Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 616 din data de 23 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 13647/63/2011, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta C.M., cu precizarea din 15 martie 2011 şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii D.C. şi D.A.S., ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 13 noiembrie 2006 s-a încheiat între soţii intervenienţi D.C. şi D.A.S. în calitate de împrumutaţi şi SC V.R. SA în calitate de bancă-împrumutătoare, pe de altă parte convenţia de credit din 13 noiembrie 2006, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 60.000 euro pentru o perioadă de 300 de luni (art. 1 şi 2 din condiţiile creditului), cu modificările ulterioare conform actelor adiţionale.
Reclamanţii C.M. şi C.M.l au semnat convenţia de credit în calitate de garanţi ipotecari, în secţiunea a IX-a „Garanţii" pct. 9.1 şi 9.3 fiind arătate obligaţiile garanţilor ipotecari.
Creditul a fost garantat cu ipoteca de rang I asupra imobilului-apartament situat în Slatina, proprietatea lui C.M., conform contractului de garanţie imobiliară autentificat din 13 noiembrie 2006, precum şi cu ipoteca de rang I asupra apartamentului situat în Slatina, proprietatea lui C.M.l, astfel cum reiese din contractul de garanţie reală imobiliară autentificat din 13 noiembrie 2006 de B.N.P., A.I.C.
Datorită obligaţiilor bugetare neachitate de către garantul ipotecar C.M.l, A.N.A.F. a început executarea silită asupra tuturor bunurilor aparţinând acestuia, inclusiv a apartamentului nr. 13 pentru care s-a instituit ipoteca de rang I în favoarea băncii, conform convenţiei de credit mai sus menţionate.
În conformitate cu prevederile art. 8 pct. I lit. d) din condiţiile generale ale Convenţiei de credit, pârâta SC V.R. SA a declarat scadenţa anticipată a creditului, apreciind că acesta nu mai este garantat în mod corespunzător.
Garantul ipotecar C.M. şi intervenienţii D.C. şi D.A.S. (împrumutaţii din convenţia de credit), precum şi intervenientul C.M.l au solicitat constatarea nulităţii clauzei cuprinse în contractul de credit la secţiunea 8 „Scadenţa anticipată"art. 8 pct. 1 d), apreciind că această clauză care dă dreptul băncii să declare creditul anticipat şi rambursat imediat, este nul absolut, întrucât încalcă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 fiind inclusă şi în art. 1 lit. g) din lista anexă la lege cu privire la clauzele abuzive.
Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 8 pct. 1 lit. d) din condiţiile speciale ale convenţiei, s-a prevăzut că în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător. Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului şi Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii, conform convenţiei.
În ceea ce priveşte prima condiţie, având în vedere specificul activităţii bancare, tribunalul a constatat că actul juridic încheiat între părţi este un contract standard, preformulat, fără posibilitatea din partea clientului de a negocia clauzele acestuia, el având doar posibilitatea acceptării sau respingerii lui, aspect reglementat de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, conform căruia o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
Referitor la ultimele două condiţii, s-a reţinut că este necesar ca această clauză să creeze, prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, acest dezechilibru să fie creat într-o manieră contrară bunei credinţe.
Instanţa a constatat că reclamanta şi intervenienţii au cunoscut încă din faza precontractuală care sunt condiţiile de creditare ale Băncii, le-au acceptat procedând la completarea si semnarea contractului de credit, luând la cunoştinţă de toate clauzele şi prevederile contractuale.
În calitate de semnatar al convenţiei de credit, împrumutaţi şi garanţii ipotecari au avut cunoştinţă atât de existenţa cât şi de întinderea obligaţiilor contractuale ce le revin declarând în mod expres că sunt de acord cu toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din condiţiile speciale şi din condiţiile generale ale convenţiei.
Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine un abuz ori o rea credinţă din partea băncii în declararea anticipată a creditului, atâta timp cât aceasta măsură a fost luată ca urmare a adresei din 9 noiembrie 2009 transmisă de către A.N.A.F. prin care au fost înştiinţaţi despre sechestrul aplicat asupra apartamentului ce formează obiectul contractului de garanţie din 13 noiembrie 2006.
În ceea ce priveşte această clauză contractuală, s-a reţinut că atâta timp cât creditul a rămas garantat necorespunzător, există riscul băncii ca în situaţia in care împrumutaţii nu şi-ar mai fi respectat obligaţia de plată, să nu mai aibă o garanţie eficientă.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta C.M. şi intervenientul C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. La termenul din data de 18 octombrie 2012, în temeiul art. 282 C. proc. civ., recursul a fost calificat apel.
S-a susţinut că hotărârea este nelegală, deoarece instanţa nu a analizat cererile formulate în raport de temeiul de drept invocat.
S-a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei din contractul de credit, în temeiul art. 1 lit. g) din Lista anexă la Legea nr. 193/2000. Sunt considerate abuzive clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze contractul.
Astfel, sintagma din contract că „în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute, în opinia băncii", constituie o clauză abuzivă, iar instanţa nu a analizat temeiul de drept invocat de reclamantă.
S-a mai susţinut că atât clauza din contract, cât şi măsurile dispuse de creditor sunt abuzive, consumatorii neavând posibilitatea de a negocia cu banca, creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile din contract.
Prin Decizia nr. 128 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta C.M. şi intervenientul C.M.l împotriva sentinţei nr. 616 din data de 23 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 13647/63/2011, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC V.R. SA Bucureşti, SC V.R. SA - sucursala Slatina - şi intimaţii intervenienţi D.C. şi D.A.S., pe care a schimbat-o în sensul că a fost admisă acţiunea complinită şi cererea de intervenţie accesorie formulată de D.C., D.A.S. şi C.M.l.
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute în convenţia de credit din 13 noiembrie 2006 la art. 8.1. lit. d) din condiţiile generale ale convenţiei.
S-a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat numai asupra petitului din cererea de complinire şi criticile formulate care vizau tot analiza tribunalului cu privire la caracterul abuziv al clauzei.
La Secţiunea 8, pct. 8.1 lit. d) din condiţii Speciale (fila nr. 12, dosar Judecătoria Slatina), se prevede că în cazul în care se iveşte o situaţie neprevăzută conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, banca are dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului şi garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat.
Instanţa de fond a constatat că această clauză nu a fost negociată cu consumatorul, contractul de credit fiind unul standard, preformulat, aşa încât prima condiţie, pentru a considera o clauză ca fiind abuzivă, este îndeplinită, însă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la dezechilibrul dintre drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi nici că această clauză este contrară bunei credinţe.
Potrivit ipotezei descrise în Anexa nr. 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale". Prin modul în care clauza este enunţată, aceasta dă dreptul discreţionar, exclusiv băncii să declare creditul scadent anticipat.
Menţiunile din această clauză ca „situaţii neprevăzute", „în opinia băncii", „creditul nu mai este garantat corespunzător", dau posibilitatea băncii să aprecieze discreţionar, fără un motiv bine determinat, dacă mai continuă sau nu contractul şi să declare creditul scadent anticipat.
Intimata pârâtă SC V. SA s-a apărat, în sensul că a activat această clauză atunci când a fost notificată de A.N.A.F., care a început executarea silită asupra întregii averi a garantului ipotecar C.M.l, inclusiv asupra bunului ipotecat în favoarea băncii şi că, în caz contrar, preţul obţinut ar fi revenit în întregime organului fiscal, deşi banca avea ipotecă de rangul I.
Apărarea intimatei pârâte este corectă, într-o astfel de situaţie banca ar justifica interes să declare creditul scadent anticipat dacă restul garanţiilor (fiind constituită ipoteca şi asupra apartamentului apelantei reclamante C.M.) nu ar fi suficiente pentru garantarea creditului nerestituit la acel moment.
Legea nr. 193/2000 impune însă, ca asemenea împrejurări, care să justifice dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat, să fie concret descrise, complet determinate.
Or, prin această nedeterminare se asigură dreptul discreţionar al băncii de a declara unilateral soldul creditului scadent anticipat, creând un dezechilibru în detrimentul consumatorului împrumutat şi garanţilor care se văd nevoiţi să achite întreg creditul.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta a declarat recurs.
Instanţa de apel a procedat în mod greşit la soluţionarea apelului, ignorând faptul că, urmare a suspendării cauzei pentru lipsa părţilor în data de 08 noiembrie 2012, la data soluţionării pe fond a litigiului, respectiv 21 noiembrie 2013, cauza era perimată de drept.
Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute, respectiv art. 8.1 lit. d) din condiţiile generale, nu îndeplineşte niciuna din condiţiile cerute în mod cumulativ de Legea nr. 193/2000 pentru a fi considerate abuzive.
De asemenea, arată că împrumutaţii au obligaţia de a fi solvabili nu numai la data acordării creditului, ci în orice moment, pe toată durata contractului, sens în care banca are dreptul de a se informa, verifica şi a se asigura că, în orice moment, în cadrul acestei perioade, împrumutaţii au capacitatea de a rambursa creditul precum şi că garanţiile aduse de împrumutaţi sunt în orice moment suficiente pentru a asigura îndestularea băncii şi recuperarea în întregime a creditului acordat şi, pe cale de consecinţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile de insolvabilitate să declare în final creditul scadent anticipat.
Este important de subliniat că prin aceste dispoziţii convenţionale se reiau regulile generale de drept regăsite în C. civ. (art. 1025) sau în C. proc. civ. art. 382 lit. d) referitoare la decăderea debitorului din beneficiul termenului.
Altfel spus, simpla existenţă în Contract a clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. d) din condiţiile generale, acceptate de către împrumutaţi prin semnarea convenţiei de credit nu poate conduce la reţinerea ca abuzivă a acestora ci, eventual, acestea ar putea fi analizate pe parcursul executării a clauzelor menţionate, dată la care se poate analiza prin raportare la toate circumstanţele faptice şi juridice aplicabile, în ipoteza în care conduita societăţii bancare în interpretarea clauzelor a fost una abuzivă.
Or, în prezenta cauză nu se pune problema activării acestei clauze cu ocazia executării în mod corespunzător de către împrumutaţi a obligaţiilor convenţiei de credit, scadenţa anticipată a întregului credit fiind declarată tocmai pentru neîndeplinirea la termen şi în mod corespunzător a obligaţiilor de plată ce au determinat declanşarea executări silite de către A.N.A.F.
Nu se pot reţine considerentele instanţei de apel în sensul că această clauză ar fi abuzivă ab initio, întrucât dreptul subscrisei privind declararea exigibilităţii anticipate nu este concret descris şi nu este complet determinat, ceea ce ar presupune un drept discreţionar al subscrisei, cu atât mai mult cu cât în speţă, debitorii se află în culpă contractuală.
Prin urmare este un principiu general recunoscut de practica judiciară şi doctrina în materie că nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se întrucât nu contravin legii. Se apreciază că, în sistemul nostru de drept, nulitatea parţială reprezintă regula, iar nulitatea totală constituie excepţia
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de C.M. şi C.M. şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 316 din 23 mai 2012, pronunţată de către Tribunalul Olt, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată; invocă art. 299 şi următoarele C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de pârâta SC V.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 128 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
După cum se poate observa, instanţa anterioară a interpretat în rigorile dispoziţiilor în materia protecţiei consumatorului.
Astfel, în ceea ce priveşte clauzele referitoare la „scadenţa anticipată" prevăzute la art. 8.1 lit. d) din condiţiile generale din contractul de credit „condiţii generale", în mod corect au fost considerate abuzive având în vedere că, în cazul neîndeplinirii unor obligaţii rezultând din alte contracte, încheiate fie cu banca, fie cu alte societăţi financiare/de credit, în cazul unor situaţii neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca reclamanţii să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate din prezentul contract, banca va avea dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenţiei.
Curtea a constatat că formulările cuprinse în convenţia de credit precum: conform altei convenţii încheiate de împrumutat cu banca sau alte instituţii financiare/de credit, situaţii neprevăzute, în opinia băncii să devină improbabil, garantat necorespunzător, nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze.
În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanţa să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.
Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat aşa cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanţa să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalităţii unei astfel de măsuri.
În plus, în materia protecţiei consumatorilor, s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european şi cel naţional au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanţei de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reţine că acestea sunt abuzive şi că o asemenea intervenţie nu încalcă principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. (1) C. civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreţionară de a contracta.
În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanţa să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.
Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat aşa cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanţa să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalităţii unei astfel de măsuri.
Nu sunt fondate criticile recurentei referitoare faptul că instanţa de apel a procedat în mod greşit la soluţionarea apelului, ignorând faptul că, urmare a suspendării cauzei pentru lipsa părţilor în data de 08 noiembrie 2012, la data soluţionării pe fond a litigiului, respectiv 21 noiembrie 2013, cauza era perimată de drept, având în vedere că termenul de perimare se calculează în raport de data formulării cererii de repunere pe rol şi nu în raport de data soluţionării cererii, în speţă această cerere de repunere pe rol fiind formulată la data de 6 noiembrie 2012, dată la care nu intervenise perimarea.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA - Bucureşti împotriva Deciziei nr. 128 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.