriatorul la plata unei juste și echitabile despăgubiri în cuantum de 1.200 euro pentru exproprierea parțială a terenului în suprafață de 60 m.p. din totalul de 6.000 m.p., proprietatea reclamanților, precum și obligarea expropriatorului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 07 aprilie 2011, instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 43329/3/2009 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, la prezentul dosar, văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 1850 din 27 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea principală și cererea conexă formulată de reclamanții B.I., B.I.B.C., C.N.L. și C.F., a obligat expropriatorul la plata unei juste despăgubiri în favoarea reclamanților, în cuantum de 44.384 euro (1.061+43.323 euro), echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru exproprierea parțială a suprafețelor de 60 m.p. și 2.449 m.p., din suprafața totală de 6.000 m.p., situate în satul Moara Vlăsiei, comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov și a obligat expropriatorul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 11.575 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt coproprietarii imobilului supus exproprierii, în suprafață totală de 6.000 m.p., identificat cu număr cadastral x, intabulat în cartea funciară a localității Moara Vlăsiei, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 14 martie 2008 de B.N.P. - M.P. și Asociații.
Prin H.G. nr. 1546/2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta - Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcănești și Ploiești", s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a imobilelor, proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării mai sus menționată, expropriator fiind Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.
În Anexa acestei hotărâri se regăsesc și două porțiuni de teren în suprafață de 60 m.p. și respectiv în suprafață de 2.449 m.p. din suprafața totală a proprietății reclamanților de 6.000 m.p.
S-a mai reținut că, la data de 10 iunie 2009, expropriatorul a emis Hotărârea nr. 328 din 10 iunie 2009, care privește exproprierea parțială a suprafeței de 60 m.p., prin care li s-a oferit reclamanților, cu titlu de despăgubire, suma de 956,28 lei, precum și Hotărârea nr. 329 din 10 iunie 2009, care privește exproprierea parțială a suprafeței de 2449 m.p., prin care li s-a oferit reclamanților, cu titlu de despăgubire, suma de 40.974,95 lei.
Prima instanță a constatat că valoarea reală a terenului de 60 m.p. supus exproprierii a fost greșit stabilită, cuantumul corect al acesteia fiind cel care rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, și anume 17,69 euro/ m.p., în total 1061 euro.
Cu privire la cererea conexă, instanța a reținut că valoarea reală a terenului de 2449 m.p. supus exproprierii este de 17,69 euro/ m.p., astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, în total 43.323 euro.
Tribunalul a mai reținut că nu se impune exproprierea totală a terenului de 6.000 m.p., deoarece din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză nu rezultă că suprafețele de 3.363 m.p. și respectiv de 128 m.p. (teren rămas neexpropriat ) sunt în zona de protecție a autostrăzii, în sensul art. 17 din O.G. nr. 43/1997.
Împotriva sentinței pronunțată de tribunal au declarat apel reclamanții și pârâtul.
În apelul declarat de pârât s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece, din conținutul raportului de expertiză, reiese că evaluarea terenului expropriat a avut la bază metoda comparației directe cu oferte de vânzare postate pe internet, și nu prețurile reale de tranzacționare. S-a mai susținut că suprafața de teren de 6.000 m.p., din care face parte suprafața expropriată, a fost cumpărată de către reclamanți cu suma de 3,93 euro/ m.p., despăgubirea oferită de către Statul român fiind de 4,51 euro/ m.p., astfel că despăgubirea este una reală, justă și acoperitoare.
În apelul declarat de către reclamanți s-a arătat că prima instanță nu a evaluat corect probatoriul, reținând în mod greșit situația de fapt dedusă judecății, apreciind în mod greșit că nu se impune exproprierea totală a terenului de 6.000 m.p. și că în mod greșit s-a reținut de către instanță că nu s-ar fi făcut dovada că prin exproprierea parțială s-ar fi produs un prejudiciu reclamanților. S-a mai susținut că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere și prejudiciul nerealizat de către reclamanți, rezultat din lipsa de folosință cauzată prin exproprierea imobilului.
Prin decizia nr. 424/ A din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au admis ambele apeluri, s-a dispus exproprierea și pentru suprafața de 128 mp ce face parte din suprafața totală de 6.000 m.p., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, a fost obligat expropriatorul la plata sumei de 397 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubire pentru această suprafață de teren, s-a respins, ca nefondată, cererea privind contestarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafața expropriată de 60 mp, respectiv, 2449 mp, calculate potrivit hotărârilor nr. 328/2009 și nr. 329/2009 și s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de Statul Român, s-a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, ori după caz, altor persoane îndreptățite.
Conform concluziilor expertizei efectuate în apel, la data de 04 octombrie 2012, prin raportare la tranzacții având ca obiect terenuri libere similare situate în zone similare cu terenul evaluat și a căror dată de tranzacționare este apropriată de data expertizei de evaluare, având la bază informațiile din piață existente la momentul redactării raportului de expertiză privind tranzacțiile din perioada 2011-2012, valoarea estimativă de piață a terenului în cauză este de 3,09 euro/ m.p.
Instanța de apel a constatat, astfel, că valoarea calculată pe metru pătrat, așa cum a fost stabilită prin hotărârile nr. 328 și respectiv 329/2009, este mai mare decât valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în faza apelului, astfel încât, sub acest aspect, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – C.N.A.D.N.R., este întemeiat, ceea ce a determinat respingerea cererii privind contestarea cuantumul despăgubirilor pentru suprafețele expropriate de 60 m.p. și respectiv 2449 m.p., corect calculate prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 328/2009 și nr. 329/2009.
Cât privește apelul declarat de către reclamanți, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 24 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, dispunând exproprierea totală.
În speță, prin raportul de expertiză întocmit în fața instanței de apel, s-a stabilit că, în ceea ce privește evaluarea prejudiciului adus proprietarilor, inițial, terenul cu suprafața totală de 6.000 m.p. cu nr. cadastral 2443 avea ieșire pe latura sud-vestică la un drum de exploatare, iar prin construirea autostrăzii, terenul a fost împărțit în 4 loturi, lotul din extremitatea nord-estică nemaiavând acces la drum, atât pe latura de nord-est, cât și pe celelalte două laturi, terenul 2443/4 fiind mărginit de proprietăți private. S-a reținut că la data actuală, terenul cu nr. cadastral 2443/4 cu suprafața de 128 m.p., nu mai are ieșire la niciun drum de acces în conformitate cu documentația cadastrală întocmită și depusă la dosar, ceea ce împiedică cultivarea acestuia. Acest lot nu îndeplinește nici condiția de a fi exploatat agricol în condiții de rentabilitate, experții propunând și exproprierea acestui lot, care are o valoare de 397 euro fiind calculat cu 3,09 euro/ m.p.
Instanța de apel a mai reținut că, în speță, comisia de experți nu a identificat cauze suplimentare care să conducă la stabilirea unui posibil prejudiciu cauzat reclamanților prin exproprierea terenului, și care să se reflecte și asupra lotului de 3.363 m.p. rămas în proprietate, ținând cont că terenul nu și-a schimbat indicatorii urbanistici, rămânând un teren extravilan arabil și că reclamanții nu au dovedit că ar fi fost împiedicați de lucrările de lărgire ale centurii să își desfășoare activitatea.
Prejudiciul suferit de către proprietarul terenului rămas neexpropriat, datorită lucrărilor de construcție a autostrăzii, se poate rezuma doar la lipsa dreptului de utilizare a acestuia, respectiv la contravaloarea recoltei, care nu a putut fi cultivată pe lotul rămas neexpropriat, în perioada 2009-2011, însă doar cu condiția ca aceștia să dovedească că au avut intenția de a cultiva terenul, însă au fost împiedicați de lucrările de construcție, ceea ce în speță, reclamanții nu au probat.
Cu privire la această suprafață de 3363 m.p. cu nr. cadastral 2443/2 cuprins între De 490 la sud-est și autostrada A3 la nord-vest, experții au stabilit că acest lot are ieșire pe latura de sud-este la drumul de exploatare De 490, existând așadar cale de acces, spre deosebire de lotul de teren de 128 m.p. cu nr. cadastral 2443/4 cuprins între Autostrada A 3 la sud-vest și un lot de teren proprietate privată la nord-vest de loturile expropriate, acesta neavând acces la nici un drum.
Comisia de experți a apreciat de asemenea că nu se poate cuantifica un spor de valoare rezultat din executarea Autostrăzii A3, ținând cont că din analiza evoluției prețurilor de vânzare înregistrate nu se poate separa o componentă de creștere a acestora, aferentă, categoriei de drum la care imobilul ar avea acces, și că, în plus, nu se înregistrează o schimbare a posibilităților de utilizare a terenurilor rămase în proprietatea reclamanților, aceste terenuri rămânând în continuare terenuri extravilane arabile.
Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a apreciat că este necesară exproprierea și pentru suprafața de 128 mp ce face parte din suprafața totală de 6000 mp situată în satul Moara Vlăsiei, comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov identificată prin raportul de expertiză întocmit de experții E.R., S.F. și P.M., cu obligarea expropriatorul la plata unei juste despăgubiri în favoarea reclamanților pentru acest teren, în cuantum de 397 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R din ziua plății.
Împotriva deciziei nr. 424/ A din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.
În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că decizia recurată este nelegală sub aspectul dispunerii de către instanță a exproprierii suprafeței de 128 mp, soluție dată cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Recurentul arată că Legea nr. 33/1994 reprezintă dreptul comun în materia exproprierii. Procedura instituită de această lege are în vedere faptul că instanța de judecată se pronunță cu privire la expropriere, în urma sesizării expropriatorului. Potrivit art. 24 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, invocat de instanța de apel în motivarea deciziei, în cadrul acestei proceduri, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia dacă exproprierea este în parte posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
În privința exproprierii unor imobile în vederea realizării unor lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, cum este cazul în prezenta cauză, legiuitorul a edictat norme speciale, și anume Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acțiunii (30 octombrie 2009), iar ulterior Legea nr. 255/2010.
Legea nr. 198/2004 stabilește o procedură distinctă față de Legea nr. 33/1994, exproprierea fiind atributul exclusiv al puterii de stat, putând fi dispusă numai de autoritatea publică centrală sau locală, care stabilește, totodată, și suma despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate.
În aceste situații, instanța de judecată poate interveni numai pentru soluționarea contestației formulată împotriva cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, prevede că: "Expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței de judecată (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii". La alin. (3) se prevede că: „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit cu dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".
Prin urmare, conchide recurentul, Legea nr. 198/2004 face trimitere la norma de drept comun în materia procedurii de expropriere numai cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii.
Articolele 21-27 din Legea nr. 33/1994 stabilesc instanța competentă să soluționeze acțiunile, modalitatea de stabilire a prejudiciului, data la care se calculează acesta, precum și faptul că proprietarul trebuie despăgubit și pentru daunele aduse prin expropriere.
În aceste condiții, soluția instanței de apel prin care s-a dispus exproprierea și pentru suprafața de 128 mp, contravine procedurii instituite de Legea nr. 198/2004, întrucât, prin trimiterea la prevederile dreptului comun, acest act normativ nu a prevăzut posibilitatea proprietarului unui imobil de a se adresa direct instanței de judecată în vederea exproprierii.
Recurentul a precizat că recursul său nu vizează și soluția instanței referitoare la despăgubirile acordate pentru terenul în suprafață de 128 m.p., însă, aceste despăgubiri se cuvin proprietarilor în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, la calculul despăgubirilor se va ține seama și de daunele aduse proprietarului.
Or, din raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, rezultă că exproprierea loturilor de teren în suprafață de 60 m.p. și 2449 m.p. a generat un prejudiciu suplimentar, întrucât suprafața de 128 m.p. rămasă neexpropriată nu mai poate fi folosită de proprietar potrivit destinației sale.
Recurentul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Instanța de apel, la acordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafață expropriată, a aplicat și interpretat greșit prevederile legii. Astfel, din moment ce instanța s-a pronunțat favorabil și cu privire la exproprierea suprafeței de 128 m.p., la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuia să compare valoarea suprafeței expropriate (60 mp + 2449 mp + 128 mp) cu oferta de despăgubire a statului și să ia o decizie.
Instanța trebuia să observe că, în cadrul raportului de evaluare ce stă la baza ofertei de despăgubire pentru suprafața de 2449 m.p., statul a luat în considerare inclusiv faptul ca suprafața de teren de 128 m.p. va deveni prin expropriere inutilizabilă și a stabilit pentru aceasta o despăgubire de 1942,91 lei.
În aceste condiții, ținându-se cont de concluziile raportului de evaluare dispus de instanță, de oferta de despăgubire propusă de stat în cuantum total de 41.931,23 lei și de categoria de folosință a terenului (extravilan agricol arabil), instanța nu trebuia să acorde separat despăgubiri în cuantum de 397 euro pentru terenul de 128 m.p. Este evident că suprafața expropriată de 2637 m.p. (60 m.p. + 2449 m.p. + 128 m.p.) are pe piața liberă, conform datei raportului dispus de instanță, o valoare de 37.000 lei (842 lei pt. 60 m.p. + 34362 lei pt. 2449 m.p. + 1796 1ei pt. 128 m.p.).
Comparând, conform legii, pentru aceeași suprafață expropriată, oferta statului de 41.931,23 lei cu valoarea despăgubirilor stabilite în cadrul raportului de expertiză efectuat în instanță, în cuantum total de 37.000 lei, este evident că soluția instanței de apel este greșită și se impune modificarea acesteia.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul declarat de Ministerul Public este fondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 198/2004, în temeiul căreia s-au emis hotărârile de expropriere și de stabilire a despăgubirilor, lege care guvernează raporturile juridice deduse judecății în prezenta cauză, a permis sesizarea instanței de judecată de către expropriat exclusiv cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.
Această concluzie se bazează pe dispozițiile exprese ale art. 9 din lege. Potrivit alin. (1): „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) si ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” Alin. (3) al aceluiași articol prevede că: „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Nicio dispoziție a legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum acesta este reglementată de normele anterior citate.
În această materie, competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.
Trimiterea pe care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său, stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18 că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie, Legea nr. 33/1994, numai „în măsura în care nu prevăd altfel”.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate și respingerii cererii reclamanților, cu privire la exproprierea suprafeței de 128 m.p.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. este nefondat.
Deși în mod formal recurentul susține că instanța ar fi încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, în dezvoltarea recursului susține o împrejurare de fapt ce nu poate fi analizată de instanța de recurs, deoarece presupune verificări de fapt incompatibile cu natura acestei căi extraordinare de atac.
Astfel, recurentul pârât susține că instanța de apel nu a observat că, în cadrul raportului de evaluare ce stă la baza ofertei de despăgubire pentru suprafața de 2449 m.p., statul a luat în considerare inclusiv faptul că suprafața de teren de 128 m.p. va deveni prin expropriere inutilizabilă și a stabilit pentru aceasta o despăgubire de 1.942,91 lei. Ca atare, susține recurentul, nu se mai putea stabili separat o despăgubire pentru această suprafață de teren.
Înalta Curte constată că problema evaluării despăgubirii a format obiect de analiză în fața instanței de apel, una dintre criticile reclamanților fiind aceea că trebuia evaluată și expropriată separat diferența de suprafață de teren, până la 6.000 m.p., în care este inclusă și cea de 128 m.p.
Pârâtul nu a invocat în fața instanței de apel aspectul referitor la includerea în valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat de 2449 m.p. și a despăgubirii pentru terenul de 128 m.p., care a devenit lipsit de acces la calea publică urmare a exproprierii. Nici după depunerea raportului de expertiză în apel, pârâtul, deși a formulat obiecțiuni la expertiză, nu a sesizat pe această cale faptul că valoarea terenului de 128 m.p. nu trebuia determinată în mod separat, deoarece ea fusese avută în vedere de expropriator și inclusă în despăgubirea pentru terenul expropriat în suprafață de 2449 m.p.
Invocarea direct în recurs a acestei chestiuni nu poate fi primită, deoarece ar presupune ca Înalta Curte să procedeze la reevaluarea probatoriului și la stabilirea altei situații de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 314 C. proc. civ.
Ca atare, instanța de recurs constată, conform situației de fapt stabilite de instanța de apel și necontestată în fazele procesuale anterioare, că despăgubirile stabilite prin cele două hotărâri emise de expropriator vizează exclusiv cele două suprafețe de teren expropriate, respectiv terenurile de 60 m.p. și 2449 m.p.
Instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, ci dimpotrivă, soluția de admitere a apelului pârâtului și de respingere a contestației în ceea ce privește valorile suprafețelor de teren expropriate, astfel cum au fost stabilite prin cele două hotărâri emise de expropriator, este tocmai rezultatul aplicării de către instanța de apel a acestor prevederi legale.
Stabilirea, în plus față de sumele acordate de expropriator, a despăgubirii pentru lipsa de utilizare a terenului în suprafață de 128 m.p. se încadrează în ipoteza a doua a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care se referă la „daunele aduse proprietarului”, ca o componentă distinctă a despăgubirii, alături de prețul imobilelor efectiv expropriate.
Soluția propusă de recurentul pârât, de a se constata, prin comparare, că oferta de despăgubire propusă de stat în cuantum total de 41.931,23 lei este mai mare decât valoarea însumată a celor trei suprafețe de teren (60 m.p. + 2449 m.p. + 128 m.p.) astfel cum a fost determinată prin expertiză, cu consecința respingerii cererii de acordare separată a daunelor pentru terenul de 128 m.p., nu poate fi primită. Dacă s-ar proceda în acest mod, s-ar ajunge la situația în care, în pofida recunoașterii dreptului la daune pentru terenul de 128 m.p., valoarea acestor daune să fie imputată asupra despăgubirii oferite de expropriator pentru cele două suprafețe de teren expropriate (60 m.p. și 2449 m.p.), în sensul diminuării acesteia, cu încălcarea art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 424/ A din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge cererea reclamanților B.I.B.C., B.I., C.F. și C.N.L. cu privire la exproprierea suprafeței de 128 m.p.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.