Cerere de autorizare a convocării adunării generale a asociaţilor formulată în temeiul art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Natura necontencioasă a cererii. Consecinţe
Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcţionarea societăţilor
Index alfabetic : cerere de autorizare a convocării AGA
- cerere necontencioasă
Legea nr. 31/1990, art. 119 alin. (3), art. 195
C. proc. civ. din. 1865, art. 304 pct. 5, art. 331 – art. 339
Potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.
Întrucât scopul cererii de autorizare a convocării adunării generale a asociaţilor nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, ci concordă cu domeniul cererilor necontencioase definit de art. 331 C. proc. civ., rezultă că această cerere trebuie soluţionată în primă instanţă printr-o încheiere, potrivit art. 336 C. proc. civ., împotriva soluţiei tribunalului putându-se promova numai calea de atac a recursului.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1037 din 2 aprilie 2015
Prin cererea înregistrată sub nr. xx1/118/2013 pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta SC E.D. (Schweiz) AG a chemat în judecată pe pârâtul D.C. în calitate de administrator statutar al SC E.D. SRL şi a solicitat instanţei ca în temeiul prevederilor art-331-339 C. proc. civ. coroborat cu art. 119 alin. (3), art. 195 din Legea nr. 31/1990, să dispună autorizarea convocării AGA SC E.D. SA, stabilirea datei de referinţă, data ţinerii adunării generale şi, dintre asociaţi, persoana ce o va prezida, cu următoarea ordine de zi:
- promovarea acţiunii în răspundere a administratorului SC E.D. SRL, D.C., pentru daune cauzate societăţii prin săvârşirea faptelor ilicite menţionate în petitul acţiunii;
- împuternicirea domnului C.K. să promoveze acţiunea în răspundere;
- constatarea încetării mandatului administratorului D.C. prin efectul legii, potrivit art. 155 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi înlocuirea acestuia cu domnul C.K.
În cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interes alăturat pârâtului de către SC C.T. SRL.
Admiterea în principiu a acestei cereri a fost respinsă prin încheierea motivată din data de 5.02.2013.
Prin încheierea pronunţată la 12.02.2013, instanţa a respins cererea de suspendare a judecăţii în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 649 din 26.02.2013, Tribunalul Constanţa a respins excepţiile: de inadmisibilitate a acţiunii, de prematuritate a acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocate de pârâtă şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC E.D. (Schweiz) AG în contradictoriu cu pârâtul D.C.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia de inadmisibilitate a cererii de convocare a adunării generale asociaţiilor SC E.D. SRL nu este întemeiată.
Cererea de autorizare a convocării AGA în condiţiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 nu se judecă în condiţiile reglementate de procedura necontencioasă. Modificarea textului intervenită prin dispoziţiile Legii nr. 441/2006 care a înlăturat trimiterea expresă la normele unei proceduri speciale, respectiv cea necontencioasă, nu poate avea decât semnificaţia aplicării dreptului comun, respectiv a procedurii contencioase. În aceste condiţii, motivarea excepţiei de inadmisibilitate prin prisma incidenţei prevederilor art. 335 C. proc. civ. este neîntemeiată.
Excepţia de prematuritate a cererii a fost respinsă având în vedere dreptul asociatului de a cere autorizarea instanţei pentru convocarea adunării generale, fiind născut la data sesizării instanţei. Exercitarea acestuia nu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în angajarea răspunderii administratorului statutar, ce urmează a face obiectul analizei în cadrul adunării generale şi, mai apoi, în faţa instanţei învestită cu soluţionarea acţiunii respective.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost invocată de pârât prin prisma efectelor executării silite asupra reclamantei, finalizată prin încheierea procesului verbal de executare din data de 12.09.2011 în cadrul căreia au fost adjudecate părţile sociale deţinute de reclamantă la SC E.D. SRL, ceea ce, în opinia pârâtului, constituie o pierdere a calităţii de asociat. Astfel cum s-a reţinut şi în încheierea pronunţată asupra cererii de suspendare a judecăţii în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reclamanta figurează înregistrată în registrul comerţului ca asociat ce deţine 95% din capitalul social. Menţionarea în registrul comerţului face dovada deplină a calităţii de asociat şi justifică, totodată, calitatea procesual activă a reclamantei în formularea cererii de faţă, conform prevederilor art. 119 din Legea nr. 31/1990.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că toate punctele înscrise în petitul acţiunii, pe care reclamanta urmăreşte să le supună analizei adunării generale în cadrul şedinţei la a cărei convocare solicită a fi autorizată, au fost înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor desfăşurate la 28.05.2012 şi 21.08.2012.
Prin ambele hotărâri s-a aprobat promovarea acţiunii în tragere la răspundere a administratorului statutar şi s-a desemnat persoana care va exercita acţiunea. În hotărârea adoptată la 28.05.2012, la pct. 5, adunarea generală a decis că urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 31/1990, se impune înlocuirea din funcţie a administratorului statutar. În aceste condiţii, chiar dacă legea a oferit asociaţilor posibilitatea de a solicita convocarea AGA, aceştia nu pot exercita dreptul decât în condiţiile în care nu le-a fost recunoscut.
Ori, în cauză, toate punctele din ordinea de zi propusă fiind anterior analizate în cadrul adunărilor generale, cererea de convocare a unei noi adunări pentru a le repune în discuţie nu este întemeiată. Asociaţii nu pot exercita discreţionar, ori de câte ori doresc, dreptul de a supune aprobării adunării generale aceleaşi aspecte, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel SC E.D. (Schweiz) AG.
Prin note scrise, intimatul-pârât D.C. a invocat excepția inadmisibilităţii cererii de apel, în temeiul art. 331 – 339 C. proc. civ.
Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 88 din 10 februarie 2014, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC E.D. (Schweiz) AG, împotriva sentinţei civile nr. 649 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. xx1/118/2013; a schimbat în parte hotărârea în sensul că a admis acţiunea şi a autorizat pe reclamantă să convoace Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii comerciale E.D. SRL Constanţa; a menținut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele :
Apelul este admisibil. Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond coroborând aceste dispoziţii cu art. 195 din Legea 31/1990.
Textele vizate nu prevăd în mod expres că hotărârea judecătorească pronunţată poate fi atacată cu recurs, iar în lipsa unei dispoziţii în sensul stabilirii căii de atac a recursului sunt aplicabile normele generale, sentinţa tribunalului fiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu apel.
Pe fondul cauzei problema dedusă judecăţii o constituie dreptul asociaţilor dintr-o societate cu răspundere limitată de a cere convocarea adunării generale.
În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată, legiuitorul nu a stabilit expres soluţia care poate fi adoptată în ipoteza în care administratorii refuză să-şi îndeplinească obligaţia de convocare atunci când au primit cererea unor asociaţi în acest sens.
Curtea apreciază ca întemeiate susţinerile apelantei-reclamante. Astfel, art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dă dreptul unuia sau mai multor asociaţi să ceară convocarea adunării generale. Acest text reglementat expres de legiuitor la capitolul referitor la societăţile cu răspundere limitată se completează cu dispoziţiile art. 119 referitoare la societăţile pe acţiuni. Atât timp cât nu s-a prevăzut expres faptul că aceste dispoziții sunt aplicabile numai societăţilor pe acţiuni, art. 119 creează cadrul legal şi pentru asociatul din cadrul societăţii cu răspundere limitată de a se adresa instanţei cu cerere de autorizare a convocării adunării generale.
În cauză este reală susţinerea intimatului-pârât în sensul că au mai avut loc adunări în care au fost adoptate Hotărârile AGA din 1.03.2012; 29.05.2012; 21.08.2012, însă ordinea de zi pusă în discuţia asociaţilor nu este identică cu cea menţionată în acţiunea dedusă judecăţii şi care a fost transmisă administratorului statutar D.C. prin notificările 76 şi 77/2012.
Prin urmare, s-a reținut că în prezent nu există o hotărâre AGA validă care să aprobe aceleaşi solicitări ce fac obiectul cererii de faţă, iar, din această perspectivă, reclamanta a dovedit că îşi poate exercita dreptul recunoscut de către art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul D.C., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacată și trimiterea cauzei spre competentă soluționare, iar în subisdiar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul respingerii apelului și a acțiunii.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În principal, recurentul-pârât invocă excepția inadmisibilității acțiunii de față, susținând că prevederile pentru societățile pe acțiuni nu sunt aplicabile și societății cu răspundere limitată. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și art. 331-339 C. proc. civ., raportat la art. 119 alin. (3) și art. 195 din Legea nr. 31/1990.
Recurentul a apreciat că instanța a fost învestită cu o cerere de natură necontencioasă, iar față de dispozițiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, aceasta era supusă recursului.
În continuare, recurentul dezvoltă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu trimitere la considerentele de fond ale deciziei recurate.
Înalta Curte, analizând recursul îl găsește fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Prealabil, este de observat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constatându-se întemeiate criticile recurentului-pârât cu privire la caracterul acţiunii de faţă, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca în temeiul art. 331 și art. 339 C. proc. civ. să se autorizeze convocarea A.G.A., cu ordinea de zi menționată, stabilirea datei de referință și de ținere a adunării generale precum și persoana ce o va prezida.
Tribunalul Constanța a dispus respingerea acțiunii formulată de către reclamantă, apreciind că cererea este neîntemeiată întrucât toate punctele dezvoltate în petitul acțiunii au fost înscrise pe ordinea de zi a ședințelor desfășurate la data de 1 martie 2012, 29 mai 2012 și 21 august 2012.
Curtea de Apel Constanța, analizând apelul declarat de reclamantă a constatat că acesta este fondat, reclamanta dovedind faptul că își poate exercita dreptul recunoscut de către art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel pârâtul D.C. a invocat inadmisibilitatea acțiunii de față, în raport de dispozițiile art. 335 C. proc. civ., cererea căpătând caracter contencios ca urmare a apărărilor invocate.
Ambele instanțe au respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârât, reținând faptul că prezenta cerere de autorizare a convocării A.G.A. nu se judecă în condițiile reglementate de procedura necontencioasă. Pe cale de consecință, dispozițiile art. 119 alin. (3) coroborat cu art. 195 din Legea nr. 31/1990 nu prevăd în mod expres că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în lipsa unei dispoziții care să prevadă această cale de atac, fiind aplicabile normele generale.
Prin urmare, având în vedere obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, în mod greșit ambele instanțe au reținut caracterul acțiunii.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 care îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Dreptul acţionarilor unei societăţi pe acţiuni de a se adresa instanţei de la sediul societăţii pârâte cu o cerere de autorizare a convocării adunării generale le este recunoscut prin analogie şi asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată, câtă vreme între cele două forme de societăţi există numeroase asemănări, iar legiuitorul a înţeles să precizeze în mod expres care anume sunt dispoziţiile de la societăţile pe acţiuni care nu se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.
De altfel, a aprecia în sensul că dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 se aplică numai la societăţile pe acţiuni înseamnă a lipsi de consistenţă prevederile art. 195 din lege şi a recunoaşte administratorilor unui SRL un drept discreţionar şi unic în sensul de a da sau nu curs cererii pe care o formulează asociaţii interesaţi în convocarea unei AGA.
Art. 119 alin. (3) prevede că, în situația în care consiliul de administrație, respectiv directoratul nu convoacă adunarea generală la cererea acționarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel, instanța de la sediul societății va putea autoriza convocarea adunării generale de către acționarii care au formulat cererea, instanța aprobând prin aceeași încheiere și ordinea de zi, data de referință prevăzută de art. 123 alin. (2), data ținerii adunării generale și, dintre acționari, persoana care o va prezida.
Este de menționat că art. 119 a suferit, în timp, mai multe modificări. Inițial era menționată competența de soluționare a cererii, însă nu era menționată procedura. Ulterior, prin modificarea adusă prin Legea nr. 161/2003, s-a prevăzut explicit că cererea se va soluționa în conformitate cu art. 331-339 C. proc. civ. Prin Legea nr. 441/2006 a fost eliminată această referire la procedura necontencioasă.
Problema de drept dedusă judecății este reprezentată de stabilirea caracterului acțiunii de față, Înalta Curte constatând că nu se poate defini această cerere altfel decât necontencioasă, pentru următoarele argumente :
Din interpretarea gramaticală a textului de lege care face referire la autorizarea convocării se constată că scopul acțiunii nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, ceea ce concordă cu domeniul cererilor necontencioase definit de art. 331 C. proc. civ.
Un alt argument este reprezentat de faptul că procedura necontencioasă asigură premisele soluționării sale cu celeritate.
În acest sens a fost și interpretarea dată art. 119 de către instanțele judecătorești anterior modificării Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 161/2003, în situația în care legea nu prevedea expres caracterul necontencios (decizia nr. 2456/2000 a Curţii de Apel Bucureşti).
Este de menţionat că acest mod de interpretare al art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a fost statuat şi prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ulterior modificării textului de lege prin Legea nr. 161/2003, în sensul că nu a fost afectată natura procedurii şi anume aceea de a fi considerată necontencioasă.
Prin urmare, cererea reclamantei privind autorizarea convocării A.G.A. trebuia soluţionată în primă instanţă printr-o încheiere potrivit cu art. 336 C. proc. civ., iar împotriva soluţiei tribunalului se putea promova numai calea de atac a recursului.
Instanţa de control judiciar trebuia la rândul ei să judece calea de atac în complet legal constituit, format din trei judecători, potrivit cu art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată şi sentinţa pronunţată în cauză şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Celelalte critici formulate de către recurentul-pârât vor fi avute în vedere de către instanţa de fond în rejudecare.