Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr. 37                                                  Dosar nr. 88/1/2017

 

Ședința din 29 mai 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 38833/3/2015 şi, în consecinţă, stabileşte că:

Prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că nu intră sub incidenţa normei menţionate personalul care, deşi nesalarizat conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a primit drepturi de natură salarială considerate necuvenite, prin încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2017.