Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3033 din 06 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2522/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj şi, în consecinţă:
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Reclamanta SC C.C. SRL a fost obligată să plătească pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj suma de 4.960 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
În considerente, s-a reţinut că reclamanta SC C.C. SRL a formulat pretenţii împotriva SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj în nume propriu, şi nu în calitate de reprezentantă a societăţii mamă, SC I.P. & C. Spa Italia.
Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona”.
De asemenea, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., pentru a sta în judecată, pârâta trebuie să aibă personalitate juridică, or, aşa cum reiese în mod expres din dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele nu au personalitate juridică, astfel că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigenţele dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Deşi reclamanta a invocat dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere”, această dispoziţie nu este incidentă în cauză, sucursala nefiind o asociaţie sau societate fără personalitate juridică, ci este un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăţi comerciale, o interpretare extinsă a sucursalei pentru a se încadra în situaţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. nefiind permisă, deoarece ar adăuga la lege.
De asemenea, statutul sucursalelor este reglementat de Legea nr. 31/1990, normă specială derogatorie de la dispoziţiile în materie de societate ale C. civ., aceste din urmă dispoziţii fiind incidente doar în situaţia în care dispoziţiile legii societăţilor comerciale nu reglementează un domeniu sau îl reglementează insuficient, or, în cazul special al sucursalelor, norma specială precizează în mod expres şi extrem de clar că sucursalele sunt dezmembrăminte ale societăţii comerciale fără personalitate juridică, iar faptul că îşi asumă obligaţii în numele societăţii mamă, în limitele mandatului conferit de aceasta nu este suficient pentru a le asigura posibilitatea de a sta în judecată în nume propriu.
Deci, chiar dacă pârâta a fost înfiinţată de o societate comercială străină, aceasta a putut fi înfiinţată doar cu respectarea legii române. În speţă, pârâta fiind denumită sucursală, aceasta a putut fi înfiinţată doar în condiţiile prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Nu au putut fi primite susţinerile reclamantei, conform cărora faptul că pârâta este înregistrată la O.R.C. Cluj, are număr de ordine în Registrul Comerţului şi cod unic de înregistrare ar dovedi că aceasta are personalitate juridică. Astfel, faptul că și sucursalele se înregistrează în registrul comerţului este prevăzut expres de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acestea primind astfel număr de ordine şi cod unic de înregistrare.
Împrejurarea că pârâta a încheiat contracte cu terţe persoane sau a participat la o procedură de achiziţie publică nu este de natură să confere capacitate procesuală de folosinţă acesteia, nici să înlăture dispoziţiile imperative ale art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Legea nr. 31/1990, raporturile acesteia cu societatea mamă şi existenta împuternicirii date de societatea mamă pentru angajarea acesteia în raporturi juridice fiind o chestiune de drept material, distinctă de cea a capacităţii procesuale de folosinţă. Din chiar prevederile legale menţionate, rezultă că sucursala este un dezmembrământ al societăţii comerciale şi că urmează a desfăşura activitate, însă activitatea acesteia nu este de natură, indiferent în ce ar consta, să îi confere personalitate juridică, în contra unei dispoziţii legale imperative şi exprese.
Mai mult, sucursalele nu au patrimoniu propriu distinct de cel al societăţii mamă şi nici nu au organe proprii de conducere, astfel că, nici sub acest aspect, nu se poate reţine că sucursalele ar putea sta în judecată în calitate de pârâte. Faptul că reclamanta nu a mai identificat alte tipuri de societăţi fără personalitate juridică, în afară de societatea civilă reglementată de dispoziţiile C. civ., nu este de natură a duce la concluzia că asemenea tipuri de asocieri nu ar mai exista şi de a conduce la extinderea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei, a declarat apel SC C.C. SRL, solicitând anularea sentinţei civile nr. 3033 din 06 noiembrie 2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii.
În motivarea apelului, s-a menţionat că soluţia dată de instanţa de fond excepţiei, invocate din oficiu, este neîntemeiată și nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv cu neluarea în considerare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ, care stabilesc: „Asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere."
Din textul legal, se desprind mai multe cerinţe care, cumulativ, atrag incidenţa art. 41 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:
- să existe o societate fără personalitate juridică;
- societatea să aibă calitatea de pârâtă;
- societatea să aibă organe proprii de conducere.
Toate aceste cerinţe sunt îndeplinite în cauză în ceea ce o priveşte pe pârâta I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj, respectiv:
- este o societate fără personalitate juridică, fiind o sucursală, entitate care, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică;
- are calitatea de pârâtă în cauză, astfel cum rezultă din acţiunea introductivă;
- pârâta are organe proprii de conducere.
Dintre toate cele trei criterii de analiză, doar ultima presupune administrarea unor probe, pentru a se dovedi că există organe proprii de conducere ale pârâtei.
Înscrisurile care dovedesc pe deplin faptul ca pârâta se angajează în raporturi cu terţii, prin organele proprii de conducere, se regăsesc chiar şi în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv:
În toate contractele de închiriere depuse de pârâta - sucursală, I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin reprezentanţii sucursalei (actele depuse la dosarul de fond).
- pârâta-sucursală, prin organele proprii de conducere, a solicitat şi obţinut autorizaţia de mediu din 07 august 2008, pentru desfăşurarea activităţii sale curente;
- pârâta-sucursală, prin organele proprii de conducere, a formulat şi a depus întâmpinare, cereri în probaţiune, răspunsuri la interogatorul administrat, concluzii scrise;
- pârâta-sucursală, prin organele proprii de conducere, a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu J.V.P.T.S. pentru realizarea rutei ocolitoare Cluj-Est (Valcele-Apahida), act înregistrat la A.F.P. Cluj; existenţa contractului este recunoscută de pârâta prin poziţia procesuală exprimată în faţa instanţei de fond.
Toate aceste înscrisuri dovedesc pe deplin că pârâta I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj are organe proprii de conducere şi s-a angajat în diverse raporturi contractuale în nume propriu, deci poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.
În susţinerea acestor argumente, a invocat şi jurisprudenţa Tribunalului Specializat Cluj care, într-o cauză recentă, raportat la aceeaşi societate-pârâtă, a reţinut că: „deşi lipsită de personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere şi autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate şi în executarea obligaţiilor asumate. Astfel, în măsura în care legiuitorul a recunoscut aptitudinea societăţilor de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii în limitele autonomiei funcţionale stabilite de societatea-mamă, ţinând cont de faptul că sucursala are organe proprii de conducere şi este legal constituită, instanţa apreciază că aceasta poate sta în proces în calitate de parte, astfel că respinge ca fiind nefondată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a debitoarei I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj” - încheierea civilă F.N. din. 07 noiembrie 2013, pronunţat de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 1147/1285/2013.
Pe fond, a solicitat admiterea acţiunii formulate, cu consecinţa obligării pârâtei să elibereze o suprafaţă de teren de 4.610 m.p., ocupată în fapt, și să plătească suma reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 4.610 m.p., începând din luna mai 2008 şi până la data eliberării efective a suprafeţei de teren ocupate.
Prin decizia civilă nr. 96 din 17 martie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de apelanta SC C.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În fapt, prin sentinţa contestată, instanţa de fond a dispus în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Apelanta a invocat, în cuprinsul apelului formulat, că sentinţa apelată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv cu neluarea în considerare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., arătând că existenţa organelor proprii de conducere ale pârâtei a fost probată de înscrisurile care atestă faptul că pârâta se angajează în raporturi cu terţii.
Curtea a reţinut că, conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată, textul impunând existenţa capacităţii de folosinţă a reclamantului, ca o condiţie a accesului la justiţie. În egală măsură, principiul contradictorialităţii, ce guvernează procesul civil, conform art. 129 alin. (4)-(5) din acelaşi act normativ, impune ca cerinţa capacităţii procesuale să fie îndeplinită şi în persoana pârâtului. Excepţia lipsei capacităţii procesuale poate fi invocată în orice stare a pricinii şi chiar de către instanţă, conform art. 43 alin. (1) C. proc. civ., fiind lovite de nulitate atât actele de procedură ale incapabilului, cât şi hotărârea pronunţată în aceste condiţii.
Potrivit doctrinei în materie, capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacităţii civile din dreptul material, astfel că, în măsura în care, în dreptul civil, există capacitate de folosinţă, în aceeaşi măsură, în dreptul procesual civil există capacitate procesuală de folosinţă.
În cazul persoanelor juridice, pentru a avea capacitate procesuală de folosinţă, este necesar ca acestea să aibă personalitate juridică.
În conformitate cu prevederile de drept material, respectiv art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.
Ca atare, în interpretarea acestor dispoziţii legale, se constată că însuşi legiuitorul a prevăzut în mod expres că sucursalele nu au personalitate juridică, nedobândind, astfel, nici capacitate de folosinţă, prin simpla înregistrare a acestora în registrul comerţului, astfel că se constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula că, pentru ca o persoană să poată fi parte în judecată, trebuie să aibă folosinţa drepturilor civile, ceea ce, în cazul persoanelor juridice, semnifică existenţa personalităţii juridice.
Prin urmare, sucursalele nu pot sta în instanţă, în calitate de reclamante, respectiv pârâte, cum este cazul în cauza de faţă, decât prin intermediul societăţii-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societăţii, beneficiază de personalitate juridică.
Referitor la dispoziţiile de excepţie ale art. 41 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către apelantă, dispoziţii potrivit cărora asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, Curtea a reţinut că, în interpretarea acestui text legal, practica judiciară a stabilit că ipoteza reglementată prin acest text este distinctă de aceea a subdiviziunilor unei persoane juridice, caz în care, aceasta fiind doar o diviziune, face parte din organizarea întreprinderii, numai întreprinderea putând sta în judecată, întrucât, având singură personalitate juridică, ea este titulara drepturilor şi obligaţiilor (Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. X/1959). În cuprinsul aceleiaşi decizii, s-a mai reţinut că existenţa unor organe proprii de conducere şi a unui cont de virament separate nu sunt, prin ele însele, suficiente pentru ca o subunitate a unei întreprinderi să devină persoană juridică, atât timp cât aceasta nu îndeplineşte toate condiţiile pentru a avea autonomie deplină, rămânând tot o parte din întreprinderea respectivă.
Or, sucursala fiind doar un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăţi comerciale, iar nu o asociaţie sau societate, în sensul legii, de sine stătătoare şi fără personalitate juridică, acesteia nu îi pot fi aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către apelantă.
Asupra inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ. situaţiei speciale a dezmembrămintelor societăţilor comerciale s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (e.g.: decizia nr. 1270 din 28 februarie 2003, pronunţată de secţia comercială și decizia nr. 4197 din 16 decembrie 2011 a secţiei a II-a civilă). Prin urmare, luând în considerare toate cele menţionate, Curtea a reţinut că sucursala, reglementată, în legea specială, ca fiind un dezmembrământ al societăţii, nu poate fi considerată, astfel cum susţine, în mod neîntemeiat, apelanta, o asociaţie sau societate fără personalitate juridică, în sensul art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Împrejurarea de fapt că această sucursală se angajează în raporturi cu terţii nu este de natură să conducă la concluzia existenţei, din punct de vedere legal, a capacităţii sale de folosinţă, întrucât, pe de o parte, aceasta îşi asumă obligaţii în numele societăţii mamă, în limitele mandatului conferit de aceasta, iar, pe de altă parte, o situaţie de fapt, cum este conduita pârâtei, alegată de către apelantă, nu poate înlătura de la aplicare o dispoziţie legală imperativă, care nu îi conferă acesteia dreptul de a sta în judecată în nume propriu.
În acest context, Curtea a apreciat că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că participarea la o procedură de achiziţie publică sau încheierea de către pârâtă a unor contracte cu terţe persoane nu sunt de natură să confere capacitate procesuală de folosinţă acesteia, nici să înlăture dispoziţiile imperative ale art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Legea nr. 31/1990, în raport de calificarea legală, drept dezmembrământ al unei societăţi comerciale al sucursalei, căreia i se recunoaşte posibilitatea de a desfăşura activitate, activitate însă care nu poate conferi sucursalei în cauză personalitate juridică, în contra unei dispoziţii legale imperative şi exprese.
Prin urmare, în raport de toate cele arătate, se impune concluzia că SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, în prezentul litigiu, astfel că, în mod corect, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă în ceea ce o priveşte pe pârâtă.
Apreciind în acest sens, s-a constatat că, în cauză, nu se mai impune analizarea argumentelor invocate de către apelantă, în cuprinsul cererii de apel, cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C.C. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 96 din 17 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în sensul admiterii apelului şi respingerii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei intimate I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru soluţionarea pe fond a cererii de chemare în judecată formulate, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, că prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. se aplică limitativ, doar pentru anumite categorii de persoane juridice - asociaţii, societăţi, entităţi - cu excluderea altor categorii de societăţi, fără personalitate juridică, astfel cum sunt, de exemplu, sucursalele.
Astfel, a fost menţinută în mod greşit soluţia dată de instanţa de fond, de admitere a excepţiei invocate din oficiu, după închiderea dezbaterilor, respectiv după repunerea pe rol a cauzei, la termenul de judecată din 30 octombrie 2013, privind excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj.
Prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sens extensiv, pentru a produce efecte juridice, iar nu în mod restrictiv.
Intenţia legiuitorului a fost aceea de a permite oricărei entităţi, persoană juridică, chiar dacă nu are personalitate juridică, să fie parte într-un litigiu, în anumite condiţii expres şi limitativ prevăzute.
Din textul legal, se desprind mai multe cerinţe care, îndeplinite cumulativ, atrag incidenţa prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:
- să existe o societate fără personalitate juridică;
- societatea să aibă calitatea de pârâtă în dosar;
- societatea să aibă organe proprii de conducere.
În cauză, s-a dovedit că I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj îndeplineşte cumulativ cerinţele legii pentru a sta în judecată în calitate de pârâtă, respectiv:
- este o societate fără personalitate juridică, fiind o sucursală, care, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică;
- are calitatea de pârâtă în cauză, astfel cum rezultă din acţiunea introductivă;
- are organe proprii de conducere, astfel cum rezultă, în mod cert, din probaţiunea administrată în cauză.
- înscrisurile care dovedesc pe deplin faptul că pârâta - intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj s-a angajat şi se angajează în raporturi cu terţii, proprio nomine, prin organele proprii de conducere ale sucursalei, se regăsesc în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv:
- în toate contractele de închiriere depuse de pârâta-intimată, I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin reprezentanţii sucursalei;
- pârâta-sucursală I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin organele proprii de conducere, documentele prin care a solicitat şi obţinut autorizaţia de mediu din 07 august 2008, pentru desfăşurarea activităţii sale curente;
- autorizaţia de mediu din 07 august 2008 a fost emisă în numele şi în favoarea pârâtei - intimate I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, deşi această entitate/societate nu are personalitate juridică, potrivit legii;
- pârâta - intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, prin organele proprii de conducere, a formulat întâmpinare la acţiunea introductivă şi, respectiv, la apel, a susţinut cereri în probaţiune, a depus răspunsuri la interogatorul administrat, a formulat concluzii scrise etc.;
- pârâta-intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, prin organele proprii de conducere, a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu J.V.P.T.S., pentru realizarea rutei ocolitoare Cluj-Est (Vâlcele- Apahida), act înregistrat la A.F.P. Cluj; existenţa contractului este recunoscută de pârâta prin poziţia procesuală exprimată în faţa instanţei de fond.
Toate aceste înscrisuri dovedesc pe deplin că pârâta-intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, sucursală fără personalitate juridică, are organe proprii de conducere, s-a angajat în diverse raporturi contractuale în nume propriu, s-a identificat în faţa autorităţilor publice în nume propriu, ca sucursală, şi, deci, poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.
În susţinerea acestor argumente, s-a reiterat şi jurisprudenţa Tribunalului Specializat Cluj.
Motivele mai sus explicitate se circumscriu greşitei aplicări a legii, raportat la prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, prin interpretarea dată de instanţa de apel acestui text legal, se restrânge, fără vreo justificare legală, aplicabilitatea prevederilor legii, deşi scopul era acela de a asigura împrocesuarea oricărei societăţi fără personalitate juridică, în calitate de pârâtă, pentru a răspunde pentru faptele sale proprii, săvârşite prin activitatea derulată, în condiţiile desfăşurării unei activităţi cu caracter autonom faţă de societatea-mamă, prin organele proprii de conducere ale sucursalei.
Decizia recurată este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, raportat la prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990 - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut în mod neîntemeiat că, în condiţiile în care sucursalele nu au personalitate juridică, nu au nici capacitate de folosinţă.
Argumentul instanţei de apel nu poate fi acceptat ca valid, deoarece există o multitudine de entităţi/asociaţii/societăţi care nu au personalitatea juridică conferită de lege, dar activează în viaţa cotidiană, se angrenează în raporturi juridice şi, potrivit prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., pot sta în judecată ca pârâte, deci se poate afirma că au recunoscută o capacitate de folosinţă (chiar limitată), de a sta în judecată, în calitate de pârâte.
Or, dacă legiuitorul a statuat expres că „Asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”, în mod cert, şi sucursalele, entităţi reglementate de Legea societăţilor, fără personalitate juridică, au capacitatea de folosinţă necesară pentru a sta în judecată ca pârâte.
Instanţa de apel a pus semnul egal între două noţiuni juridice diferite, identificând capacitatea de folosinţă cu personalitatea juridică, însă suntem în prezenţa a două noţiuni distincte, care au legătură una cu cealaltă, dar care nu se suprapun la nivel substanţial.
Prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990 nu menţionează ca sucursalele nu au capacitate de folosinţa, ci menţionează doar ca acestea nu au personalitate juridică.
Or, prin decizia recurată, s-a adăugat în mod nepermis la lege, interpretarea dată prevederilor art. 43 din Legea nr. 31/1990 nefiind una în acord cu sensul şi scopul acestei reglementări.
Doctrina şi practica în materie societară a recunoscut că, în măsura în care se recunoaşte de către societatea-mama o autonomie de acţiune sucursalei - autonomie dovedită de activităţile derulate de sucursală în planul relaţiilor economice, prin organele proprii de conducere - aceasta poate sta în judecată ca pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică, potrivit legii.
Interpretarea contrară, dată de instanţa de apel, face ca prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. să devină inaplicabile, deoarece dacă sucursalele, entităţi/societăţi fără personalitate juridică, nu pot sta niciodată în judecată, deoarece nu ar avea capacitate de folosinţă, nicio altă entitate/societate/asociaţie, care nu are personalitate juridică, neavând nici capacitate de folosinţă, nu poate sta în judecată.
Deci, continuând raţionamentul cuprins în decizia recurată, trebuie să considerăm ca inexistente prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece se pune semnul egal între personalitatea juridică şi capacitatea de folosinţă şi se anulează posibilitatea de a avea în judecată, ca pârâtă, o asociaţie, societate sau entitate, care nu are personalitate juridică, şi deci, nu ar avea nici capacitate de folosinţă.
Însă, întreaga construcţie a motivării deciziei recurate conţine o greşeală de judecată, deoarece se ignoră intenţia legiuitorului de a recunoaşte o capacitate de folosinţă, specială, atipică, limitată, societăţilor/asociaţiilor/entităţilor care nu au personalitate juridică, respectiv capacitatea de a sta în judecată ca pârâte, dacă există organe proprii de conducere.
Intimata SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În etapa procesuală a recursului, a fost administrată proba cu înscrisuri, în condițiile art. 305 C. proc. civ.
Analizând recursul, în raport de criticile menţionate și de dispozițiile legale relevante, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor succede:
Sub un prim aspect, trebuie observat că ceea ce se dispută în cauză este exclusiv soluționarea litigiului din perspectiva excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie a lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei pârâte I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj.
Din această perspectivă, trebuie analizate și interpretate dispozițiile legale incidente în materie, fără a ignora însă natura și obiectul cauzei deduse judecății.
În drept, prevederile art. 41 C. proc. civ. statuează că:
Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată - alin. (1).
Asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere - alin. (2).
Interpretând gramatical, literal aceste ultime dispoziții legale, rezultă că, pentru incidența lor, este necesar ca, în ipoteza în care asociaţiile sau societăţile, chemate în judecată, în calitate de pârâte, nu au personalitate juridică, trebuie să aibă organe proprii de conducere, să dețină astfel o anumită autonomie decizională și voință proprie.
Conform art. 42 C. proc. civ., chiar şi entităţile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt autorizate în chipul arătat, în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.
Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare: „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona”.
Acestea fiind principiile de drept generale aplicabile, rămâne să analizăm modul în care au fost interpretate și aplicate la cazul particular dedus judecății.
Cercetând în acest scop limitele subiective și obiective ale cererii de chemare în judecată, fixate prin efectul introducerii acesteia, se poate observa că, în calitate de pârâtă, a fost chemată în cauză SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj, care are calitatea de sucursală a societății-mamă, cu sediul în Italia, iar obiectul cererii îl constituie o acțiune în revendicare imobiliară de drept comun, prin care reclamanta SC C.C. SRL solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să îi lase reclamantei posesia terenului, proprietatea sa, în suprafață de 4.610 m.p., imobil ocupat fără drept.
Statul de sucursală a intimatei pârâte SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj nu este contestat în cauză, disputa judiciară poartă însă asupra faptului dacă această pârâtă are organe proprii de conducere și și-a manifestat autonomia decizională și voință proprie în actele pe care le-a încheiat sau în activitatea pe care a desfășurat-o, pentru a atrage incidența art. 41 alin. (2) C. proc. civ. sau a acționat în temeiul mandatului acordat de societatea-mamă, pentru a fi operant art. 42 C. proc. civ.
Or, din ansamblul probator administrat în cauză, inclusiv în etapa procesuală a recursului, rezultă că, în toate contractele de închiriere având ca obiect terenurile învecinate cu terenul proprietatea recurentei, intimata pârâtă a fost indicată ca titular de drepturi și obligații, în nume propriu, și nu ca mandatar al societății mamă.
Astfel, persoana care a semnat contractele de închiriere, E.R., a acționat în calitate de reprezentant legal al sucursalei, şi nu a semnat acele contracte, în calitate de împuternicit al societății mamă. În plus, această persoană fizică este împuternicită să reprezinte sucursala intimată în fața autorităților judiciare și administrative în orice grad de jurisdicție.
În consecință, intimata pârâtă și-a manifestat, cel puțin în materia locațiunii terenurilor în vederea organizării unui șantier, autonomia decizională în relații cu terții, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce privește jurisprudența națională, invocată de instanța de apel pentru a justifica soluția pronunțată în cauză, aceasta nu poate reprezenta precedent judiciar aplicabil în cauza dedusă judecății, referindu-se la întreprinderi și agenții, iar această instanță nu a argumentat rațiunile pentru care nu s-ar aplica o jurisprudență recentă, dezvoltată într-o cauză identică de Tribunalul specializat Cluj.
În acest context, trebuie subliniat că niciuna dintre instanțele de fond nu a grefat problema capacității procesuale de folosință pe natura și obiectul cererii deduse judecății, pentru a analiza dacă, în ipoteza în care se pretinde ocuparea fără drept a unui teren - ceea ce constituie un fapt juridic, este necesar că cel despre care se pretinde acest fapt să aibă personalitate juridică sau organe proprii de conducere, pentru a sta în judecată în calitate de pârât sau este suficientă autonomia decizională în relații cu terții, care poate conduce, în situații determinate, la depășirea limitelor interne ale propriilor drepturi subiective, cu consecința afectării drepturilor subiective ale altora.
Mai mult, nu se poate ignora împrejurarea, imputabilă primei instanțe și necenzurată de instanța de apel, conform căreia, în litigiul dedus judecății, s-au administrat toate probele necesare soluționării fondului cauzei, inclusiv expertize tehnice de specialitate, durata procedurii în fața acestei instanțe fiind de la 5 mai 2011 la 6 noiembrie 2013, când cauza a fost soluționată în temeiul unei excepții procesuale, care, chiar dacă are natura unei excepții absolute, putea fi observată ab initio și cercetată într-o fază incipientă a procedurii.
În acest sens, trebuie subliniată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Maria Stoicescu contra României, hotărârea din 26 iulie 2011, care relevă o problemă generatoare atât de încălcări ale dreptului de acces la instanţă, cât şi de practică neunitară. Astfel, Curtea a observat că faptul de a avea acces la căile de atac interne, doar pentru ca acţiunea să fie respinsă, ca urmare a interpretării calităţii procesuale pasive a unei autorităţi pârâte, (…), poate ridica o problemă din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenţie. Gradul de acces oferit de legislaţia naţională şi interpretarea acesteia de către instanţele naţionale trebuie să fie, de asemenea, suficiente pentru a asigura individului dreptul la un tribunal, având în vedere principiul preeminenţei statului de drept, într-o societate democratică. Pentru ca dreptul de acces să fie eficient, o persoană trebuie să aibă posibilitatea evidentă, efectivă, de a contesta un act care îi încalcă drepturile sale (a se vedea, mutatis mutandis, Bellet c. Franţei, hotărârea din 4 decembrie 1995, parag. 36, şi FE c. Franţei, hotărârea din 30 octombrie 1998, parag. 46 şi 47).
Curtea Europeană a notat (parag. 73) că, şi după depăşirea parţială a obstacolului privind taxele judiciare, reclamanta nu a obţinut o hotărâre finală care să examineze fondul cererii sale civile, deoarece acţiunea a fost, în mod repetat, respinsă fără o examinare pe fond, pe motiv că nu a reuşit să identifice în mod corect autoritatea locală însărcinată cu supravegherea câinilor fără stăpân (deci, în temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive).
Aplicând principiile deduse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la speța dedusă judecății, putem concluziona că o jurisprudență neunitară, deja relevată în cauză, prin existența încheierii din 7 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 1147/1285/2013 și a hotărârilor ce fac obiectul prezentului recurs, cu privire la existența sau inexistența capacității procesuale de folosință a pârâtei intimate SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj și respingerea cererii, în temeiul unei excepții procesuale, după o lungă perioadă de timp, fără ca partea interesată să își poată demonstra temeinicia pretențiilor pe fondul său și în condițiile în care societatea-mamă are sediul în afara teritoriului țării, cu toate dificultățile de probațiune ce decurg din acest element extrateritorial, poate determina o afectare a garanțiilor impuse de art. 6 al Convenției, care reglementează dreptul la un proces echitabil.
Pentru argumentele expuse, constatând incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și faptul că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal; va casa decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 3033 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului Specializat Cluj şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 3033 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului specializat Cluj şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2014.