Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 8 august 2013, sub nr. 5539/2/2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene Reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, Ministerul Transporturilor și C.N.A.D.N.R. SA a solicitat anularea sentinței arbitrale din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin care s-a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC P. SA, astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.041,70 euro reprezentând capătul 1 din cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare și a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) și a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata).
Pârâta C.N.A.D.N.R. SA, la data de 11 septembrie 2013, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat menținerea în parte a sentinței arbitrale în ceea ce privește C.N.A.D.N.R. SA, iar în ceea ce privește cererea formulată de către Ministerul Fondurilor Europene admiterea contestației numai în ceea ce privește pretențiile.
Pârâta SC P. SA a depus întâmpinare la data de 19 septembrie 2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată.
La data de 17 octombrie 2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
În ședința publică din 7 ianuarie 2014, Curtea a constatat că Legea aplicabilă în cauză este cea din C. proc. civ. din 1865, a admis excepția de conexitate invocată de pârâta SC P. SA în Dosarul nr. 5823/2/2013 și a dispus conexarea dosarului respectiv la Dosarul nr. 5539/2/2013 și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței.
În Dosarul nr. 5823/2/2013, reclamantul Ministerul Transporturilor a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC P. SA , Ministerul Fondurilor Europene și C.N.A.D.N.R. SA, anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
2. Hotărârea Curții de Apel București
Prin sentința nr. 8 din 7 ianuarie 20l4, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunile conexe formulate de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene Reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și reclamantul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâții SC P. SA și C.N.A.D.N.R. SA, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost investită de către reclamanta SC P. SA cu acțiunea arbitrală la data de 31 ianuarie 2013, litigiul fiind soluționat potrivit C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare.
Având în vedere că procedura arbitrală a demarat sub imperiului legii procedurale vechi, Curtea a constatat că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare și în ceea ce privește acțiunea în anularea sentinței arbitrale.
A mai reținut Curtea că acțiunea arbitrală are ca obiect pretenții, preț al prestațiilor și accesorii, în executarea contractului de prestări servicii încheiat între părți.
Conform art. 365 C. proc. civ., „competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul”.
Potrivit art. 342, „Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță”.
Curtea a constatat că la data investirii tribunalului arbitral, 31 ianuarie 2013, competentă în fond pentru soluționarea acțiunii în pretenții ar fi fost Curtea de apel.
Contractul de prestări servicii este unul administrativ, încheiat cu autorități centrale, iar valoarea acestuia depășește pragul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, de 500.000 RON.
Din sentința arbitrală rezultă faptul că acțiunea privește executarea unui contract de prestări servicii, „asistență tehnică pentru pregătirea unui set de proiecte privind siguranța rutieră” pentru acțiuni din exteriorul Comunității Europene finanțat bugetul general al Comunității Europene. Contractul a fost încheiat „în cadrul relației inter-instituționale dintre Guvernul României și Comisia Europeană pentru derularea Programului PHARE 2004”.
Curtea a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii nu ar fi fost aplicabile în cazul lipsei convenției arbitrale, contractul respectiv de prestări servicii fiind încheiat în baza procedurilor specifice privind implementarea acordului referitor la asistența financiară internațională.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Ținând seama de obiectul acțiunii, anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, se reține că atât C. proc. civ. din 1865, cât și noul C. proc. civ., consideră că procedura arbitrală este specială, distinctă, de cea a căilor de atac.
Prin urmare, Curtea de Apel București a apreciat în mod greșit că acțiunea în anularea sentinței arbitrale nu urmează regula prevăzută de art. 3 din Legea nr. 76/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
Pronunțarea unei sentințe arbitrale nu conduce la concluzia că procesul în fața instanțelor judecătorești a început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., prin derularea procedurii arbitrale.
Dimpotrivă, acțiunea în anulare este o cerere de sine stătătoare, iar procesul a început după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 prin formularea acțiunilor conexe la 8 august 2013 și respectiv, 23 august 2013.
În consecință, se apreciază că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererilor conexe în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât conform art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare revine Curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție, iar hotărârea de declinare sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte este obligatorie pentru instanța de trimitere, dosarul urmează să fie trimis la Curtea de Apel București pentru competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza privind acțiunile conexe formulate de reclamanții Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu pârâții SC P. SA , Ministerul Transporturilor și C.N.A.D.N.R. SA spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.