Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 aprilie 2013 sub nr. 2707/2/2013 reclamantul B.G.F. (A.F.) a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. prin reprezentant D.C. şi pe Primul Ministru al Guvernului României, V.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi intimaţii şi instituţiile centrale pe care le conduc, să analizeze şi să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României şi reclamant, în calitate de executor testamentar universal nominalizat în cele două Testamente olografe ale lui Constantin Brâncuşi, Testamentul prin care Constantin Brâncuşi lasă „României şi Poporului Român", între altele, suma de 480.000.000.000 de dolari americani la valoarea din 1978, precum şi alte valori materiale.
Ulterior, reclamantul a precizat acţiunea in sensul că a solicitat obligarea intimaţilor şi instituţiile centrale pe care le conduc să analizeze şi să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României şi acesta, în calitate de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuşi, respectiv, obligarea acestora să ia în considerare sesizarea sa în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuşi, a existenţei a două Testamente olografe brâncuşiene, îndeosebi a „Testamentului lui Constantin Brâncuşi în favoarea României şi a Poporului România" şi să instituie o formă de colaborare, indiferent sub ce denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului donaţiei, şi reclamant în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuşi, în principal să probeze prin procedurile indicate de doctrina judiciară veridicitatea Testamentelor şi, în funcţie de aceasta, să valorizeze donaţia în discuţie, în baza dispoziţiilor testamentare.
A solicitat, totodată, acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncuşiene, motivat de împrejurarea că întârzierea omologării Testamentelor în discuţie a făcut ca în ultimul an şi jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual - artistice din opera lui Constantin Brâncuşi, aceasta, întrucât, neputând proba că este executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta procese în justiţie celor care vor aduce la cunoştinţă publică opere realizate de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancţionate în conformitate cu legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în vigoare.
S-a cerut să se prevadă că suma de 1.500.000 lei să fie încasată de către reclamant in condiţiile Legii contenciosului administrativ şi fiscal, art. 18 pct. 5 cu titlu de o parte din contribuţie a Guvernului României la soluţionarea acestui proiect de anvergură care priveşte România şi Poporul Român.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3358 din data de 1 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul B.G.F. (F.A.), în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. prin D.C. şi Primul Ministru al Guvernului României - V.P., ca inadmisibilă.
Recursul.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul A.F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In susţinerea recursului s-a arătat că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, exclusiv pe alegaţiile pârâţilor din întâmpinare.
S-a arătat că, deşi a renunţat la cererea de obligare a Guvernului de a conlucra cu executorul testamentar in cadrul unui parteneriat pentru valorificarea testamentului, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă pe acest capăt de cerere.
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate in sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi admiterii acesteia astfel cum a fost precizată.
În drept, deşi iniţial au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ., prin precizarea depusă la dosar, prin avocat, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
Prin Raportul întocmit in dosar la data de 8 iulie 2014 s-a apreciat că recursul nu îndeplinește cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv cele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) d) şi e) şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ., in sensul că acesta nu a fost formulat prin avocat, iar partea nu a făcut dovada că este licenţiată in drept, menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Totodată s-a constatat că recursul nu a fost încadrat de către recurent in motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
La data de 4 septembrie 2014 s-au depus precizări formulate de avocat I.O.P., însoțite de delegaţie de apărător prin care s-a invocat încălcarea normelor de ordine publică cu privire la competenţa generală, materială şi teritorială a instanţei, apreciind că hotărârea este nulă potrivit art 177 C. proc. civ. cu referire la art. 131, 178 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 Completul de Filtru a admis in principiu recursul.
A apreciat Înalta Curte că, prin depunerea împuternicirii avocaţiale şi precizarea in drept a cazurilor de casare incidente, a fost îndreptată neregularitatea privind formularea recursului cu încălcarea dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. a), e) şi de C. proc. civ.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În fapt, reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere, precizată ulterior, prin care a solicitat obligarea intimaţilor şi instituţiile centrale pe care le conduc să analizeze şi să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României şi acesta, în calitate de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuşi, respectiv, obligarea acestora să ia în considerare sesizarea sa în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuşi, a existenţei a două Testamente olografe brâncuşiene, îndeosebi a „Testamentului lui Constantin Brâncuşi în favoarea României şi a Poporului România" şi să instituie o formă de colaborare, indiferent sub ce denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului donaţiei şi reclamant în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuşi, în principal să probeze prin procedurile indicate de doctrina judiciară veridicitatea Testamentelor şi, în funcţie de aceasta, să valorifice donaţia în discuţie, în baza dispoziţiilor testamentare.
A solicitat, totodată, acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncuşiene, motivat de împrejurarea că întârzierea omologării Testamentelor în discuţie a făcut ca în ultimul an şi jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual - artistice din opera lui Constantin Brâncuşi, aceasta, întrucât, neputând proba că este executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta procese în justiţie celor care vor aduce la cunoştinţă publică opere realizate de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancţionate în conformitate cu legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în vigoare.
S-a solicitat să se prevadă că suma de 1.500.000 lei să fie incasată de către reclamant in condiţiile Legii contenciosului administrativ şi fiscal, art. 18 pct. 5 cu titlu de o parte din contribuţie a Guvernului României la soluţionarea acestui proiect de anvergură care priveşte România şi Poporul Român.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cererea de despăgubiri pe art. 18 pct. 5 din acelaşi act normativ.
Cu titlu preliminar, se reţine că suplimentul de motive invocat prin înscrisul intitulat „Precizări” este depus cu încălcarea prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte nu este ţinută, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., a se pronunţa asupra unor motive invocate tardiv, sancţiunea fiind neluarea în considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin (1) C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte se va pronunţa asupra aspectelor care se pot circumscrie motivelor de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă.
Chiar şi in această ipoteză, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ., acesta reprezentând textul aplicabil in cauză iar dispoziţiile invocate de către recurent, respectiv art. 178 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
În acest sens, se reţine pe de o parte că necompetenţa trebuia „invocată în condiţiile legii”, în faţa primei instanţe, iar pe de altă parte, că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ, respectiv, pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 (fila 3 dosar fond), iar in precizarea de acţiune (fila 243 dosar fond) a solicitat despăgubiri în baza art. 18 pct. 5 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, in raport de rangul de autoritate publică al pârâţilor, Curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este instanţa competentă material să soluţioneze litigiul.
Apreciază Înalta Curte, că prima instanţă a constatat în mod corect, pornind de la obiectul acţiunii in contencios administrativ, astfel cum este acesta definit de art. 1, art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi raportat la competenţa instanţei de contencios administrativ, inadmisibilitatea acţiunii.
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
În aceste limite, în acord cu soluţia instanţei de fond, cererea reclamantului, astfel cum a fost ea formulată, prin care se solicită pârâților, in principal, crearea unui parteneriat prin care să valorifice două testamente ale sculptorului Constantin Brâncuși, nu poate forma obiectul acţiunii in contencios administrativ, acţiunea fiind inadmisibilă.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.F. împotriva sentinţei nr. 3358 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.