Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr. 80                                                Dosar nr. 1562/1/2017

 

Şedinţa din 6 noiembrie 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 3794/197/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

„1. Dacă noţiunii de <consumator>, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, i se circumscrie şi situaţia persoanei fizice care a achitat integral, voluntar, creditul contractat?

2. Dacă, din interpretarea coroborată a art. 6 şi 13 din Legea nr. 193/2000, se poate aprecia că persoana fizică - parte contractantă într-un contract de credit care a încetat prin achitarea integrală voluntară, justifică un interes în solicitarea constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cu consecinţa restituirii prestaţiilor efectuate în baza respectivelor clauze?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 6 noiembrie 2017.