Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 09 mai 2014, pârâtul Municipiul Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 662 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respingerea apelului formulat de apelantul reclamant B.M., iar pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (5) C. proc. civ., revizuentul a arătat că solicită retractarea deciziei menţionate, având în vedere noile înscrisuri eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu.
Aceste înscrisuri, întocmite în perioada 1953-1964, susţine revizuentul, fac dovada asupra faptului că terenul, fosta proprietate a lui R.I., revendicat de moştenitorul său B.M., se află în extravilanul oraşului Giurgiu.
Situarea terenului în extravilan atrage incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că cererii de restituire formulată de B.M. nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, soluţionarea urmând să fie făcută în baza legilor fondului funciar, devenind incidente prevederile pct. 8.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Din planurile de situaţie transmise de O.C.P.I. Giurgiu, rezultă că perimetrul în care este identificat terenul respectiv s-a aflat în patrimoniul fostei G.A.S. (Gospodăria Agricolă de Stat), situaţie în care aplicabilitatea Legii nr. 18/1991 era în afara oricărui dubiu.
Revizuentul a mai arătat că reclamantul din prezenta cauză a beneficiat, deja, de limita maximă de 50 de ha stabilită de legile fondului funciar, fiind emise titluri de proprietate în acest sens, astfel că şi în condiţiile aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 247/2005, reclamantul - intimat nu ar fi putut beneficia de cele 2,25 ha conform hotărârii a cărei revizuire se cere.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 alin. (5), 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Intimatul B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Intimatul a arătat că înscrisurile ataşate cererii de revizuire nu îndeplinesc condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu se poate susţine că nu ar fi putut prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor ori ascunse de partea potrivnică.
În măsura în care avea interesul prezentării acestor înscrisuri instanţei în timpul judecăţii anterioare, nimic nu împiedica partea să adreseze O.C.P.I. o cerere similară celei formulate în martie 2014 şi să solicite eliberarea planurilor, fiind evident aşadar că descoperirea planurilor pe care se întemeiază cererea de revizuire se putea produce oricând în timpul judecăţii în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere la solicitarea părţii interesate.
Intimata a mai arătat că în timpul soluţionării procesului au fost acordate numeroase termene pentru depunerea înscrisurilor care să dovedească susţinerile părţilor şi că, oricum, înscrisurile ataşate cererii de revizuire nu sunt doveditoare, nefiind apte să conducă la o altă soluţie decât cea adoptată deoarece la momentul formulării notificării imobilul era situat în intravilanul oraşului Giurgiu, astfel încât el intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 326 C. proc. civ.
În cauză a fost depusă şi o cerere de intervenţie accesorie în interesul revizuentului, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 277A din 19 iunie 2014 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 662 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 132 din 01 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamantul B.M. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele Ministerului Finanţelor Publice, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 38.453.000 RON, aferente terenului în suprafaţă de 22.500 m.p., situat în municipiul Giurgiu, şos. B., identificat conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert N.C., raport pe care instanţa l-a omologat, s-a luat act de renunţarea reclamantului la măsurile reparatorii prin echivalent solicitate pentru construcţia demolată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant împotriva chematului în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligat pârâtul Municipiul Giurgiu, prin Primar, la 800 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamant.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., motiv care se referă la situaţia în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Curtea a reţinut că pentru a fi admisibilă revizuirea în temeiul textului legal evocat, se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
- partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul invocat să fi existat la data pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii.
- înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Revizuentul a invocat drept înscrisuri noi, în sensul textului de lege menţionat, copiile certificate ale planurilor din lucrările de cadastru din anii 1965 - 1970, UAT Giurgiu, judeţul Giurgiu, eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu, potrivit adresei din 09 aprilie 2014 emisă ca urmare a cererii revizuentului din 24 martie 2014.
Curtea a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de textul legal enunţat mai sus.
Astfel, deşi înscrisurile invocate sunt înscrisuri noi, care existau la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, nu este îndeplinită, în speţă, cea de-a treia condiţie menţionată mai sus, respectiv aceea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Curtea a apreciat că revizuentul avea posibilitatea oricând de a intra în posesia înscrisurilor respective, care erau publice, fiind deţinute de O.C.P.I. Giurgiu, astfel încât nu se poate susţine că înscrisurile au fost reţinute de partea adversă sau că nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. O asemenea împrejurare presupune o situaţie obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de revizuent, ceea ce nu se regăseşte în speţă. Nimic nu îl împiedica pe revizuent ca pe parcursul judecăţii în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, să adreseze O.C.P.I. Giurgiu o cerere pentru eliberarea înscrisurilor, astfel cum a procedat la data de 24 martie 2014, fiind evident că înscrisurile invocate puteau fi înfăţişate în timpul judecăţii respective.
Nefiind îndeplinită această condiţie şi întrucât textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. presupune întrunirea cumulativă a tuturor cerinţelor enunţate, nu se mai impune examinarea îndeplinirii celorlalte condiţii, o asemenea analiză devenind superfluă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica principală a vizat faptul că instanţa a reţinut greşit că cererea sa de revizuire este inadmisibilă.
Astfel, după ce a făcut istoricul cauzei, a arătat care sunt condiţiile de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a argumentat faptul că au fost prezentate instanţei noi înscrisuri doveditoare respectiv, un extras din Evidenţa Funciară a Unităţii Teritorial Administrativă Giurgiu întocmit în anul 1964 unde figurează fosta proprietate a lui R.I. (autorul lui B.M.), care este menţionat ca fiind în proprietatea G.A.S. - Gospodăria Agricolă de Stat, apreciind în acest caz că, terenul a intrat în proprietatea statului ca teren agricol situat în extravilanul localităţii Giurgiu.
Totodată, au fost depuse planuri de situaţie transmise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu din care rezultă că, perimetru în care este identificat terenul respectiv, pe şoseaua B. s-a aflat în patrimoniul fostei G.A.S. (Gospodăria Agricolă de Stat) şi în extravilanul localităţii Giurgiu.
A precizat că situarea terenului revendicat în extravilanul localităţii Giurgiu la momentul preluării sale de către Statul Român atrage incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
A susţinut că solicitării de restituire formulate de B.M. nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, soluţionarea urmând să fie făcută în baza legilor fondului funciar, devenind incidente prevederile pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Potrivit pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 „în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legilor Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare”.
Intimatul B.M., moştenitor al defuncţilor R.I. şi E. a beneficiat deja de limita maximă de 50 ha stabilită de legile fondului funciar, atribuindu-i-se 10 ha teren prin titlul de proprietate din 28 decembrie 2001 şi 40 ha teren prin titlul de proprietate din 25 noiembrie 2002 pe raza unităţii teritorial administrative a comunei Go.
Rezultă că şi în condiţiile aplicării legilor fondului funciar, B.M. nu ar fi putut beneficia de cele 2,25 ha întrucât, ele exced suprafeţei maxime de 50 ha prevăzută de lege deja reconstituită şi pentru care au fost emise titluri de proprietate.
În final, a concluzionat că în mod greşit Curtea de Apel a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, interpretând restrictiv condiţiile textului legal, respectiv faptul că nu ar fi îndeplinită cea de a treia condiţie.
Aceasta deoarece încă de la momentul depunerii notificării, apoi la momentul formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei Primarului municipiului Giurgiu nr. 4735/2003, au fost efectuate demersuri de către instituţia recurentă pentru stabilirea probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia de autorul notificatorului, la momentul preluării abuzive.
La acel moment nu au fost identificate înscrisuri la nici una dintre instituţiile abilitate să deţină acte de preluare pentru perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 ori acte de proprietate (arhiva Primăriei municipiului Giurgiu, Direcţia Judeţeană Giurgiu - Arhivele Naţionale, Registru Agricol deschis la Primăria municipiului Giurgiu, Direcţia Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu).
Faţă de toate aspectele arătate, solicită admiterea recursul, casarea decizia recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, pronunţarea unei hotărâri prin care să se aprecieze cererea de revizuire ca admisibilă.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimatul B.M. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurentul nu a dovedit o împrejurarea mai presus de voinţa sa care să îl fi împiedicat să depună înscrisurile în timpul procesului sau faptul că au fost reţinute de partea potrivnică.
Pe de altă parte, susţine intimatul, aceste înscrisuri nu sunt apte să determine o altă soluţie pe fondul cauzei.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată.
În sensul textului legal enunţat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră şi care este apt să conducă, prin el însuşi, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.
În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii, aşa cum susţine recurenta, aceleaşi rigori fiind impuse şi instanţei care soluţionează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluţionat cererea de revizuire.
Admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.
Pentru ca înscrisurile să fie „înscrisuri determinante” în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
În speţă, simplul fapt că partea a descoperit ulterior pronunţării hotărârii anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
Întemeindu-şi cererea de revizuire pe aceste acte, revizuentul solicită de fapt o rejudecare a recursului fără a argumenta şi dovedi de ce nu a depus diligenţele necesare înfăţişării acestor înscrisuri în timpul soluţionării procesului pe fond, argumentele din cererea de recurs circumscriindu-se, de fapt, configurării situaţiei de fapt, situaţie necenzurabilă pe această cale.
Revizuentului îi incumbă dovada fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond fie a unei împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa sa.
Or, în speţa dedusă judecăţii, revizuentul nu a probat o astfel de ipoteză, la dosarul cauzei neexistând dovezi privind efectuarea unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă, prin care revizuentul să fi încercat în faza judecăţii pe fond, obţinerea înscrisurilor de care a înţeles să se folosească în faza revizuirii, demersuri despre care face vorbire în prezenta cale de atac.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, înscrisurile invocate ca fiind noi puteau fi solicitate în orice moment al judecăţii de fond, partea nefiind împiedicată cu nimic să o facă, astfel încât nesolicitarea acestor acte nu constituie motiv de revizuire.
În aceste condiţii, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
În considerarea acestor argumente de fapt şi de drept, constatând că nu este dovedită incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va menţine decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.
Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea formulată de intimatul B.M. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părţii care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate de partea adversă.
De asemenea, s-a făcut dovada cu actele depuse la dosar a suportării de către intimat a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat, în cuantum de 5468,40 RON, potrivit chitanţei şi facturii fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul, declarat de revizuentul Municipiul Giurgiu, Primăria Municipiului Giurgiu, prin primar împotriva deciziei nr. 277A din 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 5468,40 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimatul B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.