Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 336/54/2013, reclamanţii M.C.D. şi M.M.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Judeţean Mehedinţi, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
- anularea parţială a H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, respectiv poziţia x din Anexa nr. 2 la aceasta;
- restituirea în natură a imobilului reprezentat de Cula T.V. şi Via T.V., de 15 ha, situat în comuna Ş., judeţul Mehedinţi.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 253 din 17 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii M.C.D. şi M.M.V., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Guvernul României, ca tardiv introdusă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 253 din 17 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanţii, susţinând că este nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. (2010).
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că imobilul Cula T.V. şi Via T.V., de 15 ha, din comuna Ş., judeţul Mehedinţi au fost naţionalizate de stat, după 1949, fiind preluate de la S.D.P., mătuşa lui M.C.D. şi M.M.E.
Imobilul a fost însuşit în mod abuziv de Consiliul Judeţean Mehedinţi, fără să opereze vreunul dintre modurile de dobândire a proprietăţii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998.
Recurenţii au susţinut că acţiunea în contencios administrativ pe care au promovat-o nu este tardivă, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, şi nu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din acest act normativ.
În opinia recurenţilor, H.G. nr. 963/2002 este un act administrativ cu caracter normativ, şi nu individual, astfel că acţiunea în anulare poate fi promovată oricând, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, anularea poziţiei x din H.G. nr. 963/2002 şi a poziţiei z din Hotărârea Consiliului Judeţean Mehedinţi, precum şi restituirea în natură a imobilului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce urmează.
Reclamanţii au supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, în privinţa poziţiei x din anexa la aceasta.
Această hotărâre a Guvernului, adoptată în cadrul procedurii reglementate de art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu cuprinde norme cu caracter general, obligatoriu pentru un număr nedeterminant de cazuri şi persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, prin individualizarea imobilelor prevăzute în anexe.
Deşi prima instanţă a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reţinând că acesta este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, nu se poate considera că termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din acest act normativ a început să curgă pentru reclamanţi, care au calitatea de terţi în raport de actul administrativ contestat, de la data de 12 septembrie 2002, când H.G. nr. 963/2002 a fost publicată în M. Of., de vreme ce această publicare nu a vizat şi anexele la hotărâre, prin care au fost individualizate imobilele vizate de aceasta.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care „se consideră vătămată” printr-un act administrativ.
Este eronat a se aprecia că reclamanţii au luat cunoştinţă de includerea imobilului revendicat în domeniul public al Judeţului Mehedinţi şi au realizat existenţa unei vătămări în dreptul lor la restituirea imobilului la momentul publicării hotărârii de Guvern în M. Of., întrucât conţinutul hotărârii, astfel cum apare el publicat, nu oferă niciun fel de informaţii care să permită identificarea imobilelor la care se referă.
Data la care terţul a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ contestat trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.
În această privinţă, Înalta Curte constată, pe de o parte, existenţa unui probatoriu insuficient, iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanţă a principiului aflării adevărului în procesul civil consacrat de art. 22 C. proc. civ. (2010), care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
În acest sens, prima instanţă era în drept să pună în discuţia părţilor şi să le ceară reclamanţilor explicaţii privind momentul la care au luat cunoştinţă de actul administrativ contestat, în condiţiile în care elementele aflate la dispoziţia instanţei nu permit clarificarea acestui aspect decisiv în soluţionarea excepţiei tardivităţii acţiunii în contencios administrativ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 497, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (2010), şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 253 din 17 iunie 2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii M.C.D. şi M.M.V. împotriva sentinţei nr. 253 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.