Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr.16                           Dosar nr.689/1/2015

 

Şedinţa de la 8 iunie 2015

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 14 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr.3036/109/2013,  şi stabileşte că:

Dispoziţiile art.9 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie – 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2015.