Acțiune introdusă la instanța unde reclamantul își desfășoară activitatea ca judecător. Admiterea cererii de abținere a tuturor judecătorilor. Instanța competentă teritorial să soluționeze cererea
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Conflicte de competență.
Index alfabetic : competență teritorială
- conflict negativ
- judecător
- cerere de abținere
NCPC, art. 50, art. 52, art. 127, art. 130
Instanța investită cu soluționarea unei acțiuni, ca efect al prorogării judecătoreşti de competenţă prevăzută în termeni imperativi de art. 52 C.proc.civ. [în urma hotărârii prin care au fost admise cererile de abținere a tuturor judecătorilor primei instanțe sesizate], nu mai putea să ia în dezbatere necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., întrucât excepţia nu mai avea obiect faţă de soluţia pronunțată în aplicarea art. 52, ce are autoritate de lucru judecat, admiterea abţinerii fiind soluţionată printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel cum dispune art. 53 alin. (2) C.proc.civ. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, reclamantul, având calitatea de judecător la instanța căreia i s-a adresat cu cererea de chemare în judecată, nu și-a manifestat opțiunea de a alege între instanţele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., opțiune ce poate fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.
Secția I civilă, decizia nr. 2091 din 27 iunie 2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa la data de 07.03.2013, reclamantul P.L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta O.C., obligarea acesteia la desfiinţarea unei construcții amplasate în imediata apropriere a imobilului proprietatea sa; interzicerea pârâtei să mai crească porci în anexă (cocină edificată la o distanţă de 2 metri de linia de hotar cu încălcarea art. 16 din Ordinul nr. 536/1997 pentru aprobarea normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei); obligarea pârâtei la desfiinţarea adăpostului pentru animale dacă în momentul judecării cauzei se dovedeşte că acesta continuă să crească porci; refacerea porţiunii de aproximativ 5 metri lungime şi 5 metri înălţime din zidul proprietatea pârâtei, zid edificat pe linia de hotar şi care este foarte grav deteriorat, purtând în orice moment să se surpe şi să-i cauzeze prejudicii în sensul avarierii anexelor proprietatea acestuia amplasate lângă porţiunea de zid menţionată.
Întrucât reclamantul este judecător în cadrul Judecătoriei Oraviţa, toţi judecătorii acestei instanţe s-au abţinut de la soluţionarea cauzei, iar prin încheierea din 16.09.2013, în baza art. 50 alin.(2) C.proc.civ., s-a dispus trimiterea cererii de abţinere formulată de reclamant, care nu îşi putea judeca propria cauză, spre soluţionare la Tribunalul Caraş Severin.
Prin încheierea din 28.10.2013, Tribunalul Caraş Severin a admis cererea de abţinere a reclamantului şi, constatând că toţi judecătorii Judecătoriei Oraviţa sunt incompatibili a judeca acţiunea posesorie, a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Reşiţa.
Pe rolul Judecătoriei Reşiţa, la termenul din 29.01.2014, reclamantul a solicitat trimiterea cauzei spre soluţionare la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 29.01.2014, Judecătoria Reşiţa, având în vedere opţiunea reclamantului şi dispoziţiile art. 127 C.proc.civ., a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Prin sentinţa civilă nr.1920 din 15.05.2014, Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Reşiţa, argumentând că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.proc.civ. nu instituie un caz de necompetenţă teritorială exclusivă, astfel că instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu necompetenţa teritorială şi să decline judecarea cauzei chiar la instanţa indicată de reclamant prin notele de şedinţă din data de 29.01.2014, cu atât mai mult cu cât reclamantul a încălcat obligaţia impusă de art.127 C.proc.civ. şi a înregistrat iniţial cererea la Judecătoria Oraviţa, unde activează ca judecător.
Pe de altă parte, s-a reţinut că întrucât reclamantul a ales instanţa ce urma să judece cererea sa de chemare în judecată, iar ulterior, şi-a schimbat poziţia şi a solicitat trimiterea dosarului la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în baza aceluiaşi text legal, reclamantul putea să-şi exercite dreptul de opţiune o singură dată.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 133 pct. 2 şi 135 alin. (1) C.proc.civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.proc.civ. au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.
Reclamantul având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie şi o competenţă teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanţele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C.proc.civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanţei.
Dubla semnificaţie a normei determină şi calificarea distinctă a excepţiilor procesuale de procedură prin care nerespectarea acesteia poate fi sancţionată.
Astfel, dacă reclamantul judecător se adresează instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, necompetenţa teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., excepţie absolută fiind, trebuie invocată de părţi sau de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) C.proc.civ.
Dacă însă judecătorul, reclamant într-o cerere de chemare în judecată, se adresează unei alte instanţe decât cea aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, aşadar, unei instanţe care se află în circumscripţia unei curţi de apel care nu este învecinată cu curtea de apel în cadrul căreia se află instanţa unde acesta activează, atare situaţie se circumscrie unei excepţii de necompetenţă de ordine privată.
Drept urmare, sancţionarea nerespectării competenţei facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) C.proc.civ. poate avea loc în condiţiile invocării excepţiei de necompetenţă teritorială potrivit art. 130 alin. (3) C.proc.civ., anume de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe; în mod evident, şi în acest caz, situaţia premisă presupune că, potrivit normelor de competenţă (teritorială, dar şi materială) de drept comun sau prevăzute de norme speciale, indică drept instanţă competentă instanţa la care judecătorul reclamant îşi desfăşoară activitatea şi, pentru evitarea instanţei necompetente absolut, judecătorul se adresează unei alte instanţe decât cele permise alternativ de acelaşi text.
Se cere a se mai preciza că în valenţa sa de normă de necompetenţă absolută, art. 127 alin. (1) C.proc.civ. are ca raţiune exigenţele unei proceduri echitabile, astfel ca, judecarea unei pricini în care un judecător are calitatea de reclamant să nu existe niciun element de natură a putea altera garanţiile de imparţialitate ce trebui să însoţească orice procedură judiciară ori de a crea vreo aparenţă de soluţionare părtinitoare a cauzei.
În cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, reclamantul, având calitatea de judecător la Judecătoria Oraviţa, s-a adresat cu cererea de chemare în judecată instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, aşadar, Judecătoriei Oraviţa, instanţă competentă material şi teritorial, potrivit regulilor de competenţă prevăzute de Codul de procedură civilă; prin repartizarea aleatorie a cauzei, dosarul a revenit completului de judecată prezidat de judecătorul reclamant, ceea ce a atras formularea de către acesta a unei cereri de abţinere, urmată şi de abţinerile celorlalţi judecători cărora le-a revenit soluţionarea incidentului procedural privindu-l pe judecătorul reclamant.
Ca atare, prin încheierea din 16.09.2013, date fiind dispoziţiile art. 50 alin. (2) C.proc.civ., care prevăd că
dacă, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa
ierarhic superioară, s-a dispus trimiterea la Tribunalul Caraş Severin a cererii de abţinere formulate de reclamant.
Această instanţă, prin încheierea din 28.10.2013, a admis cererea de abţinere a reclamantului şi, constatând că toţi judecătorii Judecătoriei Oraviţa sunt incompatibili a judeca acţiunea posesorie, a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Reşiţa, în aplicarea prevederilor art. 52 C.proc.civ. care dispun în sensul că: „Instanţa superioară învestită cu soluţionarea abţinerii sau recuzării, în situaţia prevăzută la art. 50 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.”
Învestită nu de către reclamant, ci prin hotărârea de admitere a cererilor de abţinere ce a dat efect prorogării judecătoreşti de competenţă prevăzută în termeni imperativi de art. 52 C.proc.civ., Judecătoria Reşiţa, ca efect al unei precizări făcute de reclamant, cu luarea în considerare a celor prevăzute de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., a procedat la declinarea de competenţă în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la rândul său, a procedat la declinarea de competenţă în favoarea Judecătoriei Reşiţa, conflictul negativ de competenţă ivindu-se între aceste două instanţe.
Astfel cum deja s-a arătat, opţiunea reclamantului judecător între instanţele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 127 alin. (1) C.proc.civ. poate fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.
Or, prin soluţionarea cererilor de abţinere a tuturor judecătorilor Judecătoriei Oraviţa de către instanţa ierarhic superioară şi trimiterea dosarului Judecătoriei Reşiţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 52 C.proc.civ., raţiunile normei de necompetenţă absolută a Judecătoriei Oraviţa intrinseci prevederilor art. 127 alin. (1), sunt pe deplin respectate, norma de necompetenţă funcţionând doar faţă de această instanţă, iar nu şi faţă de Judecătoria Reșița, desemnată ca instanţă competentă prin prorogare judecătorească.
În consecinţă, această instanţă nu mai putea să ia în dezbatere necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., întrucât excepţia nu mai avea obiect faţă de soluţia pronunțată în aplicarea art. 52, ce are autoritate de lucru judecat, admiterea abţinerii fiind soluţionată printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel cum dispune art. 53 alin. (2) C.proc.civ.
Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C.proc.civ., a stabilit că, în cauză, competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Reşiţa, chiar dacă aceasta (ca şi instanţa iniţial învestită – Judecătoria Oraviţa) se află în circumscripţia aceluiaşi tribunal (Caraş-Severin) şi a aceleiaşi curţi de apel (Timişoara), iar nu Judecătoriei Drobeta (aflată în circumscripţia Tribunalului Mehedinţi şi a Curţii de Apel Craiova, curte de apel învecinată cu cea din Timişoara), dată fiind prioritatea soluţiei pronunţate în aplicarea art. 52 C.proc.civ., precum şi având în vedere împrejurarea că faţă de Judecătoria Reşiţa nu funcţionează norma de necompetenţă teritorială absolută prevăzută de art. 127 alin. (1) C.proc.civ.