Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Cluj, a solicitat admiterea contestației reclamantei împotriva actelor administrativ fiscale decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 și raportul de inspecție fiscală înregistrat la D.G.F.P. a județului Cluj din 30 noiembrie 2010, întocmite de D.G.F.P. a județului Cluj și comunicate reclamantei la data de 13 decembrie 2010; anularea actelor administrativ fiscale atacate, ca nelegale și neîntemeiate și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 3.179.633 RON, reprezentând: 768.624 RON, impozit pe profit, 298.583 RON, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 115.293 RON, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.301.064 RON TVA, 500.718 RON majorări de întârziere aferente TVA și 195.351 RON penalități de întârziere de plată aferente TVA.
Reclamanta a depus pentru termenul de judecată din 11 mai 2011, o precizare de acțiune prin care solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună și anularea actului administrativ fiscal reprezentat de decizia din 8 aprilie 2011, ca nelegal și neîntemeiat, arătând că după înregistrarea la data de 17 martie 2011 a acțiunii introductive, pârâta A.N.A.F. i-a comunicat, la data de 18 aprilie 2011, soluția privind contestația.
Astfel, prin aceasta decizie, pârâta a suspendat soluționarea contestației pentru suma de 1.251.644 RON, reprezentând:300.844 RON impozit pe profit suplimentar; 74.155 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 42.703 RON penalități aferente impozitului pe profit; 625.991 RON taxa pe valoarea adăugată suplimentară; 114.053 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 93.898 RON penalități aferente taxei pe valoarea adăugată.
Reclamanta a apreciat această soluție ca neîntemeiată, întrucât suspendarea soluționării contestației reclamantei nu are ca scop lămurirea pe fond a elementelor reținute de către organul de control și, respectiv, a elementelor reale existente în evidențele noastre contabile, care nu au fost reținute de către organul de control în conformitate cu dispozițiile legii.
A precizat că suspendarea neîntemeiată, conform art. 214 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, a soluționării contestației reprezintă refuz nejusitificat de soluționare a contestației, în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a arătat că prin decizia de soluționare a contestației, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația pentru suma de 454.035 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată suplimentară.
Suma a fost respinsă cu o motivație de oportunitate a activităților comerciale desfășurate de subscrisa, fiind înlăturate de la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu motivarea că reclamanta nu ar fi avut nevoie de terenul pe care urma să edifice o construcție.
Nici una dintre pârâte nu a vrut să releve faptul volumului activității desfășurate de reclamantă, efectuând activități de pază și protecție, pe arii geografice extinse, cu nu număr foarte mare de angajați.
Tot prin decizia contestată, a fost respinsă de către pârâtă ca nemotivată contestația pentru suma de 985.836 RON, reprezentând: 467.780 RON impozit pe profit suplimentar, 224.428 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 72.590 RON penalități aferente impozitului pe profit și 221.038 RON taxa pe valoarea adăugată suplimentară.
Cu privire la această soluție, reclamanta a invocat lipsa motivării deciziei, ca element de nelegalitate a acesteia.
De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația pentru suma de 488.118 RON, reprezentând 386.665 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată și 101.453 RON penalități aferente taxei pe valoarea adăugată.
Referitor la sumele de 386.665 RON și de 101.453 RON, calculate la valoarea însumată de 488.118 RON, pârâta A.N.A.F. le-a respins ca fiind accesorii, fără să precizeze suma la care s-au calculat, fără nici o altă motivație .
Totodată, a fost transmisă spre soluționare contestația privind capătul de cerere privind dispoziția din 30 noiembrie 2010 către D.G.F.P. Cluj, acest capăt de cerere al contestației reclamantei formând obiectul Dosarului nr. 1536/117/2011, aflat pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Astfel, D.G.F.P. Cluj, în loc să soluționeze în mod real contestația reclamantei, a procedat la soluționarea ei formală, după comunicarea cu aceasta a citației emisă în prezentul dosar și nu s-a pronunțat asupra apărărilor reclamantei, procedând la încălcarea dispozițiilor art. 213 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003.
Pârâta D.G.F.P. a județului Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, susținând că prin acțiunea în contencios administrativ formulata de către reclamanta nu se aduc alte critici față de cele cuprinse în contestația formulata împotriva deciziei de impunere din 30 noiembrie 2010 emisa de către D.G.F.P. a județului Cluj și asupra cărora s-a pronunțat organul de soluționare a contestației, respectiv A.N.A.F.
Față de suspendarea soluționării contestației formulata de către reclamanta pentru suma de 1.251.644 RON, a arătat că motivele reclamantei nu vin să înlăture starea de fapt și prevederile legale incidente în cauza, aceasta suspendare impunându-se în temeiul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 216 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., republicata, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care solicită, respingerea acțiunii formulate de către reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.
Față de precizarea de acțiune depusă, Curtea a apreciat, prin încheierea de ședință din 22 iunie 2011, că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare de către pârâta A.N.A.F., se impune a fi respinsă, reclamanta făcând dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 205-art. 218 din O.G. nr. 92/2003 și solicitând inclusiv anularea deciziei de soluționare a contestației.
Prin sentința nr. 803 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Cluj; a anulat în parte decizia din 8 aprilie 2011; a admis în parte contestația SC S.S. SRL împotriva deciziei de impunere din 30 noiembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală înregistrat la D.G.F.P. Cluj din 30 noiembrie 2010, pe care le-a anulat în parte și a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.032.087 RON, impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere aferente acestuia, TVA, majorări și penalități de întârziere aferente acestuia.
Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației, că, în mod corect, a sesizat reclamanta faptul că nu există o obligație de natură imperativă în privința suspendării, trebuind să se țină seama de o serie de particularități ale cauzei și să se motiveze măsura în mod suficient pentru a se înlătura arbitrariul.
Raportat la principiul echității și al egalității persoanelor, este important ca organul fiscal să procedeze la o analiză temeinică a conexiunii dintre infracțiunea ale cărei indicii au determinat suspendarea soluționării cauzei și litigiul fiscal ce face obiectul contestației respective.
Referirile făcute de către organul fiscal în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației, cu privire la principiul potrivit căruia „penalul ține în loc civilul” nu își găsesc aplicabilitatea în speță, nefiind vorba, raportat la procedura administrativă, de desfășurarea unei acțiuni jurisdicționale propriu-zise în fața organului fiscal, care să se impună a fi suspendată, aplicabilitatea art. 244 C. proc. civ. fiind limitată acțiunilor înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.
Pe parcursul judecății, nici una dintre părți nu a invocat art. 244 C. proc. civ., cu referire la plângerea penală înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și înregistrată sub nr. 258/P/2010 din 27 aprilie 2010 și, mai mult, până la închiderea dezbaterilor în cauză nu s-a depus la dosar vreun act din care să rezulte stadiul lucrărilor penale efectuate în dosarul înregistrat în urmă cu aproximativ 2 ani.
În ceea ce privește fondul acțiunii precizate, curtea de apel a avut în vedere concluziile expertizei contabile ample și judicios documentate, pe care le-a corelat cu celelalte probe administrate în cauză.
Judecătorul fondului a argumentat achiesarea la concluziile raportului de expertiză contabilă împrejurarea că proba a fost încuviințată tocmai în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei care necesită cunoștințe de strictă specialitate într-un domeniu de interferență dintre contabilitate și drept, vizând fenomenele și procesele economice reflectate de documentele cu valoare probatorie indicate de către fiecare parte aflată în litigiu.
În ceea ce privește TVA, s-a ținut seama de principiul neutralității conferit de dreptul de deducere, de faptul că acordarea dreptului de deducere se realizează pe baza intenției persoanei de a desfășura activități economice, C.J.C.E.: Empresa de Miniero Miniero, Gent Coal, Coal- transpuse în legislațiile SM și în legea naționala armonizata, de faptul că rambursarea TVA nu poate fi condiționată de neplata TVA de către furnizor decât în cazul în care se dovedește reaua intenție a părților.
Curtea a avut în vedere, de asemenea, faptul că dreptul de deducere al TVA nu poate fi restrâns prin impunerea unor condiții de formă, atâta vreme cât condițiile de fond prevăzute de legislația națională și comunitara sunt respectate pe de-o parte, iar pe de altă parte, referirile organului fiscal la prevederile legislative care sancționează nerespectarea de către persoana impozabilă a obligațiilor contabile și a celor privind declarațiile fiscale depășesc în mod evident ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului corectei colectări a TVA.
În ceea ce privește realitatea unor operațiuni fiscale, aceasta trebuie interpretată și analizată prin raportare la principiile comunitare aplicate în materia fiscalității, și anume la principiul preeminenței fondului asupra formei, acesta având în vedere evitarea situației în care lipsa analizei adecvate a raporturilor comerciale și a relațiilor economice pe care contribuabilul se bazează, dar și o viziune formalistă și limitată asupra textelor de lege aplicabile conduc deseori la adoptarea unor concluzii și la luarea unor măsuri nelegale.
Principiul realității nu doar că trebuie coroborat cu principiul neutralității dreptului de deducere, dar trebuie interpretat ca reprezentând obligația organelor fiscale de a căuta realitatea economică a tranzacțiilor și nu de a se limita la aspectele pur juridice sau contabile ale acesteia.
Raportând statuările instanței comunitare în cauzele Jeunehomme-1988, Ecotrade-2008 și Bockemuhl, având în vedere și concluziile raportului de expertiză contabilă, instanța de fond a apreciat că achizițiile de la societatea NSD T. SRL nu au fost înregistrate corect în contabilitatea S.S. SRL din punct de vedere al legislației fiscal contabile aplicabile, în privința înregistrării ca și cheltuieli deductibile, pentru 621.516 RON, fără TVA, și pentru 140.318 RON, ca și TVA deductibilă.
În schimb, achizițiile în suma de 200.800 RON fără TVA și TVA de 15.922 RON îndeplinesc condițiile pentru a fi înregistrate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit și pentru care TVA poate fi dedusă.
Astfel, achizițiile în suma de 200.800 RON fără TVA și TVA de 15.922 RON de la NSD T. SRL se refera la echipament de lucru specific activității desfășurate de reclamanta.
Echipamentul a fost înregistrat direct pe cheltuieli în luna în care a fost achiziționat și distribuit salariaților, fără ca echipamentul sa fie depozitat efectiv într-o gestiune/depozit special de păstrare a acestor echipamente. Echipamentul de lucru a fost acordat salariaților conform Regulamentului intern al reclamantei pe baza proceselor-verbale de predare-primire încheiate cu salariații beneficiari ai echipamentelor.
Aceeași este situația și în cazul achizițiilor de la SC A.T. SRL (cizme de cauciuc, bocanci și echipament de lucru), ele fiind de asemenea aferente activității societății, astfel cum rezulta din înregistrările contabile.
De asemenea, în ceea ce privește facturile primite de la SC A. SRL și ATC N. SRL, acestea au fost corect înregistrate în contabilitate societatea având dreptul sa deducă cheltuielile aferente, existând documentele justificative aferente.
Achizițiile de la societatea SC A.R. SRL conform facturii din 12 octombrie 2008 au fost corect înregistrate în contabilitate din punct de vedere al legislației fiscal contabile aplicabile și dreptul de deducere TVA a fost corect exercitat.
Prima instanță a mai reținut că, în mod justificat, în baza reglementarilor prezentate și a documentelor examinate, experții nu au avut argumente care sa anuleze dreptul la libera gestiune a reclamantei.
A constatat faptul că, deși susținerile organului fiscal sub aspectul nerealității unor operațiuni sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză contabilă, finalitatea urmărită de către reclamantă, recunoașterea deductibilității cheltuielii, nu este atinsă în cazul achizițiilor de la SC L.C. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC Z.I. SRL, G.J.S. SRL, C.G. SRL, G.G. SRL, G.A.E. SRL, M.C. SRL și parțial SC L.F. SRL și NSD T. SRL, fie datorită înregistrării lor greșite în contabilitate, fie datorită neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 155 C. fisc.
Raportat la recunoașterea caracterului deductibil al unor cheltuieli avansate de către reclamantă, din totalul de 3.179.633 RON, stabilit de către organul fiscal cu titlu de impozit pe profit, TVA, penalități și majorări, Curtea a apreciat că se impune a fi păstrată suma de 2.147.546 RON, restul de 1.032.087 RON reprezentând diferențe stabilite ca nedatorate.
Din această din urmă sumă, 305.904 RON reprezintă impozit pe profit, 74.806 RON majorări de întârziere, 52.078 RON penalități de întârziere, iar 472.671 RON TVA, 55.727 RON majorări de întârziere și 70.901 RON penalități de întârziere.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la soluția pronunțată în cauză și la cuantumul efectiv al a cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă, 12.239 RON, taxa timbru și onorariu expert, instanța de fond a obligat pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A.N.A.F. și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. și a invocat aplicarea greșită a legii în pronunțarea hotărârii atacate susținând în esență că la pronunțarea sentinței, instanța de judecată s-a bazat numai pe concluziile expertizei contabile, fără a lua în calcul materialul probator de la dosarul cauzei și întreaga legislație în materie.
În acest sens, recurenta a criticat soluția instanței în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației dispusă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pentru suma de 1.254.644 RON, invocând dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat cu modificările și completările ulterioare, susținând că între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată prin decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă.
În ceea ce privește soluționarea instanței de fond numai pe baza concluziilor expertizei contabile, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod greșit aceasta a ignorat obiecțiunile formulate la aceasta, cât și notele de ședință astfel că hotărârea pronunțată nu răspunde cerințelor procesului echitabil.
Astfel, în ceea ce privește analiza modului de înregistrare a achizițiilor de la SC L.C. SRL, SC C.G. SRL, SC A. SRL, SC L.F. SRL și SC U.C. SRL, recurenta-pârâtă a susținut că nu au făcut obiectul contestației.
Cu privire la modul de înregistrare a achizițiilor de la SC Z.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC A.T. SRL, SC A.T.C.N.T. SRL și SC G.G.C. SRL recurenta a arătat că organul de soluționare a contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației în temeiul dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În ceea ce privește deducerea taxei pe valoare adăugată aferentă unor achiziții de bunuri și servicii facturate recurenta-pârâtă a susținut că aceasta nu putea fi acordată întrucât respectivele achiziții nu erau destinate realizării de operațiuni taxabile, invocând în acest sens dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Recurenta-pârâtă a criticat sentința atacată și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată susținând în esență că acestea nu sunt datorate, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru acordarea acestora și solicitând în subsidiar diminuarea onorariului de avocat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Județului Cluj a formulat aceleași critici invocate de către recurenta-pârâtă A.N.A.F., cu privire la soluția de suspendare a soluționării contestației în procedura administrativă, susținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 214 și art. 216 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În cadrul criticilor formulate de recurenta-pârâtă pe fondul cauzei, aceasta a rezumat elementele relevante pe baza cărora organul de inspecție fiscală a reținut stare de fapt fiscală și a arătat, în esență, că expertiza contabilă judiciară a ajuns la concluzii eronate, fără a fi aprofundat aspectele fiscale rezultate din evidența contabilă a societății și care fuseseră analizate prin raportul de inspecție fiscală cât și faptul că o serie de documente justificative nu au fost prezentate în timpul efectuării controlului.
Recurenta-pârâtă a susținut că la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare prin decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. de cele ale art. 145 alin. (2) lit. a) din același act normativ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor formulate de recurentele-pârâte cât și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt întemeiate, pentru motivele expuse în continuare.
Astfel, în ceea ce privește criticile formulate de recurentele-pârâte cu privire la măsura suspendării soluționării contestației pentru suma de 1.251.644 RON potrivit pct. 1 al deciziei din 8 aprilie 2011, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, având în vedere prevederile dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Potrivit acestor prevederi, organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Întrucât din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în urma investigațiilor efectuate la societatea intimată au existat serioase suspiciuni asupra legalității și realității unor operațiuni comerciale derulate de către aceasta, Garda Financiară, Secția Cluj a formulat sesizare penală nr. 1558/CJ din 26 aprilie 2010 care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și înregistrată cu nr. 258/P/2010 din 27 aprilie 2012.
Având în vedere că între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite exista o strânsă interdependență care consta în stabilirea realității și legalității operațiunilor efectuate de societate, aspecte de care depindea soluționarea cauzei în procedura administrativă, măsura suspendării soluționării contestației cu privire la suma de 1.251.644 RON este legală în raport de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr, 92/2003 privind C. proc. fisc.
Înalta Curte constată că sunt fondate și criticile recurentelor-pârâte formulate pe fondul cauzei, reținând că soluția instanței de fond s-a bazat numai pe concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, fără a avea în vedere întregul material probator administrat în cauză, obiecțiunile pârâtelor formulate cu privire la raportul de expertiză cât și dispozițiile legale incidente în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ. expertiza efectuată în cauză, conține o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supuse analizei, dar nu poate servi exclusiv la formarea convingerii instanței, în condițiile în care nu se poate vorbi despre o ierarhizare a probelor în procesul civil, iar instanța avea obligația de a supune evaluării proprii în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, cât și prin prisma prevederilor legale aplicabile raportului fiscal dedus judecății.
Astfel, instanța de control judiciar constată că în mod eronat la pronunțarea sentinței nu au fost avute în vedere obiecțiunile formulate de pârâte în ceea ce privește analizarea modului de înregistrare a achizițiilor de la SC L.C. SRL, SC C.G. SRL, SC A. SRL, SC L.F. SRL și SC U.C. SRL deși acesta nu au făcut obiectul contestației.
În ceea ce privește analiza modului de înregistrare a achizițiilor de la SC Z.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC A.T. SRL, SC A.T.C.N.T. SRL și SC G.G.C. SRL, instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză fără a avea în vedere faptul că organul de soluționare al contestației a dispus în temeiul art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestației.
Pe de altă parte, în analiza modului în are intimata reclamantă și-a exercitat dreptul de deducere al taxei pe valoare adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii facturate de SC N.S.D.T. SRL, SC O.T. SRL, SC G.J.S. SRL, SC R.C. SRL, SC M.C. SRL și SC G.A.E.C. SRL, judecătorul fondului a ignorat probatoriul administrat în cauză din care rezultă că documentele verificate nu îndeplineau condițiile legale.
Astfel, în ceea ce privește jurnalele de vânzări aferente perioadei ianuarie 2008-ianuarie 2009 referitoare la SC N.S.D.T. SRL sunt documente care nu poartă nici o semnătură din care rezultă mai multe facturi decât cele cuprinse în evidența contabilă, nereguli privind contractele de custodie încheiate de reclamantă cu o persoană fizică din care rezultă că unele materiale achiziționate au fost predate spre păstrare de două ori, în ceea ce privește recepțiile și bonurile de consum s-a constatat că un număr de 169 facturi cu TVA în sumă de 156.240 RON emisă de aceeași societate nu sunt reale și nu sunt aferente desfășurării activității intimatei, iar notele de recepții aferente anilor 2007 și 2008 nu conțin denumirea furnizorilor, cantitatea recepționată și nu corespund cu pozițiile și cantitățile din facturi.
Unele facturi au fost prezentate în copie iar recepțiile nu au anexate situații nominale de dare în consum a echipamentelor de lucru pe bază de semnătură.
Astfel de nereguli au fost constatate și în cazul celorlalte societăți mai sus menționate, respectiv achiziții de materiale de construcții fără acte de recepție sau bonuri de consum, note de recepție care nu conțin materialele aprovizionate (de la societatea SC R.C. SRL) note de recepție întocmite eronat (SC O.T. SRL), lipsă recepții pentru materialele de construcții achiziționate de la SC G.J.S. SRL, lipsă documente, contracte, situații de lucrări, devize, etc. de la celelalte societăți.
Având în vedere toate aceste nereguli constatate din perspectiva prevederilor art. 145 alin. (1) și alin. (2), art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 155 alin. (5) C. fisc., coroborate cu dispozițiile pct. 45 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc. potrivit cărora persoana impozabilă poate beneficia de acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată doar în baza documentelor care să cuprindă toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale, în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată nedatorarea sumei de 1.032.087 RON, reprezentând impozit pe profit, și TVA cu majorările și penalitățile de întârziere aferente.
Astfel cum s-a dovedit în cauză de către organul fiscal societățile comerciale emitente ale facturilor în cauză nu își desfășoară activitate la sediul social înregistrat iar achizițiile și livrările de mărfuri nu reflectă operațiuni reale.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte A.N.A.F. și D.G.F.P. Cluj și va modifica sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. și D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței nr. 803 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2014.