Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr. 32                                                                    Dosar nr. 166/1/2020

 

Şedinţa din 30 martie 2020

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 1966/87/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 2 alin. (1) lit.d şi art.18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.162/2008, respectiv art. 190, art. 199 şi art. 201 alin. (3) şi alin. (9) din Legea nr. 95/2006, în sensul de a se stabili dacă în înţelesul prevederilor menţionate, spitalul judeţean de urgenţă în privinţa căruia a operat transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, are calitatea de instituţie sau serviciu public de interes judeţean din subordinea consiliului judeţean, în sensul art.11 alin. (1) din Legea nr.153/2017.

În ipoteza unui răspuns afirmativ la prima chestiune, să se stabilească dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, nomenclatorul la care se referă această dispoziţie legală este aplicabil şi funcţiilor deţinute de personalul tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul unui asemenea spital”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2020.