Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr.55                                             Dosar nr. 1064/1/2018

 

Şedinţa din 17 septembrie 2018

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov-Secţia civilă, în dosarul nr. 2123/62/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare – forma în vigoare în anul 2014, pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din lege constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege [pensionarul anticipat a realizat un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e) din norma legală menţionată] sau începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2018.